Politicianismul de criză

 Politicianismul este un cuvânt care numește o realitate rea, malefică, pe care o urâm intrinsec și de care trebuie să ne ferim ca dracul de tămâie, pentru că ne întunecă viața și ne-o face mai amară.

Este realitatea în care domeniul politicului este confiscat de un grupuscul de indivizi, cu scopul evident de a-l folosi în interes personal. Acest lucru nu ar trebui să ne deranjeze foarte mult, atâta vreme cât nu suntem răsăriți din cultura care a dat expresia celebră „să moară și capra vecinului”. Numai că adevărata caracteristică a politicianismului nu este că acei câțiva, cocoțați în funcții de partid și de stat, se înfruptă, cu lăcomie de nesătui, din banul public, ci că, făcând asta, produc mult rău celorlalți, care nu sunt cu ei sau nu sunt ca ei.

Iar corolarul politicianismului este că aceiași politicieni explică, cu seninătate, acelor mulți și nenorociți, că așa și trebuie să fie, că ei, veroșii și hulpavii, vor, de fapt, binele poporului și că numai ei pot să aducă acel bine, prin năpăsuirea prezentă a bietului popor, căruia îi va fi, cu siguranță, mult mai bine în viitor, cu condiția ca acum să tacă și să înghită. Cei mai abili promotori ai politicianismului merg chiar mai departe și cer de la același popor să îi aclame și să îi spele în băi de mulțime, pentru simplul fapt că există, spre binele general.

Mai este important de reținut că politicianismul tinde să confiște întregul domeniu politic, astfel încât nici un alt partid politic și nici un politician adevărați să nu mai poată activa în acel domeniu, în special, pentru a nu fi reprere sau exemple de referință. În principiu, cea mai comună formă de îndepărtare a acestora este coruperea cu bani, funcții și demnități publice. Dacă aceasta nu are succes, atunci se merge pe ridiculizarea respectivului partid sau politician ca fiind nesemnificativi, sau pe totala lor discreditare publică.

Politicianismul nu are culoare politică. Deși este un „ism”, la fel ca realismul, liberalismul, comunismul, conservatorismul și alte curente de gândire politică, politicianismul nu are nici o ideologie, iar promotorii lui nu sunt politicieni, ci politicianiști. Ei nu „îmbrățișează” ideologii, nici de dreapta, nici de stânga, ci își însușesc doar acele mecanisme verificate prin care pot fura din averea publică cu legea în mână și pot, în același timp, prosti publicul care îi privește, îi admiră și îi votează.

Faptul că politicianismul este promovat de mai multe partide, care se declară ca făcând parte din „familii politice” consacrate, se datorează exclusiv unor aranjamente ale politicianiștilor, din care să rezulte o diversitate suficient de mare de asemenea partide, pentru a disimula absența ideologiilor și curentelor de gândire politică. Semnul cel mai vizibil al politicianismului ca domeniu văduv de orice ideologie este capacitatea imensă de migrare a „membrilor” dintr-un partid în altul și înapoi.

De câte ori veți vedea un partid care nu are o școală proprie de gândire adevărată și funcțională, care nu cheltuiește bani și nu face eforturi proprii pentru studii teoretice și analize aprofundate ale realității, care nu are proprii săi ideologi sau nu apelează la mințile luminate ale nației sau ale lumii pentru completarea unui proces intern de clarificare teoretică, puteți fi siguri că un asemena partid este exclusiv unul politicianist, chiar dacă se declară de stânga sau de dreapta, ori adoptă culorile tradiționale ale curentelor politice mondiale.

Mai mult, dacă vreți să vedeți ce partide sunt de natură politicianistă, înainte de a avea dovezi despre cum fură ele, cu veselie, din banul public, uitați-vă la instrumentele de putere internă, din structurile lor. Pentru organizarea internă și, în special, pentru „munca de cadre”, asemenea partide se bazează exclusiv pe serviciile secrete, care pot fi de stat, dacă partidul este la putere, sau pot fi private sau oculte, dacă partidul este în opoziție. Legăturile dintre membrii marcanți ai acelui partid se fac pe bază de șantaj și corupție, combinate cu încuscriri și aranjamente sau scheme de împărțire între ei a averilor acumulate prin delapidarea celor mulți.

În aceste partide se formează „poli de putere” pe criterii nebănuite și, mai ales, nedeclarate. Nimeni nu înțelege sau nu poate să explice cum de ajunge cineva în fruntea partidului, fără nici un merit evident, nici din punct de vedere organizatoric, nici ca inteligență, cultură sau educație, nici măcar din perspectiva unei apariții publice plăcute. Dacă acest personaj este susținut de alții, care mai înseamnă ceva și ca indivizi, atunci el sau ea este ori un personaj de paie, o marionetă trasă de sfori ca să nu se vadă alticineva în scenă, ori este proprietarul sau proprietara unor instrumente de putere nebănuite, cum sunt dosarele, filmele compromițătoare, dovezi ale infracțiunilor săvârșite anterior, mituirea cu bani sau cu foloase și altele asemenea.

Și reversul este la fel de edificator. Într-un mediu politicianist, îndepărtarea unui figuri vizibile din funcția de partid se face pe alte temeiuri decât pe cele statutare sau de bun simț, iar explicațiile publice ale acelei îndepărtări capătă accente ridicole, pentru că le lipsește credibilitatea. Bineînțeles că există motive temeinice atunci când este dat jos vreunul din vârful ierarhiei, numai că acele motive nu pot, sub nici o formă, să fie făcute publice, deoarece țin de natura și substanța conspirative ale organizării politicianiste.

Interesant este că metodele și uneltele de lucru pentru „închegarea” acelor „poli de putere” sunt specifice serviciilor de spionaj, ce au dezvoltat astfel de procedee și mijloace, de-a lungul secolelor, pentru a cunoaște mai bine și, mai ales, pentru a controla situația din alte state unde respectivele servicii se aflau și mai sunt și astăzi în misiune.

De aici rezultă doar două posibilități credibile: ori politicianismul este organizat, condus și realizat de foști spioni, care asta știu, asta fac, ori este organizat, condus și realizat de spioni activi, care au misiunea primită de la „centrală” de a controla România și prin intermediul domeniului politic. Pentru nici una dintre aceste două alternative nu avem nici o dovadă. Pentru că, dacă am avea, atunci întregul eșafodaj al politicianismului s-ar prăbuși, prin desconspirare. Norocul nostru, al publicului, este că, din când în când, în jocurile lor de putere, ei se desconspiră singuri, sau se desconspiră unii pe alții.

Acesta este politicianismul în forma sa naturală și în condiții normale de mediu.

Numai că, de vreo trei-patru ani încoace, a venit criza peste noi. Iar criza, în general, și criza asta, în special, constituie o realitate nouă, pe care politicienii nu pot să o identifice, să o înțeleagă și, mai cu seamă, să o stăpânească, adică să o controleze. Atunci, cei care se dedau la politicianism, care sunt încorporați în sau măcar mimează activitatea de serviciu secret, sunt cei mai descumpăniți și reacționează cel mai aberant, pentru că își văd amenințate schemele de furt legal din averea poporului. Iar prima lor reacție este de negare a existenței crizei.

De aceea, cel mai proeminent exponent al politicianismului românesc, domnul Traian Băsescu, actualul președinte al României, a refuzat cu obstinație să recunoască faptul că România urma să intre în criză, la începuturile crizei mondiale din 2008, apoi a negat cu vehemență că statul al cărui președinte este s-ar afla în criză, pe parcursul anului 2009, ori, a acceptat să recunoască doar că România a intrat așa, un pic, dar a ieșit repede, cu ocazia alegerilor prezidențiale din acel an, ca, mai apoi, să declare răspicat că nu este criza noastră și că nu trebuie să facem nimic altceva decât să așteptăm ca ea, criza, să fie rezolvată de străinătate. Abia după doi ani, a început domnul Băsescu să vorbească de criza românească, în momentul târziu, când și-a asigurat spatele prin aranjamentele de culise cu funcționarii Fondului Monetar Internațional și ai Băncii Mondiale, cu care a convenit să împartă banul public românesc.

În situații de criză, politicianismul este scos la iveală în ambele sale ipostaze, și de furt masiv din bunăstarea publică și de vorbe goale despre binele poporului. Asta pentru că, în asemenea situație, se îngustează semnificativ bazinul popular de unde politicienii pot fura, iar evenimentele se succed mult mai rapid, astfel încât publicul poate vedea cu ochiul liber despre ce sunt, cu adevărat, acele vorbe goale.

Problema cea mare a politicianiștilor peste care a dat criza este că ei nu au nici un instrument teoretic sau procedural pentru a găsi soluții sau măcar pentru a face față situațiilor impuse de criză. Dar nici nu își pot permite să se dea la o parte și să lase pe alții să gestioneze statul în vremuri de criză, pentru că re-accederea la putere este mult mai dificilă și mai constisitoare decât menținerea la putere.

Ei, oricum, nu erau capabili de o guvernare corespunzătoare nici în condiții normale, pentru că nu au fost niciodată pregătiți pentru aceasta, nici teoretic, nici ca experiență anterioară ajungerii în funcțiile publice. Tot ce știu și pot ei este cum să fure de la stat și să scape nepedepsiți. Cu atât mai puțin pot fi ei, politicianiștii, capabili să „gestioneze” un guvern și o țară aflată în criză, într-o lume dată peste cap de aceiași criză.

Tendința naturală a politicianismului este ca, odată ajuns la putere, să se conserve și să se permanentizeze acolo. Numai că se întâmplă ca actuala criză să le pună serios în pericol dezideratul conservării puterii, prin desconspirarea intențiilor delapidatoare și a vorbelor populiste fără nici o acoperire. Mai ales când, în alte state de pe continent, guvernele de tip politicianist sunt date jos printr-o combinație de presiuni interne și comunitare. De aceea, această tendință conservatoare ajunge să se prelungească în autoritarism sau, mai mult chiar, în dictatură. Cu păstrarea aparențelor democratice, pe cât se poate, desigur.

În practică, acest lucru se manifestă pe coordonatele obișnuite ale operațiilor de spionaj: clandestinitate, manipulare, înșelare, discreditare, corupere și șantaj.

În vederea trecerii politicianismului în autoritarism, am asistat, în România ultimilor trei ani, la concentrarea puterii executive într-un singur pumn autoritar, cel al președintelui de țară, concomitent cu denaturarea funcțiilor celorlalte puteri ale statului, respectiv cea legislativă și cea judecătorească.

Parlamentul a fost total scos din ciclul de putere, negându-i-se dreptul la deliberare parlamentară asupra actelor supuse legiferării și impunându-i-se ca singură modalitate de emitere a legilor formula asumării răspunderii executivului.

Cum a fost posibil acest lucru? Exact prin metodele enumerate mai sus. Politicienii puterii și o parte din cei ai opoziției, care aveau legături clandestine cu diverse servicii secrete au fost capacitați să ia, necondiționat, apărarea puterii executive și Regimului Băsescu, creându-se astfel o majoriate nedemocratică în Parlament. Cei neconvinși de puterea exercitată asupra lor de serviciile secrete românești sau străine, oficiale sau private, au fost „dați pe mâna procuraturii”, care s-a transformat fără rușine într-o unealtă de manipulare a voinței parlamentarilor, asemănătoare cu poliția politică.

Concomitent, actuala putere a luat măsuri legislative și executive de controlare și îngrădire a posibilităților de manifestare a grupurilor sociale sau profesionale ce, în trecut, s-au arătat că pot exprima opinii independente și/sau că pot acționa liber pe scena socială sau chiar politică. Cel mai adesea, pentru aceasta, executanții puterii au folosit tactica propunerii răului celui mai mic. Respectiv, au acționat  asupra unor grupuri cum sunt bugetarii, pensionarii, militarii sau polițiștii, precum și asupra sindicatelor, deși acestea nu au reprezentat niciodată o problemă reală pentru guvernare, cu mesajul explicit că, dacă nu stau în banca lor și nu tac, răul care se va abate asurpa lor va fi mult mai mare decât cel de a accepta o guvernare autoritară, chiar dacă aceasta se îndreaptă spre dictatură.

Aceste grupuri și altele asemenea au fost private de posibilitatea de a se organiza, prin discreditarea leaderilor și ridiculizarea capacității lor instituționale, au fost „trase semnale” că veniturile lunare ale celor care compun aceste categorii sociale sau profesionale ar putea fi afectate într-o măsură și mai mare decât până acum, locurile de muncă ale celor activi și drepturile sociale ale celor pensionați au fost clar puse sub semnul întrebării, cu mesajul explicit că cei care nu susțin puterea își vor pierde fie locurile de muncă, fie o bună parte din pensie.

Publicul larg a fost și mai este supus unei operații complexe de dezinformare și înșelare, atât prin intermediul mijloacelor de informare în masă, cât și al relațiilor informale și al rețelelor de socializare fizice sau virtuale. Temele mesajelor cu scop dezinformativ au fost reduse la câteva esențiale, care vizează totala discreditare a oricărei posibile sau măcar probabile alternative politice la guvernare, refacerea unei părți a credibilității pierdute a actualei coaliții de guvernare pe temeiuri externe, cu contribuția unor agenți ai finanțelor sau chiar ai guvernelor străine, care au primit misiunea să laude actele executive ale Guvernului Boc și Regimului Băsescu, precum și exacerbarea ideii de singularizare a „soluțiilor” la cele aflate în portofoliul actualei puteri politice. La periferie, s-au menținut și formulele consacrate de inundare a agendei de discuții publice cu teme irelevante.

Pe plan extern, actuala mișcare politicianist-autoritaristă, după ce a fost, ani de zile, privită cu rezervă și circumspecție, a declanșat acum o ofensivă fără precedent de oferire a unor avantaje nevisate partenerilor internaționali sau guvernelor naționale care ar susține sau măcar nu ar combate această guvernare, în condițiile în care s-ar permanetiza la putere, prin acțiuni dictatoriale.

Așa cum au fost prezentate aici, lucrurile par foarte serioase și bine puse la punct. Politicianismul pare de nestăvilit, chiar în condițiile crizei actuale. Viitorul nostru, al celor mulți și neînregimentați în gașca politicianiștilor, pare mai sumbru decât era pe vremea comunismului de acum două decenii. Nimeni nu pare că ar fi rămas capabil să sară în ajutorul publicului român năpăstuit.

Și chiar așa și este.

Numai că esența însăși a politicianismului este că acesta trăiește pe seama publicului. Fără de public,  fie că este de criză sau de vremuri bune, politicianismul nu ar mai putea exista, așa cum nu poate exista nici un parazit fără gazda sa. Este, deci, de datoria publicului să decidă dacă mai vrea să accepte acest flagel pe trupul său, ori nu. Și nimeni altcineva nu poate hotărâ asupra acestui lucru, decât fiecare membru al publicului. Spre binele său individual și atât.

Căci binele colectiv este întotdeauna suma celui individual, deși mesajul politicianiștilor este că el, binele, va pogorâ din ceruri, la semnul întâiului politicianist al neamului.

Text publicat inițial în Clubul Cetățenilor Români

Nerro către parlamentari

Dragă Mara

Salut, eu sunt Nerro. Am citit scrisoarea ta pe blogul lui Hari şi m-am gândit sa spun şi eu ceva . Eu sunt câine de apartament, dar aş da orice să stau şi eu mai mult afară . Până acum vă invidiam pe cei ca tine, câinii comunitari, pentru libertatea de mişcare, voi vă puteţi deplasa pe unde vreţi, vedeţi locuri noi, vedeţi feţe noi, marcaţi locurile de câte voi vreţi, pe când eu  nici la wc nu merg când vreau eu, mă duc când are chef colegul de apartament. Voi vă întâlniţi şi vorbiţi de câte ori vreţi voi, vă mai ciondăniţi, vă mai certaţi dar trăiţi între voi, în grup, vă cunoaşteţi şi vă respectaţi. Eu sunt obligat să ascult toată ziua televizorul şi să ascult ce spun oamenii . Să ştii că nu e o plăcere să vezi mereu aceleaşi feţe la tv  vorbind fără să te întrebe dacă vrei să îi asculţi, spunând aceleaşi prostii, jignindu-se, certându-se, deşi sunt totuşi oameni, aceeaşi rasă, aceeaşi blană. Eu te invidiam şi voiam să fiu cu tine, dar din ceea ce am auzit că au votat oamenii acum  pentru voi, nu cred că mai e cazul. Dar am să scriu o scrisoare către ei, cei ce au votat şi am să te rog pe tine să îi dai lui Hari să le-o trimită, că văd că poate.

NERRO CĂTRE PARLAMENTARI: 

   Domnii mei ,  

Nu e zi să nu mi se împuie capul cu prostiile pe care le faceţi. În casă, la tv, la discuţiile pe care le poartă colegii mei de apartament cu vecinii sau neamurile care vin pe la ei, pe stradă când mă mai iau pe la piaţă sau când mă scot la plimbare, nu aud altceva decât înjurături, şi blesteme la adresa voastră, de parcă voi parlamentarii nu aţi fi oameni şi v-aţi propus să vă decimaţi fraţii.  Voi  sunteţi cumva o specie şi ceilalţi români altă specie?  Ce aveţi, măi bipezilor, de împărţit de vă tot muşcaţi unii pe alţii ? Uitaţi-vă la noi. Ne vedem fiecare de spaţiul nostru, îl marcăm ca să ştim fiecare pe unde avem voie să mergem şi pe unde nu, când ne vedem sau ne întâlnim pe stradă nu ne repezim să ne sfâşiem cum am văzut la tv că faceţi voi în şedinţe, ne mirosim un pic ne învârtim unul pe lângă altul şi apoi fiecare cu drumul lui. Iar când câte unul mai arţăgos, face ca voi în parlament, arătându-şi colţii aşa ca sa impresioneze, cine îşi pune mintea cu el ?

La noi ierarhiile sunt clare, nu ne ciondănim ca proştii pentru orice os, respectăm dreptul primului venit, iar dacă eu primesc mâncare, nu vine altul să mi-o ia, pentru că ştie orice câine că nu poţi lua nimănui ce e al lui, chiar dacă eşti mort de foame. Păi voi vă furaţi oasele unul la altul, cum capătă unul un ciolan cum sare toată haita pe el şi sunteţi în stare să vă sfâşiaţi pentru o ciozvârtă. Ba mai mult, am auzit tot la tv  că  luaţi salariile şi pensiile, ajutoarele celor mai slabi ca voi, care nu se pot apăra.  Cine v-a învăţat asta, că noi câinii nu ne punem pielea la bătaie pentru ceva ce nu ne aparţine. De la voi au învăţat şi verii mei rottweilerii şi pitbullii să se bată ca proştii, să muşte în stânga şi în dreapta, să facă rău fără motiv. Pe voi ar trebui să vă eutanasieze,voi faceţi mai mult râu decât noi. Vreţi să ne omorâţi. Cu ce drept? Voi vreţi egalitate , dar nu pentru căţei. Cine vă dă vouă dreptul să decideţi asupra vieţilor noastre? Când Dumnezeu, stăpânul nostru, vă ia averile, sănătatea sau vieţile, vă smiorcăiţi ca pisicile şi vă simţiţi nedreptăţiţi. Noi ce trebuie să facem acum, să ne bucurăm, să vă mulţumim, să dăm din coadă sau să sărim la gâtul vostru? Avem decenţa să ne păstrăm demnitatea şi nu facem scandal, dar să vă ferească Dumnezeu de cei ce v-au copiat obiceiurile, cei care nu mai sunt câini, sunt oameni după apucături. Când veţi încerca să îi prindeţi o să le simţiţi colţii.

Vi se pare că suntem prea mulţi? Dar voi câţi sunteţi? Când v-aţi numărat ultima oară ? Şi nu mă faceţi să spun că printre voi sunt mai mulţi câini decât pot eu să număr într-o zi. Nu mai târziu de azi v-am văzut la tv  cum v-aţi încăierat pe un scaun de pe care încă nu se dăduse jos cel care îl avea pe semnătură. Ce e asta? Păi, pe lângă voi, noi suntem căţeluşi de ţâţă.

Ce rău v-am făcut noi ? Noi nu furăm , abia dacă mai găsim ceva pe la gunoaie că nici acolo nu mai avem loc de homelessi voştri care strecoară şi sticlele de ulei, şi când pleacă lasă un miros de fum şi nespălat de ni se întoarce stomacul pe jos. Cu ei ce faceţi, pe ei nu îi eutanasiaţi, că duc aceeaşi viaţă ca şi noi, trăiesc ca şi noi, se muşcă şi omoară între ei mai râu ca noi şi au mai mulţi purici decât putem noi creşte într-o viaţă. Iar unii dintre ei comit violuri, crime , furturi. Aţi auzit de vre-un câine învinuit de viol, de furt , de luare sau dare de mită, de crimă cu premeditare, de evaziune fiscală, de corupţie, de trafic cu carne vie sau moartă? Păi voi sunteţi cei care aţi inventat toate relele din lume, şi tot voi daţi vina pe noi că producem probleme societăţii. Care societate? Nu mă faceţi să spun ce am auzit despre Voicu, fraţii Cămătaru,  ălaaaaaa, cum îi spune, cumătrul ălaaaaaaa… Modialu ham ham ham, clanurile din Giurgiu unde nu se mai aud câinii din cauza lor, că acum auzi în Giurgiu numai de butoane, de Apostu, Blejnar, vameşi, şi alţii de care  nu mai spun că vă fac de râs de tot.

 Am auzit la tv toate astea şi să nu credeţi că noi dacă nu lătrăm, nu ştim . Numai la voi, cum îşi prinde unul laba la uşă cum latră tot ce ştie şi spune şi ce a visat ca să scape. Păi cine e om şi cine-i câine ? Cine ar trebui eutanasiaţi, noi sau voi?

 Spuneţi despre noi că umblăm după căţele în călduri, bitchies cum le mai spuneţi în engleză, dar noi facem asta doar de câteva ori pe an şi  şi  atunci pentru a respecta legile naturii, nu pentru că alergăm după plăceri. Dar voi, care aveţi neveste acasă şi umblaţi după piţipoannce cu fiţe, bitches cum le spuneţi tot voi, cu ce drept ne faceţi nouă morală? Ale noastre sunt fete mari pe lângă fiţoasele voastre, care îşi ridică coada de câte ori văd o maşină mai procopsită sau miros un portofel plin cu euroi. Ruşine să vă fie, şi să nu le mai spuneţi fetelor noastre cum e spuneţi alor voastre, că nu se compară.  

 Cu ce drept faceţi voi legi pentru noi ? Cine v-a acordat acest drept? Pe noi ne-aţi întrebat dacă vrem ? Vă purtaţi cu noi de parcă voi aţi fi Dumnezei. Dar voi, cum v-aţi simţi dacă noi am instaura legea junglei la voi în parlament ? Dar nu mai e nevoie, deja aţi instaurat-o voi, uitasem. CU CE DREPT DECIDEŢI VOI PESTE VIEŢILE ALTORA FĂRĂ SĂ ÎI ÎNTREBAŢI? CINE VĂ CREDEŢI ? Voi daţi legi pe care nici măcar voi nu le respectaţi şi vreţi acum să le respectăm noi. Noi ne respectăm legile date de Dumnezeu, legi nescrise, dar păstrate cu sfinţenie:

•                Nu lătrăm la lună, respectăm orele de somn. Doar oameni am văzut făcând asta şi dădeau vina tot pe noi. Nu dau nume.
•               Noi nu muşcăm mâna care ne hrăneşte. De voi nu mai spun. Toţi aveţi mâinile muşcate şi dinţii rupţi.
•              Noi nu ne omorâm părinţii. Voi vă înjunghiaţi pentru un  metru de pământ.
•             Noi îi respectăm pe cei mai mari ca noi, respectăm ierarhiile, nu o să vedeţi un căţeluş de pluş sărind la gâtul unui Alsacian . La noi, dacă  un  câine lup-poliţist spune unei javre să iasă afară din cuşcă, în trei secunde e javra ieşită cu coada între picioare şi fuge de abia se ţin purecii pe el. La voi, cei care au băgat coada între picioare au fost lupii.
•            Noi nu sărim la gâtul nimănui, dacă nu suntem atacaţi. La voi, ăia de îşi spun apărătorii democraţiei, sar la gâtul cui vor ei, fără să dea socoteală nimănui.
•          Noi am putea să controlăm totul, aţi văzut în ferma animalelor, dar nu o facem, am văzut ce aduce puterea şi nu o mai vrem, noi învăţăm din greşeli şi din cărţi. Voi, de ce le faceţi dacă nu le citiţi şi nu învăţaţi?

Lista ar putea continua dar mă opresc, că îmi e ruşine de ruşinea care ar trebui să vă cocoşeze pe voi.

Apropo de învăţat, aţi avut un caz din care nu aţi învăţat nimic. Am văzut şi eu filmul Planeta Maimuţelor. Cum v-a plăcut când eraţi trataţi cum suntem noi acum ?Aşa e că nu a fost prea plăcut? Atunci de ce vă purtaţi aşa cu noi? De ce nu ne lăsaţi să trăim cum ne-a lăsat Dumnezeul nostru al tuturor? Nu vă e teamă că o să se întoarcă iarăşi  roata şi veţi sta voi în cuşti şi noi vă vom arunca oase să roadeţi ? Cum aţi suporta să trăiţi pe o PLANETA A CÂIILOR? Eu zic că ar fi mai bine pentru toţi.

 Vă mai spun un secret: Să nu vă mai credeţi deştepţii pământului, că nu sunteţi. Vreţi dovada? Ia puneţi mâna şi gândiţi. Noi înţelegem tot ce spuneţi indiferent în ce limbă aţi vorbi. Voi nu vă înţelegeţi între voi, vorbiţi limbi diferite, dar noi le înţelegem pe toate. Voi câţi vă puteţi lăuda că ne puteţi înţelege când vă vorbim?  A fost parcă unul de îşi spunea doctor Dolittle, iar voi aţi făcut mişto de el şi l-aţi ridiculizat. Unul singur din miliardele de oameni a putut fi dresat şi a făcut ce spuneam noi, unul singur! Atât. Iar noi toţi înţelegem ce spuneţi şi vreţi voi, în orice limbă aţi vorbi. Noi vorbim o singură limbă toţi, dar voi tot  nu aţi învăţat-o în milioane de ani. Ce spuneţi, savanţilor?

Mă opresc aici şi vă sugerez să vă băgaţi minţile în cap până nu vor fi iarăşi animalele la putere iar voi veţi scrijeli pereţii peşterilor. Cu legile voastre şi comportamentul vostru, acolo veţi ajunge. Să nu ziceţi că nu v-am spus. Apropo, am auzit că e unu mare la voi care încercă să latre şi el, dar nu a învăţat tot lătratul si spune ha în loc de ham. Ce faceţi cu el când va învăţa să spună ham, îl eutanasiaţi şi pe el ?

Nerro

Cu sprijinul colegului de apartament, Neacsu Marin