joi, 17 martie 2016

Tragedia fumului de tutun

Dacă este un lucru în Lume pe care noi, românii, nu îl putem revendica de la strămoșii noștri daci, acela ar fi tutunul.

Foto: polartrec.com

Asta nu înseamnă că nu s-au făcut, totuși, și încercări de revendicare a paternității tutunului de către proto-daci. Vorbim despre acei locuitori ai pământurilor noastre strămoșești care, cu zeci de mii de ani în urmă, fiind ei exploratori și temerari, au plecat de aici și, mergând spre est-nord-est, au dat de o legătură terestră, ulterior scufundată sub ape, între Siberia și Alaska. Trecând ei peste acel istm și fiindu-le foarte frig, au luat-o apoi spre sud, la căldură. Astfel, primii oameni ajunși în inima continentului american, unde a apărut tutunul, se pare că am fi fost noi, cei de astăzi, prin strămoșii noștri, cei de atunci.
Deci, tutunul ne este foarte drag. Cel puțin la nivel declarativ. Atât de drag, încât se așteaptă astăzi să aibă loc ample manifestări de masă ale publicului român, în sprijinul consumului de tutun, prin ardere cu foc deschis.
De ce tocmai astăzi? Pentru că, de astăzi, a intrat în vigoare o lege prin care se interzice fumatul în spații închise, prin fumat înțelegându-se tocmai acea ardere a tutunului cu foc deschis, iar prin spații închise înțelegându-se toate locurile în care fumul rezultat din ardere să se acumuleze și să pută. Cu condiția ca acele locuri să fie publice, adică să fie accesibile mai multor membri de-ai publicului, deodată.
Părerea mea este că asemenea manifestări nu vor avea loc. Și, chiar dacă se vor constata cazuri izolate, cum ar fi cel al unei cucoane nevricoase din Senatul României, care va încălca ea legea numai așa, de-a Dracului, ca să știe lumea că există și ea în spațiul public, aceste cazuri nu vor constitui, sub nicio formă, manifestări de masă.
Dar sunt convins că mijloacele noastre de comunicare în masă vor vâna fiecare caz izolat în parte și îl vor prezenta ca pe o mostră de nesupunere civică la o lege nefastă, care nu este altceva decât încă un atac la adresa libertăților și, mai ales, tradițiilor noastre ancestrale, pe care străinii cei ticăloși le tot atacă și le combat cu neobosită „determinare”.
Mă aștept la reportaje life și la filmări în spații publice, fie ele locuri de muncă, fie cantine, restaurante sau baruri, prin care „televiziunile” vor transmite publicului lor enormitatea legii și hotărârea populară de nesupunere la ea.
De ce ar face „televiziunile” așa ceva? Din trei motive.
Un motiv ar fi că legea dă o lovitură serioasă comercianților de țigări, între care îi includem și pe contrabandiști. Dacă ar scădea consumul de țigări și doar cu unu la sută, veniturile acestora s-ar diminua cu câteva zeci de milioane de euro pe an. Așa că, dacă investesc ei vreo câteva milioane într-o campanie negativă, îndreptată împotriva legii anti-fumat în spații publice, iar campania are succes, atunci investiția lor se va întoarce înzecit.
Alt motiv ar fi că aproape toți politicienii care contează pentru mass media românească s-au arătat, sub o formă sau alta, de partea fumătorilor, pe care ei îi înțeleg bine și îi compătimesc, mai ales că legea împotriva obiceiului lor prost de a da fumul în nas altora a trebuit aplicată tocmai într-un an electoral. Așa că redacțiile de propagandă politică din „televiziuni” sunt nevoite să sublinieze simpatia acestor politicieni față de oropsiții fumători interziși.
În sfârșit, există o opinie aproape generalizată în spațiul public că românul majoritar este idiot. Sau, dacă nu este chiar idiot-idiot, în sensul că nu îl duce mintea, atunci este cu siguranță neinformat sau dezinformat, ceea ce îl face să aibă atitudini și comportamente de idiot. Astfel, se pare, formatorii români de opinie nu știu că românul nostru majoritar știe deja că asemenea legi s-au aplicat în mai toate locurile civilizate din Lume, fără niciun fel de consecințe negative.
Nicăieri nu s-au întâmplat gesturi de nesupunere civică la aplicarea legii, nicăieri nu au pierdut cârciumarii bani, deoarece fumătorii ar fi refuzat să mai și bea în cârciumi, pentru că nu mai au voie să fumeze acolo, nicăieri nu s-au închis fabricile și uzinele, ca să nu mai vorbim de birouri, pentru că au rămas fără muncitori, aceștia fiind fumători și preferând să stea acasă și să fumeze în spații închise private, în loc să vină la muncă și să nu fumeze deloc.
Cazul cel mai spectaculos este cel al Turciei, caz pe care „televiziunile” l-au ignorat, cu bună știință. Nu știu o altă expresie mai plastică despre fumat decât cea că „fumează ca un turc”. Ei bine, cu ani în urmă, când o lege similară a fost implementată și în Turcia, turcii pur și simplu au încetat să mai fumeze. În spațiile interzise. Fără revoltă și fără tânguieli.
Aceste fiind zise, mă aștept ca tragedia fumului de tutun să se joace, în România, doar pe scena afacerilor legale sau ilegale cu țigări și doar între politicienii care au jucat cartea perdantă a simpatizării cu bietul fumător, după ce tot ei trecuseră legea prin sistemul democratic legislativ, ca să îi mulțumească și pe nefumătorii europenizați.