sâmbătă, 30 iunie 2012

Dottore davvero


Acum vreo opt ani, când domnul Victor Ponta, actualul premier român, a devenit doctor în știința dreptului, statul încuraja foarte mult obținerea unor asemenea titluri. Astfel, posesorii lor beneficiau de 15 la sută în plus la salariu, spor ce a fost plătit până ce domnul Boc Emil a rămas fără bani de salarii, de prost ce era, ca premier și administrator de Țară.


Nu este de mirare că, încurajat astfel, doctoratul a devenit o modă și chiar o afacere, în care se învârteau atât bani publici cât și privați. Cei privați proveneau de la doamnele și domnii orgolioși, care nu voiau să rămână „mai prejos” decât anumiți tovarăși de-ai lor, care „își luaseră doctoratul”.
Spre deosebire de titlurile universitare și de master, pentru care era suficient să plătești la timp și integral taxa de școlarizare ca să le poți lua acasă, titlul de doctor presupunea și puțin efort, pentru că el nu era conferit de școala la care erai înscris, ci de Ministerul Educației. O comisie a acelui minister valida dosarul de doctorat, înainte de emiterea ordinului ministerial de acordare, ceea ce presupunea ca acel dosar să fie bine întocmit.
Astfel, în funcție de relațiile de piață dintre doctorand, conducătorul său de doctorat și școala ce găzduia aceste relații, se depunea un efort conjugat pentru ca dosarul să fie corespunzător și să treacă de comisia ministerială. Efortul consta, în principal, din redactarea unor texte, ce deveneau „referate”, precum și a unei „teze de doctorat”. Cine redacta aceste texte era irelevant. Ceea ce conta era ca ele să fie „bune” pentru a fi prezentate comisiei. Desigur, mulți doctoranzi și-au scris singuri lucrările, cum au fost destui care nici măcar nu și le-au citit.
Dacă întrebai pe acea vreme care era rațiunea din spatele referatelor și tezei, aproape nimeni nu știa că acestea ar trebui să fie consecința unei activități de cercetare științifică a domeniului ce făcea obiectul doctoratului. Nu-i vorbă că nici astăzi nu sunt prea mulți în Țara noastră care să știe acest lucru. Asta, deși, după ce domnul Ponta a devenit doctor, au apărut alte norme de organizare a acestui proces academic, norme ce solicită expres întocmirea unui plan de cercetare științifică și chiar și publicarea unor rapoarte și articole prin care să se facă cunoascute rezultatele acelei cercetări.
Apariția motorului Google de căutare pe Internet a complicat și a simplificat, în același timp, lucrurile. Le-a complicat pentru că s-a multiplicat exponențial accesul redactorilor lucrărilor de doctorat la texte din întreaga lume cu subiecte similare și scrise într-o limbă cunoscută, chiar înainte ca Google să dezvolte și motorul de traducere instantanee a acelor texte. Practic, nici un profesor universitar, conducător de doctorat ori membru în comisia de susținere sau de validare a titlului nu va putea vreodată să cuprindă această imensă, aproape infinită literatură, pentru a o compara cu textul unui referat sau al unei teze de doctorat și a-i confirma originalitatea, ori a-i descoperi plagiatul. Dar, în același timp, orice profesor cu puțină istețime, citind un text pe un subiect familiar, ar fi putut să interogheze același Google cu anumite fraze „cheie” din acel text, cum ar fi unele expresii plastice, metafore sau chiar un limbaj special și să descopere originalul pe Internet, dacă lucrarea a fost făcută cu „copy-paste”.
În aceste condiții, este o manifestare de tupeu și de ipocrizie să pretinzi că orice doctor de acum opt ani ar fi trebuit să obțină acest titlu prin cercetare științifică proprie, care să fi fost făcută cu metode novatoare și personale, iar rezultatele acelei cercetări să fi fost relevante și originale. Dacă munca doctorandului, presupunând că a făcut-o singur, a constat numai în „studiul” bibliografiei și totul s-a rezumat la interpretarea acelei bibliografii, este aproape normal și categoric firesc să se găsească similitudini de texte.
Aceste observații nu sunt, sub nici o formă, o scuză pentru cei ce au fost prinși copiind sau care nici nu au citit ce au scris. Însă aceasta a fost și mai este și astăzi realitatea de la noi. Practic, în România, titulul de doctor este o bagatelă, un moft, o expresie de orgoliu satisfăcut și chiar o mică afacere cu diplome, cum sunt atâtea altele în lumea universitară de la noi. De aceea nu suntem câtuși de puțin validați la nivel internațional cu un învățământ universitar și postuniversitar performant, decât sub limita inferioară a mediocrității.
Nu am citit textele relevante și nu mă pronunț asupra cazului plagiatului domnului Victor Ponta. Pot să mă pronunț însă asupra unor acuzații ce i se aduc.
Am auzit cel puțin trei universitari prestigioși care au afirmat că plagiatul este atât de evident că și un copil de clasa a patra ar putea să îl vadă. Aceștia mint cu nerușinare. Nici măcar ei nu ar putea să descopere un plagiat, dacă ar trebui să compare două texte dintr-o disciplină care nu le este familiară, d-apoi un copil. Pentru că nu este vorba de a te uita pe cele două texte și atât. Trebuie să înțelegi originalitatea ideilor din ele, cum trebuie să înțelegi locul și importanța lor în economia lucrării. Apoi trebuie să identifici un eventual prejudiciu adus plagiatului de plagiator. Toate aceste trebuințe nu sunt, sub nici o formă, treabă de copil. Deci, deși domnii profesori știau aceste lucruri, ei au preferat să ne mintă cu nerușinare, din motive ce urmează să fie elucidate.
O comisie ce se pare că este partizană politic ar fie emis o sentință de retragere a titlului de doctor domnului Ponta, sentință inacceptabilă legal și formal din varii motive, ce nu intră în sfera mea de interes. Însă, mă interesează pe ce se bazează sentința membrilor comisiei, așa puțini și fără cvorum cum au fost ei. Din cele spuse public de președintele comisiei, ar fi faptul că au descoperit că în jur de 15 la sută din textul de bază al tezei de doctorat ar fi similar cu un alt text, dintr-o carte a unui autor ce nu este menționat în bibliografie. Același domn nu ne-a spus însă cât de importante sunt acele pagini. Scoaterea lor ar anula sau nu valabilitatea ideilor originale din teză, sau chiar ar anula ori nu valoarea întregii lucrări?
Mai mult, nimeni nu ne spune cât de original și de important în teoria domeniului la care se referă teza este textul plagiat. Este foarte important de știut acest lucru, dacă dovada plagiatului duce la retragerea titlului de doctor al plagiatorului. Pentru că nu este același lucru dacă avem de-a face cu o sursă ce, la rândul ei, preia alte texte, devenite proprietate universală, ori cu o sursă originală, cu paternitate netăgăduită.
Am mai auzit solicitări ferme de demisie a premierului, pe motiv de plagiat. În schimb, nu mi-a spus nimeni dintre acuzatori sau solicitanți pe ce se bazează ei. Și-a construit domnul Ponta cariera profesională și politică pe baza acestei lucrări plagiatoare? Și-a întemeiat domnia sa autoritatea morală pe titlul de doctor obținut prin plagiat? Dacă da, atunci să demisioneze imediat!
Dar dacă nu a făcut nimic din cele întrebate mai sus? Dacă primul care a dezvăluit că domnul Ponta este doctor în științe a fost șugubățul președinte de România, domnul Băsescu Traian, care i-a zis, la televizor, „dottore”, pe când domnul Ponta nici nu a vrut să știm că are acest titlu, obținut în mod onest sau nu? Care este atunci relevanța plagiatului, dacă acesta chiar există?
Cât despre argumentele morale, cum că cine fură un text este pasibil să fure și un bou, eu zic să lăsăm boii să se preocupe de asemenea argumente, într-o Țară a jafului generalizat.

12 comentarii:

  1. Am cunoscut o tânără înscrisă la examenul de doctorat în religie.Cum era absolventa unui un liceu de chimie, rezultă că n-a „făcut ” deloc limba latină, în afara orelor din clasa a VIII-a, care, mai peste tot, sunt predate de către profesorul de limba română.
    Respectiva persoană povestea că a „pregătit„ examenul de limba latină , pe durata mersului cu trenul „București- Constanța„ , locul unde se desfășura examenul.
    După câteva luni, pe ușa ei, sub funcția pe care o deținea, scria DOCTORAND!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu știu nenumărate cazuri de doctori făcuți pe nemerit. Nu toți sunt de vină. În majoritatea cazurilor, sunt de vină profesorii ce îi acceptă la doctorat, pentru câștiguri materiale minuscule, de cele mai multe ori. Mă întreb dacă, nu cumva, tânăra din povestirea dumneavoastră era în relație cu prelatul ortodox de la Constanța ce primea mită ca să dea o diplomă nemeritată.

      Cât despre latină, eu am făcut latină doar un an de liceu, în care nu am învățat nimic. În cele trei trimestre am avut trei profesori, care m-au trecut mai mult pentru că eram șeful clasei. Dar am avut un curs universitar, iar la examen doamna profesoară a fost hotărâtă să nu mă treacă, din motive personale, așa că a trebuit să învăț „beton”, adică fără nici o fisură. Deși examenul era oral, am scris o ciornă de vreo 15 pagini, ca să nu fie nici un dubiu că știam perfect subiectele. Iar nivelul acesta l-am atins după două săptămâni la mare, în luna de miere! Deci, se poate...

      Ștergere
    2. Mă îndoiesc că persoana despre care vorbesc a reușit performanța de a-și însuși conjugările și declinările limbii latine.//
      În ceea ce vă privește, cred că poate pentru că sau tocmai pentru că nu erațí exilat la Pontus Euxinus pe motivul`carmen et error~,ați învățat cu atâta pasiune. Aveațí două motive suficient de puternice, întâiul fiind să demonstrați persoanei alese că limba latină este vie! -

      Ștergere
    3. Examenul a fost unul epocal. Picasem în sesiunea anterioară, pentru că doamna profesoară m-a tot întrebat până când a dat peste un verb la supin despre care eu am spus, în grabă, că este un substantiv. Atât mi-a trebuit. Mi-a cerut și ciorna, pentru a nu exista contestații la decizia dumneaei, în condițiile în care nici nu mă gândisem să scriu totul pe hârtie.

      Deci, în noua sesiune, de vară, examinarea a decurs la fel, aproape o oră întreagă. La un moment dat, obosită, doamna profesoară zice, mai mult în barbă: „Ce să vă mai întreb, ce să vă mai întreb...?” La care eu, obraznic, îi spun: este de mirare că nu m-ați întrebat nimic de cuvântul acesta, pentru că este un adjectiv cu o flexiune aparte și care nu apare decât în textul acesta, din toate scrierile clasice (era un text din Cicero). A trebuit să se declare învinsă! Mi-a cerut carnetul și mi-a dat nota 9. La care eu am zis că fac contestație, pentru că am dovada pe ciornă că am știut de 10. Bineînțeles, a fost doar o altă obrăznicie. Deh, mentalitate de student, deși aveam 30 de ani...

      Ștergere
  2. In ultima fraza faceai aluzie la ceea ce am scris eu in textul meu? Pentru ca, intamplator, furtul tot furt ramane, indifernt de obiect. Iar faptul ca jaful este endemic in Romania nu este o scuza. Parerea mea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Maria, abia văzând comentariul tău, am ajuns să îți citesc și textul de pe Facebook. Întâmplarea asta este exact o ilustrație a abordării mele. Zicala „cine fură azi un ou mâine va fura un bou” este folclor, adică are un autor universal. Ai folosit-o și tu, am folosit-o și eu. Întâmplător, ambele texte abordează același caz. Te rog să mă crezi că nu te-am plagiat. Dar, mințile mari...:)

      Cât privește intransigența față de hoțul dovedit, exprimată cu claritate în textul tău, eu sunt mai rezervat. În primul rând, nu am găsit pe cineva credibil care să îmi spună că inculpatul este chiar vinovat. Am citit și am auzit numai propagandiști patetici ai marelui hoțoman de la Cotroceni aducând acuze aiurea, cum le-am și evidențiat în textul meu.

      În al doilea rând, sunt hoți și hoți și sunt pedepse și pedepse. Orice cititor al lui Victor Hugo ar trebui să recunoască această diferențiere și să opereze cu alte unități de măsură decât patul lui Procust.

      Ștergere
  3. Punctul dumneavoastra de vedere e corect, pana la un punct...
    O lucrare stiintifica are nevoie de o anumita rigoare, nu e un articol de ziar, o simpla exprimare de opinie. Ea se bazazeaza pe niste argumente, de referiri la alte texte etc. Tocmai de aceea, ea are nevoie ce aparatul critic(acele note de subsol sau de sfasir de capitol), indicandu-se foarte exact sursa. Ori la lucrearea domnului Ponta lipseste acest lucru cu desavarsire, desi are multe citate(mentionate corect cu ghilimele, dar fara a se indica sursa).
    Apoi sunt prea multe pagini in care se regasesc exact pasaje intregi din alte lucreri, fara a indica sursa. Era obligatoriu sa faca asta..Nu a a facut-o si...Cum se numeste asta, daca nu plagiat ? Mai departe, faptul ca lucrul acesta se politizeaza prea mult din ambele parti, e altceva. Cred ca dl Ponta ar fi mai castigat daca ar proceda cum a sugerat dl Razvan Theodorescu(apropiat PSD), care a spus(indirect) ca e plagiat si l-a sfatuit sa isi ceara scuze pt asta... A gresi e omeneste, iar cu teza sau fara teza, are sansa sa fie un premier bun, daca va sti sa recuboasca greseala si va face o politica constructiva, nu doar gesturi politicianiste si nu se va limita la "Jos Basescu!"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Referitor la punctul meu de vedere tocmai am văzut un citat atribuit lui I.L.Caragiale, ce avea sensul că opiniile sunt libere, dar nu și obligatorii. Adică, puteam să și tac, la fel de bine.

      Cât privește cazul Ponta, eu nu știu nimic despre el. Nu am citit textele, nu am văzut cărțile și nu am auzit nici o părere autorizată și credibilă despre acest caz, nici în sensul că ar fi plagiat, nici în celălalt sens. Văd că aveți habar de problema concretă a plagiatului, așa că știți mai multe decât mine. Nu am, deci, nimic de comentat.

      Problema politică este însă altceva. Aici nu este nici o îndoială că acest plagiat este doar o armă în mâna adversarilor politici ai premierului. Aceștia nu o folosesc cu îndemânare, ci mai mult ca pe o bâtă, fără să le pese de victimele colaterale, inclusiv din propria lor tabără. Am văzut astăzi afișate principalele argumente pentru care anumiți domni și doamne trebuiau alese în conducerea partidului domnului Băsescu, în sala și pe timpul consfătuirii lor de masă. Mulți dintre candidați și chiar dintre aleși și-au afișat titlul de doctor pe ecran. Pot pune pariu că toți au lucrări de doctorat ce conțin texte furate de la alții. Numai că ei, doctorii, nu știu asta, pentru că nu le-au scris ei. Dar și când se vor apuca ceilalți de citit! Să vezi atunci plagiaturi :)

      Ștergere
  4. S-a vazut inca de la inceput ca nenea ala care e presedinte de comisie e un habarnist .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, săracu! Așa milă mi-era de el, deși nu știam că există până acum...

      Ștergere
  5. Subscriu...cu un amendament: se vede că nu ați plătit pentru un doctorat :) altfel ați fi știut că nu sunt deloc puțini banii care se învârt în privat cum spuneți dvs.; prețuri modice sunt la doctoratele susținute în Republica Moldova, deși s-au europenizat și ei în ultimul timp...;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. OK, să zicem relativ modice, prețurile. În sensul că sunt oricum prea mici în comparație cu daunele imense pe care asemenea practici le produc școlilor în cauză. Dar, când este vorba de date concrete, aveți dreptate, nu știu cum este, din experiență proprie. Sunt chiar mândru de doctoratul meu, pe care l-am făcut cu pasiune și pricepere. Nici nu mi-aș fi imaginat că trebuie să plătesc pentru el, deși am auzit despre mulți care au plătit câte ceva. Cum nu îmi imaginez că ar trebui să îmi finanțez singur publicațiile, deși știu mulți universitari care și-au publicat cărțile pe banii lor, numai ca să aibă numărul de titluri cerute de rangul academic.

      Ștergere