De ce as cumpara o carte?

Răspunsul corect la întrebarea de ce aș cumpăra o carte este ca să o am. Să o posed. Să fie a mea! Dacă dumneavoastră credeați că răspunsul corect ar fi trebuit să fie ca să o citesc, vă înșelați. Nu aveți nevoie să cumpărați nicio carte ca să o citiți. Este suficient să o împrumutați de la bibliotecă sau de la cineva. Așa că, deși este de așteptat ca oricine să cumpere o carte cu intenția să o și citească, nu de aceea se cumpără cărțile.

Mai ales cele care nu sunt de referință. Adică acele cărți la care revii mereu, pentru a folosi ceea ce scrie acolo. Cum ar fi o enciclopedie, de exemplu. Dacă nu este de referință, o carte care se citește la fel ca și ziarul, o singură dată, după care se uită, este cumpărată din alte motive.

Negustorii de carte știu cel mai bine de ce se cumpără cărțile. În general și în fiecare caz în parte. Dacă nu ar ști, ar fi cu toții faliți. Ei știu, chiar în detaliu, cam în câte exemplare se va vinde o anumită carte și la ce preț, cu mult timp înainte de a investi primul leu în producție.

Dacă este să ne luăm după aspectul târgului de carte de anul acesta, Bookfest 2016, am putea zice, fără să ne fie teamă că am greși prea tare, că modelele principale de negustorie cu cartea sunt două. Unuia i-am putea zice Răpirea din serai, iar celuilalt Tigaia de ocazie.

Denumirea de Răpirea din serai mi-a fost inspirată din observația că toate cărțile prezentate la târg aveau coperți dintre cele mai frumoase, mai atrăgătoare. Doar că majoritatea erau scrise pe hârtie de cea mai scăzută calitate și cu o imprimare mai întotdeauna neglijentă. Ceea ce ne duce cu gândul la parveniții secolului al XIX-lea, care își tapetau pereții cu rafturi de bibliotecă, în care puneau cărți legate în piele, după mărimi și cu același model, indiferent de conținut. De la acest gând și până la asocierea gestului de a cumpăra cărți cu cel de a achiziționa o carpetă, doar pentru că arată colorat și dă o prezență deosebită pe perete, nu a mai fost decât un pas.

În multe cazuri, și la acest târg, la fel ca și într-o prăvălie permanentă de cărți, conținutul mărfii poate fi comparat cu valoarea artistică a unei carpete cu Răpirea din serai. Sunt cărți vechi, unele re-editate, altele lăsate așa cum sunt de cinci-zece ani, dar scoase din nou la vânzare, pentru copertă, desigur. Apoi sunt cărți despre orice altceva decât ceea ce ar trebui să ne intereseze. Sau, măcar să ne iște un gând nou, ceva. Așa cum sunt cărți ușoare, pentru scrierea cărora singurul efort făcut a fost doar cel al lovirii tastelor cu degetul. Sunt multe traduceri și puțină literatură românească originală și contemporană.

Același târg de carte, din București, de anul acesta, m-a dus cu gândul la cozile de la deschiderea unui nou super-magazin, când tigăile se vând la jumătate de preț, iar publicul se înghesuie să pună mâna pe cel puțin câte una. Nu că i-ar trebui, dar este o ocazie! Nu este de colea să o ții apoi în sertar, ori agățată pe perete, nouă și frumoasă, când știi că ai dat pe ea doar jumătate din preț. La târgul nostru, toți editorii și-au etalat marfa cu prețul special, redus, discontat afișat ostentativ, să se vadă de departe. Că, doar de aceea am venit să cumpărăm de acolo și de la ei. Pentru că este ieftin! Când mai prindem noi o asemenea ocazie?!

Vorbim aici de negustorie. Asta nu înseamnă că editorii și-au propus să elimine cartea bună, vandabilă celor care au nevoie să o posede pentru ceea ce este, nu pentru cum arată ori pentru cât de puțin costă. Nu. Ei au editat și au adus la Bookfest și carte din aceasta. Doar că nu pentru asta s-a ținut târgul. Și, pe bună dreptate. Pentru că cine este consumator de carte bună pornește oricum în căutarea ei. Nu așteaptă un an, ca să vină la târg.

