vineri, 24 iunie 2016

Două lectii de învătat din referendumul britanic

În noaptea românască de Sânziene, în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord s-au numărat mai bine de 33,56 milioane de voturi și a rezultat că 17,41 milioane de votanți au preferat ca Marea Britanie să nu mai facă parte din Uniunea Europeană. Acești 17,41 milioane reprezintă o majoritate de aproape 52 la sută din totalul voturilor valabil exprimate. Dar mai reprezintă și 37,5 la sută din totalul cetățenilor britanici ce s-au înregistrat pe listele de votanți, precum și 26,9 la sută din totalul populației eligibile pentru vot.

Foto: express.co.uk

În urma acestui rezultat, premierul Marii Britanii și-a anunțat demisia, deoarece majoritatea votanților nu i-au împărtășit opțiunea de a menține țara lor în rândul Uniunii Europene și a promis începerea demersurilor guvernamentale pentru scoaterea efectivă a Marii Britanii din respectiva uniune.
Din această poveste, presărată cu cifre, noi, românii, am putea învăța cel puțin două lecții. Dacă aș fi la catedră, aș organiza aceste lecții așa cum voi arăta imediat mai jos. Dar, înainte de a face asta, țin să vă aduc aminte o realitate de prea multe ori ignorată: nimeni, dar nimeni-nimeni nu poate învăța nimic în locul altcuiva.
Lecția întâi
Titlul lecției: Referendumul
Obiectivul lecției: să înțelegem ce este acela un referendum și să folosim corect această înțelegere atunci când introducem termenul de referendum în discuțiile noastre.
Conținutul sumar al lecției:
Referendumul este singurul instrument de exercitare directă a suveranității deținute de publicul alcătuit din cetățenii cu drept de vot ai oricărei democrații. Adică, referendumul este instrumentul suprem de decizie, la îndemâna poporului suveran. Această definiție rezultă din Constituția României, în condițiile în care Marea Britanie nu are o constituție ca atare, pentru că nu a avut nevoie de vreuna. La ei, democrația fiind oarecum naturală.
Din păcate, noi, românii, nu putem să abordăm acest subiect decât la modul teoretic. Asta, deoarece nu am avut niciun exercițiu practic de exercitare a suveranității noastre populare prin referendum. Este drept că am fost „consultați” o singură dată, când ni s-a „cerut părerea” despre mărimea și compoziția Parlamentului României. Dar, așa cum s-a văzut ulterior, a fost vorba doar de un fel de sondaj de opinie, mai scump, dar la fel de irelevant, în ceea ce privește decizia politică. Căruia cineva i-a spus referendum. Și prin care publicul nu a decis nimic. Chiar nimic, indiferent de rezultatul „consultării populare”.
Avem acum ocazia să vedem cum funcționează acest instrument fundamental, în Marea Britanie. Cu mențiunea că lecția este în curs de desfășurare. Care desfășurare va dura până la doi ani și se va încheia cu părăsirea Uniunii Europene.
Din cele observate până în prezent, putem discuta modul de formulare a voinței ori a deciziei populare, suverane, la britanici. Din totalul cetățenilor cu drept de vot, doar 72 la sută și-au anunțat intenția de a-și exercita acest drept, prin înregistrarea ca votanți. Ceilalți 28 la sută au renunțat la exercitarea acestui drept, acceptând implicit rezultatul votului, oricare ar fi fost acela.
La fel au făcut și cei aproape 13 milioane de cetățeni britanici care s-au înregistrat ca votanți, dar nu s-au prezentat la vot. Fie pe motiv că ploua, fie pe oricare alte motive. Fiind suverani, nimeni nu are dreptul sau puterea să le ceară vreo explicație pentru opțiunea lor. Deși este de mirare de ce ar fi făcut efortul să se înregistreze, dacă nu au vrut să și voteze.
Dar nici nu poate nimeni să interpreteze această opțiune altfel decât ca pe o delegare a deciziei populare prin referendum de la cei ce s-au abținut de la vot către cei ce au votat efectiv. Putem doar să speculăm că numai 11 la sută dintre ei ar fi putut schimba decizia luată prin referendum, dacă ar fi votat totuși și ar fi votat pentru rămânerea în Europa unită.
Deci, deși structura votului este cea arătată la început, respectiv că 26,9 la sută din totalul cetățenilor britanici cu drept de vot, care reprezintă doar 37,5 la sută dintre cei ce s-au înscris pe liste, au luat, prin referendum, decizia strategică și istorică de scoatere a statului lor din Uniunea Europeană, ei au avut mandat pentru a face asta de la toți ceilalți, care au stat acasă.
Pentru a aduce această lecție pe teritoriul național, să ne reamintim că, la noi, Curtea Constituțională a interpretat abținerea de la vot ca fiind vot împotrivă, în cazul referendumului de demitere a președintelui suspendat al României, în 2012. Ceea ce este, evident, o cretinătate. Așa cum cretinătate este să folosești referendumul ca sondare a opiniei populare.
Lecția a doua
Titlul lecției: Esența democrației
Obiectivul lecției: să înțelegem care este esența oricărei democrații și să identificăm această esență în orice exercițiu democratic
Conținutul sumar al lecției:
Esența democrației este că minoritatea va fi întotdeauna protejată. În orice democrație, deciziile se iau de unii, de obicei majoritari, fie direct, fie prin reprezentanții lor. Dar, din organizarea sistemului democratic ar trebui să rezulte că aceste decizii se iau întotdeauna în interesul tuturor membrilor acelei societăți democratice. Adică, funamental, se pornește întotdeauna de la prezumția că oricare ar fi deciile luate și indiferent de cine sunt ele luate, aceste decizii sunt în interesul tuturor și al fiecărui membru al societății respective.
În același timp, natura umană îi îndeamnă pe oameni să se folosească unii de alți, pentru a le merge bine unora, în detrimentul altora. Ceea ce s-ar putea întâmpla și într-un sistem social democratic, în care majoritatea s-ar putea ușor transforma în dictatură, luând decizii în folosul ei exclusiv și, implicit, în detrimentul minorității. Pentru a preveni o asemenea ipostază, orice construcție democratică trebuie să conțină elemente și mecanisme de protecție a minorității de orice dictatură sau abuz ale majorității.
În cazul concret al Marii Britanii, pe care îl studiem astăzi, putem identifica o serie de minorități, împreună cu elementele și mecanismele de protejare a acestora.
În raport cu Uniunea Europeană, Marea Britanie este o minoritate. După spusele promotorilor opțiunii Exit, majoritatea statelor din uniune se foloseau de Marea Britanie pentru a le merge lor bine, în detrimentul ei. Cum Uniunea Europeană este o democrație de state, suprapusă peste o democrație de populații, există mai multe mecanisme de protecție a minorității, printre care și cel care prevede posibilitatea ieșirii din uniune. Mecanism activat prin referendumul de ieri.
Numai că decizia populară de ieșire din Uniunea Europeană a creat o minoritate nouă, cea a britanicilor care consideră că le va fi mai rău în afara Europei decât în interiorul ei. Această minoritate este compusă atât din indivizi, cât și din colectivități, cum este populația Gibraltarului, cea catolică din Irlanda de Nord, sau scoțienii din Scoția. Fiind ea nu numai o democrație, dar și mama democrației ca organizare statală, Marea Britanie are mai multe mecanisme de protejare a propriilor ei minorități, indiferent dacă acestea sunt formate din indivizi sau din colectivități.
Inclusiv mecanisme similare cu cel folosit de partizanii opțiunii Exit. Adică, ne putem aștepta să vedem cum unii se vor despărți de Marea Britanie, ajunsă independentă dar și separată de Uniunea Europeană.
Singura problemă este că nicio democrație nu a inventat vreun mecanism de protecție a majorității de acțiunea minorității. Facem această observație, deoarece este evident că plecarea unor colectivități și chiar a unor indivizi din structura Marii Britanii va duce la scăderea bunăstrării majoritarilor rămași. Să notăm însă că aceasta este o falsă problemă. În sensul că nu există vreun mecanism de protecție mai bună a majorității decât decizia acelei majorități. Cu alte cuvinte, dacă o majoritate se simte pusă în dezavantaj de o minoritate, tot ce are de făcut acea majoritate este să ia acele decizii care să convingă minoritatea că nu are de ce să se protejeze, inclusiv prin separare.
Pentru România, aceasta este lecția fundamentală, în condițiile în care democrația noastră este atât de originală, încât nici nu recunoaște că esența ei este să protejeze întotdeauna minoritatea, oricare ar fi ea.
Cel puțin ideatic, la noi este acceptabil ca, atunci când o minoritate încearcă să se protejeze de o eventuală dictatură a majorității, inclusiv sau mai ales prin separare, întregul sistem statal controlat și condus de majoritari să pornească o spirală a asupririi minorității, pentru a o descuraja în tentativa ei de autoprotecție. Adică, la noi este acceptabil un comportament autoritarian, chiar despotic, sub denumirea de democrație, denumire dată organizării statale și sociale.
Așa că, înainte de a asista la destrămarea democratică a Marii Britanii, să luăm notițe despre cum funcționează mecanismele de protecție a minorităților, într-o democrație cum este Uniunea Europeană. Cu speranța că, odată învățată această lecție, să putem să aplicăm cu succes cunoștințele primite și deprinderile formate în propria noastră guvernare.