vineri, 27 august 2021

Inevitabilul perfect evitabil

L-am auzit pe președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Joseph Robinette Biden, afirmând cu toată autoritatea celei mai puternice ființe umane de pe Planeta Pământ că situația actuală, în care se află forțele armate și cetățenii americani, împreună cu colaboratorii și cu susținătorii lor afgani, în operația de evacuare pe calea aerului a cât mai multor cetățeni americani și a cât se nimerește dintre solicitanții afgani, este o situație confruntațională și violentă, incluzând pierderi de vieți omenești cu zecile, fără îndoială inevitabilă.

 

Adică, zic americanii, prin glasul președintelui lor, că indiferent ce ar fi făcut ei, situația asta tot ar fi apărut, victimele tot s-ar fi produs și haosul în care au fost prinși sute de mii de ființe umane tot s-ar fi ridicat. Că victimele, distrugerile, tragediile, dezastrul ar fi împreună, dar și fiecare în parte incidența unui inevitabil strategic. 

 

Desigur, situația fiind inedită (în niciuna dintre operațiile precedente de retragere a forțelor armate americane dintr-un teatru de operații nu s-a mai văzut așa ceva, nici măcar în preferata comentatorilor retragere din Saigon, actualmente Ho Chi Minh City, în Vietnam), orice afirmație contrafactuală despre acea situație are exact aceeași valoare, una apropiată de valoarea nulă. Iar atunci când afirmațiile contrafactuale sunt emise de propagandiștii pro- sau anti-Biden, valoarea lor devine evident negativă. Afirmațiile propagandiștilor își pierd întotdeauna foarte repede din orice valoare inițială ar fi avut.

 

Avantajul unui român care comentează această situație este că nu poate fi bănuit de propagandă în favoarea niciuneia dintre taberele politice americane, care se opun una alteia în mod tradițional. 

 

De altfel, românul care se pronunță nu are de ce să o facă decât în favoarea publicului său național. Și nu ca un comentariu de cabaret sau de tabloid, așa, ca să mai râdem și noi de americani, că prea au râs toți occidentalii de noi, de fiecare dată când am deschis gura, ci ca un serviciu public național. 

 

Este de datoria sau responsabilitatea oricărui român cunoscător ori priceput în mecanismele care acționează politic, economic, diplomatic și militar în orice intervenție americană, oriunde în Lume, să își informeze publicul propriu cu orice aspect din care s-ar putea trage vreo lecție pentru națiunea română. 

 

Asta, în condițiile în care securitatea națională a României este integrată în NATO, adică este în ultimă instanță dependentă de politica, voința și comportamentul națiunii americane, aliatul Nord-Atlantic fără de care NATO nici nu ar exista. Situație în care este rezonabil să presupunem că atitudinea pe care administrația actuală americană o etalează față de un aliat/partener strategic, în contextul retragerii din Afganistan, va fi similară dacă nu identică cu atitudinea pe care aceeași administrație ar avea-o față de alt aliat/partener strategic, cum este România.

 

Astfel, orice considerație de natură contrafactuală (care ar avea valoarea apropiată de zero sau chiar negativă), făcută de un român în beneficiul unui public din națiunea română ar căpăta o valoare locală diferită de și deasupra lui zero. Cu condiția evidentă ca comentatorul român să fie eminamente onest cu auditoriul său și cunoscător al materiei puse în discuție.

 

Prima lecție pe care o poate semnala un român priceput în materiile deciziilor militare strategice și planificării operațiilor de orice fel este că, în America, controlul asupra acestor decizii și asupra indicațiilor de planificare operativă este eminamente politic. Ceea ce înseamnă că și responsabilitatea pentru consecințele deciziilor sau ale planurilor operative revin tot politicului, la cel mai înalt nivel. 

 

Astfel încât, în momentul în care Lumea a fost pusă în fața unei situații inedite, în care Statele Unite ale Americii și-a închis baza militară de valoare strategică din Afganistan, a declarat misiunea de asistență a forțelor afgane încheiate și l-a retras pe comandantul care condusese operația corespunzătoare acelei misiuni, trupele americane părăsind pur și simplu teritoriul afgan, fără niciun cuvânt explicativ adresat aliaților occidentali, încă prezenți, orice cunoscător al modului de gândire și de operare strategice americane a fost convins că atitudinea asta cade în responsabilitatea exclusivă a Președintelui Statelor Unite ale Americii.

 

Putem bănui că Administrația Biden a încercat o mișcare surpriză, cu scopul de a separa forțele americane de orice operație ulterioară de protecție a zecilor de mii de colaboratori și susținători locali, în condițiile în care una dintre premisele cele mai evidente de planificare a fost că forțele oficiale afgane ar fi suficient de motivate, de instruite, de echipate și de conduse politic încât să asigure nu numai ordinea constituțională și legală pe întreg teritoriul Afganistanului, dar să și ofere aceeași protecție pro-americanilor din rândurile publicului afgan, pe care militarii americani o oferiseră până atunci colaboratorilor de toate felurile, din populația locală.

 

Așa că operația de retragere, începută cu mica ceremonie de încetare a operației Resolute Support, în 12 iulie 2021, a avut un caracter mai degrabă confidențial și a intenționat să îi pună pe toți cei care ar fi vrut să plece odată cu americanii în fața faptului împlinit: trupele americane deja plecaseră peste noapte! Urmând ca afganii care se simțeau în nesiguranță ori aveau alte motive să creadă că se califică pentru emigrarea lor în Statele Unite să își negocieze situația lor și a familiilor lor prin intermediul Ambasadei SUA în Kabul, ce rămânea deschisă pentru business ca de obicei. 

 

Pentru ca atitudinea asta americană la vârf să fi fost de succes, era nevoie de două condiții: (1) personalul ambasadei americane să fie complet ca efective, în perfectă stare operativă și capabil să își îndeplinească toate misiunile, după plecarea forțelor pentru operația proaspăt încheiată, cea de asistență a afganilor și (2) autoritățile și forțele afgane să fie capabile să își îndeplinească menirile și misiunile, mai ales cele de protecție a miilor de cetățeni americani ce rămâneau în urma retragerii forțelor de asistență, pentru continuarea programelor de zeci de miliarde de dolari, prin care Statele Unite și aliații lor occidentali țineau pe linia de plutire o administrație afgană notoriu coruptă și slab motivată să își îndeplinească angajamentele, în absența unei motivări financiare sau materiale substanțiale.

 

Aceste două condiții au dispărut în interval de vreo 10 zile, în prima jumătate a lunii august, când situația de securitate locală a Afganistanului s-a deteriorat complet, pe mâna grupării Taliban, care nu a mai așteptat nici măcar o zi, după plecarea forțelor americane din încheiata operație Resolute Support și au trecut la negarea autorității locale a guvernului afgan. Ambasada Americii la Kabul a fost închisă, personalul evacuat, iar forțele regulate afgane, cele constituire, echipate, înarmate, instruite și motivate financiar de americani au dispărut din ecuația unui eventual război civil, care nu a mai avut loc, din cauză de absență a autorității guvernamentale, de la fața locului. 

 

Și asta n-ar fi fost nimic. Singurul aeroport rămas deschis pentru evacuarea americanilor a fost invadat de mii de civili afgani, care s-au îmbulzit până sub aripile avioanelor militare de transport ale US Air Force, ba unii s-au și agățat de fuzelajul unui asemenea avion, care a decolat, în timp ce bieții de ei s-au desprins și s-au prăbușit în gol, de pe panta de decolare.

 

Această situație nu avea cum să fie inevitabilă. Din contră. Există măsuri verificate prin care o ambasadă americană poate rămâne deschisă și funcțională în situații de război civil în țara în care se află. 

