Lupul Dacic

Înainte de a fi Dacic, Lupul se plimba prin Pădure, ca și când Pădurea ar fi fost a lui. Și, într-un fel, chiar era a lui, deoarece Dumnezeu i-o dăduse în grijă, ca să o țină curată de tot felul de mortăciuni care, dacă nu erau luate de acolo, ar fi împuțit locul și ar fi fost focare de molime. Așa că și plimbarea Lupului prin Pădure nu era doar o pierdere de timp, o expresie a lenei de lup ce nu are ce face, dar vrea să se miște puțin, ci era chiar o treabă, în sensul că, plimbându-se, găsea Lupul câte un stârv de care să curețe Pădurea.

Sute de mii de ani a făcut Lupul ce l-a pus Dumnezeu să facă. Până când, la un moment dat, a văzut că se împuținează hoiturile pe care trebuia să le strângă din Pădure. Mai puține hoituri însemna mai mult efort și mai puțină mâncare. Lupul începu să fie cam nefericit. Așa că s-a apucat să vadă ce se întâmplă și a aflat sursa nefericirii sale.

Apăruse Omul. Acesta omora animalele din Pădure, dar le și lua stârvurile de acolo, ca să le mănânce el. Deci, mai multe stârvuri pentru Om, mai puțină mâncare pentru Lup. Dar și mai multă treabă, pentru că Lupul trebuia acum să meargă mai mult și mai departe, pentru a găsi ceva de mâncare.

Apoi a aflat Lupul că Omul nu numai că vâna animalele, dar le și creștea pe lângă el, pentru a le avea la îndemână, când i se făcea foame. Văzând Lupul cum stăteau animalele cuminți în curtea Omului, așteptând să le vină vremea să fie puse pe masa acestuia, și-a zis că de ce să mai aștepte el să moară câte un animal al Pădurii, ca să aibă ce mânca? Mai bine să ia și el câte un animal de-al Omului, atunci când i se face foame, că și Omul i-a luat lui, Lupului, din animalele ce îi serveau ca hrană.

Făcând Lupul astfel, s-a ajuns la un conflict deschis între Lup și Om, acesta din urmă considerând că este în firea lucrurilor ca el să crească animalele dar să le și vâneze, nestingherit fiind nici măcar de Lup. Pentru aplanarea conflictului, Omul i s-a adresat Lupului cu o propunere.

„Uite”, i-a zis Omul Lupului, „eu pot să te vânez și pe tine ca pe orice alt animal. Este drept că nu o să te mănânc, deoarece, spre deosebire de tine, eu mănânc doar anumite strâvuri. Dar, de omorât pot să te omor, pentru ca să nu îmi mai mănânci tu din animalele pe care le cresc eu. Înainte de a te vâna, totuși, îți propun să vii să locuiești cu mine. Ai văzut că eu cresc și câini. Cum sunteți din aceeași familie, nu cred că ar fi o problemă să locuiești și tu cu mine. Astfel, nu ar mai trebui să îți cauți singur de mâncare, că îți voi da eu.”

Fiind cam flămând de la o vreme și știind puterea armelor Omului, Lupul s-a învoit. Omul i-a pus Lupului un lanț de gât, l-a luat cu el și l-a legat de un stâlp al gardului, la el în ogradă. Abia atunci și-a dat seama Lupul că era și mai nefericit decât pe vremea când trebuia să umble mai mult prin Pădure, ca să găsească ceva de mâncare. Pe lângă faptul că Omul îi dădea de mâncare cât voia el și nu cât i-ar fi trebuit Lupului, Pădurea era acum departe și inaccesibilă.

În plus, Lupul și-a adus aminte și de faptul că el avea o misiune în Pădure, încredințată lui chiar de Dumnezeu. Era drept că Omul își lua cu el hoiturile animalelor vânate, dar nu curăța Pădurea de celelalte animale, ce mureau de moarte bună. Așa că Lupul deveni și mai nefericit, la gândul că l-a dezamăgit pe Dumnezeu.

A încercat Lupul să își recâștige libertatea. S-a rugat de Om să îi dea drumul, dar Omul nici nu a vrut să audă. A început să își roadă lanțul, doar ca să rămână cu măselele pilite de duritatea fierului din care era lanțul făcut. Până la urmă, s-a smucit atât de tare în lanț, încercând să îl smulgă cu totul din stâlpul de care fusese legat, încăt și-a tăiat gâtul. Și a murit.

Când a văzut Lupul mort, Omul i-a luat capul și l-a împlântat într-un băț, făcându-l steag de luptă. „Iată”, striga Omul către dușmani, agitând capul Lupului în chip de steag, „cum arată cei care prețuiesc mai mult mâncarea decât libertatea, care preferă pomana în locul muncii, care se lasă prinși în lanțuri, de frica armelor inamicului, în loc să își îndeplinească menirea pentru care Dumnezeu i-a adus pe Lume!”

Așa a ajuns Lupul să fie Dacic.