Cartea aceasta, a lui Bogdan Suceavă, intitulată Adâncul acestei calme creste, cu subtitlul Programul de la Erlangen și poetica Jocului secund, mi-a fost semnalată de un prieten virtual din rețeaua de socializare Facebook. Nu știu cum de s-a făcut atunci, în momentul semnalării, că am încheiat astfel o perioadă de uitare despre cât de bine stăpâneam eu subiectul ăsta, cu 37 de ani în urmă.
Foarte repede, se apropia ultima sesiune de examene, din programul studiilor de licență, la specializarea limba și literatura română și engleză, la Litere, Universitatea din București, când s-a publicat o listă de subiecte din care viitori absolvenți ar fi putut să își aleagă pe cel mai potrivit pentru ei, pentru lucrarea de licență. Așa că am căutat și am găsit o doamnă (unul dintre criteriile determinante pentru care am ales acele studii universitare și nu altele a fost că toată lumea se adresa cu domnule și doamna, și niciodată cu tovarășe, în facultate) profesor specializată în istoria interbelică a literaturii române, căreia i-am solicitat să accepte subiectul născocit de mine, să îl includă în lista de subiecte ale catedrei și apoi să mă pregătească pentru susținerea examenului de licență.
Subiectul a fost „Metafore și simboluri matematice în poezia lui Ion Barbu”. Am lucrat la acest subiect de unul singur, deoarece era exclus să găsesc pe cineva care să înțeleagă și matematica, dar și poetica la același nivel de profunzime ideatică. Tot ce a făcut profesorul meu îndrumător a fost să îmi deslușească simpatiile și rivalitățile pe care membrii comisiei de literatură interbelică (cu Ion Dodu Bălan ca președinte) le dezvoltaseră față de unii dintre autorii care scriseseră despre poezia lui Ion Barbu.
Și nu erau puțini. La vremea aceea (anul 1986) erau deja publicate nu mai puțin de șapte cărți despre Ion Barbu și poezia sa, iar unul dintre autorii acelor cărți avusese răbdare să catalogheze peste o mie de articole din reviste și capitole din cărți, pe aceeași temă. Toate astea, în condițiile în care Ion Barbu publicase doar un singur volum de poezii, Joc secund, la finele anului 1929. Nu am continuat să urmăresc fenomenul, dar se pare că astăzi numărul volumelor despre poetica lui Ion Barbu a trecut de o duzină.
Sunt trei categorii de autori despre Ion Barbu. Sunt literații, subdivizați în istorici și critici literari, și sunt matematicienii. Cum spuneam, la vremea redactării lucrării mele de licență, îmi era clar că matematicienii habar nu aveau despre teoria și metodica analizei literare, nici măcar ale unei singure școli, din multele existente în Lume, așa cum literații habar nu aveau ce înseamnă limbajul matematic din teoria grupurilor, utilizat extensiv de Ion Barbu, în volumul său Joc Secund.
Mi-am dorit ca această condiție, în rândul autorilor despre poetica lui Ion Barbu, să fi fost în sfârșit depășită de Bogdan Suceavă, care se recomandă și ca matematician de nivel universitar, dar și ca autor de literatură.
De aceea, mi-am procurat cartea și am citit-o, doar după ce mi-am adus aminte de rezultatul studiilor mele, aplicate acestui subiect. Pe care subiect eu nu îl alesesem întâmplător. De altfel, lucrarea mea de licență putea fi foarte bine una de doctorat, având în vedere caracterul de noutate absolută pe care îl conținea, la acea vreme.
Recunosc că lectura eseului cel lung al lui Bogdan Suceavă m-a dezamăgit. Domnia sa nu respectă acele câteva reguli simple ale redactării eseului literar și ignoră cele mai elementare metode de lucru cu poezia, consfințite de la Aristotel încoace.
Asta nu înseamnă că trebuie să fie la fel de dezamăgit oricare alt cititor. Sper că vă aduceți aminte că m-am lăudat mai sus că eu, cu 37 de ani în urmă, aprofundasem subiectul în cel mai serios mod cu putință, ceea ce nu ar fi de așteptat din partea altcuiva, care nu a depus acel efort intelectual, ca al meu. Oricare alt cititor poate găsi o mulțime de lucruri interesante în cartea domnului Suceavă. Despre istoria matematicii, despre unele personalități de secolul al XIX-lea, care au conturat o anumită direcție în dezvoltarea matematicii/geometriei neeuclidiene, despre ce reține un matematician care citește astăzi cursurile și articolele matematice ale lui Dan Barbilian, cel care își semna cu pseudonimul Ion Barbu poeziile.
Teza de bază a întregii cărți al lui Bogdan Suceavă este că Ion Barbu ar fi fost influențat în scrierea poeziilor incluse în volumul Joc secund de nivelul la care ajunsese cunoașterea sa în materia matematicii, la momentul predării manuscrisului la editură (de fapt, momentul a fost cel al preluării manuscrisului de acasă, de către editor, ține neapărat să repete domnul Suceavă), iar cheia ermetismului barb(il)ian s-ar regăsi în scrierile sale matematice, din deceniile următoare publicării volumului.
Este însă vorba despre o speculație, ca oricare alta. Cu particularitatea că este făcută stângaci. Bogdan Suceavă alege din parcursul biografic al lui Dan Barbilian/Ion Barbu doar unele elemente și ignoră complet alte elemente, care i-ar contrazice flagrant teza. Deoarece nu respectă structura consacrată a eseului literar (expunerea ipotezei/ideii, prezentarea argumentelor, critica contraargumentelor posibile, concluzia indubitabilă sau provizorie) autorul nostru se simte relaxat în a începe să spună ceva, apoi să prezinte un argument trunchiat, după care să facă o paranteză de un capitol sau două, poate uităm despre ce a vrut să zică.
Încă de pe timpul facultății, adică de pe vremea redactării lucrării mele de licență în poezia lui Ion Barbu, eu am încercat să obiectivez, pe cât se poate, o speculație despre ce o fi fost în mintea autorului, atunci când a scris ce a scris (la fel de bine și când a compus/pictat/creat ce a compus/pictat/creat) printr-o abordare metodologică în triadă. Adică, am speculat pe trei axe, una de timp, una de comportament al autorului/artisului și una de edificare concretă a operei.
Obiectivare ce nu se vede de fel la Bogdan Suceavă. Care se referă la „idei” ilustrative de-ale lui Ion Barbu, ulterioare publicării Jocului secund, deși, pentru a fi relevante ori pentru a le bănui vreo latură determinantă pentru opera poetică din Joc secund, ar fi trebui să fie evident și obligatoriu anterioare publicării. „De mare importanță pentru analiza noastră e să încercăm să cuprindem ideile din perioada 1928 - 1935, atmosfera de atunci, ideile despre poezie și sursele lor”, spune Suceavă, la pag. 18, despre un volum de poezii publicat în 1929 și datat 1930.
Din nefericire, nu este de fel clar ce înseamnă termenul „idee” pentru Bogdan Suceavă (până la pag. 114, am crezut că „idee”, în poezia lui Ion Barbu, ar fi o metaforă luată din matematică, doar că domnul Suceavă ne îndeamnă la pag.114 tocmai „să urmărim în fiecare poem nu atât metaforele și jocul de culori de suprafață, ci perspectiva celui care vine spre poezie cu educația și gândirea” matematicianului).
Haideți să ne înțelegem asupra unei chestii de vocabular, dacă tot am deschis discuția asta. În matematică, termenul „idee” poate fi o găselniță prin care să se poată da o soluție viabilă unei probleme. Dar tot „idee” poate fi o nouă interpretare matematică a unei realități, sau, din contră, tot „idee” poate fi o propoziție din lumea virtuală a matematicii (o propoziție despre cerc, de exemplu, care cerc nu se regăsește în natură niciodată, ci doar în imaginarul uman, ori în roata făcută de mâna omului). Chiar „Programul de la Erlangen” (adică intenția de a da substanță matemarică întregului eseu al lui Bogdan Suceavă) este el însuși o idee mai complexă, dar o idee despre cum s-ar putea rezolva probleme de geometrie cu mai mult de trei dimensiuni, adică geometrie neeuclidiană. Așa cum căutarea și găsirea cheii dezermetizării Jocului secund în acel moment de secol al XIX-lea, pentru o poezie scrisă și apărută o jumătate de secol mai apoi, este tot doar o simplă idee. Speculativă, cum am mai spus, dar idee. „Faptul că poemul (Din ceas, dedus...) este situat primul în volum ne indică ideea că e vorba despre construirea unui cadru...” ne asigură domnul Suceavă, la pag. 115. Despre ce idee vorbește domnia sa rămâne un mister.
Nu o mai lungesc. Matematicianul Bogdan Suceavă este încântat să descopere în opera matematică a lui Dan Barbilian „idei” provenind din volumul Joc secund, semnat de Barbilian cu pseudonimul Ion Barbu. Și încântat fiind, domnul Suceavă a scris o carte. Faptul că poeziile din volum au fost concepute până spre sfârșitul anului 1929, pe când opera matematică a fost scrisă începând cu zece ani mai târziu (cu excepția tezei de doctorat a lui Barbilian, care a fost susținută în același an cu publicarea Jocului secund) nu are nicio semnificație pentru matematicianul Suceavă și deci nici pentru cititorii lui.
Tot ce mai pot face eu este să promit, fără să stabilesc vreo dată anume, că am să îmi public și eu ideile mele despre metaforele și simbolurile matematice, în Joc secund, de Ion Barbu. Să vedeți atunci ce dezermetizări voi face!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu