Procurorul de securitate

Dacă există „infracțiuni contra securității naționale” (articolele 394 – 412 din Codul penal), este firesc să ne așteptăm ca să existe și cel puțin un procuror care să fie specializat în procesarea acestor infracțiuni. Adică, să existe cel puțin o persoană care să fi citit Legea securității naționale nr. 51/1991, republicată în 2014, să fi înțeles ce scrie acolo, mai ales în articolele 1 – 7, precum și să fi fost pregătită să relaționeze prevederile Codului penal cu cele ale legii, pregătire realizată prin cursuri de specialitate, prin stagii de pregătire și prin participarea la congrese, conferințe și seminarii naționale și internaționale, pe teme de securitate națională și, eventual, de infracțiuni contra acestei securități.

Foto: mediafax.ro

O asemenea persoană ar fi știut, printre altele, următoarele informații de natură juridică, esențiale în activitatea sa specializată: (1) Nu există un domeniu constituțional al securității naționale. Constituția se referă doar la apărarea națională și la ordinea publică. (2) Legea nr. 51/1991 a fost republicată în urma modificării ei, pentru că apăruse o imposibilitate a aplicării noului cod de procedură penală, cod care, la fel ca și Codul penal, vorbea despre securitate națională, în condițiile în care nicio lege din România nu se referea la așa ceva, legea aceasta vorbind, până la republicare, despre „siguranța națională”. (3) Articolul 1 din Legea 51/1991 republicată definește ce e aia „securitate națională”. Așa că, orice altă realitate, care nu se regăsește strict în definiție, nu poate fi, din punct de vedere juridic, securitate națională. (4) Articolul 4 din aceeași lege descrie toate faptele care se pot constitui în „amenințări la adresa securității naționale”. Oricare alte fapte pe care procurorul sau oricine altcineva ar vrea să le considere amenințări se pot include în această categorie numai prin modificarea legii. (5) Codul penal, în articolele 394 – 412, sancționează infracțiunile ce decurg din amenințările stabilite prin lege. Între aceste infracțiuni apare, însă, și infracțiunea de „comunicarea de informații false” (Art.404), în condițiile în care nu există în lege vreo amenințare conexă.

Fără să se fi specializat în securitatea națională, orice procuror, la fel ca orice alt magistrat sau avocat, ar trebui să știe pe de rost că nu pot exista infracțiuni decât prin încălcarea legii. Dacă nu există vreo lege, ori vreo prevedere de lege de încălcat, nu poate exista nici infracțiunea conexă, chiar dacă cineva a strecurat un text în Codul penal, iar înțelepții neamului, adunați în Parlamentul României, au votat că textul acela ar stabili o infracțiune.

Mai mult decât atât, când vorbim despre securitatea națională și despre infracțiunile ce pot apărea ca amenințări la adresa ei, ar trebui să ne întrebăm de ce legiuitorul, în nemărginita sa înțelepciune, scrie că „nicio persoană nu poate fi urmărită pentru exprimarea liberă a opiniilor sale politice și nu poate face obiectul unei imixtiuni în viața sa particulară, în familia sa, în domiciliul sau proprietățile sale, ori în corespondența sau comunicații, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputației sale, dacă nu săvârșește vreuna din faptele ce constituie, potrivit prezentei legi, o amenințare la adresa securității naționale” (Art.4, Legea 51/1991 republicată).

Din păcate, aflăm zilele acestea că, în România, nu există niciun procuror sprecializat în infracțiuni contra securității naționale. Există însă cel puțin un procuror și un șef al său, care nu au auzit încă de Legea nr. 51/1991 republicată, așa cum nu au auzit nici de principiul că nu e infracțiune o neîncălcare a legii.

Aceștia doi, precum și câțiva alții pe lângă ei, se tot dau în public, de vreo trei zile încoace, arătându-și mușchii penalizanți, mai ales pe aceia care le dau putere să încadreze juridic și penal orice faptă după cum îi duce mintea sau îi taie pofta. Așa că au anunțat cu surle și tobe cum arestează ei oamenii și îi acuză că au comunicat informații false. Comunicare ce a dus la desecurizarea națională a României! Fapta constând într-o filmare cu cagule, pușcoace și mașini neînmatriculate, filmare transmisă de un post britanic de știri tabloide.

Procurorii ăștia chiar nu mai sunt controlați de nimeni? Și nu mai sunt opriți de nimic? Nici măcar de bunul simț juridic?

Răspunsul este evident că nu. Nu are cine să îi controleze ori să îi oprească. Mai ales în domeniul securității naționale. Domeniu extra-constituțional, cum spuneam. Dar și ne-științific, cu toate că există și o „academie” de „științe ale securității naționale”, precum și o puzderie de doctorate în același domeniu inexistent științific.

Adică, în conexiunea justiție-procuratură-securitate națională se poate face orice. Atâta vreme cât li se permite. Și li se permite orice, desigur.