Mara și legea

 Bună ziua! Numele meu este Mara și sunt un câine născut pe stradă. Vă scriu pentru a vă spune părerea mea despre recent adoptata lege privind câinii fără stăpân. Bineînțeles, eu nu știu nici să scriu nici să vorbesc omenește. Dar gândesc și mă exprim în limbajul meu și l-am rugat pe Hari să îmi traducă aceste vorbe și să le pună pe hârtie.

De la început, trebuie să vă spun că eu înțeleg foarte bine ce este aceea o lege. De când m-am născut, am știut că sunt reguli pe care trebuie să le respect, pentru a putea conviețui între ceilalți câini, precum și între oameni. Foarte repede, am învățat regulile câinilor, care sunt simple, clare și se transmit din generație în generație nealterate. Ceva mai greu mi-a fost cu regulile oamenilor, pentru că aceste se schimbă foarte frecvent, iar cei care le fac sunt primii care nu le respectă sau le încalcă cu bună știință. Nici acum nu pot spune că înțeleg de ce fac ei asta.

La noi, la câini, de fiecare dată când încălcăm o regulă, suntem pedepsiți pe măsură. Nu există să fim iertați, deși ne pare imediat rău și arătăm asta cu clariate, prin adoptarea unei poziții umile sau chiar prin trântitul pe spate cu burta în sus. Dar nici nu există să fim pedepsiți fără motiv, ori să scăpăm nepedepsiți, pentru că suntem mai mici sau mari, ori suntem sau nu protejați de cei mai mari dintre noi.

La oameni, am văzut deja, în scurta mea viață, cum mulți dintre cei care fac rău și nu respectă nici o regulă sunt lăsați în pace de ceilalți oameni, care chiar se iau și de noi, câinii, când încercăm să le arătăm că sunt vinovați și ar trebui pedepsiți, ca să nu mai facă altădată.

Eu nu mă uit la televizor, pentru că sunt câine ținut pe afară, dar am tras cu urechea la discuțiile oamenilor și am aflat că s-a dat o lege privind animalele ca mine. De la început, mie mi s-a părut curios că s-a dat o asemenea lege abia acum, în noiembrie 2011, când eu credeam că o lege există deja, de am fost eu luată de pe stradă și închisă în adăpost, astă-primăvară. Și am crezut că tot pe baza unei legi în vigoare a putut veni Irina să își aleagă un câine, atunci când m-am străduit eu foarte tare să mă vadă pe mine și să mă placă și să mă ia pe mine și nu pe altul acasă. Chiar și hârtiile pe care le-au făcut oamenii ca să plec cu Irina trebuie să fi fost întocmite pe baza unor reguli legale, altfel n-ar fi avut nici o valoare și nu le-ar mai fi scris și semnat nimeni.

Deși eliberarea mea din adăpost a început cu o operație de sterilizare, eu m-am bucurat nespus de mult că Irina a putut să mă ia de acolo, pentru că nu îmi era deloc bine, nici mie, nici celorlați câini din adăpostul ăla, de stat. Așa că am crezut că legea aceasta de acum este menită să îi oblige pe oameni să fie mai buni și mai miloși cu noi, câinii fără stăpân. Pentru că eu cred că este responsabilitatea lor să facă așa, după ce ne-au luat strămoșii din sălbăticie și i-au domesticit, cu mulți ani în urmă, precum și după ce ne-au lăsat, mai de curând, pe stradă, de capul nostru, deși noi am fi vrut să trăim tot printre oameni, pe lângă casele lor, așa cum a fost menirea noastră de la începutul începuturilor.

Când colo, aflu că singurul motiv pentru care s-a dat această lege este ca să fim omorâți cu acte în regulă, cu toții. Cică, legea cealaltă, pe baza căreia am ajuns eu de pe stradă în adăpost și apoi în grija Irinei și a lui Hari, nu le dădea voie „autorităților” să facă acest lucru.

Sau, cel puțin, așa au zis cei care au adoptat legea cea nouă, precum și cei care au susținut-o și se bucură acum de ea.

Eu l-am auzit însă pe Hari spunând că el este convins că singurul motiv adevărat al celor care au votat legea a fost ca să aibă ei, împreună cu ceilalți de la guvernare, o sursă legală de venituri suplimentare pentru partidul lor, în vederea alegerilor, precum și pentru luat la ei acasă, să își facă familiile și prietenii și mai bogați decât sunt acum, pe seama noastră.

Hari are întotdeauna dreptate, nu atât pentru că este șeful haitei mele, ci pentru că este deștept, informat și drept. Dar, în cazul acestei legi, nu pot spune că este așa cum zice el. Ne vom da însă seama foarte repede despre ce este vorba, că alegerile nu sunt chiar așa departe.

Mie mi se pare că cei care au susținut această lege sunt de două categorii. Sunt cei despre care zice Hari că vor să facă bani de pe urma uciderii noastre și sunt cei care vor să nu mai știe de noi, să nu ne mai vadă pe străzi. Aceștia din urmă sunt convinși că omorârea noastră este singura soluție viabilă pentru rezolvarea „problemei”.

Vom vedea în câteva luni de zile dacă vor mai fi câini vagabonzi pe străzi. Dacă scopul real este îmbogățirea partidului și a celor care fac pe autoritățile, așa cum zice Hari, atunci vor mai fi câini maidanezi, pentru că interesul lor, al „autorităților, este doar să „raporteze” că au omorât cât mai mulți câini și să ia din banii publici, nu să și „scape” străzile de ei.

Adică, într-un oraș cu o sută de câini fără adăpost, „autoritățile” vor trece în acte eutanasierea a o mie de câini, dar vor ucide, în realitate, vreo câteva zeci și vor lăsa alte câteva zeci de prăsilă, pe străzi, ca să mai poată trece în acte omorârea altor mii și la anul, sau mai încolo.

Deci, destul de curând, vom putea să ne uităm în bugete și pe străzi, să vedem cine are dreptate, ucigașii de câini nevinovați sau Hari. Mie, oricum îmi pasă că alți căței, mai puțin norocoși decât mine, vor trebui să sufere fără absolut nici o vină, alta decât cea de a se fi născut câini. 

NOTA BENE: Pisoiul din filmulețul de mai sus este complet orb. După părerea „politicienilor” și „susținătorilor legii” despre care vorbește Mara mai sus, el ar trebui „eutanasiat”, pentru că este handicapat și fără stăpân.

Și este fără stăpân, deoarece, în apartamentul unde a fost filmat, el este doar musafir, până își găsește o familie adoptivă.