marți, 19 iunie 2012

Ză cu papion


În succesiune istorică, prima șmecherie majoră plănuită de domnul Băsescu Traian, de cum a ajuns, pentru întîiași dată, președinte de România, a fost să fenteze Constituția Țării, cu gândul de a-și garanta perpetuarea la guvernare pentru cel puțin zece ani.
Șmecheria era ca, la cânteva luni de la instalare, după intrarea în noul an, Guvernul Popescu-Tăriceanu să provoace alegeri anticipate. Cu Băsescu la cârma „serviciilor”, acele alegeri ar fi fost câștigate, garantat, de Alianța DA de atunci, stabilită între Băsescu și liberali. În plus, peste patru ani, ar fi avut loc alegeri generale și prezidențiale simultane, în pofida Constituției, ce separă expres aceste două alegeri, prin stabilirea duratelor diferite ale mandatelor parlamentarilor și președintelui. Avantajul era evident și reciproc. „Locomotiva” Băsescu ar fi tras Alianța DA în poziția câștigătoare, iar Alianța DA i-ar fi oferit guvernarea pe tavă, pentru un nou mandat, așa cum s-a întâmplat, până la urmă, pe timpul multelor guverne Boc.
Ajuns însă la Palatul Victoria, domnul Popescu-Tăriceanu a refuzat să mai plece, pentru a se putea declanșa alegerile anticipate. Cam cum se întâmplă astăzi cu Guvernul Ponta, care, înainte de instalare, avea ca obiectiv politic declarat aceleași alegeri degrabă. Dar, nu despre politică este scrierea de față.
Dejucând șmecheria de fentare a Constituției, sau, altfel spus, luând-i președintelui jucăria de-a guvernarea cum vrea el, domnul Popescu –Tăriceanu a devenit, instantaneu, neprietenul domnului Băsescu și ținta preferată a atacurilor acestuia. Asta se întâmpla prin 2005 și a ținut-o așa până la alegerile generale din toamna lui 2008. Una din ironiile cu care l-a atacat public domnul Băsescu pe domnul Popescu-Tăriceanu a fost să îl numească, la televizor, european cu papion, zicând asta ca pe o înjurătură, cu conotația transparentă că este de rău să fii european și că este caraghios și nepopular să porți papion. De altfel, domnul Băsescu a făcut o fixație asupra papionului domnului Popescu-Tăriceanu, incluzând acest detaliu vestimentar între primele trei calități pe care i le-ar atribui: „O fi frumos, o avea papion, o fi admirat, dar...” spunea domnul Băsescu de pe ecranul televizorului, în vara anului 2011, arătând că nu uită și nu iartă pe nimeni care i-au vrut demiterea și i-au obținut suspendarea, în primul mandat.
O consecință a acestei povești este că eu am renunțat la cravate și am început să port papion, ca să îmi arăt, în primul rând mie însumi, că sunt european de-adevăratelea și că, bineînțeles, nu este nimic de rușine să îmi închid gulerul la cămașă în acest mod.
Desigur, am întâmpinat și dificultăți în această transformare. În primul rând, în România, nu se găsesc asemenea papioane. Se găsesc doar niște legături gata făcute, cu zgârci, un fel de surogat, cam cum ați putut vedea la televizor, zilele acestea, că purtau, pe stradă, niște protestatari ai unei cauze penibile, de „apărare” a unui domn ce, uneori, purta el însuși papion, chiar atunci când făcea propagandă deșănțată în favoarea președintelui de țară Băsescu. Cu excepția tânărului domn Paleologu, care și-a putut face o colecție de asemenea papioane, de pe când era la Paris. Și eu a trebuit să îmi cumpăr papioanele din străinătate.
Am găsit însă acasă cămăși cu nasturii mascați, care sunt obligatorii pentru cei ce poartă papioanele cu bun simț. Acum, eu nu i-aș face chiar nesimțiți-nesimțiți pe cei ce s-au arătat cu nasturii la vedere și papioane la gât. Doar că nu au înțeles niciodată de ce se poartă cravate, în general. Și, firește, nici nu le pasă. Ceea ce este totuși o problemă de simțuri.
Ca să rămânem la manifestanții cauzei de stradă, după ce aceștia au manifestat conștiincios, așa cum, probabil, primiseră ordine, împotriva instituirii unui control parlamentar asupra Institutului Cultural Român, iată că vine fostul lor șef și îi desconspriră cu seninătate. „Știu activitatea acestui institut din aproape”, a declarat, din mijlocul acestor demonstranți, domnul Ungureanu, fost prim-ministru dar, mai ales, fost șef al serviciului de spionaj al românilor. Adică, doamnele și domnii ce exportă cultura românescă dincolo de granițele țării primesc și misiuni de la acest serviciu și raportează despre îndeplinirea lor la întoarcere, așa că domnul director știa „din aproape” ce fac ei pe unde se duc.
Mai mult, prin această desconspirare, se lămurește și toată zarva făcută cu ordonanța de urgență a domnului Ponta, de a trece subordonarea acestui institut de la Președintele României la Senatul României. Adică, pentru lucrătorii și susținătorii acestui institut, este inacceptabil ca cineva ce nu are relații cu serviciile secrete, spre deosebire de președintele Consiliului Suprem de Apărare a Țării, și nu are certificat de acces la informații clasificate, cum sunt membrii comisiei de cultură a Senatului, să se bage în detaliile activității externe a institutului.
Cât despre domnul Băsescu, anti-europeanul, rămâne să remarcăm dublul standard după care se ia de oamenii pe care îi urăște. Cestia asta cu papionul de rău al europenilor și cu papionul de bine al președintelui Institutului Cultural Român, chiar desconspirat, este la fel ca și cu acuza de trădare prin abdicare pe care același domn Băsescu i-a adus-o, obraznic și neîntemeiat, majestății sale Mihai I, pe când tot domnul Băsescu este „înaltul patron” al unei asociații ce poartă numele Alexandru Ioan Cuza, personalitate istorică rămasă în memoria românilor pentru mari și importante realizări, dar care, totuși, a abdicat din funcția de domnitor al Românilor.
Domnul Băsescu va rămâne, însă, în memoria noastră, mai mult pentru gafele și penibilitățile pe care le-a făcut pe vremea, îndelungată, în care a îndeplinit funcția aleasă de președinte de Țară. Printre aceste penibilități se situează și hotărârea cu care domnul Băsescu pronunță articolul hotărât englezesc the: ZĂ. Așa, ca să fie clar nivelul de cultură internațională al poporului român, al cărui prim cetățean este.

Adagio: Nu știu cine este domnul din filmul alăturat, dar... jos pălăria!