Ucenicul jurnalist

Nu am avut nici un comentariu atunci când domnul Cristian Tudor Popescu, cunoscutul publicist on-line, s-a răstit, în direct, la un domn locotenent, din ce în ce mai cunoscut pentru lupta sa cu „sistemul”, pe considerentul că uniforma pe care ofițerul o purta nu ar fi trebuit arătată la televizor decât atunci când respectivul militar este în momentul îndeplinirii unei misiuni sau sarcini de serviciu. Asta pentru a le face cinste însemnelor de pe acea uniformă, cum sunt petlițele în formă de frunză de stejar cu ghinde.

Ar fi fost și greu să am un comentariu, pentru că mi-a trebuit deja un oarecare efort de sinteză și chiar de imaginație pentru a reda în paragraful anterior ceea ce a vrut domnul Popescu să spună în multe și îmbârligate cuvinte ce îi ieșeau, spontan, pe gură, la momentul acela televizistic. În plus, nu îmi place să mă iau de oameni, doar pentru că nu îmi plac sau nu îmi place ce zic ori ce fac domniile lor.

Numai că domnul Popescu s-a gândit să instituie și jurnaliștilor dreptul de a purta uniformă sau, măcar, titulatură. Și asta, pentru ca să poată cineva, poate chiar domnia sa, să îi deposedeze de acea uniformă sau titlu, atunci când o „pătează” sau îl desconsideră. Pe acest considerent, ar trebui să existe o autoritate „internă” de reglementare a „breslei” jurnaliștilor. Breslă pe care domnia sa o compară cu cele ale medicilor, avocaților și profesorilor, adică „tot profesii liberale, ca și jurnalismul, numai că sunt consituite ca bresle și reglementate”. Articolul din Gândul.info poate fi accesat aici.

Argumentul primoridal pentru această asociere ar fi că nu publicul este cel care hotărăște cine să fie medic, ci Colegiul Medicilor, cine să fie avocat, ci Baroul, sau cine să fie profesor, ci inspectoratul școlar. Și așa ar trebui să fie și cu jurnaliștii, deoarece domnul Popescu este împotriva contra-argumentului că publicul este singura autoritate ce stabilește cine să fie sau să nu fie jurnalist.

Pentru cine nu va folosi legătura cu vorbele domnului Popescu creată mai sus, sau pentru cine le-a  citit în original dar nu a înțeles despre ce vorbesc ele, precizez aici că domnia sa Cristian Tudor Popescu este extrem de vexat că trebuie să se numească jurnalist, la fel ca mulți alții care nu merită acest titlu sau chiar îl înjosesc. Cea mai recentă înjosire venind din partea unui realizator de emisiune TV de scandal monden, care a difuzat un filmuleț cu un fost prim-ministru român, în timp ce omul se afla dezbrăcat într-un vestiar, la o sală de sport.

Ori, asemenea lucru nu se face! Cum să îți mai zici jurnalist, când și alții își zic la fel și uite ce fac! Iar soluția nu este să îți zici altfel, ci să le iei dreptul altora să își zică la fel ca ție. Ceea ce presupune inventarea unei „autorități” care să spună cine și ce. Adică să „reglementeze”.

Eu nu îi dau deloc dreptate domnului Popescu.

Chiar dacă nu aș avea habar despre ce vorbește, tot nu i-aș fi dat oricum dreptate, pentru că l-am văzut cum bătea câmpii pe tema uniformei, subiect pe care îl stăpânesc mult mai bine decât va putea domnia sa să stăpânească vreodată subiectul jurnalismului și jurnaliștilor. Și, bătând astfel câmpii, și-a pierdut orice credibilitate în fața mea, în ceea ce privește ideile domniei sale despre titluri și reprezentare.

Numai că se întâmplă că am habar despre domeniul comunicării publice și persoanele care îl populează. Și am părerea că cei care comunică, adică sunt ascultați sau citiți, pot să își zică, dacă așa vor ei, jurnaliști. Chiar și cei care nu comunică, ci doar emit producții, fără să fie ascultate sau citite, tot jurnaliști pot să își zică, dacă așa vor, numai că nu o să știe nimeni de ei și, deci, nu contează cum își zice fiecare, în intimitate.

Dar nu pentru a-mi exprima părerile sau poziția am deschis această discuție. Ci pentru a elabora pe tema „breslei” jurnaliștilor.

Dacă s-ar reglementa această „asociație profesională liberală”, desigur, prima măsură ar fi acceptarea sau respingerea candidaturilor de asociat, adică de jurnalist. Iar, a doua reglementare va fi așezarea ierarhică profesională a asociaților, așa cum medicii au grade medicale, profesorii grade didactice, iar avocații dreptul de a pleda la diferite instanțe ierarhizate.

Pentru această ierarhie a jurnaliștilor, propun treptele de ucenic, calfă și meșter.

Ce ar trebui să fie lăsați să facă fiecare dintre ei, vă las pe dumneavoastră să vă imaginați, pentru a nu vă strica plăcerea descoperirii.

Aici doar vă propun o analogie: