Vă propun să reflectați asupra următoarelor aspecte, atunci când vă întrebați ce urmează, în conflictul armat, iscat la 24 februarie, anul acesta, prin invazia Rusiei în Ucraina.
1. Niciun președinte rus nu ar fi declanșat agresiunea asupra Ucrainei, dacă nu ar fi fost convins că finalul ei îi va fi favorabil. Adică, dacă nu ar fi fost intim convins că finalul conflictului armat va situa Federația Rusă într-o poziție politică, diplomatică, economică și de prestigiu mai mare decât cea de dinainte de agresiune.
1.1. În condițiile în care oricine avea un oricât de modest habar despre treburile războiului ar fi putut spune din prima că agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei, așa cum a fost concepută, pregătită, asigurată cu resurse de toate naturile și condusă politic și militar nu avea cum să se finalizeze cu o victorie a Federației Ruse, de tipul cuceririi, menținerii și eventual încorporării unor provincii/regiuni/teritorii ucrainene, în asemenea condiții deci era clar că avantajele pe care le anticipa Putin pentru patria sa Rusia erau de la început de altă natură decât dobândirea prin război de noi teritorii și atât.
1.2. Tot ce se cunoaște despre modul de guvernare al Federației Ruse lasă orice observator (chiar și unul neavizat intim) cu convingerea că, în mentalitatea națională rusă, răul altuia este mai binele rușilor. Așa că, măcar în parte, mai binele pentru Rusia, vizat de Putin prin agresiunea din 24 februarie, trebuie că a fost anihilarea, măcar în parte, a Ucrainei, și ca stat și ca națiune. Și tot așa, mai binele pentru Rusia trebuie că a fost provocarea de suferințe Occidentului, de toate felurile, și morale, și energetice, și de civilizație bulversată, și culturale, și așa mai departe.
1.3. Din întreaga filosofie politică a Kremlinului post-sovietic rezultă că mai binele pentru Rusia ar fi să redevină un pol de putere mondial, la egalitate cu Statele Unite, dacă nu chiar mai sus, după cum se aflase pentru o vreme Uniunea Sovietică. Ca urmare, agresiunea Rusiei asupra Ucrainei trebuie că a avut în vedere atingerea acestui ideal politic kremlinez. În sensul că, indiferent de rezultatul din teatrul de război și indiferent de pierderile pe care Rusia le-ar fi suferit de pe urma războiului, finalul acestuia ar trebui obligatoriu să găsească Rusia jucând un rol mult mai important, pe scena Lumii. Practic, nivelul de ambiție declarat a fost și este ca Rusia să fie egala Statelor Unite, cel puțin în ceea ce privește importanța ei de mare putere nucleară. Adică, deținătoarea deciziei ca Lumea să mai existe sau nu, după Putin. Ceea ce ar însemna mai binele Federației Ruse, obținut de Putin prin puterea militară de care dispunea.
2. Niciun președinte rus nu ar fi declanșat agresiunea armată asupra Ucrainei, dacă nu ar fi fost convins că sorții/condițiile/evoluțiile internaționale i-ar fi favorabile, pentru ca ele să îi maximizeze Federației șansele de victorie militară și mai ales de pace în urma agresiunii, între parametrii și pretențiile stabilite și enunțate de la Moscova.
2.1. În primul rând, Kremlinul a contat enorm pe faptul că Administrația Biden ar fi fost practic incompetentă, atunci când vine vorba despre pacea și războiul mondiale. Iar retragerea din Afganistan le-a confirmat decidenților ruși această condiție.
2.2. În al doilea rând, Kremlinul a contat enorm că Occidentul este o civilizație în care valorile materiale primează și înăbușe valorile spirituale. Ceea ce, în condiții de democrație consolidată, ar fi însemnat, în mentalitatea moscovită, că publicul occidental atins de degradarea vieții sale materiale, ca urmare a războiului și sancțiunilor aplicate Rusiei pentru acel război, va cere guvernanților săi, cei prin care acest public își exercită suveranitatea, să aleagă pacea în condițiile dictate de Rusia, pe care să o prefere oricărei confruntări din care el, publicul, să își piardă măcar o câtime din confortul său material.
2.3 Kremlinul a mai contat enorm pe disfuncțiile instituționale ale organizațiilor euro-atlantice, dar și ale Organizației Națiunilor Unite, ca pe o condiție favorabilă Rusiei, care ar fi putut încălca, prin agresiune armată, normele, regulile și legislația internațională, fără să poată fi condamnată și pedepsită (scăpând doar cu ceva sancțiuni, pe care oricum le-ar fi primit Rusia, după spusele lui Putin) de acele organizații internaționale, în primul rând de ONU, cu Consiliul său de Securitate.
2.4. Tot Kremlinul a mai contat că, prin invazia sa asupra Ucrainei, va da un exemplu de urmat altor state de pe Planetă, puteri nucleare ce au și ele ambiții de anexări teritoriale (în special China și India), cărora le lipsește fie voința politică, fie precedentul, pentru a purcede la satisfacerea acelor ambiții. Ceea ce ar fi dus la o nouă ordine mondială (care neagă principiile și regulile de comportament între state, stabilite de actuala ordine mondială, pe baza Cartei Națiunilor Unite), în care statele se ierarhizează în funcție de puterea lor militară, în frunte situându-se evident marile puteri nucleare. Și în care statele mici sau slabe vor trebui să se supună necondiționat voinței marilor puteri, dacă vor să își păstreze o oarecare independență și ceva urme de suveranitate.
3. Abia acum putem vorbi despre faptul că niciun președinte rus nu ar fi dat ordinul de invazie militară asupra Ucrainei, dacă nu ar fi fost convins că victoria militară îi este la îndemână, că planurile de invazie sunt fezabile, că forțele constituite și antrenate pentru invazie sunt suficiente și că inamicul ucrainean nu are cum să opună vreo rezistență notabilă.
Luând în considerare chiar și numai aceste trei aspecte, cu detaliile lor, în condițiile în care am mai putea aduce în discuție și alte aspecte de același calibru (avantajul presupus de Kremlin că l-ar fi atins Rusia în cursa înarmărilor, importanța șantajului energetic și a șantajului grânelor în acceptarea condițiilor impuse de Rusia, momentul de cotitură în decizia globală privind schimbările climaterice și poluarea excesivă etc.) am putea înțelege cât de dificilă trebuie să fie obținerea păcii, în războiul acesta, neprovocat, nejustificat și ilegal, al Rusiei împotriva Ucrainei.
Vedem de aici că orice pace la care aspiră Moscova ar fi o pace din care Federația Rusă să iasă mai bine decât era înainte de agresiune. Nu neapărat teritorial, ci în oricare, dacă nu în toate aspectele amintite la 1.1 - 1.3.
Asta, în condițiile în care, dacă Lumea va vrea să rămână cum era până în 24 februarie, măcar în linii generale, pacea la care ar trebui să aspirăm noi ar fi una în care Federația Rusă să nu mai poată niciodată să atenteze la pacea Lumii, sub nicio formă și sub niciun președinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu