joi, 30 iunie 2011

Vă acuz!

Scrisoare adresată președintelui României, Traian Băsescu

de Hari Bucur-Marcu


Domnule președinte,

Din postura de cetățean român, vă acuz de propagandă în vederea instaurării unui stat totalitar.

Pe parcursul mandatelor dumneavoastră, dar, mai ales, în ultimele opt luni, ați folosit deliberat și sistematic mijloacele de informare în masă, în special canalele de televiziune și radio, pentru a aduce personal în discuția publică teme de guvernare totalitară, cu scopul transparent de a convinge categorii cât mai largi ale publicului român că totalitarismul este soluția cea mai bună pentru toate problemele economice, sociale și politice ale națiunii, precum și cu scopul de a atrage noi adepți atât pentru ideile dumneavoastră, cât și pentru partidul dumneavoastră.

Vă acuz că faceți apologia lui Nicolae Ceaușescu și lui Ion Antonescu, doi foști conducători ai statului român totalitar. În data de joi, 4 noiembrie 2010, la postul de televiziune B1TV, ați afirmat că Nicolae Ceaușescu, dacă „stătea numai zece ani, era un mare președinte în istoria românilor”. În context, ați fost întrebat la aceiași emisiune dacă, într-adevăr, vreți să instaurați o dictatură, la care ați răspuns „Nu... Țineți-o pentru dumneavoastră!” Ați încercat, prin mijloace de propagandă, să îl reabilitați și pe Ion Antonescu, despre care ați declarat, tot la postul de televiziune B1, dar în data de 22 iunie 2011, că ați fi făcut același lucru ca el și că nu acesta este vinovat de holocaust, ci Regele Mihai.

Vă acuz că vă înfățișați publicului ca un conducător dictatoritorial de succes. Ați emis în public opinii și convingeri despre alte probleme ale administrației de stat decât cele prevăzute ca atribuții ale președintelui în Constituția României și ați impus aceste opinii și convingeri Guvernului, în pofida faptului că acesta ar fi trebuit să implementeze doar Programul de guvernare, aprobat de Parlamentul României, și nu părerile dumneavoastră, personale și neautorizate de cetățenii români, privind probleme care nu vă intră în atribuții. Ați folosit mijloacele de informare în masă pentru a promova modelul totalitar de guvernare a unui partid cum este Partidul Democrat Liberal, pe care îl controlați cu mână fermă, specifică regimurilor dictatoriale, cum ați avut grijă să demonstrați publicului cu ocazia recentei Convenții Naționale a acestui partid.

Vă acuz că dezinformați cu bunăștiință publicul privind cine sunt cei responsabili de proasta guvernare, în toate sectoarele de activitate publică și că mințiți întotdeauna că alții sunt de vină, când ar trebui să vă asumați propria dumneavoastră răspundere pentru prostul mers al treburilor țării. Iar această postură este specifică propagandei totalitare și constituie încă o dovadă că aveți un plan bine conturat pentru instaurarea unui asemenea regim în România.

Vă acuz că atacați propagandistic, adică fără suport real în fapte sau date, orice oponent care ar putea să vă incomodeze în demersurile dumneavoastră totalitare, pornind de la opoziția parlamentară în general și a leaderilor acestei opoziții ca persoane, continuând cu structurile de putere internă destinate domniei legii, respectiv justiția și ordinea publică și terminând cu Armata României.

Vă acuz că folosiți informațiile pe care le primiți în virtutea funcției pe care o dețineți pentru a potența propaganda totalitară, pentru șantaj și coruperea diferitelor persoane pe care ați decis să le atrageți în tabăra dumneavoastră. Mai mult, folosiți elemente din Procuratură pentru substanțierea propagandei totalitare prin publicarea unor înregistrări de convorbiri telefonice sau ambientale, precum și prin instrumentarea unor dosare penale doar cu scop propagandistic. Acest scop este devoalat de faptul că respectivele dosare nu au avut nici o finalitate în justiție.

Vă acuz că desfășurați această propagandă în vederea instaurării unui stat totalitar și prin jurnaliștii pe care îi controlați la Televiziunea Română și alte posturi de televiziune privată, sau care lucrează pentru dumneavoastră în redacțiile unor ziare și reviste, ori prin intermediul paginilor de internet, blogurilor și rețelelor de socializare. În plus, folosiți în același scop și pe propagandiștii partidului dumneavoastră, cu regularitate, în emisiuni de tipul talk-show.

Vă acuz că ați corupt majoritatea membrilor Consiliului Național al Audiovizualui, în scopul de a tolera sau chiar de a încuraja această propagandă apologetică totalitară, precum și de a descuraja orice încercări de combatere a ei prin mijloacele audio-vizuale.

Am emis aceste acuzații în mod la fel de public ca și propaganda incriminată.

Aștept acum ca agențiile statului, abilitate cu aplicarea Codului Penal, să constate autenticiatea faptelor săvârșite în public de dumneavoastră și să le încadreze la infracțiunea corespunzătoare din acest cod.

Aștept!

sâmbătă, 25 iunie 2011

Paralela




Aproape orice comparație dintre o situație din România și una din Statele Unite ale Americii este falsă din start, deoarece diferențele dintre cele două state, popoare, economii sau culturi sunt imense. De aceea sunt rizibile orice sfaturi venite dinspre exemplele americane. Dar, cu toate acestea, nu lipsesc deloc referințele la ce și cum fac americanii un lucru sau altul.

Exită însă un loc unde comparațiile par normale: la nivelul individual, al persoanelor care populează cele două națiuni. Căci, de, oameni sunt și unii și alții…

Vă invit la o comparație între doi asemenea oameni: Traian Băsescu și Barack Obama.

Cum bine știți deja, miercuri, 22 iunie 2011, Traian Băsescu a lansat un mesaj către o parte a electoratului românesc, un fel de invitație să îi voteze partidul la alegerile din 2012, în situația în care acest partid este foarte jos în sondajele de opinie privind preferințele electorale.

Poate nu știți la fel de bine, dar, două zile mai târziu, Barack Obama a lansat și el un mesaj către o parte a electoratului american, un fel de invitație să îl voteze tot pe el ca președinte al Statelor Unite ale Americii, la alegerile din 2012, în situația în care, actualmente, el nu stă foarte bine în sondajele de opinie.

Ce a zis Băsescu: Îngrijorat că pierde susținerea naționaliștilor care văd cum Băsescu bate palma cu UDMR pe probleme de teritorialitate, omul se declară admirator al lui Ion Antonescu și spune că ar fi făcut la fel ca acela, în 1941, când, alături de Germania hitleristă, a pornit războiul împotriva Uniunii Sovietice, război care a început cu eliberarea Basarabiei. În plus, a mai declarat că nu Antonescu este vinovat de holocaust, pentru că el era doar un biet prim-ministru, pe când șeful statului era Regele Mihai, în sarcina căruia nu s-a reținut, din păcate, nici o responsabilitate, după război, pentru că era „sluga rușilor”. Și mai mult decât atât, regele a mai săvârșit și „trădarea interesului național” atunci când a abdicat, în 1947.

