Vadim Tudor ne va lipsi

Este cineva, în România, care nu știe cine a fost Corneliu Vadim Tudor? Greu de crezut. Luni, 14 septembrie 2015, Corneliu Vadim Tudor a murit subit, pe un pat de spital, în care ajunsese cu câteva ore mai devreme.

Foto: realitatea.net

Cu siguranță, Vadim Tudor ne va lipsi, chiar dacă, în ultimul timp, popularitatea sa se reducea la a se pune cu blondele. Este vorba despre o emisiune de televiziune comercială, în care un moderator care joacă rolul unui subinteligent pune întrebări infantile atât unui invitat, cât și unor tinere blonde artificial, după care le confruntă răspunsurile, cu toții concurând pentru sume derizorii.

Ne va lipsi, deoarece Vadim Tudor era un etalon. Era un instrument de măsură al ipocriziei colective românești, al recuperării trecutului național securist, al oportunismului politic și al culturii politice mimetice.

Fără Vadim Tudor nu vom mai ști cîți vorbesc într-un fel, dar acționează exact pe dos. Doar el era capabil să adune în jurul său atâția strigători de lozinci patriotarde, dar care nu se sinchiseau nici măcar să iasă din casă și să voteze după acele lozinci. Ca să nu mai zicem nimic de guvernarea după acele lozinci, care nu s-a întâmplat niciodată. În schimb, cu toții s-au îmbogățit de pe urma patriotismului zgomotos și inert, primind locuri în Parlament, pensii și indemnizații substanțiale.

Fără Vadim Tudor nu vom mai avea măsura insinuării foștilor ofițeri de Securitate, în special a celor din vârful ierarhiei lor, în viața publică românească, prin tot felul de articole și dezvăluiri, prin „note informative” și ale cancanuri gazetărești, ce făceau deliciul publicațiilor vadimiste. Fără el, vom uita curând cât de patrioți erau acești ofițeri, cum își făceau ei traba informativă în folosul patriei și poporului, indiferent de cât de comunist și de tiran era conducătorul lor iubit, Ceaușescu.

Fără Vadim Tudor, câțiva politicieni români nu vor mai avea pe cine să trădeze. Iar noi nu vom mai putea măsura statura celor pe care Vadim a apucat să îi facă oameni, să îi scoată din anonimat și să îi lanseze în politica românească, oferindu-le apoi posibilitatea să fugă de acest creator al lor ca de Dracu, după ce s-au văzut aranjați în consilii locale sau chiar în Parlament.

Fără Vadim Tudor, nu va mai fi nimeni să îi semene francezului Jean-Marie Le Pen, nici ca aspect fizic, nici în limajul ultra-naționalist. Nu vom mai putea ști cât de puțină cultură politică de sorginte franceză au românii și cât de mult au ei una neaoșă, de sorgine improvizată românească.

Ne va mai lipsi Vadim Tudor și pentru că el era un exponent. Prin el am aflat că valorile naționale românești sunt cam subțiri și cam precare, că cei ce operază cu aceste valori sunt cam confuzi în gândire și în fapt, și că publicul românesc este cam ușor de prostit, atunci când vine vorba despre ce este important, vital sau doar relevant pentru el.

Unde nu ne va lipsi Vadim Tudor este în arta sa literară. Aceasta, câtă este, va rămâne cu noi, consumatorii, și după plecarea în vecie a autorului. Întrebarea este câți dintre noi mai citim ceva, orice, măcar aforismele vadimiste?

Unu la Primarie

Este din ce în ce mai greu să înțelegi orice știre despre ce se întâmplă în România. La noi, nu numai că se relatează aiurea despre întâmplarea respectivă, dar se mai și fabrică întâmplări, pentru știri redactate de mai înainte. Ca în manualul de propagandă stalinisto-nord-corean. Și asta nu ar fi nimic. Dar vedem o mulțime de formatori de opinie, găsibili mai ales în new media, care preiau știrea contorsionată, despre întâmplarea contrafăcută și îi dau valoare de eveniment istoric, în speranța că, doar-doar, va genera o reacție de masă în rândul publicului păcălit în mod grosolan.

Foto: cetateanul.net

Cel mai recent exemplu este steagul național tricolor de pe clădirea Primăriei din Sfântu Gheorghe. În data de 8 septembrie 2015, aflăm cu stupoare că Primăria acestui oraș refuză arborarea drapelului tricolor pe clădirea sa, ca și când aceasta nu s-ar afla în România! Vice-primarul de etnie maghiară a refuzat unei delegații de veterani de război, oameni în vârstă de peste 85 de ani, să arboreze pe sediul Primăriei drapelul adus de ei, așa cum făcuseră camarazii lor, în urmă cu 71 de ani. Ce are de zis ministrul apărării naționale despre acest lucru, se întreabă difuzorii știrii? Iar când află că ministrul va întreba autoritățile locale despre ce este vorba, difuzorii știrii se oripilează. Cum este posibil așa ceva, în România?!?

De fapt, întâmplarea este următoarea. În urmă cu 21 de ani, pe când se împlineau 50 de ani de la eliberarea orașului Sfântu Gheroghe de sub administrația militară a Ungariei hortiste, în cadrul unei ceremonii, s-a reeditat înălțarea unui steag tricolor pe turla clădirii Primăriei. Și acolo a rămas steagul, până de curând, când clădirea a intrat în reabilitare, iar pe turlă s-a instalat, în locul bățului de steag, un paratrăznet cu ornament. Ceea ce face imposibilă, din punct de vedere tehnic, repunerea steagului pe turla Primăriei.

Asta nu înseamnă că Primăria Sfântu Gheorghe nu va avea tricolorul arborat pe ea. Acesta flutură deja la intrarea principală în clădire. Înseamnă doar că oficialitățile au găsit un motiv tehnic pentru a nu mai avea drapelul tricolor sus pe turlă, ca un simbol al eliberării orașului de trupele românești, care luptau, pe atunci, cot la cot cu trupele sovietice, cele eliberatoare și ocupante, în același timp.

Dacă asta este realitatea, atunci de unde a pornit tot scandalul? Ce se întâmplă, de-adevăratelea, în România, de s-au năpustit știriștii pe unguri, că refuză să arboreze drapelul românesc pe o clădire publică din România? Ce treabă are cu asta ministrul de apărare?

Anul acesta 2015 este decretat Anul Veteranului de Război, printr-o hotărâre de guvern. O televizune vestită pentru activitatea sa de propagandă a inițiat, împreună cu ministerele apărării și de interne, o ștafetă a veteranilor, care va face gesturi de arborare a drapelului românesc în diferite locuri pe unde au trecut trupele române, ca să elibereze, spre finalul celui de-al doilea război mondial, Ardealul de Nord, adică teritoriul pierdut de România în favoarea Ungariei, prin infamul Diktat de la Viena, din 1940. Primul schimb al ștafetei a fost chiar Sfântu Gheorghe. Unde veteranii, sub privirile televiziunii organizatoare, s-au certat cu vice-primarul, ei insistând să se urce pe turlă să agațe acolo drapelul cu care veniseră, iar oficialul spunând că nu se poate, că nu mai au unde să îl agațe, decât de paratrăznet, iar asta nu este permis de regulile de protecție împotriva incendiilor.

În loc să aducă vreun specialist, care să găsească o soluție de conviețuire a paratrăznetului cu bățul și cu pânza steagului, să colecteze sumele necesare reconfigurării instalației de pe turla Primăriei și, într-un final, să își vadă simbolul repus la locul lui, ca în urmă cu mai bine de două decenii, veteranii, susținuți de televiziune și de ministerele de resort, au inflamat opinia publică la știrea că ungurii cei răi le-au refuzat lor, veteranilor, dreptul să arboreze drapelul tricolor românesc pe o clădire românească de pe teritoriul românesc.

De ce ar fi făcut veteranii așa ceva? Ce i-ar mâna să pună pe jar bietul public românesc? Am fi răspuns că nu știm, până când am dat de un comunicat al partidului trădătorilor politici și dezertorilor de partid, patronat de nașul Oprea G., partid care poartă inițialele de UNPR.

„Refuzul de a da curs unei cereri legitime și firești venite din partea veteranilor români, arată că primarul și viceprimarul din Sfântu Gheorghe, nu au căderea de a mai ocupa vreo funcție în statul român. Este inacceptabil faptul ca cetățeni români, chiar dacă sunt de etnie maghiară, să refuze arborarea drapelului național și să ignore ostentativ prevederile Constituției precum și pe veteranii României”, se arată în comunicat. Am pus între ghilimele un citat semnificativ din acest comunicat uneperist, mai ales pentru a sublinia că virgula dintre subiectele refuzul, respectiv primarul și viceprimarul, și predicatele arată, respectiv nu au căderea aparține agramaților redactori ai comunicatului și nu mie.

„UNPR consideră că astfel de gesturi provocatoare au ca singur scop încurajarea unor acțiuni îndreptate împotriva intereselor României. Din acest motiv, solicităm instituțiilor statului să ia măsuri de urgență pentru a nu permite generalizarea unor astfel de atitudini ce pun în pericol însăși statalitatea României” se spune imediat mai departe, în același text.

Oameni buni, este vorba despre un paratrăznet! O fi acest paratrăznet o găselniță a celor ce nu au mai vrut să aibă drapelul pe turla Primăriei din orașul lor. Dar paratrăznetul nu a fost instalat peste noapte, la aflarea veștii că vin veteranii cu un nou drapel, după ce cel vechi fusese dat jos, ca să facă loc paratrăznetului. El a fost trecut în studiul de fezabilitate al reabilitării clădirii, în caietul de sarcini, în proiectul constructorului și în planul său de lucru, adică în documente ce au fost întocmite și făcute publice cu mult timp înainte de sosirea veteranilor. Mai mult ca sigur că au văzut aceste documente și consilierii români din Primărie, precum și oricine altcineva ar fi fost interesat de soarta tricolorului sfânt-gheorghian.

Dar, pe vremea aceea, nu s-a făcut vâlvă. Pentru că, dacă s-ar fi făcut, nu ar fi avut impactul mediatic scontat. Iar vicepremierul „pentru securitate națională” și ministru de interne, profesor universitar doctor și conducător de doctorate, general de justiție și ofițer de intendență în rezervă Oprea Gabriel nu ar mai fi putut poza în apărătorul „intereselor României”, al „statalității României”, al „Constituției României” și al „veteranilor României”.

Așa că, adevărata știre serioasă este că domnul Oprea G. de la Guvern, dar și de la Ministerul de Interne, de la Academia de Științe ale Securității Naționale, de la Școala Doctorală a Academiei Naționale de Informații și de pe unde mai este el folosește tehnicile războiului psihologic împotriva propriului public, călcând cu cizmele și cu cinism pe simboluri și concepte strategice, pe valori naționale și pe oamenii înșiși, în marșul său schiop spre rebrenduire ca om de stat și salvator de nație.

Iar adevărata știre gravă este că îi ține.