Urma nimicului

Nu știe nimeni ce a crescut mai întâi
A crescut copacul la căpătâiul mormântului
A crescut mormântul la poalele copacului
Nu știe nimeni ce s-a adâncit mai întâi
S-a adâncit rădăcina ori s-a adâncit cripta
Și nici cât de adânc s-au adâncit fiecare
Nu știe nimeni și nimeni nu vrea să afle
De dogoarea verii ori de mușcătura toamnei
O frunză cade oftat pe lespede
Peste florile moarte de pe veșnicia pietrei
Mormânt cu mort și florile moarte
Cu frunza moartă a copacului viu
De ce ar ucide cineva flori
Peste locul netrezirii de veci
Se întreabă copacul mai înalt decât piatra
Și mai adânc decât groapa
Iar vântul îi răspunde repede sau agale
După cum bate
Că florile moarte sunt proaspete
Când pașii își aduc aminte de ele
Și veștede atunci când nimeni
Nu mai știe nimic despre viața
Înghesuită între o piatră și o rădăcină
Printre altele cu sutele și cu miile