Ce a zis Obama: Îngrijorat că ar putea să nu câștige alegerile din 2012 și pentru că se afla în statul Pensilvania, care are puternice tradiții de producție materială, Obama a afirmat că, dacă se vrea o creștere robustă a economiei americane, atunci este nevoie de un sector robust de producție manufacturieră, mai ales că acest sector a fost foarte afectat de recesiune. „Noi suntem inventatori, noi suntem făuritori, noi suntem cei care fac lucrurile să se întâmple”, a spus el. De aceea, Obama încurajează un parteneriat între administrația publică, industrie și universități pentru a investi mai mult în noile tehnologii manufacturiere. Astfel, prin idei novatoare, se vor crea noi locuri de muncă, vor țâșni noi invenții și se va revigora sectorul manufacturier în America. Și asta se poate întâmpla chiar de astăzi, și nu cândva în viitor.

Esența mesajului lui Băsescu: Votați-mă pe mine și pe ai mei, deoarece eu țin cu mareșalul Antonescu, pentru că el nu a fost vinovat de nimic, dar cunoașem noi adevăratul vinovat: Regele Mihai. În subliminar, acest mesaj poate fi completat: Pentru aceasta, dacă votați cum vă spun eu, voi face o reparație istorică și îl voi reabilita pe Antonescu.

Esența mesajului lui Obama: Votați-mă pe mine, pentru că eu am încredere în capacitatea poporului american de a inova, de a crea noi tehnologii, de a face economia să prospere prin muncă și realizări manufacturiere. În clar, mesajul a continuat: Pentru aceasta, eu voi accelera procesele novatoare, printr-un parteneriat între administrația mea, industrie și mediul academic.

Concluzii:

Din această comparație, rezultă că fiecare dintre cei doi subiecți spun ceea ce cred că vor să audă cetățenii din țările lor. Amândoi identifică cu acuratețe ce probleme majore consideră acești cetățeni că sunt presante și amândoi oferă soluții viabile pentru rezolvarea acestor probleme.

Deci, nu putem găsi nici o diferență dintre cei doi, la nivelul individului. Amândoi sunt oameni de stat și politicieni devotați cauzei de a servi populațiile care i-au ales în fruntea statelor respective.

În rest, dacă ați observat cumva vreo nepotrivire sau vreun dezechilibru în această comparație, ele se datorează, cum spuneam la început, diferențelor imense dintre cele două state, popoare, economii și culturi.

Publicat inițial în Clubul Cetățenilor Români - http://poporul.ro/


joi, 23 iunie 2011

Regele cu bufonul său


În ultimii douăzeci de ani, datorită activităților profesioanle pe care le-am desfășurat, i-am cunoscut pe toți șefii de stat români în viață, inclusiv am mâncat la aceiași masă cu ei, mai puțin cu Băsescu, pe care l-am cunoscut doar în particular, într-o cârciumă, și cu care nu am mâncat împreună, ci la mese alăturate.

De ce este importantă partea asta cu cunoașterea la masă? Pentru că acolo suntem toți așezați pe scaune egale și mâncăm aceiași mâncare, servită cu tacâmuri asemenea. Doar acolo, la masă, ierarhizările se fac pe merit și nu pe scoaterea pieptului înainte sau pe ploconeli. Probabil pentru că nici nu ai putea scoate pieptul înainte fără să dai cu el de marginea mesei, ca să nu mai vorbim de ploconeală, care ți-ar aduce fruntea în farfuria cu ciorbă.

Deci, vorbim de Regele Mihai, de președinții Constantinescu și Iliescu, precum și de Băsescu, căruia nu îi voi mai putea spune niciodată președinte, deoarece s-a descalificat din această calitate prin multele ticăloșii pe care le-a făcut și, în special, prin prezumția de înaltă trădare ce plutește deasupra sa, de când telegramele Ambasadei SUA la București îl arată ca un agent de influență străină în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, pe care îl prezidează.

Din observație directă, vă pot spune că regele și cei doi președinți s-au dovedit a fi oameni de stat și convivi de înaltă ținută, în împrejurările când am fost împreună, inclusiv la masă.

Nu ar trebui să fac o ierarhie pe baza acestor observații, dar Regele Mihai se situează deasupra celorlalți doi în ceea ce privește demonstrarea conștientizării valorii de sine.

Știți cum se vede asta? Nu în ceea ce spune sau în maniera de a se purta, ci în modul în care se arată sincer interesat de prezența fiecăruia dintre persoanele care se află la aceiași masă.

Când vorbește, se uită în ochii tăi să se convingă de faptul că ai înțeles ce zice, pentru că îi pasă ca tu să înțelegi. Asta pe când, mulți alții vorbesc doar pentru ei, sau se admiră pe sine, fiind convinși că toți ceilalți trebuie să fie oricum atenți, iar, dacă nu înțeleg, este treaba lor de minusculi.

Când vorbești tu, regele te ascultă cu atenție sinceră. Așa cum tu știi că sunt foarte rare ocaziile când ai posibilitatea să i te adresezi, sau să vorbești celorlalți în prezența lui, tot așa și regele îți arată că știe cât de rară și specială este ocazia de a te avea ca interlocutor, precum și că prețuiește acest lucru. Pentru că știe, din educație și, mai ales, din experiență, că fiecare om are o anumită valoare și că ocazia ivită de a sta de vorbă, chiar și informal și chiar și numai la masă, este o ocazie de a potența propria sa valoare cu valoarea acelui interlocutor.

Și vă spun toate acestea pentru că sunt convins că ele sunt argumente mai serioase decât discuția despre semnificația istorică a unor evenimente de stat declanșate de Regele Mihai, ca să nu mai vorbim de justețea sau injustețea unor acuzații care îi sunt aduse regelui.

În seara zilei de miercuri, 22 iunie 2011, s-a creat o frenezie mediatică incredibilă, generată de „declarația” publică a lui Băsescu cum că Regele Mihai ar fi săvârșit un act de trădare prin semnarea actului de abdicare. În orele care au urmat acestei declarații, posturile de televizune au vânat istorici care să își dea cu părerea, au adus și juriști în studiouri pentru același scop, adică să demonstreze că Băsescu are sau nu dreptate în afirmația sa. Cine a avut răbdarea să asculte sau să vadă acest flux de isterie mediatică, a putut să afle cum l-a pipăit regina pe primul-ministru Groza ca să se convingă că acesta chiar avea un pistol la el în buzunar, ori cum s-a apreciat valoarea gestului abdicării ca soluție de salvare a mii de vieți omenești și alte asemenea delicatese, aflate pe gustul exclusiv al istoricilor.

Aproape toată lumea a uitat că vorbim despre persoane reale, care trăiesc și astăzi printre noi.

Regele Mihai a fost un om de stat prin excelență, cu o puternică conștiință a valorii de sine. Ca urmare, gesturile sale, inclusiv abdicarea, au fost acte de stat. Desigur, din retrospecție istorică, nu toate actele de stat săvârșite de Regele Mihai au fost cele mai benefice pentru țară, dar au fost evident făcute cu convingerea de atunci că ele sunt bune. În plus, nici acum, după atâția ani de când nu a mai guvernat, nu veți putea găsi exemple de situații în care Regele Mihai să fi vorbit fără să gândească, să fi acționat impulsiv sau după cum avea chef în momentul acela, să fi abdicat de la limbajul civilizat, ca să nu mai vorbim de situații în care să fi încălcat legea, chiar și cu numai o contravenție.

În același timp, ar trebui să ne uităm și la așa-zisul acuzator. Categoric, Băsescu nu are cum să fie luat în seamă, nici dacă zice bună dimineața. Actele lui de guvernare au fost, aproape în exclusivitate, doar acte de șantaj politic, de manipulare și de înșelare, ori de manifestare dezlănțuită a liberului arbitru, la marginea sau chiar în afara Constituției. El este un ins care vorbește frecvent fără să gândească și apoi se scuză și se justifică prin ipostaza că ar fi fost sub influența alcoolului, este un om care acționează fără cap și apoi zice: hă-hă, am greșit, care se lasă purtat de instinct și de cheful de moment, fie că se urcă în cârciumă pe masă, fie că propune unei femei să se culce pe altă masă, un om care își tratează interlocutorii cu dispreț și care, mai ales, își trădează încontinuu colaboratorii, oricât de devotați ar fi fost ei, un mic infractor dovedit și un mare infractor prezumat. Un asemenea om nu are cum să fie luat în seamă când zice ceva, orice, despre oricine, cu atât mai puțin când zice că Regele Mihai ar fi comis un act de trădare, atunci când a abdicat.

În concluzie, nu este nevoie de istorici sau de juriști care să probeze sau să „analizeze” științific situația abdicării și să concluzioneze că nu poate fi vorba de trădare. Este suficient să ne uităm la omul care este vituperat ca trădător de țară. Și apoi, să ne uităm la vituperator.

Alăturați, aceștia arată ca regele și bufonul său.

miercuri, 22 iunie 2011

De tot râsul sau de tot plânsul


Pentru cine nu crede nici acum că departamentul de informare publică al Ministerului Apărării Naționale se ocupă cu dezinformarea și manipularea opiniei publice, iată un caz concret și ticălos.

În seara zilei de marți, 21 iunie 2011, la Radio România Actualități s-a anunțat rubrica sau emisiunea „Actualitatea militară”, iar o doamnă crainic sau reporter sau ce o fi fost ea la vedere a anunțat știrea că, în acea zi, Camera Deputaților a votat legea de aprobare a ordonanței de urgență care transformă pensiile militare de stat în pensii de asigurări sociale, iar pe rezerviștii militari în beneficiari de asistență socială.

Nimic nu ar fi fost de condamnat la această știre, dacă nu ar fi fost completată cu o bandă sonoră atribuită ministrului apărării naționale Gabriel Oprea, care, în urma votului ar fi spus câteva cuvinte de mulțumire. În acest context, vocea lui Oprea anunța, de la tribuna Parlamentului dar prin intermediul Actualității militare, că, în urma recalculării, peste 90 la sută dintre pensiile militarilor ar fi crescut!

Deoarece același minister al apărării comunicase rezultatele recalculării, iar unii dintre cei interesați au și analizat acele rezultate, se știa deja la ora emisiunii radiofonice adevărata creștere a pensiilor, deși, mai corect, nu se poate vorbi de o creștere sau scădere a pensiilor, ci de transformarea pensiilor militare de stat în pensii de asigurări sociale, în cuantumuri diferite. Dacă datele comunicate sunt corecte, atunci doar 36,07 la sută au crescut, pe când 27,86 la sută au scăzut, iar restul au rămas, incredibil, la fel, până la ultimul bănuț, deși formula de calcul este total diferită.

Aha! și-a zis ascultătorul avizat, încercând ca această revelație să nu îi distragă atenția de la condusul automobilului (că unde altundeva se mai ascultă radioul, dacă nu în mașină). Care va să zică Oprea dezinformează Parlamentul României! a fost concluzia firească, la comparația dintre ce ar fi zis Oprea și ce se cunoaște despre procesul recalculării.

Ca urmare, după ce cursa auto s-a consumat, a urmat accesul la înregistrarea audio-video de la Camera Deputaților din Parlamentul României (o puteți accesa de aici). Conform respectivei înregistrări, Oprea de la apărare a zis:

Am avut sprijinul dumneavoastră, al tuturor parlamentarilor, a guvernului României, a primului ministru, a președintelui României și astfel, vreau să vă spun că, astăzi, în urma recalculării, la Ministerul Apărării Naționale, peste 90 la suta din pensiile militarilor români, care reprezintă singura categorie care își leagă viața de aprarea țării și, știți bine, depun un jurământ in care jură să își apere țara chiar cu prețul vieții.

Aceasta este transcrierea înregistrării, iar dezacordul dintre numele sprijin, care este de gen neutru, cu forma masculin la singular și articolul posesiv a, care este de genul feminin, îi aparține acestui Oprea, cam agramat, dar doctor în științe militare sau în ce și-o fi cumpărat el doctoratul, pe banii noștri. Tot înregistrării nealterate îi aparține și suspensia cu ce s-a întâmplat cu cele 90 la sută dintre pensiile militarilor români. Deci, Oprea nu a dezinformat de la tribuna Parlamentului. Oprea nu a spus nimic! Cel puțin, nu a spus nimic inteligibil.

Dar, spre norocul său, la Ministerul Apărării Naționale există posibilitatea mixajului audio și există un compartiment de „producție” media, care trebuie să fie încadrat cu tot felul de mici ticăloși, dispuși să refacă discursul idiot al ministrului și să îl transforme într-unul inteligibil.

Ba, mai mult decât inteligibil, să îl facă și manipulatoriu. Pentru ca cei cărora le-au crescut pensiile să se simtă că fac parte dintr-o majoritate confortabilă, iar cei cărora le-au scăzut, să se considere niște prăpădiți excluși din sistemul aproape unanim de entuziaști recunoscători ai lui Oprea.

Dacă tot ne-am dus la înregistrarea parlamentară, să vedem ce a mai spus Oprea de la armată.

El a mai spus, de la microfonul Camerei Deputaților, în plenul ședinței acestora: „Eu vreau să vă multumesc pentru faptul că ați votat această ordonanță de urgență. Vreau să vă mulțumesc pentru tot sprijinul întregului parlament, indiferent de culoarea politică. M-ați ajutat cât sunt și cât voi fi ministrul apărării naționale și, de fapt, ați ajutat Armata română. Vreau să recunosc acest sprijin mai ales în comisiile de apărare, ordine publică și siguranță națională, unde parlamentarii de la toate partidele au ajutat sectorul de securitate națională și, în primul rând, armata română.

Știți ce înseamnă aceste mulțumiri? Înseamnă, de fapt, o declarație de complicitate a Parlamentului la distrugerea apărării naționale de către actualul guvern și ministrul Oprea însuși. Adică, le-a spus el, suntem toți în aceiași oală! Să nu veniți să mă întrebați pe mine de ce nu aplic prevederile legilor care reglementează activitatea de generare a puterii armate în România! Să nu mă întrebați pe mine ce am făcut cu banii apărării naționale! Să nu vă prind că vă interesează sistemul de dezvoltare a carierei militare sau cel de achiziții de tehnică și armamente! Să nu cumva să faceți așa ceva, că suntem de aceiași parte și, lovindu-mă pe mine, vă dați singuri cu cărămida în părțile sensibile și dureroase!

În plus, publicul român sau străin trebuie să înțeleagă niște mesaje tranșante.

Pentru acele segmente de public care sunt avizate și înțeleg ce se întâmplă în sectorul de apărare, mesajul trebuie să fie unul descurajant: chiar dacă voi credeți că este vorba de o conspirație împotriva capacității de apărare națională, aceasta este una generală, care cuprinde, la un loc, puterea și opoziția, precum și ambele camere ale Parlamentului. Ca urmare, tăceți din gură, pentru că nu aveți unde să vă duceți și cui să vă plângeți.

Pentru restul publicului, cel neavizat, mesajul este că, în domeniul apărării naționale, toate sunt bune și frumoase. Iată, toți parlamentarii, de la toate partidele, nu au altă preocupare decât să „ajute” atât sectorul de securitate națională, cât și, „în primul rând, armata română”. Deci, putem dormi liniștiți. Țara este sigură și apărată.

Iar, dacă cineva este curios, să se ducă la comisiile din cele două camere ale Parlamentului care au primit aceste mulțumiri ministeriale și să vadă că, de când este acest ultim guvern Boc, nu s-a înregistrat la aceste comisii nici o interpelare, nici o întrebare, ca să nu mai vorbim de alte forme de control parlamentar, care să privească modul în care domnul ministru nășește apărarea țării.

Dar Oprea de la minister nu s-a oprit aici. Dacă tot a fost să ia cuvântul, a mai spus: „Această categorie socială, militarii români, merită sprijinul dumneavoastră. Știți foarte bine că, astăzi, reprezintă cei mai buni ambasadori ai imaginii României în lume. Mai ales, militarii din teatrele de operații. Avem sprijinul marilor puteri și sprijinul aliaților pentru modul profesionist cum reprezintă țara. Știți bine că merg în teatrele de operații pentru că își iubesc țara, sunt curajoși, luptă pentru demnitatea acestei țări și pentru liniștea copiilor noștri.”

În mare, acest pasaj din discursul lui Oprea se concentrează pe ideea că ceea ce face el la minister are, pe lângă acordul parlamentarilor, și girul străinilor. În detaliu, însă, ceea ce spune gura lui Oprea, dacă este adevăr curat, atunci este unul inacceptabil pentru oricare cetățean responsabil al acestei țări.

De când este misiunea militarilor români să se ocupe de imaginea României în lume?! De când a fost subordonat Ministerul Apărării Naționale ministerului doamnei Udrea, iar noi nu știm? Când s-a inscripționat frunza cea verde pe drapelul de luptă? Cu ce se ocupă militarii români din „teatrele de operații”? Conduc cumva activități de imagine, au deschis birouri de promovare a imaginii, ce fac ei acolo?

Sau, în alt registru de detaliu, de când are nevoie Armata României de „sprijinul marilor puteri” pentru a-și îndeplini misiunea de apărare a țării? Și care sunt aceste mari puteri care sprijină armata română fără ca noi, cetățenii români, să știm ceva? Nu credem că poate fi vorba de Statele Unite ale Americii, care intră la categoria aliați, disociată în discurs de cea de mari puteri. Să fie oare vorba de Federația Rusă? Și, de mai cine, că sunt mai multe? Sau, dacă se referă strict la misiunea de reprezentare, ce acorduri secrete sunt între atașații militari și reprezentanții militari români în alte state și la NATO, și omologii lor din statele catalogate ca „mari puteri”? De ce simte nevoia ministrul în funcție să sublinieze acest sprijin de reprezentare?

Punând toate aceste întrebări ridicate de discursul lui Gabriel Oprea în Camera Deputaților, descoperim o problemă strategică de securitate națională: iată cine este la cârma politică a apărării naționale!

Iar dacă această problemă este corect formulată, atunci nu mai este loc de făcut mișto de modul de exprimare oprist. Deci, în loc să observăm că se face Oprea de tot râsul, ne îngrijorăm noi că țara noastră și armata ei au ajuns de tot plânsul.

Text publicat ințial în Clubul Cetățenilor Români - http://poporul.ro/


duminică, 19 iunie 2011

Partidul Pensionarilor


Ce nu face omul pentru voturi? Mai ales când acest om este om de casă prin excelență.

Desigur, este vorba despre domnul Oprea de la Ministerul Apărării, cel care a fost om de casă al președintelui Iliescu și acum este om de casă al lui Băsescu, cel căruia nu îi mai putem zice președinte, după ce a fost făcută publică condiția lui de agent de influență al unei mari puteri străine în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, adică a României.

Ce a făcut acest Oprea pentru voturi? A purces la cooptarea a vreo 25 de mii de pensionari militari în efortul conjugat de a păstra actuala guvernare la putere și după alegerile din viitorul din ce în ce mai apropiat. Iar această cooptare se face prin „recalcularea” pensiilor militarilor.

Poate cifra celor cooptați nu vi se pare mare. Dar această cifră este foarte aproape de cea care a decis cine să fie președinte de România în al doilea tur de scrutin din anul 2009. Desigur, față de cele un milion de voturi promise de omologul său de la Ministerul Afacerilor Externe, cele vreo 100.000 de voturi pe care acești 25.000 de pensionari ai lui Oprea de la Apărare le pot aduce par o nimica toată. Ele au însă câteva merite esențiale, cel puțin în viziunea „puterii”.

Primul merit este că aceste voturi nu vor mai fi plătite de la partid, ci de la bugetul de stat. Și acest lucru este important, chiar dacă cele 500 de lei lunar, în medie, pe fiecare pensionar militar căruia îi va crește această pensie, costă mai mult decât o găleată portocalie și două kile de zahăr date în pre-ziua alegerilor. Partidul va rămâne astfel cu mai mulți bani pentru celelalte „eforturi” electorale.

