marți, 6 decembrie 2011

Paza bună


Sunt două zicători populare ce au înțeles similar. Una zice „de-ar ști omul ce-ar păți, dinainte s-ar păzi”, iar cealaltă zice că „paza bună trece primejdia rea”. 

Amândouă sunt născute din teama de necunoscut a omului primordial, iar, în timp ce prima zicală oferă oarecum o scuză, în sensul că nu este omul de vină pentru ce i se întâmplă neplăcut sau chiar de rău, pentru că nu avea de unde să știe că vine nenorocirea aia peste el, cea de-a doua este mai mult un sfat, cum că, dacă te pregătești pentru ce este mai rău, atunci ai posibilitatea de a face față la orice situație rea sau neplăcută.

Nu este de glumă cu această teamă de necunoscut. Interesant este că, așa cum zicerile de mai sus, deși se referă la același lucru, nu au abordări identice sau măcar similare, la fel și oamenii abordează în moduri diferite necunoscutul care îi așteaptă sau îi paște în viitor.

Unii sunt cu adevărat fataliști, iar soluția lor este de tipul „ce-o fi o fi”, adică se lasă „în voia sorții”. Eventual, se mai duc pe la biserică, unde dau acatiste, ca să pună popii o vorbă bună la urechea lui Dumnezeu, care poate va face ca „ce-o fi” să fie de bine pentru ei. Sau, măcar se informează despre viitor la cei cu viziune sau cu proprietăți premonitorii, de la datul în bobi la cititul în cafea.

Apoi sunt unii care cred că pot să își făurească propriul viitor și care fac eforturi să se păzească, pe cât pot, de primejdia cea rea care i-ar putea aștepta în acel viitor.

Pare un pic abstract, plictisitor și irelevant ce scriu eu aici, dar nu este chiar așa.

Să zicem că nu facem parte din categoria celor care chiar pot să își determine viitorul, deși ne-ar place să putem face așa ceva. Și să mai zicem că nici nu suntem dintre cei care se lasă în voia sorții. Atunci, facem parte dintr-o categorie distinctă, a celor care ne luăm după cei care cred că pot da o anumită formă viitorului și, alăturându-ne acestora, sperăm sincer să ne fie și nouă bine în acel viitor sau măcar să ne păzim astfel de răul ce ne poate aștepta acolo.

Ca urmare, arta noastră nu este de a ne pune bine cu dumnezeirea pentru a ne păzi, ci de a investi cu încredere justificată pe cei care ne conduc spre zilele ce vor veni.

Cum perfecționăm această artă, astfel încât să devenim maeștri în a separa impostorii de adevărații conducători? Am putea spune că sunt mai multe clase de artiști.

Cei mai de jos sunt cei care se iau după alții. Este un fel de exercițiu de a fi în rândul lumii, de a merge cu valul, de a fi ca ceilalți și alte asemenea explicații ale comportamentului sau atitudinii proprii. Dacă îi întrebi ce i-a mânat spre alegerea conducătorului lor, îți vor răspunde că acesta este urmat de mulți alții, care vor fi știind ei de ce fac așa. Inutil să insităm asupra faptului că arta lor este primitivă și le dă șanse la fel de mari de a o duce prost, pe cât de a le merge bine.

Ceva mai sus, sunt cei care se iau după sentimente sau, măcar, după senzații sau impresii. Arta lor nu este cea de a face o alegere cât mai sigură, ci accea de ajustifica alegerea făcută, oricare ar fi ea, cu argumente emotive. Aceștia sunt cei cărora le place de cineva sau urăsc pe altcineva dintre potențialii conducători. Ei au impresia că unii conducători sunt sinceri iar alții sunt falși. Ei speră că le va fi mai bine cu cel sau cea pe care l-au ales ori au ales-o să îi conducă. Și tot ei sunt cei care suferă cel mai tare atunci când constată cât de tare au fost înșelați de cei cărora le-au dat încrederea lor. Pentru că arta lor este una rudimentară, fără metodă sau tehnică de aplicare și, în majoritatea cazurilor, încrederea obținută astfel este una înșelătoare. Conducătorii potențiali îi atrag pe acești sentimentali cu mesaje și semnale, și nu cu argumentul discursului logic sau al faptei.

Și mai sus, sunt precauții. Arta lor are deja o metodă, cea a dubitativului, iar rezultatul aplicării acesteia la selecția conducătorilor și investirea lor cu încredere este o continuă expectativă. Avantajul acestei metode este că acei potențiali conducători care greșesc sunt catalogați ca atare și nu mai pot ridica pretenții la încrederea precauților. Dezavantajul evident este că metoda se aplică pe o perioadă prea lungă de timp, ceea ce face ca, de multe ori, viitorul să vină peste ei și să îi găsească nepregătiți.

În topul acestei ierarhii sunt, bineînțeles, maeștrii. Arta lor este completă și compexă. Ei pun în ea atât sentiment cât și metodă riguroasă, îmbinate cu talent. Dacă ar avea o propensiune spre leadership, aceștia ar putea fi chiar ei conducători, sau, măcar, formatori de opinie. Fără această înclinație, ei rămân adevărații analiști. Ei se deosebesc de analiștii impostori prin simplul fapt că stăpânesc metode de analiză specifice, așa că nu trebuie să folosească argumente de tipul „cred că...”, „sper să am dreptate că ...”, „mi se pare că...” și așa mai departe, adică expresii ce țin de arta rudimentară amintită mai sus.

Dumneavoastră din ce clasă de artiști faceți parte?







12 comentarii:

  1. Hary,
    Esti glumet. Cine ar recunoaste ca sta la " baza " societatii ? Toti se vad in varf, dar nu sunt in stare sa decida nici cu cine sa voteye. Romania s-a umplut de cetateni turmentati care astepata sa vina coana Zoiţica, sa le spuna cu cine sa voteze. Dar ar fi bine daca ar fi si asa. Macar cetateanul turmentat avea o calitate : isi cunostea limitele, isi admitea incompetenta, nu emitea pretentii şi nici nu se erija in formator de opinie precum farfuriile cu branza care erau de acord cu orice , chiar si cu tradarea, dar sa o stie si ei, sa nu fie lasati de o parte. Nu mai merg mai departe, trec peste numaratul steagurilor. In Caragiale, nu prea gasesti(in nici un caz in scrisoarea pierduta) tipul omului destept si curat, pus la locul lui in varful societatii si se spune ca a reflectat in operele sale intregul spectru socio-uman al Romaniei din vremea sa.Sa intelegem de aici ca nu exista ? Si daca atunci nu exista,a aparut? Daca da, de unde ? Daca da , unde este ? Nu cumva in evolutia societeatii romanesti actuale lipseste o treapta ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Marin, cred că ai dreptate despre închipuirile unora dintre noi. Ce voiam să zic eu aici este că poți totuși face diferențieri cât de cât nepărtinitoare prin aplicarea criteriului cine și ce metodă de analiză are. Pentru că sunt unii fără metodă și alții cu metode științifice beton, iar între ei tot felul de diletanți.
    Din experiența mea, pot spune că metoda contează nu numai la clasă, ci și în viața de zi cu zi.
    Dar, cum nu îmi place să vorbesc despre mine, iată aici un exemplu de metodă aplicată la cucerirea unei fete:
    http://youtu.be/_bI_7_abwfI

    RăspundețiȘtergere
  3. Cum este și firesc, eseul dumneavoastră are două părți.
    Aș insista, în felul meu, asupra abordării teoretice a problemei.
    Îmi plac proverbele și zicătorile , pentru frumusețea conceptului de înțelepciune,inteligență populară, aparent simplă, însă de o mare profunzime filozofică, ascunsă într-un enunț concis, dar cuprinzător în același timp.
    Nu-mi permit să vă contrazic neapărat , în ceea ce susțineți, mai de grabă, aș zice că zicalele alese ar avea înțeles complementar. Când spun asta, mă refer, întâi , la construcțiile gramaticale.
    În cea dintâi zicală, mesajul este ipotetic, condiționalul optativ fiind modul care exprimă opțiunea , a cărei împlinire implică o condiție.
    Omul ar lua măsuri de precauție, doar dacă ar ști ce urmează să i se întâmple.
    Dacă ar fi posibil ca lucrurile să se întâmple așa, din viața noastră ar lipsi cutezanța, viața ar fi prea simplă, ar urma niște scheme ..la ce bun ne-ar mai trebui „mâine„, după „astăzi„?
    Eu cred că oricât de dificil este pasul următor, merită să încerci, să cutezi!
    Fiecare gest este un pas, o provocare!

    Al doilea proverb conține un predicat- verb la timpul prezent, adică o acțiune reală, sigură- situat între două realități clare-un subiect, urmat de un determinant și un complement direct, construit după aceeași regulă.
    Asta înseamnă, așa cum văd eu lucrurile , un echilibru.
    Eu simt mesajul acestui proverb ca o concluzie a unei experiențe îndelungate, care îndeamnă la o pregătire individuală, la autoprotejare, atunci când omul are de parcurs o situație dificilă.

    Ce au în comun cele două exemple- atitudinea umană-suntem fragili în fața viitorului, care începe chiar în clipa asta, dar, venim dintr-un trecut, care ne-a transmis experiență.
    O putem folosi.
    Sau o putem ignora.
    Fiecare decide.

    Dacă ar fi să răspund la întrebarea dumneavoastră, aș zice că nu mă regăsesc în niciuna dintre ipostaze.
    Viața trebuie trăită, nu risipită, fără teama că mâine poate fi mai greu decât astăzi.
    Ceea ce urmează să spun nu-mi aparține total, este o idee întâlnită undeva- dacă ne lăsăm conduși de sentimente, putem alege un drum greșit, deci putem face o alegere( politică) rea.
    Avantajul metodei ( o alegere chibzuită, cântărită științific) este că exclude sentimentele.
    Suntem totdeauna raționali?
    Renunțăm la sentimente?

    RăspundețiȘtergere
  4. @Incertitudini
    Frumoase adăugiri la înțelesul zicerilor, pentru care vă mulțumesc!
    De pe vremea când scriam literatură, mi-am luat obiceiul să nu explic ceea ce am scris, așa cum un pictor nu stă lângă tablou să explice privitorului ce a vrut să zică cu imaginea respectivă. Sunt întotdeauna încântat când cineva mă citește, chiar dacă eu am vrut să zic altceva decât a ieșit.
    Totuși, mă văd obligat să răspund la întrebările dumneavoastră, în contextul scrierii de mai sus.

    Sunt ani buni de când am aprofundat teoria intitulată „rational choice” sau luarea rațională a deciziilor, precum și derivatele sale, iar instrumentarul sau metodologia asociată acestei teorii mi-a fost de un real folos în meserie și chiar în viață.

    Deci, ca răspuns la prima întrebare, nu suntem întotdeauna sau pe deplin raționali, dar ce bine ne-ar prinde să fim!

    Niciodată când am aplicat rațiunea nu m-am gândit că ar trebui să sacrific ceva din sentimentalul meu. Ba, din contră, fără pasiune, emoția incertitudinii și plăcerea succesului nu aș fi putut reuși nimic, inclusiv nu aș fi fost capabil să fiu rațional acolo unde trebuia să fiu.

    Așa că nu pot gândi nici acum că rațiunea și sentimentul sunt două realități opozante sau incompatibile.

    Desigur, sunt sentimente care întunecă rațiunea, sunt pasiuni sau chiar plăceri care ne fac rău, știm asta dar continuăm să ne bucurăm de ele, deși rațiunea ne spune că ar trebui să le abandonăm.
    In fine, eseul meu este despre politică, în sensul discursului platonian. Iar despre politică eu am o imagine care nu exclude sentimentul ci doar îl temperează. Iar temperarea acestui sentiment nu înseamnă, sub nici o formă, cinism.
    Deși nu fac parte dintre ei, îi înțeleg, teoretic, pe cei care pun pasiune în politică, mai ales ca supuși sau secunzi ai politicienilor. De unde conceptul de „a îmbrățișa” o ideologie.
    În mintea mea, sunt cei ce pot iubi o mașină, un autoturism, care pentru mine este o grămadă de fiare și plastic, făcută pentru a mă duce dintr-un loc în altul.

    RăspundețiȘtergere
  5. Totuși, nu credeți că unii ajung conducători- mai mari sau mai mici- nu neapărat, pentru că asta vor , poate că n-au visat niciodată să atingă asemenea performanțe, ci , tocmai pentru că noi, din rațiune, dar și mânați de sentimente, ca să nu spus resentimente, îi preferăm pe ei în anumite momente?

    RăspundețiȘtergere
  6. Poti sa fii din oricare categorie sugerata mai sus, problema e ca nu ai incadrat bine personajele. Acestea (personajele) sunt spectatorii care urmaresc si apreciaza, iar actorii sunt ceilalti.
    Cei care fac politica, si pretind "note" de la "spectatori", sunt actorii. Succesul actorilor depinde de aplauzele si notele primite de la spectatori. Unii dintre ei se plictisesc si parasesc sala in timpul spectacolului. Altii huiduie, aplauda, sau fluiera. Cum stii, cine este cel mai bun? Ca sa le dai o nota mare, ar trebui sa te convinga ca rolul de pe scena, este aidoma celui din viata. Aici intervine arta spectatorului. Cel instruit nu va tolera impostorii. Ce te faci, insa, daca actorii triseaza?
    Astepti spectacolul urmator?
    Deci, intrebarea corecta ar fi fost: "din ce clasa de spectatori faceti parte?" n-as putea sa-ti raspund. de multe ori am apreciat impostorii. Iar cand nu i-am apreciat eu i-au apreciat altii, sau au trisat, ramanand astfel pe scena. Cred ca nu suntem niste spectatori prea instruiti. Nu suntem capabili sa deosebim scheciul, de Opera. Asta e.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cred că a venit vremea să discutăm public o mulțime de subiecte ce au rămas, până acum, undeva, în zona subînțelesului. Un asemenea subiect ar fi statul, altul ar fi partidul politic și altul politicianul-demnitar.
    Noi am venit din sistemul politic comunisto-socialist cu înțelesuri clare ale acestor trei subiecte, ca și ale altora de aceiași factură, dar lucrurile s-au schimbat radical în cele două decenii ce au trecut de atunci.
    Ar trebui să știm, nu implicit, ci deschis, declarativ, ce mai înseamnă statul, în zilele noastre, ce importanță mai are pentru noi sistemul de partide politice și cât de trebuincioși ne sunt demnitarii proveniți din politica de Dâmbovița.
    Și, odată clarificați, să le spunem și statului, politicienilor și străinilor care ne tot învață cum să fim supuși și cuminți, ce credem noi despre ei și ce așteptăm noi de la ei.
    Iar, pentru ca să facem asta, avem nevoie de știință și rațiune mai mult decât de pasiune și alte sentimente inefabile, inclusiv arta privitului de pe margine.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Incertitudini
    Mi-am petrecut o bună parte din viață în armată, care este un sistem social unde conducerea este o funcție clar definită și delimitată.
    Nu știu cât puteți înțelege, ca onorabilă profesoară, că am nenumărate exemple de „conducători” care nu aveau ce să caute în funcțiile respective și totuși li se încredințau comenzi și șefii, iar ei se băteau care să fie mai mare și mai tare dintre toți. Adevărații comandanți și șefi puteau fi numărați pe degete.
    Nu văd de ce, în restul societății, unde funcția de conducere este mai difuză și poziția dubitabilă, să se întâmple altfel, adică să ajungă conducători doar cei care merită și sunt acceptați ca atare.
    Realiatea socială este că nu pot fi adevărați conducători decât cei care sunt urmați de alții, ce se lasă conduși, indiferent dacă acești conducători au și funcția sau titulul de șef, președinte și așa mai departe, sau nu.
    Iar la exercițiul ăsta de identificare și acceptare a conducătorilor, de preferință politici, m-am referit eu în textul de mai sus.
    Pentru că neaveniții rămân neaveniți, indiferent ce scrie pe ei.

    RăspundețiȘtergere
  9. Hari,
    am scris aseara un comentariu care vad ca nu mai este , probabil a intrat la spam sau ,.. nu s-a postat dintr-o greseala a mea.
    Revin
    1. politicienii nu pot fi nepatimasi. Afilierea sau apartenenta la un partid, inseamna o comuniune de idei, principii, idealuri , iar acestea creaza patimi. Sociologic si psihologic vorbind. Deci a invinui un politician ca este partinic mi se pare nepotrivit. Pozitia lor fata de partid este explicabila. Eu as invinui si as fi ingrijorat de cei care nu sustin interesele partidului din care fac parte... ci pe cele ale unui grup infractional si propriile interese fe familie sau partenerii de afaceri transpartinici. La ei sistemul decizional si de analiza respecta reguli mai presus de logica, de pregatire sau IQ, reguli simple mercantile si ireversibile care ignora toate studiile si regulile inclusiv cele ale bunului simt.
    In categoria celor care ne conduc mai intra si cei care lucreaza la rece din cu totul alte considerente , care tin de neimplicarea politica . Acestia sunt asa zicii tehnocrati, buni la toate dar mai ales de scos castanele din fo. Culmea este ca ei sunt cel mai putin blamati chiar daca uneori actele lor -tocmai pentru ca se apeleaza la ei in momentele de criza profunda,- sunt catastrofale, sunt cel mai putin blamati pentru ca romanul in ziua de azi da mai putini bani pe pregatire, in mediocritatea sa este mai aproape de sesizarea greselilor si vinilor deci critica politicienilor, tocmai pentru ca acolo , in mediul visceral se simt in elementul lor.
    2.Cele doua proverbe, la prima vedere par sa sustina aceeasi idee, dar provin din experiente total diferite, as putea spune opuse. As indrazni sa spun ca cei le le-au emanat ca si cei ce le .. aplica urasc tipologia care caracterizeaza pe celalalt. Sa ma explic:
    A."De-ar sti omul ce-ar pati, dinainte s-ar pazi" Desi exprimata la un conditional optativ, exprima in mod clar si indubitabil experienta unuia care este patit, sa ii spunem Stan Patitul, care dupa ce s-a fript, isi reevalueaza situatia si conclude cu tristete as spune, ca daca ar fi stiut, nu s-ar mai fi ars. Este si o parere de rau dar se simte si un repros la adresa celor care au stiut si nu i-au spus. Mesajul sau nu este un sfat ci o concluzie. de aceea, este daca vreti filozofia looserului care isi cauta scuza si explicatia esecului.Stan Patitul nu are nici o intentie sa ajute pe cineva ci doar isi exprima regretul ca nu a fost ajutat el si nu l-a informat nimeni.

    RăspundețiȘtergere
  10. Continuare
    B." Paza buna trece primejdia rea " este proverbul celui care nu pleaca la drum pana nu isi ia toate masurile inainte de a face primul pas. El, sa ii zicem Petre Istetul, un alt erou popular, poate candva in copilarie a patit ceva si de atunci s-a invatat minte si nu mai face un pas fara sa se asigure. El este invingatorul care ia totul, opusul celuilalt, el isi vantura principiul pentru a arata lui Stan Patitu care este diferenta dintre ei si ii da cu tifla.Din cauza asta spun ca rcele doua proverbe aparent identice reprezinta doua tipologii diferite care daca nu se urasc cel putin se uita chioras unul la altul.
    Pe de alta parte,cele doua proverbe se scompleteaza si nu au nici o valoare unul fara altul . Primul, pentru ca nu are nici o valoare daca se opreste la faza de lamentare si nu trece la aplicarea celui de-al doilea. Al doilea pentru ca in mod cert vine tot de la o experienta negativa, si acuma plica lectia invatata, dar fara asta , intra in zona 1.

    In ceea ce priveste .. romanii din ziua de azi, eu nu as spune ca lipsa unei experiente sau capacitati de analiza ne caracetrizeaza ci indiferenta si neincrederea. Omul de azi o fura in continuu pentru ca este comod, pentru ca a vazut ca pe orice drum ar lua-o tot acolo ajunge si atunci .. nu il mai intereseaza nici pe cine voteaza nici cine il omoara, pentru ca finalul este acelasi. Nu intamplator au aparut in ultimul an atatea profetii, atatia profeti, atatea pericole care mai de care mai apocalipitce , pentru ca omul sa spuna: ei si, tot acolo ajungem mai devreme sau mai tarziu, asa ca de ce sa ma misc eu ?Aceste .. manipulari nu sunt facute de cei de pe treapta de sus , de maestrii, ci de cei cu interese .. meschine , mediocritatea care a ridicat aceasta ... manipulare la rang de arta.

    RăspundețiȘtergere
  11. Marin, mulțumesc pentru comentarii.
    Eu am setat blogul să nu restricționeze sub nici o formă comentariile, pentru că sunt așa de puține, încât nici nu merită efortul, așa că nu cred că este vina mea că nu s-a postat comentriul anterior.
    Foarte corect ceea ce scrii. Însă, dacă este să am o preferință, eu prefer rigurozitatea, metoda și rațiunea improvizației, cântatului după ureche și gânditului cu alte părți ale corpului decât creierul.
    De exemplu, acum, când scriu, este unul la televizor care se pretinde președintele României, care vorbește total pe dinafară despre Uniunea Europeană, face greșeli de exprimare și de logică, este pierdut, din punct de vedere al „mesajului”, dar sunt convins că nimeni nu va inventaria „perlele” scăpate de individul ăsta printre dinți și nici nu îl va arăta cu degetul, pe considerentul că pune pasiune în ceea ce zice.

    RăspundețiȘtergere
  12. Stiu Hari, nici nu m-am gandit la asa ceva, mai ales ca nu am scris nimic rau. Probabil a fost prea mult... si nu mi-a luat textul iar eu am inchis crezand ca a fost acceptat fara sa verific. Nu-i nimic, am revenit.
    In ceea ce-l priveste pe cel care vorbeste la tv in numele presedinmtelui Romaniei, ce sa spun ? Eu ma tot uit prin Romania si nu stiu unde s-a ascuns presedintele, nu il vad. Despre logica si coerenta in exprimare ce sa mai spun ? Recunosc, eu nu am rigurozitatea ta si sunt mai poet, in sensul peiorativ, mai imprastiat , dar sper ca nu lipsit de logica.Nimeni nu e perfect TOTI INSA SUNTEM PERFECTIBILI. E mai rau cand in fruntea statului se autoproclama presedinti oameni care se cred perfecti , deci imperfectibili.

    RăspundețiȘtergere