Barba interpretului european

Târziu în noapte sau, mai precis, spre dimineață, cei care au avut răbdare să stea în fața televizoarelor, ajutați de cafele tari, de bere ori de curiozitate, au aflat cine a câștigat concursul Eurovizion 2014. Acest câștigător a fost Austria, care a participat cu un interpret cu barbă și rochie, cântănd dealtfel bine o melodie plăcută.

Adică, deși are barbă și rochie, totuși cântă frumos, și-au spus cei care s-au mulțumit cu rezultatul concursului, ca și când una are vreo legătură cu alta. Alții și-au spus că nu se face să ai și barbă și rochie și să ieși în public, mai ales în cel european, chiar dacă interpretezi bine o melodie. Că nu ăstea sunt valorile europene, au mai zis ei, înainte să stingă dezgustați televizoarele. Foarte puțin au fost cei care au sesizat ironia situației, ori umorul fin european ce se degajă din această poveste.

Situația ca atare ar trebui descrisă, deoarece se poate confunda foarte ușor cu altceva. Vorbim aici de o afacere, de așa-zisul șoubiz (show business, în engleză), în care câștigul este dat de audiența la televiziune și de încasările directe din vânzarea voturilor, un vot dat prin telefon ori sms costând cam cât o contribuție voluntară la o cauză umanitară. Iar piața pe care se desfășoară afacerea aceasta este toată Europa.

Nu este deloc vorba de o competiție în domeniul artei interpretative ușoare, între statele europene, în care cel mai bun și mai valoros trebuie să câștige ca să vadă Europa cine este el, statul câștigător. Așa că nici selecția națională nu s-a făcut pe principiul identificării celui mai reprezentativ interpret național, ci pe principiul găsirii celui mai vandabil produs național pe piața aceasta de șoubiz european.

De data asta, cel mai vândut produs a fost cel austriac. Încă de anul trecut se remarcase o tendință în piața aceasta europeană de ridicare a prețului pentru produse masculine împachetate în rochii și care se înalță pe scenă, ca să se întrebe publicul ce au ele, produsele, sub acele rochii de se tot înalță pe măsură ce cântă. România chiar a făcut parte din testarea asta de piață în 2013, prezentând un cântăreț masculin în rochie, cu o voce foarte feminină dar declarat bărbat în toate celelalte.

Anul acesta, Austria l-a pus pe interpretul său în rochie să își lase și barbă și plete, ca să nu fie niciun dubiu despre ce vorbim aici. Și a ieșit mai bine decât Ouatu nostru de mai an. Ba, chiar a ieșit primul dintre toți. Orientarea sa sexuală nici nu mai trezeste comentarii, atâta vreme cât omul se arată a fi bărbat cu apucături femeiești. Cu toate acestea, austriacul și-a luat un nume feminin, Conchita, deși el era cunoscut și apreciat de publicul austriac cu numele său natural, Tom, înainte să își lase barbă și să se îmbrace în rochie.

Pentru cei care cred că această poveste este despre valorile europene, trebuie subilinat că singurele valori ce se pot aduce în discuție aici sunt cele comerciale. Chiar și în materie de orientare sexuală, tot marketingul contează. În Europa au fost și sunt interpreți de mare succes care și-au declarat deschis orientarea sexuală inversă, ori care sunt bănuiți de o asemenea inversare. Cel mai prestigios exemplu este etern regretatul Freddie Mercury, solistul trupei britanice Queen, decedat ca victimă a sexului neprotejat. Numai că Freddie Mercury și ceilalți nu au fost și nu sunt apreciați pentru această orientare, ci pentru calitatea interpretării lor.

Sexul face parte din spectacol, desigur. Doar că el este important atunci când sugerează o simbioză între atractivitate și talent. El devine dizgrațios atunci când sexualitatea încearcă să suplinească lipsa talentului. Evident născute fără voce și fără să fie capabile de mișcări naturale, foarte multe tinere românce își arată, în spectacole, diferite părți ale corupului lor, contând pe atractivitatea provocată de aceste dezvăluiri ca o formă de nebăgare de seamă a lipsei de voce și de mișcare naturală. Iar publicul lor crede că așa trebuie să fie, să apreciezi pe cineva după cum arată, după ce pofte stârnește, și nu după cât de bine interpretează o compoziție muzicală.

De aceea, un asemenea public se oripilează când află că se poate aprecia și talentul, chiar dacă arăți ca dracul. Iar în cazul Austriei câștigătoare a Eurovizionului, publicul perdant se oripilează când află că se poate aprecia talentul mai ales atunci când arăți ca dracul. Cu barbă și în rochie.