În weekend-ul precedent, în Charlottesville, Virginia, Statele Unite ale Americii, au avut loc mai multe demonstrații stradale. În timpul cărora, persoane și grupuri cu comportament violent au intrat în coliziune cu alte persoane și grupuri cu același comportament violent. Planificat, totodată. Violenții venind la demonstrații cu căști de protecție, scuturi și bâte. În a doua zi de asemenea încleștări, un tânăr venit dintr-un alt stat a intrat cu mașina proprie în mulțimea de demonstranți adverși, ucigând o tânără și rănind aproape 20 de persoane. Cam cum am văzut noi la televizor că fac teroriștii musulmani în Europa, pe promenadă sau pe vreun pod.
 |
| Foto: dailymail.co.uk |
Ce le-a venit americanilor să reproducă la ei acasă terorismul internațional? Și pentru care cauză? Întrebăm asta, deoarece terorismul internațional are ca agendă declarată distrugerea Statelor Unite ale Americii și pe aliații lor occidentali. Și, atunci, de ce ar face americanii, la ei acasă, ceva ce nu prea reușesc inamicii lor teroriști internaționali decât asupra aliaților?
Mai mult, dacă ne uităm că ucigașul cu automobilul este un susținător al președintelui american în funcție, care și-a făcut un titlu de glorie din a condamna terorismul internațional ca fiind „terorism islamic radical”, ne întrebăm, pe bună dreptate, cum de s-a ajuns ca un suporter trumpist să se radicalizeze până la faza de ucigaș terorist?
La aceste întrebări încă nu se răspunde în spațiul public american și internațional. Acest spațiu fiind ocupat, deocamdată, cu condamnarea violențelor. Și a violenților. Și cu arătarea cu degetul a unei tabere asupra celelialte tabere. Președintele american Donald J. Trump fiind criticat oricum. Și când îi condamnă verbal pe susținătorii săi extremiști de dreapta, supremațiști și kuklusklaniști, că de ce nu i-a condamnat mai ferm și mai degrabă, și când îi condamnă, tot verbal, și pe extremiștii de stânga, că de ce îi asemuiește celor de dreapta.
Înainte de a încerca o eventuală lămurire a acestor chestiuni, să menționăm totuși că situația iscată de evenimentele de peste weekend trezește mai multe îngrijorări legitime.
Cea mai serioasă îngrijorare este recrudescența anti-semitismului. Pe străzile din Charlottesville, la ceas de seară, au putut fi văzuți tineri care purtau făclii tipice Ku Klus Klan-ului și care scandau lozinci anti-evrei. Din care rezulta că evreii le-ar fi luat lor locul în societatea americană. Sau, cu alte cuvinte, că albii nu mai au loc în America de evrei. Anti-semitismul nu este îngrijorător numai pentru evrei. El ne îngrijorează pe toți. Dintre motivele de îngrijorare, cel mai profund este faptul că identificarea unui grup etnic ca fiind vinovatul pentru marginalizarea unui alt grup este întotdeauna neadevărată în sine și, istoric, a constituit un pretext pentru instalarea dictaturii și terorii asupra tuturor grupurilor care nu făceau parte dintre acuzatori. Apoi este grav că asemenea teme se ivesc într-o societate faimoasă prin toleranță, prin deschiderea spre toate posibilitățile a fiecărui membru al său, indiferent de rasă ori de religie.
Și mai grav decât atât este că societatea americană nu dă semne că ar avea activate mecanismele de curmare imediată a manifestărilor de rasism și anti-semitism. Ori de xenofobie. De aceea grupuri care se simt amenințate, ori care nu sunt de acord cu aceste manifestări, recurg la contramanifestări de condamnare din stradă a xenofobiei, supremațismului alb, rasismului și altor curente radicale și violente. Ce spun eu aici nu este vreo justificare a violențelor produse de contra-manifestanți, ci doar o explicație că se ivesc asemenea contra-manifestații.
Revenind la întrebările ridicate de evenimentele de la Charlottesville, să remarcăm faptul că acestea sunt doar un moment, o etapă a unui proces în plină desfășurare. Tema fiind memorialistica confederată. Iar substratul fiind că demografia Sudului s-a schimbat în ultima generație, majoritari devenind cei ce insistă pe schimbarea culturii locale. Cultură în cadrul căreia generalul confederat Robert E. Lee, alături de alte figuri istorice învinse în războiul civil de acum un secol și jumătate, era considerat o valoare și venerat ca atare de cei deveniți minoritari, între timp.
Cert este că situația este confruntațională. Că americanii sunt divizați pe subiecte istorice. Că nu există un leadership unificator. Că nu au un ideal comun, de atins pe termen lung. Fiind de prea multă vreme în vârful civilizației mondiale, America se resimte și ideatic și cultural, ca autosuficientă.
Conservatorismul alunecat în populism, vizibil în campania electorală prezidențială de anul trecut, nu are cum să fie o soluție integratoare, în condițiile în care populismul exact asta înseamnă: identificarea unui inamic din rândurile propriului public și combaterea acestuia. Verbală, prin ignorarea corectitudinii politice. Dar și combaterea acțională, prin demonstrații de tipul celor din Charlottesville.
Dar nici progresimul, liberalismul cu tente socialiste nu are soluții de unificare a societății politice americane. Așa cum nu e în stare să producă niciun leader carismatic și credibil. Ori vreun ideal național integrator.
În aceste condiții, este evident că ce îi lipsește Americii este un element strategic integrator natural. Care poate fi un nou ideal național, ori un inamic. Inamic altul decât „terorismul islamic radical”, deoarece acesta este deja preluat ca metode de acțiune și importat fraudulos în societatea americană.
