vineri, 24 februarie 2023

Un an de război ce nu ar fi trebuit să fie

 Nimeni nu poate planifica un război la termen. Nici măcar kremlinezii, cei care au impresia că, în materie de război, improvizația este inovație, deși nici vorbă să fie așa. De unde rezultă că despre un an de război de agresiune, neprovocat, nejustificat și ilegal, al Federației Ruse asupra Ucrainei putem vorbi în termeni de bilanț calendaristic, dar fără nicio legătură cu evoluția situației din teatrul de război ori cu perspectivele încetării ostilităților și demarării pregătirilor pentru pace.

În primul rând, într-un an de război ne-am putut lămuri ce a fost adevărat și ce a fost fals, în declarațiile Moscovei, prin vocea lui Putin, privind premisele și mai ales intențiile declanșării invaziei asupra Ucrainei, în dimineața devreme, a zilei de 24 februarie 2022.

La ora locală 06:00, Putin Vladimir Vladimirovici se adresa Lumii, cu un discurs în care afirma că Rusia este nevoită să invadeze Ucraina deoarece:

- Statele Unite ale Americii ar fi un „imperiu al minciunii”, s-ar fi declarat victorioase, după războiul rece, și-ar fi impus propriile lor lege și ordine, prin forța militară, în diferite regiuni ale planetei, au încercat să folosească Rusia în propriul lor interes și să îi impună națiunii ruse  valori false, care să îi erodeze pe ruși și au adus baze militare, instalații și alte dispozitive militare agresive, până aproape de granițele Federației Ruse.

- Lecția istoriei învățată de Rusia, de la Uniunea Sovietică, este că nu trebuie să aibă încredere în Occident că nu o va ataca, cum a pățit URSS în 1941, astfel încât Federația Rusă nu trebuie să facă astăzi aceeași eroare, în condițiile în care „cei care aspiră la dominația mondială au declarat deschis că Rusia este inamicul lor”.

- Prezența militară a NATO în Ucraina ar fi inacceptabilă pentru Rusia, în condițiile în care „NATO nu este altceva decât un instrument din cutia cu unelte a politicii externe americane”. Această politică a Americii și aliaților ei, de îngrădire a Rusiei, este o problemă „de viață și de moarte, legată de viitorul însuși al națiunii ruse. (...) Este nu doar o amenințare la adresa intereselor rușilor, ci este o amenințare la existența lor ca stat suveran. Este o linie roșie (...) pe care deja au trecut-o” americanii și aliații lor occidentali.

- A devenit intolerabilă situația din Donbas, Ucraina. Rusia trebuie „să oprească atrocitățile, genocidul milioanelor de oameni care trăiesc acolo și care și-au pus speranțele în Rusia”.  Asta, în condițiile în care, „urmărindu-și propriile scopuri, statele conducătoare din NATO îi sprijină pe naționaliștii de extremă dreapta și pe neo-naziștii din Ucraina”.

- Rusia are antecedente când a folosit militarii săi pentru „a respinge teroriștii din Caucaz, menținând integritatea statului”, pentru a sprijini populația din Crimeea și Sevastopol, pentru a crea „un scut care să prevină ca teroriștii din Siria să penetreze Rusia”, toate acestea fiind instanțe în care Rusia s-a apărat, neavând altă alternativă.

În același discurs, Putin a anunțat declanșarea „unei operații militare speciale”, cu scopul de „a proteja oamenii care, de opt ani deja, fac față umilințelor și genocidului săvârșite de regimul de la Kiev”. Scop pentru care rușii vor căuta „demilitarizarea și denazificarea Ucrainei, precum și aducerea la judecată a celor care au săvârșit numeroase crime sângeroase împotriva civililor, inclusiv împotriva cetățenilor Federației Ruse”.

La împlinirea unui an de război, putrem vedea cu ochiul liber că agresiunea Rusiei asupra Ucrainei nu a rezolvat niciuna dintre premisele enunțate de președintele rus Putin. Din contră. 

Statele Unite ale Americii au condus în acest an o coaliție de state occidentale, din toată lumea, pentru denunțarea agresiunii rusești ca fiind neprovocată, nejustificată și mai ales ilegală, din perspectiva dreptului internațional, dar și pentru sprijinirea apărării Ucrainei sub toate aspectele, mai puțin contribuția cu forțe, pe front. O coaliție de mare reziliență, ce a avut susținerea prin votul a peste 140 de state membre ale Națiunilor Unite (cu doar 5 state, inclusiv Rusia, votând împotrivă), în două adunări generale ONU.

NATO și-a maximizat prezența în apropierea Rusiei, pe care o consideră de un an încoace  ca pe cea mai mare amenințare la pacea și securitatea Europei, de la cel de-al doilea război mondial încoace. Două state europene neutre, Finlanda și Suedia, s-au răzgândit în privința neutralității lor și au demarat prcesul de intrare în Alianța nord-atlantică, ceea ce va aduce (a adus de facto) NATO la frontiera Rusiei cu Finlanda.

În Donbas, în loc să fie oprite pretinsele „atrocități și genocidul milioanelor de oameni” de acolo, săvârșite de Ucraina, după afirmațiile lui Putin, au avut loc în acest an de război masive dislocări de populație, răpiri de copii, crime împotriva umanității, săvârșite de militarii ruși, distrugeri uriașe de obiective și de infrastructură civile, iar Rusia a suferit pierderi cu sutele de militari pe zi.

Este drept că, sub conducerea Kremlinului, forțele militare ruse au făcut în Ucraina, în regiunile incluse în teatrul de război propiu-zis, ceea ce făcuseră și în Cecenia, și în Siria, adică distrugeri, crime în masă, dar acestea nu au dus nici la vreo victorie a acestor forțe, nici la atingerea vreunui obiectiv politic, altul decât anihilarea parțială a Ucrainei ca stat și ca națiune liberă și suverană.

Aceasta este proporția dintre afirmațiile președintelui Rusiei și faptele Rusiei, la un an de război.

În minus, în dimineața zilei declanșării războiului, Putin spunea, textual: „Nu avem planuri de ocupare a teritoriului Ucrainei. Nu intenționăm să impunem nimic nimănui, prin forță”. 

După care, parlamentul rus a votat în unanimitate desprinderea din Ucraina și încorporarea în Federația Rusă a nu mai puțin de patru regiuni, transformate pe hârtie în republici independente, din estul Ucrainei și de-a lungul țărmului ucrainean al Mării Azov. Deși nici la momentul anexării prin vot, nici după aceea, Rusia nu a obținut prezența sau controlul militar integral al niciunuia dintre aceste regiuni. Și a mai și fost alungată din singurul oraș mare, capitală de regiune/oblast, pe care îl ocupase temporar.

Toate aceste observații puteau fi făcute oricând, nu numai la împlinirea unui an de dezastru umanitar, de crime de război, de crime împotriva umanității, de bulversarea vieții unor oameni pașnici și civilizați, cu zecile de milioane, doar pentru că Putin este îngrozit la perspectiva că cineva din afara Mamei Rusia ar insista ca și în Rusia să fie democrație, așa cum este în toate statele civilizate ale Lumii.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu