Bruxelles devine Capitala europeană a terorismului international?

Situația:

Marți, 22 martie 2016, pe la ora locală 08.00, s-a produs o explozie în terminalul Plecări al Aeroportului Internațional Bruxelles, din Zaventem, Belgia. Imediat după aceea, unii dintre cei ce fugeau de la locul deflagrației au fost victimele unei alte explozii, produsă ceva mai încolo.

Foto: cnn.com

În urma acestor explozii, activitatea aero-portuară a încetat complet, aerogara fiind evacuată, cursele care urmau să decoleze fiind anulate, avioanele aflate în zbor de apropiere și de aterizare pe acest aeroport fiind dirijate spre alte aeroporturi, din afara Belgiei. Când s-a putut face bilanțul victimelor, s-au numărat zece morți și zeci de răniți, în urma acestor două explozii.

O oră mai târziu, un vagon al unei garnituri de metrou, ce tocmai părăsise o stație din apropierea zonei bruxelleze cunoscută ca cea a instituțiilor europene, a sărit în aer, tot în urma unei explozii. Din această deflagrație au rezultat alți 20 de morți și mulți răniți.

Autoritățile belgiene au ridicat imediat starea de alertă la nivelul maxim, au oprit circulația tuturor mijloacelor de transport în comun din Bruxelles și toate trenurile din Belgia, au îndemnat populația să stea departe de străzi și de locuri aglomerate și au luat toate celelalte măsuri prescrise de o asemenea situație, astfel încât alte eventuale atentate, ce s-ar mai fi putut întâmpla în continuarea acestora trei, să nu mai poată produce victime.

Concomitent, aceleași autorități au demarat investigațiile și culegerea de probe din care să rezulte identitatea vinovaților. A doua zi, am aflat că exploziile fuseseră produse de doi frați belgieni, sinucigași, cu nume arabe. Un al treilea individ, presupus atentator, care apare într-o poză însoțindu-i pe cei doi frați, este încă necunoscut și liber.

La un moment dat, după câteva ore de la producerea celui de-al doilea atentat, cel de la metrou, o agenție de știri aparținând grupării teroriste internaționale auto-intitulate „Statul Islamic” și cunoscută public cu acronimele ISIS sau Daesh, a emis un comunicat prin care se afirmă că acest Daesh a organizat și dus la îndeplinire „cu succes” atentatele din aeroport și din metrou.

Reacțiile:

În afara acelui comunicat, cu iz de revendicare a paternității exploziilor ucigașe, nici Daesh, nici altcineva nu a emis vreo declarație din care să rezulte planul, mesajul sau intențiile teroriste care au stat la originea atentatelor de marți, din Belgia. Așa că nu știm, la această dată, ce au vrut să demonstreze teroriștii cu faptele lor ucigătoare.

Au vrut ei să „pedepsească” Belgia, sau Occidentul, pentru faptul că aceștia îi sprijină pe cei cu care luptă ISIS în Orientul Mijlociu, după cunoscutul raționament terorist internațional „pentru că voi ne omorâți nouă civilii, familiile, femeile și copiii, la noi acasă, cu bombele voastre, uite că și noi vă putem ucide civilii, familiile, femeile și copiii voștri, la voi acasă”? Ori, poate, autorii atentatelor au vrut doar să anunțe lumea întragă că există și ei pe acolo, și că uite ce pot ei să facă?

La fel de legitimă este și întrebarea dacă au vrut ei să instituie o teroare permanentă, care să fie ridicată doar în momentul în care toată suflarea supusă terorii trece la islamism? Sau, pur și simplu, au vrut să facă un gest de război împotriva victimelor și a sistemului politic acceptat de acestea? Ori, într-un registru minor, au vrut atentarorii oare doar să protesteze violent împotriva arestării unuia dintre ei, un ins ceva mai priceput la terorism și vinovat de atentatele produse în noiembrie trecut la Paris?

Nu știm încă răspunsurile la aceste întrebări, pentru că organizatorii loviturilor teroriste tac în această privință.

Și, după cum merg lucrurile, tac cu intenție. Pentru că, în lipsa explicațiilor lor, sunt mulți cei care s-au repezit să speculeze, să își dea cu presupusul, să „explice” ei semnificația gesturilor teroriștilor.

Ceea ce duce, aproape direct, la exacerbarea sentimentelor de nesiguranță, de confuzie, chiar de teroare. Iar, de aici și până la sporirea neîncrederii în autoritățile menite să apere cetățenii belgieni și europeni de asemenea atentate, nu mai este decât un pas. Adică, contribuția celor care au avut reacții în numele sau în locul atentatorilor, prin datul cu părerea, duce, de cele mai multe ori, la atingerea obiectivelor strategice ale oricărui act terorist.

Bineînțeles, au fost și reacții de condamnare fermă a atentatelor, de exprimare a simpatiei și compasiunii cu victimele și cu statul belgian, de oferire de ajutor în anchetă, în limitarea efectelor atentatelor și în revenirea la normal.

Așa cum au fost și reacții ambivalente. Din partea Rusiei, de exemplu. Câțiva oficiali ruși nu au avut încredere în propriul lor aparat de propagandă și au ieșit ei înșiși în față, ca să „explice” europenilor ce treabă proastă fac NATO și Uniunea Europeană, care se iau de ei, de ruși, în loc să își apere propriii cetățeni de teroriști. Asta, în timp ce președintele lor, al oficialilor ruși, dădea mesaje de compasiune și solidaritate.

Reacțiile „de agendă”:

Într-un loc separat trebuie să amintim și faptul că, în Europa, sunt multe grupări și persoane care au diferite agende proprii, cu privire la actul de guvernare național și/sau comunitar. Acestea așteaptă cu nerăbdare producerea oricărui eveniment care să le poată servi drept argument de promovare a agendei lor proprii. Iar actele teroriste sunt întotdeauna un bun prilej pentru așa ceva.

În mod așteptat, cei care au pe agendă „lupta” împotriva islamizării Europei au fost cei mai vocali și mai prezenți în a trage concluzii privind atentatele teroriste de la Bruxelles, de marți.

Doar că aceste două atentate, materializate în trei explozii și având drept consecință moartea tragică și nemeritată a zeci de oameni nu pot fi încadrate, sub nicio formă, la capitolul intitulat „planul de islamizare a Europei”, dacă există, într-adevăr un asemenea plan. Pentru cei deja convinși de un astfel de pericol, să precizez doar că vorbim aici de un plan-plan, nu de intenții vagi și de dorințe confuze, exprimate, printre alții, chiar de cei ce își revendică paternitatea atentatelor la care ne referim noi acum.

De ce nu ar putea fi ele încadrate în așa ceva? Pentru că aceste atentate nu au nici magnitudinea, nici mesajul, nici caracteristicile unei acțiuni orientate spre impunerea cu forța, prin violență, a unui mod de viață bazat pe o credință religioasă. Și, foarte important, pentru că ele nu sunt susținute sau completate de alte acțiuni specifice unei asemenea idei. Asta, ca să nu abordăm aici discuția despre validitatea ideii în sine, cea de islamizare a Europei.

Cu totul așteptat, foarte vocali în promovarea agendei proprii pe tema terirismului islamist ce a explodat marți în Belgia sunt și cei ce „avertizează” împotriva exodului de populație musulmană dinspre Orientul Mijlociu spre Europa Occidentală.

Înainte de a se afla că sinucigașii din aeroport erau belgieni, promotorii agendei anti-imigrație deja culpabilizau de zor întreaga masă a exilaților pentru faptul că au adus în Europa noastră dragă și pașnică flagelul atentatelor teroriste de factură exploziv-sinucigașă. După aflarea identiății criminalilor, discursul lor se modifică ușor, în sensul că amintesc doar că, la origine, atentatorii de acum au fost tot imigranți. Dacă nu ei, familiile lor. Așa că, acuzatorii migratorilor au oricum dreptate!

Doar de dragul exercițiului de bun simț, trebuie să comentez puțin acest aspect. Faptul că atentatorii sunt cetățeni europeni schimbă datele problemei. Asta, dacă această problemă a fost vreodată formulată corect, desigur.

În primul rând, rezultă că nu mai este atât de internațional terorismul ăsta, pe cât părea la prima vedere. În al doilea rând, gestul belgienilor se aseamănă mai degrabă cu crimele în masă săvârșite de descreierați americani în școli de pe cuprinsul Statelor Unite, decât cu acțiuni programatice ale unei organizații teroriste bine puse la punct. Dacă mă întrebați cum se aseamănă teroriștii din Belgia cu americanii criminali din școli, vă răspund că cea mai mare asemănare este totala lipsă de sens și uciderea la grămadă a unor nevinovați, doar pentru că se aflau în preajma ucigașilor.

Deși grupurile și persoanele cu reacții „de agendă” sunt mai multe, nu mai avem loc aici de amintit decât pe cei ce își propun să sublineze totala ineficiență a guvernării occidentale, fie ea europeană, fie națională, în contextul criticării sistemului politic democratic în general. Asta, atunci când nu vorbim despre cei cu agendă extremistă, anti-democratică.

Aceștia au criticat imediat impotența autorităților de a preveni atentatele de marți și de a-și apăra proprii lor cetățeni de crimele atentatorilor. Așa cum ziceau și rușii, de altfel. Total independent unii față de ceilalți, trebuie să specificăm, în lipsa dovezilor privind o eventuală influență.

Este adevărat că unele acțiuni guvernamentale de prevenție sunt criticabile. De exemplu, cu toate dovezile privind caracterul transfrontalier dar intra-unional al terorismului care a lovit Franța anul trecut, autoritățile nu sunt încă în măsură să instituționalizeze un sistem de informații la nivel european, care să contribuie la combaterea acestui fel de terorism.

Dar, de aici și până la a pretinde că orice atentat trebuie obligatoriul prevenit, este o cale lungă. Atât de lungă pe cât este calea de a pretinde că orice crimă, orice omucidere ar trebui prevenită de autorități. Ca în filmele de fantezie.

De discutat separat ar fi și teza propusă în context, cea de limitare a drepturilor și libertăților individuale, ca formă de eficientizare a guvernării domeniului securității naționale. Doar că această teză trebuie să facă obiectul unei analize de sine stătătoare.

Acum rămânându-ne doar să concluzionăm că discuția despre terorismul internațional în Europa, manifestat zilele acestea în chiar capitala Uniunii Europene, ar trebui să pornească întotdeauna de la formularea problemei în interesul exclusiv al cetățenilor. Și nu al unor grupuri de interese, indiferent cât de „patriotice” ar fi ele.