miercuri, 31 august 2016

Unirea americana

Trăim într-o Lume care este scuturată permanent de războaie locale și într-o Europă care are și ea, în prezent, vreo două-trei războaie mai reci sau mai înghețate, precum și o istorie recentă a celor mai devastatoare conflagrații pe care le-a cunoscut omenirea.


Lunându-ne cu bunăstarea, cu distracțiile, cu călătoriile, cu vacanțele, cu internetul și cu televizorul, și, uneori, cu munca, noi, românii europeni, uităm sau neglijăm să ne mai aducem aminte, măcar din când în când, că războiul a fost un mod de viață, de rezolvare a problemelor economice și chiar sociale, cu doar două generații în urmă. Adică, pe vremea bunicilor și străbunicilor noștri. Dintre care unii încă mai trăiesc și sunt gata să confirme această idee.
Cu speranța că un nou război mondial sau, măcar, unul european nu va veni prea curând, în Europa s-a instituționalizat o pace impusă de prezența americanilor, de dezvoltarea democratică a națiunilor europene și de aranjamentele de securitate convenite între foștii beligeranți, atât cei de pe timpul războaielor mondiale din secolul trecut, cât și cei de pe timpul războiului rece.
Piatra de temelie a acestei păci instituționalizate este cooperarea între națiunile europene. Cooperare ce include măsuri comportamentale de sporire a încrederii. Adică, aranjamentele de securitate continentală impun o anumită conduită statelor semnatare ale Actului final de la Helsinki și ale acordurilor subsecvente acestuia. Cele mai importante, chiar strategice reguli de conduită între statele europene sunt că aceste state promit că se abțin de la atitudini revizioniste față de vecini și că nu vor recurge la arme pentru rezolvarea diferendelor dintre ele.
Așa că orice discurs revizionist, orice zăngănire de arme sunt atitudini inacceptabile, din punctul de vedere  al păcii în Europa. De aceea, anexarea Crimeei la Federația Rusă, justificată prin argumente revizioniste, respectiv pe faptul istoric al aparteneței, în trecut, a provinciei Crimeea la Rusia, anexare înfăptuită cu ajutorul armelor rusești, îndreptate împotriva Ucrainei suverane, este unanim considerată o încălcare grosolană a aranjamentelor de securitate continentală și chiar o tentativă de terminare a păcii instituționalizate prin aceste aranjamente.
Dacă, așa cum spuneam mai sus, pacea europeană are trei piloni pe care se sprijină și, dacă unul dintre piloni este astfel fisurat de comportamentul rusesc, rezultă că ceilalți doi piloni ar trebui întăriți, pentru a susține pacea. Ei bine, constatăm că, în loc să fie întăriți, atât pilonul prezenței americane pe continentul european cât și cel al democrației, cu bunăstarea ei implicită, sunt scuturați destul de zdravăn. Prin acte de terorism internațional și printr-o propagandă furibundă, îndreptată împotriva prezenței americane în Europa și împotriva democrației, prin exacerbarea extremismului naționalist.
Asta, în condițiile în care nici Europa, în întregul ei, și nici Uniunea Europeană, ca organizații de securitate regională, nu sunt capabile să identifice, să abordeze și să rezolve vreo problemă majoră de securitate, problemă care ar implica apelul la puterea militară. Spre deosebire de statele europene ce compun aceste organizații, care și-au dezvoltat și menținut puterea lor militară individuală în concordanță cu obiectivele naționale. Unele mai tare, altele mai slab și altele deloc.
Deci, este de înțeles că toată atenția celor preocupați de această problemă a păcii europene se îndreaptă către Statele Unite ale Americii. A căror prezență în Europa reprezintă unul dintre cei trei piloni ai păcii continentale. Cel mai mic semn că America ar avea de gând să plece trezește o imensă îngrijorare. Îngrijorare justificabilă, de altfel.
Ca exemplu, putem menționa că, în succesiune istorică a evenimentelor, mai întâi a fost anunțul Administrației Obama că America își „pivotează” efortul militar din Europa în Pacific și abia apoi a început Administrația Putin să sporească și să consolideze puterea militară a Rusiei, mai întâi în zona Mării Baltice și, mai de curând, în Marea Neagră.
În aceste condiții strategice, propunerea lui Băsescu Traian ca România să adopte idealul național al unirii dintre ea și Republica Moldova este o propunere păguboasă și împotriva păcii continentale. De ce? Din mai multe motive.
Unu. Este adevărat că, din perspectivă istorică, Basarabia a fost sub administrație moldovenească unică și, în interbelic, sub administrația României Mari. Dar unirea s-a făcut întotdeauna prin război sau în urma războiului. Iar recunoașterea internațională a unirii s-a făcut numai în contextul aranjamentelor de securitate rezultate în urma unui război. Deci, reclamarea unirii are întotdeauna o conotație istorică a războiului. Ceea ce n-ar fi o problemă, dacă, într-adevăr, România ar fi pregătită să ducă un război de cucerire prin luptă a Republicii Moldova. Dar nu este. Băsescu se comportă în privința unirii ca amărâtul ăla care sare la bătaie știind că o va încasa, dar este prea mândru să recunoască sau prea prost ca să stea în banca lui. Ori e mânat de cine știe cine.
Doi. Propunerea de unire venită de la București este întotdeauna un act revizionist. Chiar dacă România nu are puterea militară ca să cucerească Moldova de peste Prut. Ori, cum spuneam, comportamentul revizionist este inacceptabil în actuala arhitectură de securitate continentală. Argumetele istorice, emoționale nu au și nu pot avea precedență în fața argumentului păcii în Europa. Așa că statul care totuși le aduce în discuție pune în mod deliberat și direct sub semnul întrebării aceste aranjamente de pace.
Trei. În afara argumentului că a fost odată o Românie Mare, care avea încorporată în ea și teritoriile ce acum fac parte din Republica Moldova, nu există niciun alt argument pentru unirea făcută acum, pe loc, pentru că ăsta e idealul nostru național și nu mai putem fără satisfacerea lui. Să nu uităm că România Mare mai avea și alte teritorii, care acum sunt la doi dintre vecinii noștri, Bulgaria și Ucraina. Oare ei nu ar trebui să se îngrijoreze de idealul ăsta național românesc?
Patru. Orice probleme de identitate națională, de bunăstare socială și economică, de liberă circulație în spațiul euro-atlantic, de cultură și civilizație românească ar avea românii de peste Prut, aceste probleme pot fi rezolvate mult mai repede și mai ușor prin alte soluții decât prin unirea cu România. Deci, când vorbim la București despre unire, toată lumea înțelege că vorbim nu numai despre un ideal național, dar și despre un interes național, interes care nu coincide cu cel al românilor din Republica Moldova.
Cinci. Singurii care ne încurajează să avem o atitudine revizionistă față de Republica Moldova sunt rușii de la Moscova. Din două motive. Primul ar fi că ne-am alătura lor, ca un fel de sprijin discret în susținerea cauzei lor de anexare a Crimeei. Al doilea ar fi că abia așteaptă să ne arate cu degetul, dacă nu o fac deja, cum încălcăm noi securitatea europeană și cum suntem noi, românii de la vest de Prut, o amenințare pentru cetățenii moldoveni de naționalitate rusă.
Șase. Americanii nu sunt cu noi în satisfacerea idealului național al unirii. Nu au fost niciodată și nici nu vor fi vreodată, atâta vreme cât unirea administrativă a românilor de pe cele două maluri ale râului Prut ridică o problemă de comportament de securitate inacceptabil.
Și, atunci, ne întrebăm, de unde toată isteria asta cu „trădarea” americanilor, prin vocea ambasadorului lor la Chișinău, ambasador care a felicitat la televizor statul unde era el acreditat pentru faptul că are un sfert de veac de independență? De unde vânătăile ăstea, apărute pe piepturile dezgolite ale președintelui Senatului României și ale unor politicieni mai mici? De unde lacrimile și chiar gemetele unor leader-i de opinie că americanii nu știu sau nu recunosc istoria noastră multi-milenară, cea care ne arată că suntem un singur popor și aici și dincolo de Prut?
Păi, cum de unde? Din două locuri. Din puțul gândirii celor care nu știu dimineața ce vor face ori ce vor spune după amiază, d-apoi să gândească strategic și să vadă cum este cu pacea și războiul pe aici, pe la noi. Precum și din interes electoral minor, discursul patriotard, în care se găsește și tema unirii tuturor românilor în granițele strămoșești geto-traco-dacice, fiind un discurs adresat celor care vor vota în toamnă-iarnă doar pe cei ce vor reconstitui aceste granițe. Sau, măcar, dau speranța că le vor reconstitui.