Al doilea merit este că ele vor fi voturi efective, adică oamenii chiar se vor duce la vot și vor vota cum le spune cel care „îi plătește” cu aceste pensii majorate. Asta spre deosebire de voturile „diasporei”, de tip Ambasada României de la Paris, din 2009, care au fost considerate valabile doar pentru că nu a vrut Curtea Constituțională să verifice procesul de votare, deoarece membrii săi erau fie numiți, fie controlați, sau fie șantajați de Băsescu. Și, se pare, că nu există aceiași certitudine că, data viitoare, se vor mai putea adăuga voturi „din burtă”, cum se zice la armată. În plus, fiind voturi efective, ele au o importanță dublă, adică sunt voturi care nu vor mai fi, cu siguranță, la opoziție.

Al treilea merit este că cei 25 de mii de pensionarii militari cărora le vor crește pensiile din anul 2012 se consideră, de pe acum, „datori” lui Oprea de la minister, doar pentru că au primit acasă vestea recalculării acestor pensii. Situația este foarte similară cu cea a dascălilor care i-au votat pe Băsescu și partidul său cu un entuziasm egal cu promisiunea de semi-dublare a salariilor. Este evident că procedura de „recalculare” a pensiilor militarilor a fost inspirată din această manevră electorală de succes pentru Băsescu, Boc și partidul lor, deși, până la urmă, respectivele salarii ale profesorilor nu numai că nu au fost majorate, ci au fost și reduse cu un sfert. Iar prima datorie pe care o simt cei care au citit cât de mulți bani vor lua ei de la anul va fi, cu siguranță, să îl preamărească pe Băsescu și actualul său om de casă Oprea.

În afară de cei 25 de mii de militari pensionari cărora le vor crește pensiile de la anul, mai sunt și alți 26 de mii care rămân cu pensiile neschimbate. Aceștia, chiar dacă nu vor vota cu Băsescu și partidul lui, vor fi totuși bucuroși că nu au păți-o ca cei vreo 28 de mii cărora le vor scădea pensiile. Sau, mai corect, care vor primi pensii de asigurări sociale în valoare mai mică decât pensiile militare de stat pe care le primesc în prezent.

Acest lucru ne duce și la cel de-al patrulea merit al voturilor lui Oprea. Acela de a diviza o categorie socială. Această categorie se numește, în prezent și pe nedrept, rezerva armată. Zicem că pe nedrept se numește rezervă armată, pentru că, de fapt, ea nici nu mai există. Sunt doar niște pensionari care mai au în comun cu armata doar dreptul de a purta uniformă, la anumite momente din an. Și asta, numai dacă nu le-au mâncat-o moliile.

Text publicat initial in Clubul Cetatenilor Romani - http://poporul.ro/


luni, 13 iunie 2011

România Mică


România Mare a fost visul unei generații la granița dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea și coșmarul tuturor celorlalte generații care i-au urmat.

Spre sfârșitul anilor 1870, a devenit evident pentru cei din noul Regat al României că un stat „eminamente agrar” nu poate face parte din Europa industrializată, iar o Românie industrială trebuie să fie cât mai mare, pentru a poseda cât mai multe resurse naturale și umane. Pe când acest regat deabia se forma și încă nu ieșise de sub dominația otomană, alte state europene de aceleași dimenisuni ca România deja își rezolvaseră problema extensiei teritoriale prin colonii, cum a fost cazul Belgiei și Portugaliei în Africa și al Olandei în Indonezia. Când i-a venit, într-un târziu, rândul la dezvoltare strategică în direcția industrializării, singura soluție de extindere găsită de conducătorii „neamului” a fost înglobarea teritoriilor adiacente locuite de români, în special Transilvania și Basarabia. Așa s-a născut „idealul național” sau unitatea tuturor românilor sub o administrație politică unică.

Pentru acest ideal au murit românii cu sutele de mii în ambele războaie mondiale ale secolului trecut.

Singurul motiv pentru care Regatul României a intrat în război în 1916 a fost pentru „întregirea neamului”. După un șir de acte de bravură dar și de bâlbâieli militare, de fapte de corupție majoră la nivelul dotării și susținerii logisitice a trupelor angajate în operațiile militare, precum și după trădări și mișmașuri politice, după ce mai bine de jumătate din teritoriul regatului, inclusiv Bucureștii, a fost ocupat de inamic, idealul României Mari a fost atins la masa negocierilor din Franța, încheiate cu tratatul de pace de la Trianon.

De la acel moment din 1919, românii au avut ca ideal național apărarea integrității teritoriale, ideal care s-a dovedit, de-a lungul istoriei recente, o povară uneori prea mare pentru ei.

La douăzeci și unu de ani de la Trianon, o bună parte din teritoriile dobândite prin tratat au fost date celor care le avuseseră în stăpânire mai înainte, respectiv Ungariei și Uniunii Sovietice, moștenitoarea Rusiei țariste.

După care, România a intrat în război alături de Germania pentru recucerirea Basarabiei de la Uniunea Sovietică, lăsînd pe câmpurile de bătaie sute de mii de suflete, iar apoi, când Basarabia proaspăt recucerită era din nou pierdută în contraofensiva sovietică, a întors armele împotriva Germaniei și Ungariei, luptând alături de Uniunea Sovietică pentru eliberarea părții din Transilvania ce fusese „arbitrată” de Germania în favoarea Ungariei, cu patru ani mai înainte. Această aventură militară a mai costat poporul român alte zeci de mii de oameni.

La finalul ultimului război, România a devenit cea pe care o știm și astăzi, din punct de vedere teritorial. După 1975, granițele sale sunt garantate de cel mai solid tratat de securitate european existent până în prezent, respectiv Actul final de la Helsinki, iar puterea acestor garanții s-a văzut cu ocazia dezmembrării unor state europene în ultimile două decenii, când respectiva dezmembrare nu a dus și la alipiri ori satisfacerea de revendicări teritoriale din partea altor state vecine.

Acest rapid periplu istoric a fost menit să ducă la următoarea concluzie firească: România este sigură în granițele sale actuale și așa va rămâne în viitorul previzibil.

De aceea, sunt greu de justificat rațional orice „îngrijorări” românești ar produce fluturarea drapelului maghiar pe o platformă de haltă părăsită și transformată în muzeu (relatarea evenimentului o găsiți aici), sau alte manfiestări de nostalgie după Ungaria Mare, acel stat care nu a existat ca stat independent niciodată.

Întotdeauna și peste tot în lume, vor exista nostalgici după vremuri trecute, pe care fie că le-au trăit, fie că și le-au imaginat. Acest lucru nu are cum să fie rău, sau dăunător în sine. De aceea sunt cluburi, festivaluri, parade și alte manifestări publice, în care cei care simt sau gândesc la fel, chiar și cu nostalgie, să se poată aduna și împărtăși aceste sentimente foarte umane. Ceilalți, care nu au asemenea nostalgii, ar trebui să îi trateze pe acești sentimentali cu considerație și chiar cu simpatie, deoarece este evident că ei sunt dezavantajați de soartă. Altfel, nu ar avea de ce să aibă nostalgii. Deci, cei care agită steaguri ungurești, care își aduc aminte de vremuri demult apuse și vin în locuri în care pot să facă aceste amintiri mai puternice trebuie protejați și ajutați să treacă peste aceste probleme.

