Guvernarea celor două mape

O tovarășă ministru a Guvernului Dăscălescu din Regimul Ceaușescu conducea ministerul său prin două mape, de culori diferite. Ca urmare, domnia sa aproba toate documentele dintr-o mapă și respingea toate documentele din cealaltă mapă. Toată lumea interesată de o aprobare ministerială știa acest lucru și, bineînțeles, se concentra pe modul în care să o convingă pe șefa de cabinet să pună „lucrarea” în mapa cea bună. Nu mai conta dacă „lucrarea” era redactată briliant, propunerea era onestă sau aprobarea extrem de necesară. Dacă „lucrarea” nimerea în mapa rea, urma să fie respinsă. Cum și „lucrările” prost redactate, care favorizau indivizi în detrimentul statului, ori erau pur și simplu inoportune erau aprobate cu ochii închiși, dacă erau în mapa bună.

Iată că, de astăzi, noi, cetățenii români, avem un nou guvern al celor două mape. Guvern condus de un prim-ministru și cu miniștri „tineri”, care nu stăpânesc nici arta guvernării și nici frânele politicii de partid prin care își consolidează puterea executivă.

Este un guvern tipic pentru situația când li se spune miniștrilor ce să decidă, de către cei care le alcătuiesc mapele.

Firesc, se ridică întrebarea cine sunt cei ce le alcătuiesc aceste mape? Nu putem ști și nici nu cred că vom ști vreodată, cu siguranță. Putem doar să speculăm sau să bănuim.

Scenariul clasic, coerent de la un capăt la celălalt, era că actualul Guvern Ungureanu nu ar fi obținut investirea în Parlament. Un asemenea scenariu ar fi confirmat necesitatea exercitării unei presiuni masive asupra Parlamentului de către președintele României, care, prin numirea unui prim-ministru neviabil, ar fi împins parlamentarii în colțul ultimei soluții guvernamentale înaintea dizolvării Parlamentului și alegerilor anticipate, pe care nu le dorește nici unul dintre ei. Adică, dacă ar fi respins acest guvern, ar fi trebuit să aprobe, automat, următorul guvern, oricare ar fi fost acela.

Faptul că Guvernul Ungureanu a trecut este surpinzător și nu poate fi explicat decât prin scenarii extreme.

Un asemenea scenariu ar fi că partidele politice, mai ales cele provenite din faimosul Front al Salvării Naționale (FSN), dau o lovitură de palat președintelui Băsescu Traian. De ce ar face acest pas? Pentru că, mai devreme sau mai târziu, anul acesta, vor avea loc alegeri, iar domnul Băsescu, dintr-o locomotivă de cărat în spate voturi, a devenit astăzi o frână serioasă, care ar putea să nici nu mai lase trenul partinic să intre în Gara Parlamentului.

În favoarea acestei ipoteze vine supoziția că lista miniștrilor partidului prezidențial nu a mai fost aprobată de președinele Băsescu însuși, ci doar de președintele Boc de la PDL. Chiar și numirea primului ministru poate fi văzută într-o altă lumină, în cadrul acestui scenariu. Proveniența sa din scaunul de șef al Serviciului de Informații Externe, depozitarul dosarului Anvers al domnului Băsescu Traian, precum și al dosarelor fostelor nave ale flotei dispărute, îi conferă, în cel mai modest caz, o independență față de președinte.

Mai mult chiar, discursul domnului Victor Ponta, prin care, din partea unei ramuri a FSN, îi promite celeilalte ramuri o susținere totală este un indiciu că obstacolul Băsescu, care îi separa, a fost trecut, sau va fi trecut chiar acum, pentru binele comun.

Validarea acestui scenariu se va face imediat ce Guvernul Ungureanu se va apuca de „treabă”. Dacă acesta va purcede la încercarea de refacere a „încrederii” populației în clasa politică, „reînoite” de maniera actualei structuri executive, atunci am avea o confirmare că despre această depărare de Băsescu este vorba.

Rămâne însă întrebarea cine alcătuiește mapele ministeriale, în vederea deciziilor, în cadrul acestui scenariu extrem? Evident, ar fi aceiași inși care îi spuneau și domnului Băsescu ce are de făcut și care, probabil, și-au pierdut, de acum, interesul în soarta domniei sale. După logica Medeei „cui prodest scelus, is fecit”, cei din spatele domnului Băsescu ar putea fi mafiile de orice fel, de la cea a energiei extrem de scumpe, la cea a șoselelor inexitente, precum și finațele internaționale, ca să nu mai vorbim de tot felul de trepăduși ai organizațiilor internaționale, cum sunt cei din Fondul Monetar Internațional sau Banca Mondială.

Însă, acestea sunt doar speculații, pentru că nu am avut nici o muscă infiltrată în cârciumile și celelalte cotloane unde se pun cap la cap manevranții cu executanții manevrelor, de unde să ne aducă înapoi probe indubitabile. Ce putem spune cu siguranță este că nu opțiunile publicului, nici năzuințele naționale și nici interesul comun nu au stat și nu stau în spatele deciziilor guvernamentale actuale și de perspectivă.

Un alt scenariu extrem este cel al faptului că guvernanților nu le-a mai rămas nimic de pierdut. În bună înțelegere, domnul Băsescu Traian personal, împreună cu serviciile de informații, cu majoritatea parlamentarilor, indiferent de „culoarea” lor politică, precum și cu partidele provenite din același FSN își consolidează puterea cu fermitate, asfel încât nimic nu i-ar mai putea clinti.

În favoarea acestui scenariu vine intenția declarată a Guvernului Ungureanu de a se ocupa de „reforma” legislativă, adică de a emite, pe bandă rulantă, legi prin care să își consolideze această putere și să facă legală acțiunea concertată de jefuire a averii publice.

Și în acest scenariu, noii miniștri vor fi simpli executanți ai „indicațiilor” primite de „sus”, adică regula celor două mape va fi aplicată din plin. O oarecare deosebire se va vedea în bănuirea celor care alcătuiesc acele mape, în sensul că domnul Băsescu își va păstra capacitatea de a spune oricărui guvernant ce să facă sau să nu facă. Dar, nu va fi singurul în această capacitate. Ba, mai mult chiar, putem bănui că se va declanșa o competiție între mânuitorii de mape, în detrimentul publicului și cetățeanului român, desigur.

Ne vom da seama, foarte curând, dacă acest scenariu este valabil, în momentul în care se va pune în mișcare „mașina de vot” parlamentar. Dacă procesul de legiferare va fi accelerat, dar lipsit de orice formă de control parlamentar, atunci este foarte probabil să avem dreptate.

Îndiferent care scenariu va fi validat de realitatea ulterioară, un lucru este cert. În ecuația guvernamentală actuală nu are loc factorul reprezentat de cetățeanul român. Nici cel din Piața Universității, nici cel de acasă.