Dacă toate partidele parlamentare au devenit nefrecventabile sau penibile de-a dreptul, dacă alte partide și partiduțe se zbat în irelevanță, dacă publicul ar vrea să voteze, dar nu are cu cine, atunci haideți să facem un partid nou!
Ce ne-ar trebui? Ne-ar trebui un leader, câteva personalități sau persoane notorii pentru realizările lor profesionale sau pentru prestigiul social, o idee percutantă pentru numele, sigla și imnul partidului, un avocat care să ne descurce în ițele legislației în domeniu, un sediu și, evident, un sponsor. De preferabil, unul cu punga largă și adâncă, deoarece un partid costă. Mult. Și, inevitabil, un site, un blog, un cont facebook, altul Twitter, altul Instagram și așa mai departe. Cu lucrătorul IT voluntar de rigoare, desigur.
Asta veți auzi de la oricine ar vrea să facă și pasul următor, după cel de constatare a insatisfacției privind oferta de partidism din România zilelor noastre.
Cunosc câțiva care chiar au făcut pașii ăștia. După care a rezultat încă un partid care să se zbată în irelevanță. De care nu știe nimeni și pe care nu îl votează nici măcar toți cotizanții. Sau semnatarii listelor, dacă nu li s-a cerut și bani.
Nu o mai lungesc. Experiența și studiile mele îmi spun că, dacă vrem să facem un partid nou, trebuie să urmăm, în succesiune logică și istorică, următorii pași:
(1) Să găsim un segment de public dispus să se lase reprezentat de noi. Noi fiind noul partid, încă nenăscut. Evităm astfel cea mai stupidă eroare de planificare: cea de a crede că un partid nou răspunde unei cerințe de pe piață politică. Adică, să pornim de la premisa nerealistă că există o nișă în oferta de partidism și că nimeni în afara noastră nu s-a prins de asta. Cum ar fi o doctrină, o ideologie, sau doar o opțiune de decizie strategică nemaipomentiă. Ca urmare, ne repezim noi să umplem acea nișă. Nu! Un partid nou este nou doar atunci când găsește un segment de public nereprezentat până atunci. Care segment de public este în politică la fel de nou ca partidul nostru. Pentru că nimeni nu i-a făcut vreodată vreo ofertă de reprezentare.
(1.1) Testăm relevanța acestui segment de public. Care trebuie să fie suficient de numeros și de răspândit în teritoriul urban și rural, astfel încât voturile lui să ne ducă în Parlament.
(1.2) Ne adresăm acestui segment, prin formele de comunicare consacrate, dar, mai ales, prin media socială. Dacă segmentul nu are o prezență relevantă în media socială, înseamnă că nu l-am ales bine. Noi neavând capacitatea organizatorică de a ne adresa unui public sedentar și izolat. Că nu avem încă un partid cu o puternică bază organizatorică în teritoriu, vă aduceți aminte?
(1.3) Pe parcursul acestui dialog, se conturează fezabilitatea ofertei de reprezentare. Împreună cu șansa de reușită în alegeri. Sau nu se întrevede nicio șansă. Caz în care abandonăm proiectul.
(2) Se face finanțarea inițială. Înainte de orice altceva.
(3) Se instituționalizează partidul nostru cel nou. Chestiile ălea cu denumirea, statutul, sediul, programul, „organele de conducere”, înscrierea în registrul aferent și câte altele. Astea, doar după ce avem deja publicul nostru potențial votant și finanțarea. Dacă vrem să facem politică și nu gălăgie irelevantă.
(3.1) Măiestria instituționalizării constă în găsirea soluțiilor pentru realizarea unei interconexiuni între persoane, funcții și „organe interne de partid”, astfel încât proiectul să beneficieze de emulația tuturor și să nu poată fi confiscat de nimeni.
(3.2) Nicio instituționalizare nu va fi completă fără realizarea „cadrului organizatoric de partid”. În acest cadru, improvizațiile sunt cel mai serios pericol. Ca urmare, activiștii organizatori vor trebui să vină cu scheme organizatorice, dar și cu proceduri și reguli de conduită partinică funcționale și obligatorii.
(4) Se stabilesc ierarhiile și relațiile interpersonale în partid. Abia acum se identifică și se fixează în roluri personalitățile care vor să vină alături de noi.
(5) Instituim școlile de partid. În care activiștii noștri vor deprinde regulile și procedurile stabilite pe timpul instituționalizării. Vor realiza coeziunea de organizație.
(6) Abia cu structurile în funcțiune, cu activiștii pregătiți, cu personalitățile angajate, cu finanțarea rezolvată, abia acum, deci, putem discuta ideologii. Doctrine. Principii și reguli. De ce abia acum? Pentru că abia acum știm și ce vrem și ce putem face. Știm pentru cine facem politică. Știm care este obiectivul strategic. Urmând ca, prin clarificarea ideologică, să convenim definitiv asupra seturilor de valori specifice și principiilor pe baza cărora vom guverna, atunci când vom obține suficiente voturi pentru asta.
Este ușor de arătat care sunt primii șase pași de constituire a unui partid nou. Mai complicat este de făcut acești pași. Mai ales atunci când cultura politică românească preferă proiectele cu un singur pas. Cel decisiv. Câștigător. Toate celelatle demersuri fiind, de fapt, improvizații în jurul acestuia.
