Acum 125 de ani, omul Mihai Eminescu lăsa locul definitiv
legendei Mihai Eminescu. Dacă, până la data de 15 iunie 1889, Eminescu era
perfectibil, și ca viață și ca operă literară, după acea dată, el a devenit
perfect. Omul Eminescu viață nu mai avea, ca să și-o facă mai bună, iar opera
sa nu mai avea autor, să o mai cizeleze după pofta inimii. Singurii rămași să
mai facă ceva au fost și mai sunt românii înșiși. Ei încă mai pot să dea viață
ideilor, năzuințelor și idealurilor poetului și scriitorului Mihai Eminescu
despre ei.
Acum un an, de
ziua trecerii lui în perfecțiune, am fost la mormântul Eminescului de la Cimitirul Bellu din Capitală. Anul acesta, comemorarea acestei zile am făcut-o
la Viena, unde adolescentul Mihai Eminescu a fost student. Am găsit una din casele
în care a locuit o vreme, ghidat fiind de placa pusă de primăria locală, pe
obrazul tencuit proaspăt al clăririi, pentru veșnica cinstire a poetului român.
În rest, doar gânduri, gânduri, gânduri.
