#Colectiv din perspectiva securitatii nationale

„A fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se producă”, spunea domnul Klaus Iohannis, Președinele României, la trei zile după producerea catastrofei* de la Clubul Colectiv din București și imediat după ce Guvernul Ponta își prezentase demisia. Catastrofa se petrecuse în seara zilei de 30 octombrie 2015, când un club improvizat în infrastructura unei foste fabrici comuniste a fost cuprins de flăcări violente, în timpul unui concert de muză rock, incendiul și busculada produsă de acesta în rândul celor peste 400 de participanți ducând la 64 de morți și 186 de răniți.  De fapt, în incendiul propriuzis au murit 27 de oameni nevinovați. Ceilalți 37 au murit în sistemul de sănătate din România, care nu a fost capabil să îi țină în viață, d-apoi să îi repare, și din Europa, unde au ajuns prea târziu.

Aici și acum nu ne vom referi la catastrofa propriuzisă, nici la vinovații direcți sau morali, nici la putreziciunea sistemului public bucureștean, relevată de #Colectiv, ci doar la perspectiva de securitate națională pe care această catastrofă de la Clubul Colectiv din București o oferă oricui ar fi interesat de ea. Cu mențiunea că deplângem cu deplină compasiune dramele personale și de familie produse de această catastrofă, la trei ani de la producerea ei.

Care sunt elementele ce dau un caracter de securitate națională cazului #Colectiv? Am introdus deja ideea prezidențială că acest caz a dus la demisia guvernului. Demisie ce are întotdeauna o componentă de securitate națională, atâta vreme cât șeful său este și vice-președintele Consiliului Suprem de Apărare a Țării și cât membri ai guvernului sunt șefi politici peste o bună parte dintre elementele de putere militară și de alte componente ale sistemului național de securitate și apărare. Dar, în cazul concret al Guvernului Ponta, demisionar, apare o componentă inedită: vice-premierul „pentru securitate națională” Oprea Gabriel.

Apoi, în imediata urmare a catastrofei, elemente tehnice și de putere ale sistemului național de securitate au fost activate, pentru a contribui la soluționarea umanitară a cazului. În plus, cazul însuși a fost despre siguranța cetățeanului în locuri și la activități publice private, ceea ce este tot o problemă de securitate națională, până la urmă.

Dar cea mai serioasă componentă de securitate națională a cazului #Colectiv o dă suma vulnerabilităților scoase în evidență de acțiunea post-eveniment a autorităților centrale, pornind cu premierul, continuând cu vicele „pentru securitate națională”, apoi cu miniștrii, secretarii de stat cu atribuții în domeniul intervenției în caz de dezastre produse de mâna omului  și sfârșind cu cei care ar fi trebuit să se ocupe de comunicarea publică în situații de criză.

Într-un registru politizat, întreaga problemă a catastrofei de la Clubul Colectiv gravitează în jurul lui Oprea Gabriel**. Cum ziceam, acest Oprea era pe atunci vice-premier „pentru securitatea națională”, o funcție inventată special pentru el în Guvernul României, în totală contradicție cu litera și spiritul Constituției, care spune clar și în detaliu că responsabilitatea pentru securitatea României revine Președintelui României, care guvernează asupra domeniului asistat în decizii de Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Iar demisia Guvernului Ponta a survenit după ce toate presiunile publice, prin demonstrații masive de stradă, dar și politice ca vicele Oprea să își dea demisia au eșuat.

Este important să insistăm pe acest aspect. Deși a gestionat prost atât pe teren cât și mediatic rezolvarea catastrofei #Colectiv, și deși se afla sub o severă presiune publică să dea socoteală pentru această gestionare proastă, Guvernul Ponta putea rămâne. Oprea însă nu. Din mai multe motive. 

Cel mai popular era cel că se afla deja în anchetă pentru moartea unui agent de circulație care a dat cu motocicleta într-o groapă, pe timpul unei misiuni imorale de asigurare a deplasării acestui Oprea de la o afacere privată la altă afacere privată cu o coloană ilegală de vehicule însoțitoare. Ecuația vinovăției era simplă: Oprea nu avea dreptul la coloană oficială din mai multe mașini și o motocicletă de „fluidizare a traficului”, atunci când mergea de la amantă la cârciumă sau invers, chiar dacă în acte erau trecute obiective serioase, de „securitate națională”, între punctele de deplasare ale impostorului. Iar dacă nu avea ce să caute motocilistul ucis în accident în misiunea aceea, atunci moarta lui este imputabilă celui care a prilejuit abuzul. Și nu vorbim aici despre vreo vinovăție juridică, ci despre una politică și alta morală. Ambele obligându-l practic pe Oprea să demisioneze. 

Dar Oprea nu voia să demisioneze, să abandoneze puterea neconstituțională oferită de funcția aia inedită de vicepremier „pentru securitate națională”. Cea prin care avea autoritate nu numai asupra Ministerului de Interne, unde era și ministru, dar și asupra Ministerului Apărării Naționale, unde fusese ministru și unde își lăsase un om de paie ca ministru, venit după ce ministrul Dobrițoiu îi scotocise prin mapă și găsise tot felul de infracțiuni cu avansări ilegale. Și mai ales nu voia să abandoneze autoritatea efectivă ce o avea asupra serviciilor de informații și de contrainformații ale acestor două ministere.  El considera moartea tânărului agent Gigină de pe motocicletă un eveniment suficient de modest pentru a fi trecut cu vederea, când vine vorba despre abandonarea unei asemenea autorități. Așa că, într-o inspirație de moment, în seara fatidică a zilei de 30 octombrie 2015, Oprea a decis să își îmbunătățească imaginea proprie și să își justifice îndărătnicia cu care refuza să plece de la cârma „securității naționale” prin coordonarea din primul moment a eforturilor de rezolvare a catastrofei #Colectiv.

Tot ce a reușit însă a fost să atragă atenția asupra multiplelor și gravelor vulnerabilități de securitate națională pe care le avea Guvernul Ponta, unde era Oprea vicepremier „pentru securitate națională”.

Așa că Oprea trebuia să plece. Nu a vrut. În diperare de cauză, finul lui după copil, premierul Ponta, a fost obligat să demisioneze întregul guvern. Aspectele ulterioare că Ponta i-a zis acestei demisii „lovitură de stat”, că l-a acuzat pe președintele Iohannis că ar fi dat el ordin sau chiar că ar fi pus el foc la #Colectiv, pentru ca să moară oameni, să aibă de ce să îi ceară lui demisia guvernului, sunt aspecte caraghioase, specificie personajului patetic și penibil Ponta Victor. Ce este important este de înțeles că demisia Guvernului Ponta a fost un gest de reasigurare a securității naționale a României, din cel puțin două motive: guvernul demisionat avea vulnerabilități inacceptabile și avea o structură de conducere neconstituțională a domeniului generic al securității naționale, ambele cu Oprea Gabriel în rolul de autoritate conducătoare incontestabilă.

___________

* În prima sa referință la eveniment, președintele Iohannis l-a numit „catastrofă”, ceea ce este în concordanță cu limbajul specializat de apărare și securitate națională, limbaj denotativ în cel mai intenționat mod, pentru a nu isca confuzii. În prima sa referință la eveniment, impostorul Oprea l-a numit „tragedie”, ceea ce este în concordanță cu limbajul manipulatoriu, conotativ, care permite sugestii subliminale, cel mai adesea pentru a găsi scuze pentru inepția guvernanților. La trei ani depărtare de eveniment, constatăm că a prins termenul „tragedie”. Eu prefer totuși să rămân la limbajul specializat și să îi zic „catastrofă”.

** Oprea era atunci și este și acum un general nu de carton, ci de hârtie igienică la propriu, fără o carieră militară, fără vreo oră măcar la comanda a ceva ce ar fi necesitat măcar o stea pe umărul individului, cu un doctorat pierdut pentru plagiat grosolan și în necunoștință de cauză, în materia dreptului, cu un titul academic obținut prin impostură, în materia informațiilor militare, despre care nu are habar nici teoretic și nici ca experiență, coordonator de doctorate la fel de plagiate în materia asta necunoscută lui a informațiilor, dar și întemeietor al „Academiei de Științe ale Securității Naționale”, o structură monstruoasă din punct de vedere științific și, în fapt, o simplă sinecură pe viață pentru un număr de privilegiați cu pretenții nejustificate de pricepuți în domeniul securității, care nici măcar nu este un domeniu de cercetare științifică în sine. Dar mai era atunci Oprea și șeful unui partid politic de tip „balama”, adică cel care face să se întoarcă roata majoirtății parlamentare după diferite interese mafiote, cărora le-a spus „interesul național”. Partid conceput pe o schemă priamidală, prin jocuri cu pensii mititare convertite în pensii de asigurări sociale și invers, care i-a adus un număr suficient de membri și de voturi pentru a intra în Parlament și pentru a-i promite președintelui nemembru de partid un partid al lui.