miercuri, 20 iunie 2012

Sinuciderea ca armă politică


Este foarte posibil ca domnul Adrian Năstase să nu fi încercat să își ia viața de frică de viața grea și dură din închisoare, nici din orgoliu sau rușine să se arate foștilor supuși cu cătușe la mâini și de după gratii. Cum nici tracasarea ori eroarea juridiară nu pot fi o explicație plauzibilă pentru un asemenea gest.


Dacă ținem seama de cultura domniei sale, inevitabil de natură clasică, este foarte posibil ca gestul său să fi fost inspirat de Seneca, filosoful stoic, scriitorul și omul politic roman, ce, la aceiași vârstă de 62 de ani, s-a sinucis, în urma unei acuzații nedrepte abătute asupra sa de împăratul Nero. Gestul lui Seneca a fost unul eminamente politic, arătând dezacordul deplin cu politica împăratului.
Știm deja că domnul Băsescu Traian apreciază mult sinuciderea ca soluție la problemele reale sau imaginare ale vieții, pentru că l-am văzut aducând omagiu și flori la căpătâiul unei sinucigașe notorii. Nu știm, însă, cum va reacționa același domn la o sinucidere ca gest politic.
Deocamdată, domnia sa tace. Fiind un gest fără precedent în viața politică românească, este dificil de anticipat consecințele. Așa că, rezerva, așteptarea și prudența sunt de înțeles la domnul Băsescu.
Dacă ar avea o cât de cât cultură, dar nu are, am bănui că este împietrit de groază. Pentru că ar fi știut că sinuciderea politică a lui Seneca a declanșat declinul împăratului Nero, care s-a sfârșit peste doar trei ani, tot prin sinucidere.

16 comentarii:

  1. ,,Știm deja că domnul Băsescu Traian apreciază mult sinuciderea ca soluție la problemele reale sau imaginare ale vieții, pentru că l-am văzut aducând omagiu și flori la căpătâiul unei sinucigașe notorii.''
    Ne-aţi trezit curiozitatea si noi nu suntem asa de la curent cu actiunile intime a lui Băsescu şi am fi tare recunoscatori dacă aţi putea detalia afirmatia in legatura cu sinucigaşa cea notorie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Episodul dateaza din iulie 2010 si se refera la o interpreta de muzica usoara, ce a facut si chiar mai face rating si astazi posturilor tip tabloid. Pentru referinta: http://haribm.blogspot.ro/2010/07/arta-de-ucide-o-sinucidere.html

      Ștergere
  2. Cu Injustitia Statului Nedrept nu poate fi nimeni de acord. Acum este Adrian Nastase, maine poate fi oricine. Nu uitati ca Traian Basescu a fost admirat si votat de compatrioti in baza asistarii la spectacole de circ facut pe spinarea altora, dar a venit momentul cand acel circ a ajuns aproape la fiecare roman si atunci multi au inceput sa se mire dar de ce au avut incredere in ei. Nici circul pe spinarea altora nu ar trebui sa fie un motiv un motiv de bucurie pentru nimeni pentru caci nu se stie cine isi doreste sa rada in urma tuturor !
    http://www.causes.com/causes/786675-solidari-cu-adrian-nastase/about

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A vrut circ poporul român? Acum are parte de el cu prisosinţă. Ba, pot spune că îl merită. Tot cu prisosinţă!

      Ștergere
  3. Salut, Hari! Păcat, mare păcat! Dacă va supravieţui, şi-i doresc asta din suflet, în cazul în care îşi va dovedi totuşi nevinovăţia, va răspunde completul de judecată? Nu cunosc speţa dar să ai unanimitate la recurs când n-ai avut-o în pronunţarea anterioară, chiar mi se pare ciudat. Vom vedea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Când şi pentru ce a răspuns vreun judecător sau complet de judecată în ţara asta, Ică?

      Ștergere
    2. Nu prea cred că vom vedea prea bine. Sistemul este prea bine pus la punct ca să se lase demontat cu ușurință. Năstase va supraviețui cu siguranță, ca pacient, dar este deja decedat politic. Și pentru moartea asta politică ar trebui să răspundă cineva, de preferință judecătorii care au scris cu mâna lor „argumente” politice ale deciziei lor. Dar sunt slabe speranțe că se va întâmpla așa ceva.

      Ștergere
  4. Nastase cred ca nu va supravietui nici fizic , chiar daca nu a acest glont va fi cauza. Nastase vrem nu vrem,corupt sau nu, bogat sau sarac, cu oua sau nu, este un Senior nu un borfas de rand care s etaie pe burta in celula ca sa poata fi trimis la infirmeria inchisorii. El nu a putut suporta nici nedreptatea( nu pentru ca ar fi nevinovat si alb ci pentru ca acest caz a fost intrumentat tendentioa, i s-au admis numai 5 martori in timp ce acuzarea a venit cu 1000, i s-a schimbat incadrarea in la recurs si nu a putut beneficia de aparare pe incadrarea respectiva, si alte vicii cere se cunosc si vor iesi la iveala)nici ideea ca va sta intr-o celula cum a stat Becali si apoi sa bata palma ca sa scape,el nu se vedea plimbandu-se in cerc cu alti borfasi de rand privit sau chiar atins ca o maimuta.A fost un gest de protest, sau daca vreti o razbunare , pentru ca din acest moment, nu numai Nastase dar si basescu este plin de sange si terminat politic intern dar si extern. Basescu se pregatea sa plece la Bruxelles cu lista lui Shindler, lista marilor corupti descoperiti si pedepsiti de el, Ponta ,Nastase, Diaconu.Prin gestul sau, Nastase i-a dat lui Basescu toate planurile peste cap, pentru ca nu poate merge la Consioliul Europei cu capul lui Nastase pe tava. Gestul lui Nastase poata insemna credinta ca era nevinovat, si .. are puterea unei declaratii a unui om pe patul de moarte.Cu asta nu poate lupta Băsescu si sunt sigur ca de ieri il uraste pe Nastease mai mult ca oricand.Glontul lui Nastse desi tras in casa lui Nastase, poate fi gasit la Cotroceni.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred ca Nastase nu va suporta rusinea de a fi incercat sa se sinucida. Pentru el, asta este la fel de nedemn ca si puscaria.Va avea nevoie de multa terapie pentru a scapa de aceasta idee.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. „Sinuciderea- ca orice încercare de mântuire- e un act religios„,E.Cioran, Amurgul gândurilor, pg.176

      Ștergere
    2. Și, totuși, parcă ești mai aproape de Dumnezeu când ești viu și creativ, decât mort prin auto-distrugere.

      Ștergere
    3. Chiar nu l-am înțeles pe Cioran , cum mi s-a întâmplat și în alte rânduri, bunăoară aici-„De nefericire ne purificăm în accesele de de ură sărbătorească și vastă, în care, reducând totul la nimic și-n primul rând iubirea, curățăm eul de toate impuritățile firii„.

      Spuneam că zilele astea , l-am recitit, încercând să-mi explic „evenimentul „ de care atâta lume este preocupată.

      p.s. un grup zgomotos de femei și bărbați, fluturând o pânză pe care scria „La mulți ani„, în fața spitalului Floreasca, scanda„ și altădată o s-o facem și mai lată„.. recunosc că am rămas fără grai..

      Ștergere
    4. Deși sibian de-al meu, eu l-am preluat pe Cioran întotdeauna critic, iar metoda cea mai la îndemână a fost hermeneutica. Pentru că sunt convins că Cioran a scris întotdeauna influențat de context, de educație și de experiența sufletească proprie. De aceea este foarte greu de scos citate din scrierile lor care să aibă un sens deplin.

      Cât despre cântecele de ziua de naștere, cei ce le cântau sub balconul spitalului habar nu aveau despre semnificația lor. Adică, cultura lor generală este prea generală ca să se agațe de asemenea semnificații. Deh, produsele societății românești... Altfel, cred că erau sinceri.

      Ștergere