Dacă toate partidele parlamentare au devenit nefrecventabile sau penibile de-a dreptul, dacă alte partide și partiduțe se zbat în irelevanță, dacă publicul ar vrea să voteze, dar nu are cu cine, atunci haideți să facem un partid nou!
Ce ne-ar trebui? Ne-ar trebui un leader, câteva personalități sau persoane notorii pentru realizările lor profesionale sau pentru prestigiul social, o idee percutantă pentru numele, sigla și imnul partidului, un avocat care să ne descurce în ițele legislației în domeniu, un sediu și, evident, un sponsor. De preferabil, unul cu punga largă și adâncă, deoarece un partid costă. Mult. Și, inevitabil, un site, un blog, un cont facebook, altul Twitter, altul Instagram și așa mai departe. Cu lucrătorul IT voluntar de rigoare, desigur.
Asta veți auzi de la oricine ar vrea să facă și pasul următor, după cel de constatare a insatisfacției privind oferta de partidism din România zilelor noastre.
Cunosc câțiva care chiar au făcut pașii ăștia. După care a rezultat încă un partid care să se zbată în irelevanță. De care nu știe nimeni și pe care nu îl votează nici măcar toți cotizanții. Sau semnatarii listelor, dacă nu li s-a cerut și bani.
Nu o mai lungesc. Experiența și studiile mele îmi spun că, dacă vrem să facem un partid nou, trebuie să urmăm, în succesiune logică și istorică, următorii pași:
(1) Să găsim un segment de public dispus să se lase reprezentat de noi. Noi fiind noul partid, încă nenăscut. Evităm astfel cea mai stupidă eroare de planificare: cea de a crede că un partid nou răspunde unei cerințe de pe piață politică. Adică, să pornim de la premisa nerealistă că există o nișă în oferta de partidism și că nimeni în afara noastră nu s-a prins de asta. Cum ar fi o doctrină, o ideologie, sau doar o opțiune de decizie strategică nemaipomentiă. Ca urmare, ne repezim noi să umplem acea nișă. Nu! Un partid nou este nou doar atunci când găsește un segment de public nereprezentat până atunci. Care segment de public este în politică la fel de nou ca partidul nostru. Pentru că nimeni nu i-a făcut vreodată vreo ofertă de reprezentare.
(1.1) Testăm relevanța acestui segment de public. Care trebuie să fie suficient de numeros și de răspândit în teritoriul urban și rural, astfel încât voturile lui să ne ducă în Parlament.
(1.2) Ne adresăm acestui segment, prin formele de comunicare consacrate, dar, mai ales, prin media socială. Dacă segmentul nu are o prezență relevantă în media socială, înseamnă că nu l-am ales bine. Noi neavând capacitatea organizatorică de a ne adresa unui public sedentar și izolat. Că nu avem încă un partid cu o puternică bază organizatorică în teritoriu, vă aduceți aminte?
(1.3) Pe parcursul acestui dialog, se conturează fezabilitatea ofertei de reprezentare. Împreună cu șansa de reușită în alegeri. Sau nu se întrevede nicio șansă. Caz în care abandonăm proiectul.
(2) Se face finanțarea inițială. Înainte de orice altceva.
(3) Se instituționalizează partidul nostru cel nou. Chestiile ălea cu denumirea, statutul, sediul, programul, „organele de conducere”, înscrierea în registrul aferent și câte altele. Astea, doar după ce avem deja publicul nostru potențial votant și finanțarea. Dacă vrem să facem politică și nu gălăgie irelevantă.
(3.1) Măiestria instituționalizării constă în găsirea soluțiilor pentru realizarea unei interconexiuni între persoane, funcții și „organe interne de partid”, astfel încât proiectul să beneficieze de emulația tuturor și să nu poată fi confiscat de nimeni.
(3.2) Nicio instituționalizare nu va fi completă fără realizarea „cadrului organizatoric de partid”. În acest cadru, improvizațiile sunt cel mai serios pericol. Ca urmare, activiștii organizatori vor trebui să vină cu scheme organizatorice, dar și cu proceduri și reguli de conduită partinică funcționale și obligatorii.
(4) Se stabilesc ierarhiile și relațiile interpersonale în partid. Abia acum se identifică și se fixează în roluri personalitățile care vor să vină alături de noi.
(5) Instituim școlile de partid. În care activiștii noștri vor deprinde regulile și procedurile stabilite pe timpul instituționalizării. Vor realiza coeziunea de organizație.
