vineri, 15 iunie 2012

De când nu ai mai fost


De 123 ani, de când n-ai mai fost pe aici, pe Pământ, Lumea este tot așa cum o știi, doar că mai multă. De-atunci, de când ai plecat, s-au făcut războaie și s-au măcelărit milioane și milioane de Călini, pentru care au plâns fete ca Bianca ta de s-au făcut lacuri adânci. Dar, cu toate astea, suntem mai mulți decât ne-ai lăsat. Dar nu suntem mai buni.


Și suntem mai murdari. Am năclăit Cerul și am dezlimpezit Apele, iar Codrul tău nu mai este deloc. Mai sunt doar câțiva copaci răsleți, lăsați în picioare, ca să nu se vadă cum am hăcuit Pădurea, ca să avem bani, bani și bani.
Fiecare generație de români te-am citit de mici, te-am plăcut, te-am învățat pe de rost și nu te-am înțeles deloc. Ne-a plăcut cum ne-ai zis de dragoste de oameni și de Neam, dar nu ne-am ridicat niciodată până acolo încât să îi iubim ca tine. Pentru că ne-au plăcut mai mult urmașii broscoiului cu ochii bulbucați, ai stâlpilor de cafenele și ai greco-bulgărimii ce se revendică nepoata lui Traian. Pe ei i-am crezut mai mult decât te-am crezut pe tine, pe ei i-am invitat în fruntea mesei și a maselor și i-am urmat cu voioșie, fiind martorii îmbogățirii lor fără măsură și nimicnicii lor sociale, pe care le-am admirat fără rezerve. Și, tot generație după generație, ne-am dorit să fim ca ei și nu ca tine.
Ce bine îți stă ție acolo, lângă steaua ce-a murit, ce încet pe cer se suie și ce rău ne stă nouă aici, în mizeria noastră vie, de zi cu zi, printre „toți aceia care vorbe mari aruncă”, care „numai banul îl vânează și câștigul fără muncă”.
La fel ca pe vremea ta, când Țara ar fi trebuit să prospere, tânără, liberă și independentă, pentru prima dată fără biruri și juguri străine, dar, în schimb, a încăput pe mâna celor ce și-au arătat arama sfâșiind -o, și acum, după 123 de ani de la plecarea ta, într-o Țară și mai liberă și mai europeană decât ai lăsat-o tu, noi ne lăsăm, în continuare, conduși de mișei, care ne fac Neamul „nostru de rușine și ocară”, care își bat „joc de limbă, de străbuni, de obicei”.
Ce ne-a mai rămas de la tine, în afara Poeziei, este numai disperarea că doar Țepeș ar mai putea face curățenie în Țara noastră. Că noi nu suntem deloc în stare.
Și, chiar în ziua aceasta de comemorare a plecării tale, nu pentru Poet ci pentru noi, nu pentru Idee ci pentru vanitate, nu pentru Frumusețe ci pentru îngâmfare, schingiuim o plantă și îi rupem florile ca să le așezăm pe marmura ce nu îți ține de cald.

8 comentarii:

  1. Este atat de frumos si de trist, atat de adevarat si de tragic, atat de rusinos pentru noi, si de revoltator incat altceva nu mai pot spune dacat ca cel ce a scris aceste randuri merita un loc in inma noastra si o privire de sus de unde vegheaza Luceafarul, cat sa stie ca nu e singur.

    RăspundețiȘtergere
  2. Poate ar fi fost nimentit sa anexezi si cantecul Romanticilor, dupa poezia Minulescului, ce faci tu de-atata vreme .. sau O ramai a lui Eminescu tot cu Romanticii
    http://www.trilulilu.ro/video-muzica/romanticii-o-ramai-1970

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Romanticii... Ce vremuri, Marine, ce vremuri...

      Ștergere
  3. Ați scris atât de din suflet, că am revenit să recitesc.

    RăspundețiȘtergere