Lupul Dacic

Înainte de a fi Dacic, Lupul se plimba prin Pădure, ca și când Pădurea ar fi fost a lui. Și, într-un fel, chiar era a lui, deoarece Dumnezeu i-o dăduse în grijă, ca să o țină curată de tot felul de mortăciuni care, dacă nu erau luate de acolo, ar fi împuțit locul și ar fi fost focare de molime. Așa că și plimbarea Lupului prin Pădure nu era doar o pierdere de timp, o expresie a lenei de lup ce nu are ce face, dar vrea să se miște puțin, ci era chiar o treabă, în sensul că, plimbându-se, găsea Lupul câte un stârv de care să curețe Pădurea.

Sute de mii de ani a făcut Lupul ce l-a pus Dumnezeu să facă. Până când, la un moment dat, a văzut că se împuținează hoiturile pe care trebuia să le strângă din Pădure. Mai puține hoituri însemna mai mult efort și mai puțină mâncare. Lupul începu să fie cam nefericit. Așa că s-a apucat să vadă ce se întâmplă și a aflat sursa nefericirii sale.

Apăruse Omul. Acesta omora animalele din Pădure, dar le și lua stârvurile de acolo, ca să le mănânce el. Deci, mai multe stârvuri pentru Om, mai puțină mâncare pentru Lup. Dar și mai multă treabă, pentru că Lupul trebuia acum să meargă mai mult și mai departe, pentru a găsi ceva de mâncare.

Apoi a aflat Lupul că Omul nu numai că vâna animalele, dar le și creștea pe lângă el, pentru a le avea la îndemână, când i se făcea foame. Văzând Lupul cum stăteau animalele cuminți în curtea Omului, așteptând să le vină vremea să fie puse pe masa acestuia, și-a zis că de ce să mai aștepte el să moară câte un animal al Pădurii, ca să aibă ce mânca? Mai bine să ia și el câte un animal de-al Omului, atunci când i se face foame, că și Omul i-a luat lui, Lupului, din animalele ce îi serveau ca hrană.

Făcând Lupul astfel, s-a ajuns la un conflict deschis între Lup și Om, acesta din urmă considerând că este în firea lucrurilor ca el să crească animalele dar să le și vâneze, nestingherit fiind nici măcar de Lup. Pentru aplanarea conflictului, Omul i s-a adresat Lupului cu o propunere.

„Uite”, i-a zis Omul Lupului, „eu pot să te vânez și pe tine ca pe orice alt animal. Este drept că nu o să te mănânc, deoarece, spre deosebire de tine, eu mănânc doar anumite strâvuri. Dar, de omorât pot să te omor, pentru ca să nu îmi mai mănânci tu din animalele pe care le cresc eu. Înainte de a te vâna, totuși, îți propun să vii să locuiești cu mine. Ai văzut că eu cresc și câini. Cum sunteți din aceeași familie, nu cred că ar fi o problemă să locuiești și tu cu mine. Astfel, nu ar mai trebui să îți cauți singur de mâncare, că îți voi da eu.”

Fiind cam flămând de la o vreme și știind puterea armelor Omului, Lupul s-a învoit. Omul i-a pus Lupului un lanț de gât, l-a luat cu el și l-a legat de un stâlp al gardului, la el în ogradă. Abia atunci și-a dat seama Lupul că era și mai nefericit decât pe vremea când trebuia să umble mai mult prin Pădure, ca să găsească ceva de mâncare. Pe lângă faptul că Omul îi dădea de mâncare cât voia el și nu cât i-ar fi trebuit Lupului, Pădurea era acum departe și inaccesibilă.

În plus, Lupul și-a adus aminte și de faptul că el avea o misiune în Pădure, încredințată lui chiar de Dumnezeu. Era drept că Omul își lua cu el hoiturile animalelor vânate, dar nu curăța Pădurea de celelalte animale, ce mureau de moarte bună. Așa că Lupul deveni și mai nefericit, la gândul că l-a dezamăgit pe Dumnezeu.

A încercat Lupul să își recâștige libertatea. S-a rugat de Om să îi dea drumul, dar Omul nici nu a vrut să audă. A început să își roadă lanțul, doar ca să rămână cu măselele pilite de duritatea fierului din care era lanțul făcut. Până la urmă, s-a smucit atât de tare în lanț, încercând să îl smulgă cu totul din stâlpul de care fusese legat, încăt și-a tăiat gâtul. Și a murit.

Când a văzut Lupul mort, Omul i-a luat capul și l-a împlântat într-un băț, făcându-l steag de luptă. „Iată”, striga Omul către dușmani, agitând capul Lupului în chip de steag, „cum arată cei care prețuiesc mai mult mâncarea decât libertatea, care preferă pomana în locul muncii, care se lasă prinși în lanțuri, de frica armelor inamicului, în loc să își îndeplinească menirea pentru care Dumnezeu i-a adus pe Lume!”

Așa a ajuns Lupul să fie Dacic.

Perspectiva păcii sau a războiului

Miercuri, 11 februarie 2015, la Minsk, în Belarus, urmează să aibă loc negocierile finale între președinții Franței, Rusiei și Ucrainei, și cancelarul Germaniei, pentru convenirea unui acord cuprinzător de încetare a ostilităților între forțele separatiste pro-ruse și forțele guvernamentale în estul Ucrainei. În paralel, tot în Minsk, se prevede să aibă loc o altă întâlnire, pe același subiect, la care să participe și reprezentanții separatiștilor ruși din Ucraina.

„Este una dintre cele din urmă șanse”, a apreciat sâmbătă, 7 februarie, la televiziunea France 2 președintele Francois Hollande, completând că alternativa la acest acord ar fi războiul. Duminică, 8 februarie, cei patru șefi de stat și de guvern, ce se pregătesc pentru negocierile de la Minsk, au ținut o îndelungată video-conferință între ei, în continuarea unor discuții avute față-în-față, la Kiev, între cancelarul federal german Merkel, președintele francez Hollande și președintele ucrainean Poroshenko, în ziua de joi, 5 februarie, și la Moscova, între cei doi occidentali amintiți aici și președintele rus Putin, în ziua de vineri, 6 februarie. Iar, dacă vă întrebați unde sunt americanii în toate aceste pregătiri, aflați că luni, 9 februarie, doamna cancelar Angela Merkel i-a făcut o vizită la Casa Albă președintelui american Barack Obama, vizită în care au discutat și problema păcii și războiului din Ucraina.

Rămâne să vedem ce se va întampla maine, miercuri, la Minsk. Așa cum ramane sa vadă și Uniunea Europeană, care a amânat pentru după întalnire luarea unei decizii privind o nouă rundă de sacțiuni economice și diplomatice aplicate Federației Ruse. Așa cum și Statele Unite ale Americii vor lua tot după această întâlnire măsuri de înarmare a Ucrainei cu armament serios, ori doar cu elemente de sprijin.

În mod firesc, după întâlnirea de la Minsk, ne putem aștepta la unele rezultate notabile și vizibile atât pe teren, cât și în plan diplomatic și economic. În general, șefii de state și de guverne nu se adună să stea de vorbă fără ca această vorbă să aibă consecințe, decât dacă sunt presați să facă asta. În cazul statelor despre care vorbim noi aici, nu sunt în lume prea multe surse care să poată pune presiune pe șefii lor. Așa că ne așteptăm ca ei chiar să aibă rezultate palpabile în urma eforturilor făcute.

Din păcate, aceste rezultate nu vor aduce pacea, de-adevăratelea, cum nu vor preveni nici războiul, dacă este să aibă loc vreunul, altul decât cel civil, ce deja ține de vreo zece luni încoace. Marea realizare a întâlnirii celor patru la Minsk ar putea fi doar oprirea băii de sânge nevinovat din estul Ucrainei. Ceea ce nu este puțin lucru. La asta s-ar putea adăuga o amânare a înăspririi sancțiunilor deja aplicate unor persoane și firme din Federația Rusă și din estul Ucrainei, precum și atenuarea izolării diplomatice a Rusiei.

În concret, la Minsk se urmărește realizarea unui acord prin care forțele combatante din Ucraina să fie separate de o zonă demilitarizată suficient de largă, astfel încât să nu se mai poată lovi între ei cu artileria. Asta presupune o fâșire lată de vreo 50 – 70 de km, cum a apreciat președintele Franței și va fi un pas înainte față de acordul de încetare a focului convenit tot la Minsk, în septembrie 2014, acord ce a fost încălcat de nenumărate ori de ambele tabere, imediat după semnarea lui, tocmai pentru că nu a cuprins și măsuri de prevenire a lovirii cu foc a taberei adverse.

Nici nu s-ar putea dori mai mult decât atât. La Casa Albă, doamna Merkel a reamintit americanilor și Lumii că adevărata problemă a conflictului ucranean este că Federația Rusă a atacat „interesele ordinii de pace în Europa” prin „violarea integrității teritoriale a Ucrainei în două aspecte: în Crimeea, dar și în Donetsk și Lugansk”. Așa că Europa va rămâne într-un contact strâns cu Statele Unite în problema sancțiunilor și inițiativelor diplomatice prin care se transmite „un semnal foarte serios Rusiei” că nu este acceptabil comportamentul pe care Rusia l-a demonstrat până acum.

La Minsk nu se va discuta așa ceva, adică refacerea integrității teritoriale a Ucrainei. Nu se va discuta revenirea la starea de pace pe continentul european de dinainte de anexarea Crimeei la Federația Rusă, de acum aproape un an. Nu se vor discuta nici amenințările recente pe care diferiți reprezentanți ai Rusiei, ori voci din Rusia le proferează la adresa Occidentului, a NATO sau chiar a statelor de proximitate din Uniunea Europeană și NATO, cum este România. Adică, nu se vor discuta problemele majore ale păcii și războiului în Europa, deși ele devin pe zi ce trece tot mai presante.