Paradoxal, în România care nu mai este așa de Mare cum ar fi vrut înaintașii, dar suficient de mare pentru a cuprinde tot felul de cetățeni, cei care se comportă ca dezavantajați de soartă sau istorie sunt chiar unii dintre români. Mai ales o bună parte dintre politicieni, cei care bănuiesc o tendință populară pentru auto-victimizare istorică, precum și o bună parte dintre „jurnaliști”, cei care cred, greșit de altfel, că meseria lor implică stârnirea de emoții, sentimente sau chiar atitudini în rândul consumatorilor produselor lor jurnaliere, au abordat, de fiecare dată, orice manifestație de nostalgie după stăpânirea ungară a unor ținuturi actualmente în România ca pe o dramă națională. Cei mai moderați dintre ei au prezentat faptele nu chiar ca pe o dramă, ci ca pe o amenințare strategică la ființa națională.

Însă ei au o problemă majoră aici. Fluturarea „amenințării ungurești” în Parlament, jurnale sau talk-show-uri crează o puternică impresie că teritoriul României de astăzi este dobândit pe nedrept, că nu este protejat de stat și de comunitatea internațională, precum și că este foarte posibil ca istoria să fie refăcută, iar România să redevină una Mică, prin acțiunile celor care manifestează sau ale celor care încurajează astfel de manifestări. Ceea ce nu corespunde deloc realității.

Dar nu reversibilitatea istoriei este adevărata problemă. Adevărata problemă este că actuala guvernare a României se pare că are un program serios de prăbușire a statului. Și, deoarece destrămarea statului român nu se poate produce prin pierderea de teritorii, pentru că nu permit dreptul internațional și garanțiile de securitate europene, artizanii prăbușirii României folosesc isteria anti-maghiară ca o perdea de fum menită să camunfleze agenda lor anti-națională.

Și pot face acest lucru tocmai datorită celor care încurajează fluturarea amenințării destrămării României. Pentru că aceștia ar fi trebuit să constate această agendă de distrugere statală, în loc să îi arate pe turiștii sau etnicii maghiari ca pe o amenințare la adresa „interesului național” și „idealului unității și indivizibilității” României.

Ei, „formatorii de opinii publice”, ar fi trebuit să constate că există cu adevărat o amenințare serioasă și strategică la adresa statului român și că această amenințare vine din partea actualilor guvernanți.

Până acum, aceștia au reușit să distrugă o bună parte din sistemul de sănătate, cu consecințe directe în nivelul de satisfacție a cetățenilor față de acest serviciu public. Acum sunt în curs de distrugere a sistemului de învățământ de stat, cu consecințe nefaste, pe termen lung, asupra nivelului de alfabetizare a cetățenilor români, precum și asupra competitivității lor în raport cu alți cetățeni europeni. Au reușit să întârzie cu cel puțin un deceniu și mai bine orice demers de dezvoltare a infrastructurii publice rutiere și feroviare, prin devalizarea banului public rezervat acestui domeniu și prin proiecte intenționat imposibil de realizat. Au mai bulversat și sistemul de apărare a țării și de generare a puterii militare a nației, prin desființarea de jure și de facto a rezervei armate și distrugerea pe termen lung a capacității de planificare strategică a apărării naționale a României, precum și prin coruperea sistemului de achiziții de armamente și echipamente militare. Actualii guvernanți au descurajat irevocabil orice încercare de perfecționare a activității publice, prin devalorizarea statutului de funcționar public și zăpăcirea relațiilor legale de muncă.

La nivel psiho-social, actuala guvernare a reușit discreditarea completă a Parlamentului ca reprezentant al cetățenilor suverani, transformându-l într-o oficină de ne-vot a moțiunilor de cenzură ce urmează frecventellor asumări de răspundere a guvernelor Boc. Încrederea cetățenilor în Parlament a fost deliberat minimizată prin practica migrației politice bazată pe corupție și șantaj, care a dus la crearea de grupuri parlamentare ce nu au avut girul alegerilor publice, precum și prin exacerbarea „dictaturii majorității” până la falsuri în numărarea voturilor în parlament.

Pe lângă propriile eforturi ale sistemului de justiție din România de a se auto-discredita prin fapte de corupție și de auto-protecție, precum și prin decizii frecvent întoarse de instanța europeană, actuala guvernare a adăugat programul de decredibilizare deliberată a Justiției, mai cu seamă la nivelul Curții Constituționale și al Consiliului Superior al Magistraturii, puternic, dacă nu chiar complet politizate. În plus, în ochii opiniei publice, procuratura a devenit un exemplu de poliție politică, sprijinită de serviciile secrete.

Urmează ca actuala guvernare să atenteze la Constituție și la organizarea administrativă a teritoriului.

În aceste condiții, fără să piardă nimic din suprafața teritoriului, România devine din ce în ce mai România Mică, probabil până la dispariție. Dar această dispariție nu se va datora niciodată manifestațiilor nostalgice ungurești din Cantonul Ghimeș sau independenței „Ținutului Secuiesc”, ci lui Băsescu, Boc, Udrea și tuturor celor care îi susțin pentru foloase sau din ticăloșie.

Text publicat și preluat de pe site-ul Clubului Cetățenilor Români (http://poporul.ro)

vineri, 10 iunie 2011

Greva fiscală


Aproape îmi vine să îmi iau jucăriile și să plec din România. Detot și pentru totdeauna. Dar, înainte de a pleca, mai încerc o formă de acomodare cu vremurile, locurile și oamenii de pe aici. Am să declanșez greva fiscală!

Să vedeți ce mi s-a întâmplat. Între foarte selectivii mei „friends” de pe FaceBook se află și doamna Adriana Duțulescu, care mi-a semnalat un articol al său de pe blogul personal privind angajarea unui individ drept consilier personal al proaspătului ministru al muncii Lăzăroiu, pe considerentul că acesta este un pupincurist de Băsescu pe net.

Am comentat aproape instantaneu pe Facebook, că de aia este acesta „rețea de socializare”, ca să se răcorească omul revoltat de ce aude de pe la prieteni. Ziceam eu acolo cum că nu știu dacă respectivul consilier personal este plătit de ministrul Lăzăroiu din banii de la mămica lui de acasă sau este plătit din taxele și impozitele pe care le dau eu statului. Și mă interesa acest lucru pentru că, dacă este plătit din banul public, eu nu sunt de acord să îl plătesc pe acest individ.

Fără să aștept o lămurire la această dilemă prin conversație on-line, am accesat apoi și articolul doamnei Duțulescu din ziarul Jurnalul Național. În plus față de cele scrise pe blog, în acest articol am găsit următoarea „precizare” siderantă, dată de proaspătul consilier personal al ministrului muncii:

„...conform legii e un contract de muncă pe perioadă determinată, mai exact, pe perioada mandatului ministerial. Pleacă mîine Lăzăroiu, contractul meu se încheie de jure şi plec şi eu. Nu sînt funcţionar public, posturile aferente cabinetului ministerial ţin de o lege specială, Legea 760/2001, lege de aprobare a OUG 32/1998 de organizare a cabinetului demnitarului. Cu alte cuvinte, e un post mai degrabă politic. La cabinetul său, demnitarul poate angaja şi o vrăjitoare, dacă are încredere în ea. Nu e ilegal. Doar că va răspunde politic pentru asta. Nu sînt vrăjitoare (deşi sînt bun la ghiceli şi intuiţii) însă Sebastian Lăzăroiu, dacă a făcut o alegere proastă în ceea ce mă priveşte, va plăti politic şi uman, ca să zic aşa.

Deci, întrebarea mea trebuia formulată altfel: este acest potențial vrăjitor plătit din banii politici de la partidul de guvernământ, sau din banul public, dat de mine pentru servicii și bunuri publice produse de autoritățile statului și de care să beneficiez eu, ca cetățean român?

Dacă este plătit din banul politic, perfect! Să se spele membrii cotizanți de partid cu vrăjitorul pe cap! Dar, dacă este plătit din banul public, atunci avem o problemă serioasă cu legea strâmbă, cu lipsa de decență și chiar cu delapidarea de bani publici, ceea ce este o răspundere mult mai mare decât cea politică. Adică răspundere penală.

Problema cea mare este că nu numai legea este strâmbă, dar și justiția din România. Pentru că, dacă nu ar fi fost așa, la ora la care scriu aceste rânduri domnii Lăzăroiu, cel care angajează consilieri personali prin SMS, cu îndemnul „te bagi?”, precum și cel care este angajat cu durată determinată ar fi trebuit să fie deja la procuratură, unde să dea declarații privind autodenunțul la tentativa de delapidare a banului public.

În aceste condiții, ce îmi mai rămâne mie, ca cetățean român, care plătesc mii de lei lunar pe taxe și impozite? În afară de renunțarea la acest statut, nu îmi mai rămâne decât greva fiscală. Adică să nu mai dau bani la stat, atâta vreme cât aceștia ajung la Lăzăroiu și consilierul său personal. Ceea ce am de gând să și fac de acum încolo.

O singură nedumerire am: cum voi mai cumpăra de mâncare din prăvălii care plătesc taxa pe valoarea adăugată (TVA) la stat fără să plătesc eu această taxă? Sau va trebui să fac și greva foamei, dacă vreau să fac o grevă fiscală?!

joi, 9 iunie 2011

Reconstituirea Constituției



Domnul Băsescu Traian, care se auto-intitulează președinte de țară „de mâna a doua”, a lansat de curând tema „revizuirii Constituției României”. Înainte de a ne uita la conținutul revizuirii, noi, cetățenii români, suntem îndreptățiți să ne întrebăm, mai întâi și cu ingenuitate, dacă acest domn și președinte are vreo calitate care să îl recomande ca inițiator de asemenea demers.
Această întrebare este îndreptățită nu numai de calitatea noastră de cetățeni, dar și de antecedentele lui Băsescu în relație cu Constituția, de la multele capete de acuzare a lui pentru încălcarea acestui act fundamental pe vremea suspendării sale în primul mandat și până la recentele telegrame ale Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, care îl descriu pe același Băsescu ca trădător de țară cu apelativul eufemistic de „agent de influență în Consiliul Suprem de Apărare a Țării”.
În primul rând, să vedem dacă Băsescu are calitate legală să inițieze revizuirea Constituției.
Răspunsul scurt la această întrebare este că da, președintele României poate iniția revizuirea Constituției, dar numai în anumite condiții, iar aceste condiții sunt interpretabile.
Este adevărat că actuala constituție prevede, la Art.150, intitulat „Inițiativa revizuirii”, că „Revizuirea Constituției poate fi inițiată de Președintele României la propunerea Guvernului, de cel puțin o pătrime din numărul deputaților sau al senatorilor, precum și de cel puțin 500.000 de mii de cetățeni cu drept de vot.”
Însă această propoziție, aparent simplă și clară, este ea însăși o bună justificare pentru a ne dori revizuirea respectivului act fundamental de stat. Asta deoarece, conform limbii române elementare, propoziția conține o înșiruire de elemente inclusive ale condiției de revizuire, pe când, probabil, scriitorii textului ar fi vrut să aibă o înșiruire de condiții alternative. Adică, probabil, ar fi vrut să spună că revizuirea constituției se poate iniția de guvern prin președinte, SAU de parlamentari, SAU direct de cetățeni. Dar nu spun asta. Ce scriu ei aici, negru pe alb, este că inițiativa trebuie să aparțină guvernului prin președinte ȘI parlamentului printr-o pătrime a voturilor din una din cele două camere, PRECUM ȘI cetățenilor în număr suficient de mare.
Adică exact ca orice înșiruire de elemente inclusive. Așa cum, de exemplu, ar fi înțelesul propoziției: din Partidul Democrat Liberal pot face parte domnul Boc Emil, doamna Udrea Elena, precum și domnul Tălmăcean C.E. După cum vedeți, conform acestei înșiruiri identice ca formulare cu cea din constituție, partidul se definește prin toți membrii săi, iar existența unuia implică și existența tuturor celorlalți. Nu-i așa că, citind această propoziție, nici nu vă trece prin minte să bănuiți că s-ar putea interpreta că din acest partid pot face parte sau Boc, sau Udrea, sau Tălmăceanu?
Prin acest simplu exercițiu lingvistic, am demonstrat cât de superficial a fost scrisă această Constituție a României.
Fără să îi negăm președintelui dreptul constituțional la inițiativa revizuirii, haideți să ne întrebăm acum dacă ar fi fost posibilă o redactare mai clară pentru o constituție mai bună?
Răspunsul direct ar fi: da, se putea scrie o constituție mai bună, dar nu de către cei care au scris-o.
Asta din cel puțin două motive. Unul dintre aceste motive este că așazișii „părinți ai Constituției” nu au vrut să scrie o constituție mai clară.
Acest lucru rezultă din includerea în însăși corupul acesteia a unei instituții de citire, sau de „interpretare” arbitrară a textului fundamental, numită Curtea Constituțională. Adică o gașcă numită politic este pusă să citească legea fundamentală în „beneficiul” publicului. Și sunt puși să facă acest exercițiu de liber arbitru fără să poată să fie sancționați sau revizuiți, indiferent de interpretarea pe care o dau ei textului. Bineînțeles, dacă acest text ar fi fost clar, l-am fi putut citi oricare și fiecare dintre noi cu ușurință, fără să ne spună niște șmecheri că ȘI (ba, chiar și PRECUM ȘI) este egal cu SAU. În plus, cel puțin unul dintre așaziștii „părinți” a scris o carte de citire a textului zămislit de el, convins fiind că, fără acest îndrumar de lectură, textul este imposibil de înțeles și aplicat. Mai mult, chiar și domnul Băsescu de la Cotroceni a descoperit că actuala Constituție „are tarele generate de unele neclarităţi în formulări”.
Pentru ca să fie clară, Constituția României ar fi trebuit scrisă PENTRU noi, cetățenii. Pe când ea a fost scrisă pentru ei, toți profitorii domeniului public, fie ei politicieni, magistrați sau funcționari, cu puțin sau chiar deloc interes pentru publicul civil și majoritar.
Cel de-al doilea motiv este că autorii constituției, chiar dacă ar fi vrut să scrie un text clar, nu ar fi putut să o facă. Pentru că nu îi ajuta deloc formația lor intelectuală, desăvârșită în anii tembelismului intelectual comunist, cu limba lui de lemn și cu accesul la orice funcție care presupunea scrierea oricărui text doar a celor care scriau pe gustul puterii de atunci, printre aceștia fiind și „părinții Constituției”.
În secvență logică, să ne întrebăm acum dacă actualii guvernanți, fie ei din Guvernul României sau președintele de țară ar putea să revizuiască în bine această Constituție?
Răspunsul scurt este că nu, ei nu au cum să găsească soluții la problemele constituționale, oricare ar fi ele, și nici cum să clarifice „neclaritățile în formulare”.
Tocmai de aceea, președintele Băsescu nu a trimis textul direct la Parlament, ci, mai întâi la Consiliul Legislativ și apoi la Curtea Constituțională, pentru aviz și păreri, sau, mai pe românește, pentru a da o tușă de credibilitate la ceea ce intenționează ei, guvernanții, să uneltească împotriva noastră, a cetățenilor români.
Iar prezumția de uneltire împotirva cetățenilor români stă la baza argumentării că ei, guvernanții, nu sunt în stare să revizuiască în bine această Constituție. Însă pot să o revizuiască în rău, pentru noi, dacă acest rău le va aduce lor mai mult bine.
Indiciile uneltirii sunt multiple. Să menționăm aici numai faptul că au trecut nu mai puțin de treisprezece luni, adică mai bine de un an de zile de când proiectul de lege privind revizuirea Constituției a fost trimis la Președintele României, pentru a fi promovat în Parlament. Iar, în momentul când textul respectiv a aterizat în mapa prezidențială, el era deja convenit până la literă între Guvern și Președinție, cum reiese din spusele lui Boc Emil în declarația de presă de pe urma ședinței de guvern din 21 aprilie 2010: „Fac menţiunea că proiectul legii de revizuire a Constituţiei este produsul consultării dintre Guvern şi preşedinte, la nivel guvernamental şi în cadrul Coaliţiei care susţine Guvernul. De aproape o lună de zile, ne consultăm cu Administraţia Prezidenţială cu privire la textul care urmează a fi supus aprobării Parlamentului, pentru că, aşa cum puteţi observa, trebuie să existe un acord între Guvern şi preşedinte, astfel încât să fie promovat proiectul legii de revizuire a Constituţiei României.”
De ce i-ar fi trebuit 400 de zile domnului Băsescu să trimită mai departe acest proiect? Singura explicație plauzibilă este că revizuirea Constituției este, de fapt, o uneltire, o ticăloșie la adresa cetățenilor români. Desigur, se poate argumenta, mai ales de adepții realismului politic de Dâmbovița, că Băsescu vrea să organizeze referendumul de revizuire a constituției odată cu alegerile locale de anul viitor, când o asemenea îngemănare este de așteptat să aducă voturi suplimentare partidului prezidențial. Dar o asemenea intenție nu este ea o evidentă uneltire la adresa cetățenilor români?! Și nu o uneltire oarecare, ci una făcută pe ceea ce ar fi trebuit să fie legea fundamentală a statului România.
Argumentul că guvernanții actuali nu sunt în stare să revizuiască în bine Constituția pentru cetățeanul român este susținut și de faptele lor legislative, în ultimii doi ani ai celor câteva guverne Boc. Păi, în toți acești ani, ei nu au fost în stare să facă măcar o singură lege scrisă ca lumea, care să nu fie întoarsă de Curtea Constituțională sau desființată în justiție, sau care să fie trecută prin procedură parlamentară obișnuită, cu dezbateri, amendamente și vot multipartizan. Cum să ne putem aștepta noi ca aceiași inepți în facerea legilor ordinare să fie în măsură să scrie măcar un singur paragraf corect din legea fundamentală?!
Chiar dacă au rămas fără urmări penale sau măcar politice, dezvăluiri recente din presă arată că actuala guvernare este fundamental coruptă, că servește interesele unor puteri străine sau, cel puțin, ale unor cetățeni străini, că este conectată la diferite rețele de contrabandă, că acumulează averi impresionante din afaceri oneroase cu banul public și așa mai departe. Cum am mai putea crede, văzând și auzind aceste lucruri deosebit de grave, că aceiași corupți și delapidatori de bani publici vor putea să se preocupe de binele cetățeanului român și să propună revizuirea Constituției în favoarea sa?!
Categoric, revizuirea Constituției de către acești nenorociți nu poate aduce nimic bun pentru cetățeanul român!
De aceea, nu are rost să ne uităm la conținutul propunerilor de revizuire. Propaganda de partid și de stat, prin organele sale recunoscute sau acoperite, a publicat liste comparative ale textului actual și ale celui revizuit, dar este o greșeală strategică pentru oricare cetățean responsabil să se aplece asupra conținutului unei revizuiri dovedite ilegitimă moral și prezumată anti- cetățenească.
Pentru cei care nu au capacitate de introspecție strategică și se afundă în afaceri curente, amintim aici numai declarația președintelui Băsescu, la ședința de guvern din 5 ianuarie 2011: „Reforma Constituţiei este un alt obiectiv pe care trebuie să ni-l propunem. Guvernul mi-a transmis proiectul de Constituţie, vă informez că mă voi limita strict la modificările impuse de referendum şi la ajustări, acolo unde Constituţia are ambiguităţi. Nu voi da drumul către parlament la un proiect de modificare, de revizuire a Constituţiei care să schimbe esenţa Constituţiei, pe care personal o consider bună, dar are tarele generate de unele neclarităţi în formulări şi cred că dincolo de a propune revizuirea cu rezultatul referendumului, vor trebui propuse şi unele clarificări ale unor articole din Constituţie”.
Acum, îi invit pe acești „tacticieni” să se uite la tabelul propagandist cu elementele concrete de revizuire și să discearnă singuri dacă Băsescu s-a ținut de cuvânt măcar de această dată.
În ceea ce mă privește, eu sunt adeptul reconstituirii Constituției din temelii, pornind de la primele cuvinte din text, care ar trebui să fie: Noi, cetățenii României, ne constituim într-un stat care să ne servească nouă…
Text publicat initial in Clubul Cetatenilor Romani