joi, 14 iunie 2012

Politica în principiu


În principiu, politica este despre a face un plan în numele și în favoarea obștii și de a pune acel plan în operă. Desigur, de când este obștea obște și politica politică, cei care au făcut asemenea planuri, precum și cei sau tot aceia care le-au și implementat, s-au gândit și la cum să le fie lor personal bine pe măsură ce gândeau și făceau politică.


Problema este că, pentru a face un plan nu îți trebuie mai mult decât o minte normală, educată și antrenată în această direcție, pe când, pentru aplicarea planului îți trebuie ceea ce se cheamă putere.
Din această problemă provine, la origini, ideea de alegeri politice. Adică, publicul cetățenesc analizează diverse planuri și proiecte alternative și apoi îi ALEGE pe cei care pot să pună în practică unul dintre aceste planuri.
Ideal ar fi ca toți cetățenii să se pronunțe în aceste alegeri și toți să fie de acord care, dintre toate politicile, este cea mai bună, precum și cine, dintre toți politicienii, este cel mai potrivit pentru implementarea ei. Pentru că, deși nu este imposibil, s-a dovedit că este prea complicat să se obțină unanimitate de opinii privind opțiunile alternative în politică, în unele epoci și în anumite locuri, s-a înlocuit unanimitatea cu majoritatea voturilor. Aceste voturi trebuiau să reprezinte pe mai mult de jumătate dintre alegători, ceea ce numim majoritatea absolută. Unele sisteme electorale mai relaxate au făcut compromisul de a accepta doar majoritatea celor care vin și votează, numită majoritate relativă.
La noi, în România, în teorie, este aleasă acea politică și acei politicieni care obțin cele mai multe voturi și nu acea politică agreată de toți și fiecare dintre membrii societății, ori măcar de majoritatea absolută ori relativă a cetățenilor. În realitate, acest sistem este atât de permisibil, încât s-a renunțat foarte repede la partea cu ALEGEREA dintre POLITICI ALTERNATIVE și a rămas numai partea de a încredința puterea unor politicieni, pentru orice ar crede ei, politicienii, că le trebuie și pot să o exercite.
Tot la noi și tot în realitate, până la urmă, o parte mică din cetățeni se duc la vot, iar o parte și mai mică din acea parte ajunge să fie suficient de numeroasă pentru ca „sistemul” electoral românesc să încredințeze puterea politică, executivă și legislativă unor politicieni fără politici.
Toată lumea pare a fi deosebit de mulțumită cu acest aranjament electoral.
Din partea electoratului, jumătate dintre cetățeni nu se preocupă deloc de viața politică, de conducerea statului sau a guvernării locale și nici nu se duc la vot. Singura explicație rațională este că viața lor nu este influențată cu nimic de cine este la putere, central ori la ei acasă. Sau ei trăiesc cu impresia că nu contează, nici pentru ei și nici pentru copiii lor încă minori, cine îi guvernează. Probabil, dacă ar avea de ales între politici, să zicem politici sociale, de educație sau sănătate publică, de securitate și apărare, ori de dezvoltare economică, probabil ar avea ceva de spus, și-ar forma o oarecare preferință. Dar, în privința oamenilor ce populează „clasa politică” nu au nici un interes și nici o opinie.
Ei nu sunt preocupați nici de controlul celor aleși. Dacă ar fi ales politici, ar fi putut controla măcar modul în care acești politicieni realizează în practică politicile lor, însă nu este deloc cazul.
Cealaltă jumătate sunt dispuși să joace jocul politic, acela fără de politici. În locul acestor planuri, ei preferă „promisiunile electorale”, chiar dacă știu că nu vor vedea nici una dintre ele în viața lor. Ei mai preferă să vadă minoritari ajunși la putere, adică politicieni aleși de câțiva dinte compatrioți, cum ar fi între un sfert și o zecime dintre cei cu drept de vot. Este evident că aceștia aleg politicieni și nu politici. De aceea, pentru ei contează cine cu cine s-au încuscrit, s-au nășit ori s-au cununat, fie civil, fie politic.
Și tot de aceea, singurul control pe care ei îl exercită asupra aleșilor este să vadă care cui îi dă mai mult din avuția națională, pe relații de familie, prietenie sau gașcă.
Din partea politicului, marea grijă a politicienilor este să „obțină” puterea politică, executivă și legislativă. Ce vor face cu ea este cea mai mică preocupare a lor, deoarece nu au nici un plan, numit politici. De aceea, se pot face încurscriri „împotriva naturii”, între liberali și socialiști, între conservatori și progresiști, între loiali și trădători, între luptători și dezertori și așa mai departe. Pentru că aceste încuscriri se fac doar pentru obținerea și menținerea puterii și nu pentru implementarea eventualelor politici.
Așa că nu îmi fac deloc griji că actualul guvern ar putea avea o problemă de putere în Parlamentul ce va fi părăsit de vreo două duzini de parlamentari ai „puterii”, aleși local. Și, tot de aceea, nu îmi fac nicio speranță că, acum sau după alegerile generale de la toamnă, vom avea măcar o umbră de politică de stat, fie ea despre Uniunea Europeană, relațiile internaționale, securitatea și apărarea Țării, bunăstarea cetățenilor sau progresul social și economic.