(6) Abia cu structurile în funcțiune, cu activiștii pregătiți, cu personalitățile angajate, cu finanțarea rezolvată, abia acum, deci, putem discuta ideologii. Doctrine. Principii și reguli. De ce abia acum? Pentru că abia acum știm și ce vrem și ce putem face. Știm pentru cine facem politică. Știm care este obiectivul strategic. Urmând ca, prin clarificarea ideologică, să convenim definitiv asupra seturilor de valori specifice și principiilor pe baza cărora vom guverna, atunci când vom obține suficiente voturi pentru asta.
Este ușor de arătat care sunt primii șase pași de constituire a unui partid nou. Mai complicat este de făcut acești pași. Mai ales atunci când cultura politică românească preferă proiectele cu un singur pas. Cel decisiv. Câștigător. Toate celelatle demersuri fiind, de fapt, improvizații în jurul acestuia.
Ca să înființezi un partid cu perspective reale, îți trebuie oameni care să fie atrași de ideea de a face politică. Nu-i de ajuns ca ei să aibă realizări profesionale în diverse domenii. Adică, nu-i de ajuns să fii deștept ca să te faci medic, trebuie să-ți și placă bisturiul. Și am o ușoară bănuială că cei care au realizări își văd de realizările lor, în timp ce politica atrage, tot mai mult în ultima vreme, alte tipologii de oameni. Adică lucrul cu bisturiul a devenit destul de neigienic, așa încât trezește repulsia majorității oamenilor cu bun simț.
RăspundețiȘtergereComentarii punctuale:
(1) De acord. De fapt, cred că problema nu e una de doctrină sau ideologie, ci de încredere. Astăzi avem partide și de stânga, și de dreapta, iar dacă o ideologie nu există, ne-o va crea scribul de serviciu din partid în două zile. Problema e onestitatea membrilor și aplicarea reală în practică a doctrinei teoretice.
Ori, problema asta e infinit mai greu de surmontat, pentru că, dacă ar fi să pornești un partid bazat pe valori reale, care să reprezinte o forță, te-ar mânca de viu toate cercurile de putere cristalizate, la adresa cărora ai reprezenta deja o amenințare. Fondurile de care dispui ar trebui să fie aproape nelimitate, în condițiile în care întreg sistemul existent este deja profund contaminat.
În cazul concret propus de dvs, dacă noul partid ar găsi să zicem nișa femeilor gravide, și ar căpăta ceva tracțiune, imediat toate partidele principale s-ar grăbi să adauge programe pentru femeile gravide și ar pune umărul la minimizarea imaginii și impactului partidului nou, inclusiv prin limitarea aparițiilor în spațiul public (presa și televiziunea sunt și ele sponsorizate), șicanări legate etc etc. Ar fi greu, foarte greu. Și asta dacă deja s-au bifat primele două condiții, a unor persoane oneste și capabile, interesate să facă politică, pe de o parte, și care au găsit deja un segment de public pe care să-l reprezinte, pe de cealaltă.
(1.2) Aportul mediei sociale (de tip Facebook) la numărul de voturi este discutabil. Am rămas cu impresia că Monica Macovei a avut cea mai puternică campanie în Social Media, atât de vizibilă încât a polarizat lumea în două tabere, aproape toți se declarau pro sau contra ei, dar rezultatele obținute la vot au fost mult sub așteptări.
(3.1) Cuvinte de aur aici, care bat mai departe de simpla formare a unui partid. Cred că toate problemele sistemului politic actual survin din faptul că deși ideologiile sunt bune la nivel teoretic, ele n-au fost formulate în așa fel încât să nu poată fi confiscate. De exemplu, democrația, deși frumoasă teoretic, poate fi confiscată în mod practic prin controlul instrumentelor media, având în vedere că majoritatea va fi întotdeauna, prin definiție, mediocră, credulă și gregară.
------------
În ultimă instanță, oamenii din partide provin tot din mijlocul nostru, nu de pe alte planete. Poate că va trebui ca nivelul general să crească puțin, oamenii să se mai trezească per ansamblu, să se mai cizeleze, să se mai educe, și abia atunci vor apărea premizele creerii unor noi partide, de o altă factură. Până atunci, chiar dacă s-ar găsi o minoritate care să bifeze condițiile enumerate de dvs, n-ar avea prea mari șanse de reușită, ca partid. Dar iată că nici această minoritate nu se găsește.
Trăim în epoca vitezei, cine are timp să parcurgă nșpe etape? :)
S-ar putea să nu am eu putere de exprimare clară. Dar, cu suficientă lipsă de modestie, recomand recitirea textului meu, ca formă de răspuns la comentariul dumneavoastră.
ȘtergereEu cred că am înțeles textul dvs. Dar am ținut să punctez alte câteva lucruri, pe lângă cele enunțate de dvs.
ȘtergereDe-un exemplu, ați spus că pentru a face un partid, avem nevoie în primul rând de „un leader, câteva personalități sau persoane notorii pentru realizările lor profesionale sau pentru prestigiul social”. Am înțeles și de acord, dar am ținut să precizez că, în plus, acele persoane trebuie să fie interesate de politică, adică să le și placă să facă politică. Că nu toți liderii și persoanele cu prestigiu sau realizări au atracție pentru politică, nu-i așa? Deci nu-i de ajuns să găsești niște oameni integri, inteligenți și cu realizări, trebuie că ei să aibă și atracție către politică sau să fie dispuși să activeze în domeniul politic. De aici rezultă două implicații, pe care eu nu le-am precizat, dar care sunt destul de simplu de extras: prima că, deși avem o clasă politică de rahat, s-ar putea ca ea să nu fie o oglindă perfect fidelă a societății, din simplul fapt că poate oamenii simpli sunt (per ansamblu) mai cu bun simț și mai integri decât politicienii, doar că nu doresc să facă politică și a doua că virgulă condițiile pentru înființarea unui partid sunt și mai restrictive decât cele expuse de dvs (care sunt și așa destul de restrictive, atunci când le adunăm pe toate).
De-un alt exemplu, ați spus că trebuie găsite niște soluții astfel încât proiectul de partid să nu poată fi confiscat de nimeni. Din nou am înțeles și sunt de acord, dar am ținut să adaug că această idee s-ar putea extinde și la nivelul ideologiilor politice, pentru că, în opinia mea - și sigur că acest lucru se poate discuta, pot fi contrazis, dar în opinia mea și ideologiile politice (care sună frumos în teorie) sunt deseori confiscate de partidele politice aflate la putere.
Și așa mai departe.
Vedeți de ce v-am recomandat re-lecturarea textului meu? Dacă ați fi făcut-o, v-ați fi prins că eu am scris despre chestia cu leaderul, cu personalitățile, la modul critic. Și, în contrapunere, am propus algoritmul ulterior, ăla cu punctele de la (1) la (6). Și nu ați mai fi făcut comentariul de revenire, cu exemple din care rezultă că nu numai nu ați înțeles ce am scris eu, dar că nici măcar nu ați citit ca lumea ce am scris eu.
ȘtergereAm recitit, aveți dreptate, mea culpa.
ȘtergereInteresantă perspectivă. Nu pornim de la o ideologie, ci de la niște nevoi concrete, ale unei clase sociale încă nereprezentată satisfăcător, și abia apoi ne gândim la ce doctrine și ideologii ar putea implementa în fapt proiecte care să ajute acea clasă socială. Adică pornim de jos în sus sau de la concret la abstract.
Presupun că este o abordare validă, deși cu riscul ca la ultimul punct să alegem o doctrină sau o ideologie greșită, care să nu ne ducă unde vrem noi, așa că acolo va trebui să fim mai atenți.
Interesant, sau trist. In mod normal partidele politice se formeaza pentru acoperirea unei nevoide exprimare ideologica si se adreseaza unui public deja format, educat, dar care nu isi are reprezentativitate. Dar cum la noi toate ideologiile sunt intoarse cu fundul in sus, partidele se unesc si despart in functie de interesele de moment, de grup sau individuale si nu de ideologie am ajuns sa formam partide care nu doar ca nu ofera ideologic nimic, sau nimic in plus ci ofera doar promisiuni electorale, sarjeaza pe nemultumiri si isi propune in esenta indoctrinarea membrilor care in loc sa aiba o educatie ideologica sau politica formata, sunt tottal dezinteresati si needucati in acest sens. Ca ataree, rezultatul va fi cel deja cunoscut, vom merge pe drumuri batatorite iar acei lideri care pun caruta inaintea calului de la primul pas nu sunt altceva decat martoage.
RăspundețiȘtergere