A fost primul tur

Ceea ce aveam de spus despre rezultatele primului tur al alegerilor pentru președintele României am spus încă din luna august a acestui an, dacă nu chiar de mai devreme. Adică, este de ajuns să scriu „v-am spus eu?” și să vă trimit la articolele mele anterioare.

Realitatea este că simt o mare amărăciune că s-a ajuns aici. În plus, trebuie să recunosc faptul că nu pot să fiu nici detașat, nici obiectiv în raport cu această situație electorală, deoarece ea mă afectează personal, cum tot personal mă afectează în rău și guvernarea actuală, și, din nefericire, și cea care o să înceapă sub noul președinte.

Asta nu înseamnă că amărăciunea și răul resimțit îmi înțețoșază rațiunea și nu mai pot să emit judecăți de valoare bazate pe argumente și analiză. Înseamnă doar că sunt trist și necăjit, deși rațional și limpede în gândire.

Deci, din cele peste 18 milioane de nume înscrise pe listele electorale permanente, ce impropriu sunt numite „cetățeni cu drept de vot”, deoarece nimeni nu știe câți sunt aceștia cu adevărat,  au votat, real sau fictiv, peste 10 milioane, dintre care vreo patru milioane au votat cu domnul premier Ponta Victor, vreo trei milioane cu domnul primar Klaus Iohannis și restul de vreo trei milioane cu toți ceilalți 12 candidați oficiali la președinția României. Acești doi domni numiți de mine aici s-au calificat pentru turul al doilea, urmând ca unul dintre ei să devină noul președinte al României. Ceea ce era de așteptat.

Vom ști numele noului președinte după o nouă campanie electorală de două săptămâni, în care cei doi se vor înjura unul pe altul, se vor acuza de câtă avere au strâns unul și celălalt, ca și când strânsul averii în sine este de rău și nu doar strânsul averii din banul public sau din infracțiuni, se vor scoate de la dosar tot felul de fotografii cu unul și cu celălalt în situații cât mai compromițătoare, se vor aduce în fața opiniei publice martori care să declare cât de răi și de perverși sunt acești doi domni, fiecare în parte, se vor aminti persoanele pe care aceștia le au în spate, persoane bineînțeles compromise moral, politic sau chiar penal, se vor face referiri la partidele și coalițiile de partide care îi susțin, mizându-se pe sila pe care românul o are față de politică, asta până la momentul când este să o facă el însuși și atunci să zică iată ce bine este să te tăvălești în lături și în noroi.

În concluzie, avem de ales între doi domni promovați de partidele lor, domni care vor fi, cu necesitate, loiali doar acestor partide ce îi fac oameni și nu oamenilor din Țara asta, care îi votează sau stau acasă. Într-unul dintre grupurile de susținători îi găsim pe domnii Oprea Gabriel și Rus Ioan, în celălalt dintre grupuri îi găsim pe domnii Boc Emil și Blaga Vasile, ca etaloane de proastă guvernare și de exacerbare a corupției instituționalizate.

În plus, domnul Ponta se străduiește să devină o copie perfecționată a domnului Băsescu Traian, atât în ceea ce privește modul de abordare a problemelor guvernării prezidențiale cu ajutorul serviciilor de informații și procuraturii, cât și în ceea ce privește subordonarea necondiționată față de o parte a străinătății, care îi va spune ce să facă România ca stat independent, suveran și integru.

Din scaunul de primar de urbe occidentalizată tot cu ajutorul străinătății, domnul Iohannis se străduiește să se ridice la nivel național și este dependent de partidul cel nou liberalo-fesenist și de băsiștii din el pentru a realiza această ridicare. Care dintre domniile lor este mai bun ori care este mai rău, doar Dumnezeu știe.

Cu siguranță, însă, niciunul dintre ei nu a făcut vreodată dovada că ar fi auzit despre ce este vorba, că ar înțelege cum se face și că poate să fie „garantul independenței naționale, al unității și integrității teritoriale” a României.

Dacă este să dau un pronostic, la fel ca la jocurile de noroc, eu cred că va ieși câștigător lozul Iohannis, având în vedere că, din cele trei milioane de votanți ai terților, un milion își va pierde interesul pentru subiect, iar două se vor duce la candidatul Iohannis, deoarece, cu excepția câtorva sute de mii de votanți ai domnului Popescu-Tăriceanu, domnul Ponta a strâns deja toate voturile pe care le-ar fi putut avea, fie ele reale sau fictive, singura sa grijă fiind acum să nu piardă din ele până în turul al doilea. În plus, domnul Iohannis este perceput ca „răul cel mic” în comparație cu domnul Ponta, ce este, evident, „răul cel mare” în ochii publicului român, public ce compară realizările trecute și prezente ale celor doi, pentru a-și da seama cum vor fi ei în viitor.

Această situație ar mai putea fi schimbată doar dacă ar ieși la vot milioanele de amorfi români, cei ce stau ascunși după perdele. Numai că nu este nicio speranță ca acest lucru să se întâmple, dacă nu s-a întâmplat el în primul tur de scrutin electoral, când oferta era mult mai variată și condimentată inclusiv cu nume inedite.

Opinia votului

În ochii guvernanților români, indiferent de „culoarea” lor politică, singura opinie a publicului ce contează pentru ei este cea exprimată prin vot. Bineînțeles, acești guvernanți doresc să audă doar acea opinie ce le este favorabilă lor și, în consecință, fac tot posibilul ca orice altă opinie să nu poată fi exprimată, sau, dacă apucă totuși să fie făcută publică, măcar să nu fie auzită.

Cel puțin într-o situație, cea a referendumului de demitere a președintelui Băsescu Traian, din 2012, tăcerea electoratului, adică absența de la exprimarea opiniei sale prin vot, a fost interpretată aberant dar favorabil guvernantului vizat și a contat mai greu decât opinia exprimată prin vot a nu mai puțin de opt milioane de români, dintre care peste șapte milioane au fost clar împotriva aceluiași guvernant. Ceea ce ne face să credem că, în orice situație, inclusiv în cea a alegerilor prezidențiale, opinia celor ce nu se exprimă prin vot este interpretată în sensul care le face plăcere guvernanților.

Cu alte cuvinte, absența la vot se traduce prin faptul că absentul își dă acceptul său total și deplin politicienilor și politicilor acestora, indiferent de cât de păguboși sunt ei și ele, deși cei ce nu votează pot face asta având considerente personale dintre cele mai variate, cum ar fi neîncrederea în sistemul de votare, dezgustul față de subiectul politicii, dezinteresul față de guvernare, incapacitatea de a-și recunoaște propria lor valoare socială politică, și altele asemenea.

Ce vreau să spun? Cei ce nu votează se exprimă, totuși. Doar că ceea ce vor ei să spună prin tăcere este interpretat de cei ce guvernează după bunul lor plac. Singurul mod de interpretare corectă a opiniei cetățeanului este cea exprimată prin vot. Ca urmare, aceștia nu mai au dreptul să protesteze ori să fie nemulțumiți că opinia lor nu a fost înțeleasă în sensul dorit de ei.

Este ca și când o tânără tace atunci când i se propune ceva rușinos și, abia după ce este violată, află că tăcerea ei a fost interpretată ca acordul său pentru acea propunere rușinoasă.