Dacă ar fi să propun un motto al acestui târg, cel mai potrivit ar fi „Sint vechi, domnule!” Adică, un text care poate însemna mai multe lucruri, este misogin, cu o ortografie strâmbă, pre-conservator, confiscat de o anumită ramură a intelectualității românești și irelevant, în cele din urmă. Dar nu pentru atributele astea l-aș fi propus. Nici pentru faptul că textul ăsta deja străjuiește frontispiciul unei gazete. Ci pentru că ne cantonează într-un univers caduc. Din care lipsește comunicarea. Conexiunea. Rețeaua.

Ne-am fi așteptat ca târgul să se adreseze vânzătorilor de carte și librarilor. Care să poată accesa producția anticipată de carte, adunată la un loc. După care să emită cereri de tiraj, pentru acele produse pe care ar vrea să le ofere clienților consumatori de carte. N-am văzut, însă, niciun cubicul unde să se poată încheia vreun contract din acesta. N-am văzut niciun librar asistând la frecventele lansări de carte, punând întrebări și interacționând cu editorii și autorii, în vederea promovării acelor cărți și la el acasă. Poate de aceea i-au și zis salon acestui târg.

Caducul, învechitul se putea vedea cu ochiul liber și prin absența completă a cărții electronice. Nici măcar nu exista o conexiune liberă de internet, pentru cumpărătorul care ar fi venit cu tableta sau cititorul de carte după el. Exista pe acolo o rețea a Romexpo, gazda târgului, dar aceea nu era accesibilă publicului. Nici măcar negustorii de carte nu o foloseau.

În afara acestor mici și, până la urmă, irelevante gânduri, precum și în afara mirosului greu de pește prăjit ori de mici la grătar, care invada spațiul interior de fiecare dată când cineva deschidea ușa pavilionului expozițional, târgul de carte Bookfest de anul acesta mi-a prilejuit clipe de carte frumoasă, întâlniri întâmplătoare și intenționate dintre cele mai plăcute și speranța că lectura cărții tăiate din copacii patriei nu a murit.

Un american la Bucuresti

Aflu dintr-un anunț că excelența sa Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, va susține o conferință publică despre NATO în Secolul 21, în fața studenților Universității București, în data de 8 iunie 2016. Adică, cu exact o lună înaintea Summit-ului Alianței Nord-Atlantice, ce se va întruni la Varșovia, în Polonia.

Foto: romania.usembassy.gov

Probabil că astăzi, 2 iunie 2016, discursul domnului ambasador este deja într-o fază avansată de redactare, dacă nu cumva este deja finalizat. Cu toate acestea, îmi permit să îi sugerez excelenței sale câteva aspecte pe care poate ar vrea să le abordeze, dacă nu cumva s-a și pregătit deja să o facă, fără să mai aștepte sugestiile mele. Nesolicitate, de altfel.

Summit-ul de la Varșovia a fost gândit, de la început, ca pe cel de-al doilea summit NATO de descurajare a unui eventual război iscat de Federația Rusă în Europa, după ce Moscova desconsiderase toate aranjamentele de pace, încredere și cooperare pe care se bazează arhitectura de securitate continentală, prin anexarea provinciei Crimeea, de la Marea Neagră, în 2014. Ca urmare, ne așteptăm ca și acest summit, la fel ca și cel anterior, din Newport, Wales, să anunțe hotărârea aliaților de a se opune oricăror noi tentative ale Rusiei de a zgâlțâi și mai mult aceste aranjamente, până să nu mai rămână nimic din ele.

Unul dintre cele mai importante, dacă nu chiar cel mai important aranjament de securitate continentală și regională este prezența militară americană în Europa. Fără această prezență, cunoscută și cu numele de legătura trans-atlantică a Alianței, ori pilonul american pe care este construit întreagul edificiu de securitate, nu am fi putut avea cei 70 de ani de pace generală.

Nu poate fi o coincidență faptul că postura agesivă a Moscovei în Europa a devenit vizibilă la puțin timp după ce Administrația Obama a anunțat strategia sa de „pivotare” în regiunea Pacificului. