De ce nu au românii gândire strategică

Răspunsuri posibile:

A. Pentru că nu are cine să gândească strategic.

Gândirea colectivă nu este suma gândirilor individuale dintr-o societate sau un popor.

Deoarece membrii societății sunt egali numai în drepturi și îndatoriri, nu și în capacitate intelectuală, educație, pregătire teoretică și experiență, nu se așteaptă nimeni ca toți să gândească, individual, la fel.

Însă, toți împreună, trebuie să să poată formula idealuri, năzuințe sau obiective comune pe termen lung.

Atunci când lipsește gândirea colectivă pe probleme strategice, nu înseamnă că nu are cine să gândească strategic în interiorul acelui popor. Înseamnă că poporul, în întregul său, nu și-a făcut un obicei să îi asculte pe cei care gândesc stategic și nici să își însușească ideile, aspirațiile și direcțiile de acțiune propuse de aceia.

Românii, prin excelență, au dezvoltat o cultură a negării meritelor de vizionari ale celor din rândurile lor care cutează să emită asemenea viziuni strategice. Și este vina lor, dar și vina celor care i-au condus și au încurajat o asemenea atitudine.

În plus, cultura românească la nivel de individ sau familie încurajează doar gândirea individuală pe termen scurt. Puțini tineri știu ce își doresc să facă în viață peste cinci, zece sau douăzeci de ani.

Ei știu doar cum le-ar plăcea să fie, nu și cum să arate starea lor în viitorul mediu și îndepărtat. Ca urmare, nu știu nici ce trebuie să facă astăzi, pentru a asigura un parcurs personal spre acel viitor.

Principiul generalizat este, din păcate, „Dumnezeu cu mila”.

B. Pentru că orice discuție despre viitorul strategic al României este ucisă în fașă de puternicii zilei

Dacă românii ar avea o viziune strategică rezultată din efortul propriu de gândire colectivă, atunci ei și-ar alege acei conducători care să fie capabili și credibili că îi vor duce, cu succes, spre acel viitor.

În absența unui asemenea plan strategic național, sunt preferați conducători după chipul și asemănarea majorității populației. Care majoritate încurajază dictatura celor mulți ca formă dominantă de abordare a afacerilor publice, pe considerentul că ei sunt la putere.

Greșala este evidentă, pentru că cei care sunt asemănători majorității nu sunt și dedicați acesteia. Dimpotrivă, folosesc popularitatea pentru binele personal, chiar pe spinarea sau împotriva acelei majorități care îi susține.

Bineînțeles, asemenea oameni nu vor încuraja niciodată gândirea strategică, pentru că aceasta i-ar elimina aproape automat din fruntea mesei cu bucate nemuncite.

C. Pentru că există prea multă prostime, care hotărăște într-o democrație prost făcută

Oriunde în lume, există cele două mari categorii de oameni, de conduși și de conducători. Iar condușii sunt întotdeauna mai mulți decât conducătorii.

Totul este ca, împreună, conduși și conducători, să cadă de acord asupra rațiunii de a fi a statului și asupra direcției sau direcțiilor de dezvoltare a societății din statul respectiv.

Într-o asemenea configurație, nu există, cu adevărat, prostime.

Contează însă calitatea conducătorilor, fie ei formali sau informali, adică recunoscuți oficial sau recunoscuți doar de oameni, fără să aibă vreo demnitate publică.

În absența gândirii strategice, pot deveni conducători recunoscuți oficial oameni ca Băsescu, Ponta, Oprea sau Zgonea, pentru că ei sunt oficializați pe criteriul că „sunt ca noi”.

Și, tot în absența gândirii strategice, aceștia se perpetuează la cârma treburilor statului. Orice schimbare a lor este descurajată de argumentul: dar, ce, altul este mai bun?!

Ehei, dacă românii ar avea o visiune sau un plan strategic, atunci mulțimea asta de „proști” s-ar arăta suficient de înțelepți ca să aleagă acei conducători în care au garanția morală, profesională și socială că pot, cu adevărat, să îi ducă spre acele obiective strategice.