Mă întreabă un prieten cum văd eu că s-ar putea realiza concret pacea, în războiul acesta al Rusiei împotriva Ucrainei?
Este vorba despre un prieten care nu mă citește cu regularitate, așa că nu știe că am mai răspuns la această întrebare, pentru prima oară în 5 martie, la 10 zile de război neprovocat, nejustificat și ilegal, al Federației Ruse, în Ucraina (https://haribm.blogspot.com/.../prefigurarea-viitorului...).
În tot cazul, dacă pacea este înlocuitorul războiului, ea se va instaura atunci când nu va mai fi război. Acesta ar putea fi un răspuns la întrebarea prietenului meu.
Doar că ar fi un răspuns incomplet. Deoarece pacea nu se instaurează automat la încetarea războiului, ci ea se edifică cu scopul precis ca un asemenea război, ca cel încheiat, să nu se mai întâmple.
Simpla încetare a conflictului armat nu înseamnă niciodată pacea. Înseamnă doar că acel conflict nu se mai petrece. E înghețat, cum ar veni. Lucru care se întâmplă formal printr-un armistițiu, sau practic prin încetarea focului, a manevrelor militare și prin separarea forțelor combatante.
Dacă încetarea ostilităților (prin oprirea focului și separarea combatanților inamici) este o condiție obligatorie pentru începerea convorbirilor/negocierilor/tratativelor de pace, învingerea unuia dintre cei doi adversari implicați în conflictul armat nu este o asemenea condiție.
De aceea am zis deja de mai multe ori că Federația Rusă este singura responsabilă pentru oprirea ostilităților, deoarece ea este cea care le-a declanșat, prin invazia Ucrainei, la 24 februarie, anul acesta.
Dacă, prin oprirea focului și distanțarea forțelor sale armate, din teatrul de război din Ucraina, Rusia se consideră învinsă, asta este doar problema ei.
La fel de bine se poate declara învingătoare, dacă consideră că și-a atins obiectivele pe care le-a avut în vedere la începerea agresiunii armate.
Mai ales că obiectivele enunțate de Putin, de la Kremlin, erau așa de metaforice, de eufemistice, de lipsite de substanță încât puteau fi declarate atinse încă din primele zile ale războiului. Cu atât mai simplu și alte obiective, cele care nu au fost niciodată declarate, dar care trebuie să fi stat la baza deciziei de agresiune, pot fi considerate ca fiind atinse de armatele moscovite, doar să vrea Kremlinul.
Mai pe scurt, este de-a dreptul absurd să acceptăm măcar ca ipoteză de lucru că ucrainenii sau restul comunității internaționale ar avea vreun motiv să menajeze orgoliile kremlinezilor, să le ofere ei rușilor motive să nu se considere învinși, atâta vreme cât doar moscoviții înșiși se pot considera așa, indiferent de ceea ce ar face ceilalți.
Abia după oprirea ostilităților, prin voința unilaterală a Moscovei, se poate discuta despre separarea forțelor.
Moment în care trebuie să se negocieze statutul teritoriilor pe care se află acele forțe.
În condițiile în care o parte din teritoriile care compun teatrul de război din Ucraina au fost recent declarate ca fiind anexate la Federația Rusă, este de așteptat ca simpla nerecunoaștere internațională a actelor semnate și ratificate la Moscova să nu fie un argument suficient de puternic, pentru ca Rusia să își retragă fără luptă forțele sale armate de pe acele teritorii.
Așa că negocierile pentru separarea forțelor vor trebui să abordeze toate motivele (fie ele reale, fie ele imaginare, fie ele materiale, fie ele ideologice) invocate sau ascunse vederii, care au stat la baza gesturilor de anexare, astfel încât să i se ofere Rusiei argumente că îngrijorarea ei privind soarta cetățenilor ruși, locuitori ai acelor teritorii, va fi la fel de bună, dacă nu mai bună, decât soarta cetățenilor ruși de pe teritoriul Federației Ruse propriu-zise, chiar dacă teritoriile acelea rămân la Ucraina, conform legilor internaționale și aranjamentelor de securitate europeană.
De succesul unor astfel de negocieri de separare a forțelor depind pașii următori, de făcut în direcția obținerii păcii.
Un prim pas va consta din legitimarea reprezentanților Federației Ruse, respectiv a celor care ar putea să decidă pentru Moscova acceptarea aranjamentelor de pace, așa cum vor rezulta ele din convorbiri/negocieri/tratative.
Acesta este cel mai sensibil moment din tot procesul de pacificare.
Deoarece cei care au declanșat agresiunea Rusiei asupra Ucrainei sunt cei responsabili pentru crime de război și crime împotriva umanității, prin conducerea politică și militară a forțelor rusești în comiterea de atrocități, în distrugeri cu mijloace militare de obiective și infrastructură civile, pentru alungarea din casele lor, din școli, spitale și din locurile lor de muncă a multor milioane de cetățeni ucraineni civili, mai ales femei, copii și bătrâni.
Este evident imposibil a-i accepta automat pe aceștia ca având legitimitate să poarte convorbiri de pace, să negocieze condițiile, garanțiile și celelalte măsuri de încredere privind caracterul durabil al păcii.
Măcar pentru simplul motiv că, în convorbiri/negocieri/tratative, ei nu vor putea avea în vedere mai binele Federației Ruse, nici mai binele națiunii ruse, ci doar mai binele lor, prin care să își asigure imunitatea sau măcar amnistierea pentru crimele comise.
Nici Duma de Stat nu poate să dea vreun mandat credibil negociatorilor ruși, în condițiile în care acest parlament și-a pierdut completa credibilitate de onestitate, când a ratificat decretele prezidențiale de anexare ilegală a unor teritorii ucrainene la Federația Rusă.
De aceea, o soluție de compromis ar fi ca Federația Rusă să se mulțumească cu oprirea focului și cu separarea forțelor sale de cele ucrainene, prin părăsirea teritoriului Ucrainei, urmând ca să cunoască un proces intern de legitimare a conducerii sale politice, cum ar fi prin alegeri generale, și abia apoi să demareze convorbiri de pace propriu-zise.
În ceea ce privește comunitatea internațională (care include și statele mari puteri nucleare ce s-au arătat pentru menținerea actualei ordini mondiale, bazate pe Carta Națiunilor Unite, fără însă a condamna ferm și fără a sancționa drastic Federația Rusă pentru negarea completă a acestei ordini mondiale), aceasta poate lua doar măsuri de izolare completă a națiunii ruse, ca măsură intermediară de prevenire a unui nou conflict armat de aceeași natură cu cel din Ucraina.
Ceea ce nu este pace, dar ar fi un pas mai aproape de pace, cum ziceam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu