Toamna plouă cald

Toamna plouă cald

Cum aș putea să uit să te iubesc când te-am iubit o oară
Cum aș putea să-mi rătăcesc prin minte gândul despre tine
Ar fi de n-aș mai ști când primăvara naște primăvară
Sau când mi-aș dezgoli sufletul de iarna care vine.
Pedeapsa mea pentru neiubire ar fi îngropatul în casă
Fără alai, fără steaguri, fără icoane, preot sau cântări
Un orb care citește pe de rost și un călugăr fără rasă
Zidit de viu alături unui zeu minor căzut sub zări.
Dar nu de pedeapsa pentru neiubire mi-e mie frică
Ci de neiubirea însăși ce mi-ar tăia noduri legate
De viața mea cu Lumea asta tot mai mică și mai mică
Dar și mai rea, mai urâtă și mai greu de dus în spate.
Bine că neiubirea de tine nu e decât o ipoteză de toamnă
Când frunzele cad și plouă cald, frumoasă doamnă!