Non-presedintele

V-ați întrebat vreodată cum ar fi să nu avem deloc președintele României? Nici șeful statului, ori conducătorul, ori comandantul, ori primul om în stat și alte asemenea titluri eufemistice? Adică, să zicem că, atunci când sunt adunați în aceeași sală președintele în funcție al României, cu șeful Senatului, cu cel al Camerei Deputaților, cu premierul, cu președintele Curții de Casație și Justiție, cu cel al Curții Constituționale și cine ar mai fi la rând să ocupe postul vacant de președinte, cade o bucată de tavan peste toți ăștia. Pe unii îi schilodește, altora doar le sparge capul, ca să vedem și noi ce au înăuntru. În tot cazul, îi incapacitează pentru funcția pe care se află. Deoarece toți, cu excepția președintelui de Țară, au cel puțin un vice ori un țiitor de loc, toți ăștia ar putea fi imediat înlocuiți, doar președintele nu. Am rămâne cu funcția goală, cel puțin o vreme.

Într-un fel, răspunsul la această întrebare ni l-a dat domnul Crin Antonescu, în vara anului 2012, când a fost președinte interimar al României ca și când n-ar fi fost. Cu excepția semnării câtorva decrete și a prezidării unei ședințe eșuate a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, domnia sa nu s-a arătat pe la locul de muncă al președintelui, nici măcar fizic, deoarece biroul acestuia fusese încuiat și sigilat de predecesorul suspendat Băsescu Traian. Dar noi vorbim aici de o situație și mai tranșantă, în care nimeni să nu fie nici măcar un intermar inactiv și invizibil al funcției prezidențiale.

Trebuie să ne lămurim de la început că nu facem doar un joc de imaginație când ne întrebăm cum ne-ar fi fără președintele României. Răspunsul la această întrebare devine relevant atunci când îl punem în relație cu răspunsul la întrebarea cum ne-a fost și cum ne este cu un președinte ca domnul Băsescu Traian ori ne-ar fi cu cineva mai rău decât domnia sa? Ori cum ne-ar fi cu oricare dintre așa-zișii candidați prezidențiali, cunoscuți deja ori doar bănuiți și luați în discuția publică?

La o primă vedere, se pare că ne-ar fi mai bine fără niciun președinte ori șef de stat ori primul om și altele asemenea decât cu cineva ca domnul Băsescu Traian sau actualii competitori pentru funcția domniei sale.

Dacă luăm doar cele două mari domenii publice în care președintele este instrumental, respectiv politica externă și cea de securitate națională, putem vedea cu ușurință că domnul Băsescu a sacrificat interesul public manifestat în aceste două direcții pe altarul intereselor personale ori chiar al celor străine României, iar competitorii actuali nu dau semne că ar fi pregătiți și dorinici să facă altceva, cu excepția domnului Ponta Victor care se străduiește cu multă transparență să facă la fel ca domnul Băsescu și încă și mai mult decât atât.

Când spun aceste lucruri nu mă gândesc la declarațiile explicit ori implicit electorale, în care cu toții sunt într-un fel de joc de-a spune ceea ce vrea cetățeanul mediu și votant să audă. De exemplu, dacă acest cetățean este anti-rus în proporție de 30 la sută, atunci președintele în funcție și toți competitorii vor vocifera împotriva Rusiei în aceeași proporție, deși, prin comportamentul ei, Federația Rusă merită o critică de peste 90 la sută. Eu mă gândesc la influența politică, economică, sau de altă natură, cinstită sau mafiotă, pe care străinii, fie ei guverne ori privați, fie ei occidentali sau orientali, o exercită asupra politicienilor și guvernanților români, astfel încât aceștia să le servească interesele lor, ale influenților, în detrimentul interesului nostru, al cetățenilor. Dacă nu ar fi nimeni președinte, nimeni nu ar mai putea fi influențat sau chiar constrâns la compromisuri ori la demersuri defavorabile supușilor români.

Mai mult, nimeni nu ar mai putea să ne spună nouă cine ne sunt inamicii și amicii, fără să ne întrebe și pe noi. Ori să justifice diferitele poziții de politică de securitate națională cu sintagma „pentru că așa ne cere NATO”, ca și când noi nu am ști că NATO nu ne poate cere nimic, deoarece noi suntem NATO, în proporție egală cu fiecare alt membru al Alianței, beneficiar al aceluiași drept de vot prin consens.

Așa că, cel puțin la prima vedere, ne-ar fi mai bine fără niciun președinte, decât cu cel actual ori cu competitorii declarați ori bănuiți că ar candida la funcția supremă în stat. Doar că mult mai bine ne-ar fi cu un președinte integru, impermeabil la influențele străine, și la propriu și la figurat, de interesul național și capabil să formuleze politici externe și de securitate națională pentru binele exclusiv al poporului său. Un președinte care să și pună în practică asemenea politici, cu mână forte și cu mintea limpede.

Dacă nu suntem în stare să avem un asemenea președinte, atunci mai bine lipsă.