18 comentarii:

  1. Hari, sunt de acord cu tine in proportie de 80%. Sunt de acord ca orice incercare de unire, indiferent cum ar fi ea, ar alimenta plangerile celor care spun ca s-ar incalca actualele conventii, dar acestea au mai fost incalcate de chiar cei care le-au impus, daca luam in calcul Unirea Germaniei, Spargerea Iugoslaviei, "independenta" kosovarilor, Crimees, etc.
    Sunt de acord ca nici daca se va face referendum, nu e sigur ca Moldovenii ar dori asta in proportie de 51 %, dar cine imi va garanta ca rezultatele vor fi corecte?
    Sunt de acord ca SUA nu doreste Unirea Romaniei cu Moldova, dar cine este ea sa decida asta sau sa ncerce sa se amestece in asta?
    Sunt de acord ca nici Rusia nu doreste aceasta unire dar exploataeaza ( ca si SUA de altfel)acest subiect, dar ei nu au dorit-o niciodata si totusi s-a mai intamplat.
    Sunt de acord ca celelate uniri au fost realizate prin forta armelor sau in urma unor razboaie chiar daca nu au pornit pentru acest scop, dar TOATE MARILE SCHIMBARI ALE LUMII, NU NUMAI ALE ISTORIEI NOASTRE, AU AVUT LOC IN URMA UNOR RAZBOAIE, deci vrem nu vrem si de data asta va fi la fel, pentru ca pasnic, nu iti da nimeni nimic, nici libertate, nici drepturi.
    Sunt de acord ca trebuie sa facem totul sa pastram pacea, dar -nu o spun eu, o spun toti analistii de orice factura- un al treilea razboi mondial este inevitabil si, ca intotdeauna, "motivul" va fi banal, nimeni nu va declara ca vrea razboi pentru ca nu isi mai incape in piele, acesta va incepe din vointa marilor puteri, dar va izbucni pentru un subiect al micilor state, acoperind adevaratul scop.
    Sunt de acord ca nu avem armata, ca nu avem nici cu ce ne apara, dar sa mai si pretindem ca am fi in stare sa revendicam ceva, dar sa nu uitam ca totusi Moldova, intreaga, este pamant romanesc, locuit de romani si chiar daca am fost impreuna o perioada scurta, asta nu s-a intamplat din cauza ca nu am vrut noi, ci pentru ca nu ne-au lasat altii, asa cum acuma nu ne lasa nici rusii nici americanii.
    Dar sa cred ca americanii sunt mesagerii pacii la Mtrea Neagra si ca prezenta lor in apropierea rusilor este un lucru benefic pacii, ca ei saracii lupta pentru pace in lume, zau, nu pot accepta oricat te-as respecta si aprecia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Marine, pentru ca esti de acord cu mine, macar in proportie de „eveniment practic sigur”, cum se spune în teoria probabilitatilor.

      Sigur, nu aveam cum să introduc aici toate condițiile de securitate ale actualei arhitecturi europene. Între ele există și condiția de unire a populațiilor și teritoriilor, astfel că unirea celor două Germanii post-război a fost posibilă. Cum au fost posibile și dezmembrările de state federative, respectiv URSS și RSFI.

      Numai că „idealul național al unirii” proclamat la București nu se încadrează la această condiție, ci la cea spusă de mine, respectiv la revizionism. Pentru că motivul declarat al idealului este „reparația istorică”. Mai precis, anularea consecințelor pactului Germano-Sovietic. Ceea ce, prin Actul final de la Helsinki s-a rezolvat deja. Astfel, conform aranjamentelor în vigoare atunci și acum, în 1991, fosta RSS Moldovenească putea să se alăture României, în loc să devină independentă. La fel cum și România putea să o invite, în loc să fie primul stat din lume care să îi recunoască independența. Asta, în condițiile în care, în cadrul Actului final, și Statele Unite și Rusia au confirmat că nu este o încălare a aranjamentelor o asemenea unire.

      Cât despre argumentul tău că „Moldova este pământ românesc, locuit de români”, așa este! Mai mult chiar, românii administrează liber și democratic Republica Moldova. Unde își garantează ei înșiși libertățile și drepturile lor fundamentale, de oameni și de români.

      Nu este cazul tău, dar tocmai am făcut altundeva observația că cine pune semnul egal între unire și unitate națională ori este propagandist, ori este incult politic. Pentru că, până la urmă, un ideal justificabil este unitatea „în suflet și simțiri”, cum spune cântecul, dar nu și unirea administrativă. Pentru că nu poate fi un ideal sa se stabilească cine colectează taxele și le redistirbuie.

      Ștergere
    2. Functia statului nu este sa colecteze si sa redistribuie taxele; acesta este un mijloc. Functia de baza a statului este sa asigure securitatea populatiei. In acest sens taxele reprezinta o taxa de protectie pe care o plateste fiecare persoana. In acest sens, nici Romania si nici Moldova nu pot sa asigure, de unele singure si nici impreuna, siguranta cetatenilor ei. De aici rezulta necsitatea unui protectorat extern. UE se pare ca nu este foarte responsabila in infaptuirea protectoratului. Cu un ochi la gazele si banii rusilor, UE reuseste sa nu vada ca fundamentele securitatii europene au devenit fluide. Si atunci ne ramane singura speranta de protectorat in directia SUA. Dar si aceasta ne cere ca sa facem si noi ceva pentru noi insine. Si aici vedem ca preocuparea noastra ca stat este inavutirea personala a unor lideri votati si nevotati pe care ii acceptam sa ne conduca. Aceasta lipsa totala de ratiune este o chestiune pe care nu o pot intelege nici UE si nici SUA. De 26 de ani, Romania si Moldova puteau sa-si intareasca reciproc securitatea si sa faca pasi esentiali spre unire. Au mintit si unii si altii. Vecinatatea Moldovei cu Ucraina ii face pe americani sa spuna: piesa asta, neglijata de UE si Romania, este un punct strategic de care trebuie sa ne ocupam. Terminati cu larma asurzitoare si lasati-ne pe noi sa o facem pilon de sprijin pentru NATO in aceasta zona fierbinte.

      Ștergere
    3. Domnule Lucian, mi pare rău să afirm asta fără să știu cine sunteți, dar, atunci când începeți un comentariu cu „funcția statului nu este...” și continuați cu „funcția statului este...”, ca și când statul ar avea o singură funcție și eu nu știu care este aia, iar dumneavoastră știți, îmi este greu să intru în dialog cu dumneavoastră. Multumesc totuși pentru că ați găsit de cuviință să vă exprimați convingerile foarte personale despre subiecte atât de complexe cum sunt relațiile internaționale de securitate și comportamentul statelor și organizațiilor internaționale în contextul acestor relații.

      Ștergere
  2. Mulțumesc pentru expunere. Sunt integral de acord cu întreaga analiză și explicație. Păcat că nu este promovată această realitate și mai ales păcat că politicienii români nu există. De ziariști, analiști, comentatori nu știu ce să mai spun.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, la rândul meu, pentru că v-ați găsit timp să comentați favorabil articolul meu.

      Ștergere
  3. Nu asta este cauza criticilor aduse domnului ambasador. Cazua este lipsa de acuratete din punct de vedere stiintific. Noi am ajuns la concluzia ca nu exista nationalitate/etnie moldoveneasca distincta de cea romana. Practic domnul ambasador a intrat cu picioarele in toate sensibilitatile romanilor.

    Ce este asa greu de inteles?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este destul de greu de inteles ce cautati pe pagina de comentarii la acest subiect. In sensul ca este atat de evident ca le stiti atat de bine pe toate, incat nu aveti nevoie de niciun dialog, pentru a va implini ideatic. Cat despre a ma convige pe mine ca ati putea avea dreptate, simpla enuntare a convingerilor dumneavoastra nu este suficienta. Nici macar necesara.

      Ștergere
    2. Domnule Hari, eu am venit cu argumente, dumneavoastra cu concluzii. La nivel de academii, la nivel de savanti, lucrurile au fost lamurite. Nu exista popor moldovean distinct de cel roman, si nu exista limba moldoveneasca distincta de cea romana.

      Aici a gresit domnul ambasador. Restul sunt povesti.

      Ștergere
    3. Multumesc pentru precizări. In tot cazul, subiectul articolului meu este cu totul altul. Povesti, după înțelesul dumneavoastra.

      Ștergere
    4. `Practic domnul ambasador a intrat cu picioarele in toate sensibilitatile romanilor` Va referiti la emotionalitatea romanilor? Dar aici este vorba despre judecata rece, cu obiective de atins, nu este vorba de votul emotional dat de sensibilitatile romanilor tovarasului Iliescu.

      Ștergere
    5. Domnilor George-Alexandru și Lucian, cele declarate la televizor de ambasadorul american la Chișinău nu fac subiectul articolului meu. Deloc. Ci doar reacția unora din România la unele dintre cele ce s-ar putea să fi fost declarate de american, dar scoase din context și răstălmăcite pentru a justifica anti-americanismul, care este unul dintre subiectele articolului meu.

      Cu toate acesta, vă grăbiți să introduceți acest non-subiect pentru articolul meu în comentariile dumneavoastră la el, la articol. Și mai și puneți etichete ori spuneți dumneavoastră cum trebuie să înțeleg eu ce a zis ambasadorul, în condițiile în care habar nu am ce a zis. Nu am menționat în textul meu ce a zis, în detaliu, nu am dat vreo sursă din care să rezulte ce a zis, nu veniți dumneavoastră cu vreo asememea sursă. Totul este că vreți dumneavoastră să vă spuneți părerea despre el, într-un mod neelegant, din punct de vedere al respectului față de cititorul terț.

      Adică, vorbiți despre ceva ce, în afară de dumneavoastră doi, nu are nimeni habar. Ceea ce nu e frumos nici pentru mine, care vă găzduiesc discuția asta și nici pentru eventualul cititor.

      Ștergere
  4. Citit cu atentie, interesant, nu sunt de acord dupa cum urmeaza.

    1. Faptul ca Marea Unire s-a facut (si) prin forta armelor nu inseamna ca o a doua unire se va face la fel. Si Transilvania a devenit parte din Romani Mare. Mica Unire din 1859 s-a facut prin in esenta prin vot de tip parlamentar plus miscari agere geopolitice din partea unionistilor. Mica Unire este un precedent mult mai relevant in acest sens.

    2. Propunerea de unire nu trebuie neaparat sa vina de la Bucuresti si chiar daca ar veni nu vad de ce trebuie considerata revizionista atata timp cat nu se bazeaza pe revendicari istorice. Nici nu se pune problema de actiune militara, este un red herring introducerea acestui subiect. Se pot construi multiple scenarii pasnice si democratice de implementare a unei potentiale uniri. Din nou Mica Unire poate fi inspiratia prin Comitetele Unirii infiintate la Iasi si la Bucuresti in 1856 si respectiv activitatea mediatica si culturala intensa a liderilor unionisti.

    3. Cadrilaterul nu avea populatie si istorie romaneasca drept care nu a mai pomenit nimeni dupa despre aventura respectiva. Bucovina de nord este mai delicata. Raionul Herta de examplu este solid, compact romanesc si adiacent granitei. Nu propune nimeni in mod serios revendicarea acestor teritorii pentru ca Ucraina nu este RM dar se pot imagina scenarii de tip schimb teritoriu si/sau populatii pasnice, negociate direct si in conformitate cu legislatia internationala.

    4. Nicio sansa imho. RM in structura actuala este un stat esuat. Singura sansa spre prosperitate si modernizare este prin Romania.

    5. Desigure, dar vezi 2.

    6. Incorect, vezi https://trackbill.com/bill/us-sres148-a-resolution-to-express-the-sense-of-the-senate-that-the-united-states-should-support-the-right-to-self-determination-of-the-people-of-the-republic-of-moldavia-and-northern-bucovina/235564/
    SUA s-a opus initial si independentei Balticilor in anii 1990. Atat timp cat manevram pasnic, democratic si abil (si lasam granita pe Nistru) nu au ce sa faca sau de ce sa se opuna in mod serios. Nici nu cred ca le pasa prea tare in actualul context international.

    Multumesc
    Mihnea Vasilache

    PS: Ultima ora, de la Ambasada SUA la Bucuresti: ""In answer to your query below, the U‎nited States has long supported the sovereignty and territorial integrity of the Republic of Moldova. The United States applauds Romania for its continued leadership and collaborative approach to support Moldova’s democratic development, reform efforts, and further integration into the EU according to the desires of the people of Moldova. Furthermore, the United States policy with regard to Moldova is to partner with Moldova to support its democratic and economic development. Drawing broader interpretations of our policy goes beyond the scope of our policy.‎"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hari, nu intentionez sa iti fac politica blogului, dar nu trebuie sa te superi sau sa ii gonesti pe cei care nmu sunt de acord cu tine. Parerea mea. Ne place sau nu , orice opnie e binevenita atata vreme cat este exprimata civilizat. Numai politicienii sau conducatorii se supara cand cineva nu este de acord cu ei, dar tu nu esti nici una nici alta. De altfel cam toti au dreptate in unele aspecte. Dar hai sa iti pun o intrebare de baraj : dE CE mOLDOVA ARE DREPTUL SA CEARA UNIREA CU ROMANIA, IAR ROMANIA NU ARE DREPTUL SA CEARA UNIREA CU MOLDOVA? De ce unirea Moldovei cu Romania este un act de vointa iar Unirea Romaniei cu Moldova este un act revizionist? Pentru ca asa vor altii, pentru ca asa considera politologii ? In fond, indiferent din partea cui ar veni initiativa, efectul ar fi acelasi. Si atunci de ce atata discriminare?

      Ștergere
    2. Multumesc pentru efortul de a comunica si, mai ales, pentru candoarea cu care imi spuneti cu ce nu sunteti de acord, din cele enuntate de mine.

      In ipoteza ca veti continua preocuparile dumneavoastra privind aprofundarea subiectului, va recomand ca, in ceea ce priveste politica americana de securitate in Europa, sa studiati documentele Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa, iar pentru subiectul unirii, pozitia americana in cele trei runde de negocieri privind reunificarea Germaniei.

      De asemenea, va incurajez sa studiati istoria romanilor in varianta ei depolitizata si non-folclorica.

      Ștergere
    3. Marine, departe de mine gandul de a goni pe cineva. Si asa sunt extrem de rare comentariile pe blogul asta. Cât despre întrebarea ta, răspunsul este simplu și evident. Dacă România ar cere să se unească cu Republica Moldova, cu capitala la Chișinău, nu ar fi niciun comportament revizionist. Pentru că unirea nu s-ar face în scop de „reparații istorice”, ci pentru că așa vrea acum publicul românesc din România. Dar, dacă România îi cere Republicii Moldova să se unească cu ea, atunci vorbim de un comportament revizionist. Prin care se cere revizuirea situației istorice care a dus la despărțirea provinciilor ce astăzi fac parte din Republica Moldova de România.

      Ștergere
    4. Fara suparare, dar cum poate fi revizionista o propunere adresata unui stat suveran, propunere al carei obiect (unirea) nu s-ar putea materializa decat prin consimtamantul acelui stat? Vorbim despre doua state care au libertate deplina de actiune, din punct de vedere al dreptului international, nu vorbim de o propunere adresata unor judete din Ucraina sau din Bulgaria (acolo ar fi intr-adevar vorba de revizionism!). Ce anume ar putea opri un stat sa isi dea acordul pentru disparitia lui si inglobarea in alt stat?

      Faptul ca acest comportament nu este revizionist se datoreaza tocmai imprejurarii ca Republica Moldova nu ar ajunge sa se uneasca cu Romania decat printr-un referendum al populatiei sale sau, eventual, printr-un vot in Parlament (nu cunosc Constitutia RM, nu stiu daca ultima optiune e posibila). Evident insa ca propunerea de unire ar avea un caracter istoric (ca sa-l contrazic pe comentatorul de mai sus), pentru ca nu intamplator o adresam Republicii Moldova, in loc de Bulgaria sau Serbia. In teorie, am putea sa ne unim consensual, intr-un singur stat, cu orice alt stat din lume, insa nu ne dorim acest lucru decat cu unul singur - din motive de istorie, comuniune de limba si cultura etc.

      Dupa stiinta mea, o unire consensuala intre Romania si Republica Moldova nu ar avea decat un singur precedent in istoria Europei moderne, cel al celor doua Germanii (care, dupa cum stim, a fost acceptat). Nu poate fi asimilat niciunui alt exemplu nefericit de tip Kosovo, Crimeea etc. Nu cred ca se poate sustine ca ordinea europeana actuala are ca principiu sacrosanct nemodificarea granitelor, ci doar nemodificarea granitelor in lipsa consensului statelor implicate! Cehoslovacia e un alt exemplu. Serbia si Muntenegru un alt exemplu.

      Nu cred ca aveti dreptate cand combateti unirea consensuala a Romaniei cu Republica Moldova de pe pozitia dreptului international sau a prezervarii ordinii europene.

      Ovidiu B.

      Ștergere
    5. Domnule Ovidiu B., aveți dreptate în întrebările pe care le puneți. Din păcate, nu am răspunsuri simple la ele. Iar cele mai complexe necesită explicații ce ar putea suna fie ca o lecție, pe care nu cred că e cineva pregătit să o primească pe gratis, fie ca o expertiză, pe care nu o pot face în absența unui client.

      În tot cazul, este bine să observați că eu m-am referit exclusiv la propunerea de inițiere a unui „ideal național” al unirii în România.

      În plus, dacă depășiți discursul folcloric, veți găsi că nu poate fi analogie între reunificarea celor două Germanii, despărțite inițial ca rezultat al victoriei împotriva Germaniei hitleriste și, ulterior, al declanșării războiului rece (adică reunificarea = sfârșitul războiului) și unirea României cu Republica Moldova. Mai ales că Republica Moldova este altceva, din punct de vedere teritorial și demografic decât teritoriile și populația răpite României Mari prin ultimatumul sovietic din 1940.

      Cu alte cuvinte, nu există precedent istoric pentru unirea a două state independente din Europa. Dintre care unul membru al NATO și al EU și altul membru al ce organizații economice și de securitate a inventat recent Moscova. Indiferent de istoria lor comună și de identitatea de limbă oficială. Este drept că lipsa de precedent nu implică automat imposibilitatea unirii. Dar necesită identificarea intrumentelor internaționale de securitate care să o poată pune în practică. Și, eventual, în situația în care instrumentarul ăsta nu este complet sau nu funcționează în favoarea unirii, să se completeze cu alte intrumente noi, agreate de toată lumea. Instrumente care să garanteze că unirea celor două state independente și suverane nu este o amenințare pentru alți actori internaționali, statali sau suprastatali, dar nici pentru segmente de public ori chiar indivizi din ambele state unibile. Asta, în condițiile în care se întrunesc condițiile democratice de exprimare a voinței populare în favoarea unirii, în ambele state. Dar toate astea sunt, cum vă puteți da seama, o cu totul altă discuție decât cea iscată de mine prin articolul de mai sus.

      Ștergere