 

Desigur, o ambasadă nu poate funcționa pentru procesarea a zeci de mii de persoane aproape simultan, persoane care cer vize speciale, precum și mijloace de evacuare din Afganistan pentru ei și pentru familiile lor. Dar prezentarea pentru procesare a unor zeci de mii de solicitanți simultan putea fi evitată prin răsfirarea lor în timp și spațiu. Cum ar fi fost prin emiterea de bonuri de ordine. Dar și prin multiplicarea punctelor de contact fizic între funcționarii de la imigrări americani și solicitanții afgani, împreună cu multiplicarea acelor funcționari, desigur. 

 

Cât despre dezertarea în masă a forțelor și autorităților afgane, în frunte cu președintele lor, americanii ar fi trebuit să anticipeze comportamentul acesta. Anticipare foarte ușor de realizat, dacă programele de înarmare, finanțare, echipare și instruire a armatei afgane ar fi inclus și verificări sau/și certificări ale capabilităților operative, efectuate de NATO (care are o îndelungată și serioasă experiență în așa ceva), verificări și certificări care ar fi acoperit și partea de responsabilitate a conducătorilor politici, cea de motivare a trupei, dar și partea de integritate atât a comandanților, cât și a liderilor civili. Abia când asemenea verificări și certificări fie că nu au avut loc, fie că au fost lipsite de conținut real putem vorbi despre inevitabilitatea dezertării politico-militară în masă, din partea afgană. Sau verificările și certificările au avut loc, au fost corecte și relevante, iar situația rezultată i-a îndemnat pe americani să își ia bagajele personale și să plece de acolo, că nu mai era nimic de făcut, cu câtă corupție rezulta din acele verificări și certificări.

 

Toate aceste observații sunt făcute de mine cu publicul românesc în minte. Noi nu avem nici exercițiul teoretic și nici deprinderile colective de a lucra cu concepte cum sunt controlul și supravegherea democratice asupra forțelor armate. Așa cum nu avem habar despre ce înseamnă diferența dintre comanda militară și managementul domeniului public al apărării naționale. Ca să nu mai vorbim despre prăpastia conceptuală dintre politici de apărare și misiuni de apărare națională. 

 

Doar că aceste concepte, noțiuni, deprinderi, mecanisme și comportamente, toate bazate pe responsabilitatea politică și militară, care este continuu controlată și supravegheată democratic, adică de ”We, the People” (noi, poporul suveran) sunt aproape automatisme în cultura și civilizația americane. 

 

Așa că prima lecție de învățat de români din situația actuală din Afganistan nu este despre americanii care pleacă peste noapte, ca soluție de a evita ca mii de localnici să le ceară să îi ia cu ei în America, ci cea despre americanii care nu sunt dispuși să lupte pentru o națiune care nu se respectă pe sine, care se edifică instituțional pe baze corupte, care promovează lideri imorali și care folosește armata națională ca sursă de venituri pentru comandanți și familiile lor.

 

Abia sub amenințarea Taliban au revenit americanii asupra deciziei lor de a pleca fără să ia pe nimeni cu ei și și-au activat capabilitățile de evacuare la un nivel nemaivăzut până acum, cifrele celor scoși din Afganistan de Statele Unite, Germania, Franța, Marea Britanie și alți aliați ori parteneri occidentali trecând de pragul de 100.000, în doar câteva zile, cifre ce vor fi și mai mari la sfârșitul lunii august, când misiunea de evacuare va înceta. Această evacuare este evident o operație umanitară, după toate elementele definitorii și nu schimbă în vreun fel atitudinea americanilor față de foștii protejați din ultimii 20 de ani, națiunea afgană, care cuprinde aproape 40.000.000 suflete. 40 de milioane printre care cei 100 de mii înseamnă doar unul din 400. 


(Photo: newsweek.com)