Agenda de securitate nationala a noului presedinte al României

Președintele României are doar două roluri constituționale, dintre care primul este că reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării. Astfel, președintele este întâiul om din stat în ceea ce privește securitatea națională a României. Cel puțin în teorie, ori într-o abordare rațională, alegerea președintelui României ar trebui să se facă pornind de la capacitatea și calitățile personale ale celui mai bine pregătit candidat pentru îndeplinirea unui asemenea rol.

Din păcate, în practică și în realitatea crudă de la noi, din România, președintele va fi ales pe orice alte criterii decât cele legate de cât de potrivit sau potrivită va fi el sau ea să joace rolurile pe care îi le cere Constituția României. Dacă aducem în discuție doar modul concret în care a fost ales actualul președinte Băsescu Traian în anul 2004 și reales în 2009, precum și modul în care a trecut cu bine peste cele două referendumuri naționale de demitere a sa, putem spune că noul președinte va fi ales la masa verde sau, după caz, la una neagră sau roșie, iar decizia va fi luată în cu totul altă parte decât în secțiile de votare.

Cel mai probabil, alegerea președintelui se va face de cei ce organizează și supervizează alegerile prezidențiale, între care se remarcă Ministerul de Interne, Serviciul de Comunicații Speciale, Curtea Constituțională și Procuratura, cu acceptul sau chiar cu voința unei părți a străinătății.

Dacă această prognoză este cât de cât realistă, atunci am putea spune că nici nu mai are vreun rost să discutăm vreo problemă legată simultan de securitatea națională și de noul președinte, cum ar fi agenda de securitate națională pe care acesta ar trebui să o întocmească încă din campania electorală. Doar că viața și evoluțiile comunității internaționale vor impune cu necesitate o agendă de securitate și pentru statul România, chiar dacă președintele său ar fi cel mai dezinteresat individ de un asemenea subiect. Un individ care nici nu prea contează, deoarece, așa cum spunea, în particular, un candidat trecut la această funcție supremă în stat, sunt alții cei ce ne vor spune cum să abordăm orice agendă de securitate vom avea noi, așa că nici nu merită să ne mai gândim la asta.

În consecință, ar trebui să închidem aici subiectul din titlul acestui articol, dacă nu am ști că însăși alegerea președintelui României este o problemă de securitate națională, ce ar trebui să ocupe primul loc pe agenda publică.

Este o problemă de securitate atunci când un președinte de țară este impus de străintătate, deoarece este firesc să presupunem că respectiva străinătate îl sprijină doar pentru a-i servi ei interesele, cel mai probabil în detrimentul intereselor autohtone. Deși există câteva exemple în istoria omenirii în care agenți dovediți ori doar bănuiți ai unei puteri străine, odată ajunși președinți în țara lor, și-au abandonat stăpânii și au aderat la o agendă națională, uneori chiar cu prețul debarcării lor violente din funcție, nu există nicio garanție că un președinte impus pe față ori acoperit de o putere străină ar deveni patriot peste noapte, din trădător ce este.

Aceeași logică se aplică și în cazul sprijinirii și chiar al impunerii unui candidat de sistemele mafiote sau corupte din România. Deoarece asemenea sisteme apar și se dezvoltă pe seama celor mulți și își consolidează bunăstarea pe seama banului public, este de la sine înțeles că un președinte impus de ele va fi un președinte al lor și nu unul pentru cauza națională.

Principalul indicator că avem de a face cu un candidat care este conectat la interese externe ori la interese opuse celor naționale, deci care este el însuși ori ea înșăși o problemă de securitate națională, în loc să fie o soluție la oricare ar fi problemele de securitate națională, este absența subiectului agendei naționale de securitate din discursul respectivului candidat, cumulată cu absența ori subțirimea unei politici naționale de securitate pe care ar fi pregătit să o promoveze candidatul.

Alți indicatori ar fi lipsa oricăror date convingătoare privind capacitatea candidatului de a aborda și soluționa probleme de securitate națională, lipsa de credibilitate a echipei personale că ar putea contribui la soluționarea unor asemenea probleme, ori lipsa de instrumente consacrate de analiză de securitate și de conducere a domeniului securității naționale din dotarea respectivului candidat. Ca să vă dau un exemplu plastic, ar fi ca și când domnul Dușa ar candida să fie ales ministrul apărării naționale, în loc să fie numit.

Cu atât mai serioasă devine problema de securitate națională a alegerii președintelui României, cu cât viitorul imediat impune cu necesitate ca șefii de state și de guverne din întreaga Lume să fie personalități bine conturate și pregătite din prima zi în funcție să identifice și să dezbată problemele curente și de perspectivă ale securității internaționale, să propună soluții la acele probleme și să muncească neîncetat la implementarea acelor soluții, astfel încât Lumea așa cum o cunoaștem să continue să existe. Cu noi în ea, desigur.

De exemplu, la nivel mondial, se vor repune pe agenda de securitate problemele globalizării, ale ordinii mondiale, ale rolului super-puterilor și rolul statului, în general, ale obiectivelor de dezvoltare durabilă și de eradicare a sărăciei, în condițiile în care criza financiară începută acum o jumătate de deceniu a evidențiat inadecvarea sistemului monetar internațional și rolul malefic suprastatal al bancherilor, care au făcut ca bogații să devină și mai bogați, iar săracii și mai săraci.

Cu un președinte slab, nepregătit și subordonat intereselor non-naționale, România nu va avea niciun cuvânt de spus în dezbaterile internaționale pe aceste probleme, nu va putea promova interesul național al reprezentării egale, al liberului schimb și al accesului neîngrădit la capital pentru proiectele de dezvoltare, nu va putea profita de datoria externă relativ mică pentru a avea o voce puternică pe subiectele legate de inadecvarea sistemului monetar internațional și altele asemenea. În schimb, România reprezentată de un asemenea președinte va fi doar un vot dat din timp în favoarea indiferent căror opinii ar emite Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, adică organizațiile monterare internaționale cărora li s-a subordonat necondiționat, sub președinția domnului Băsescu Traian.

Un alt subiect pe agenda națională de securitate ar trebui să fie viitorul arhitecturii europene de securitate, zdruncinate până în pragul prăbușirii de Federația Rusă condusă de președintele Putin. Nu numai că actuala arhitectură este nefuncțională și nu poate oferi soluții viabile la criza ucraineană, așa cum nu a oferit soluții nici în celelalte situații de secesiune teritorială pe criterii etnice, care au fost doar înghețate de vreo două decenii încoace, în loc să fie rezolvate, dar ea, arhitectura, împiedică la propriu găsirea unei soluții viabile, care să ducă la încetarea confruntărilor și reluarea vieții pașnice în Ucraina. Așa că, mai devreme sau mai târziu, în mandatul viitorului președinte român, se va pune problema re-proiectării edificiului european de securitate.

Un președinte slab, nepregătit și subordonat străinătății va sta tăcut și va vota orice vor propune cei ce l-au pus ori l-au sprijinit în funcție, chiar dacă asta ar însemna ca noua arhitectură de securitate să nu mai fie utilă prezervării independenței naționale, unității și integrității teritoriale a României.

În context, organizațiile de securitate europene și euro-atlantice vor trebui să se re-definească și ele. Specific atât Organizației Tratatului Atlanticului de Nord – NATO, cât și Uniunii Europene este că, în probleme de politică de securitate, membrii acestor organizații au voci și voturi egale. Asta nu înseamnă că va fi cineva din aceste organizații care să ceară României să își exprime vreo opinie independentă sau să voteze soluțiile propuse după interesul său național. Doar România însăși, prin președintele său poate să își promoveze propriul interes național și poate contribui la găsirea celor mai bune și mai favorabile soluții de securitate, din interiorul acestor organizații.

Dacă acest președinte este unul slab, nepregătit și subordonat străinătății, România va fi tăcută și subordonată la masa de voci și voturi egale.

Tot de mare actualitate sunt și problemele violențelor internaționale pe criterii religioase, ce pot ușor escalada în războaie religioase, după cum se văd primele semne în Irak, în aceste zile. Nu mai puțin actuale sunt problemele legate de securitatea cibernetică, ori de securitatea comunicațiilor, la nivel național și internațional. Corupția și crima organizată vor fi din ce în ce mai prezente pe agenda internațională de securitate. Noile armamente și posibiltatea dezvoltării armatelor non-statale sau private vor fi și ele discutate și se vor propune soluții în care vocile statelor naționale contează. Iar lista de subiecte ce ar putea fi incluse pe o agendă de securitate națională rămâne deschisă.

Revenim la observația de început că funcția cea mai înaltă în statul România este creată pentru a adresa toate aceste subiecte și, mai ales, pentru a găsi și impune acele soluții ce sunt benefice românilor și care duc la îndeplinirea cu succes a rolului constituțional al președintelui. Problema este că nu vedem cum s-ar obține succesul așteptat, atunci când această funcție  va fi ocupată de cineva total dezinteresat de subiect, căruia îi lipsesc atât cunoștințele cât și priceperea de a juca rolul independent și convingător al primului responsabil de securitatea națională a românilor, cineva care nu este legat prin contractul electoral de proprii cetățeni, ci de exponenții unor interese străine ori chiar opuse acestora.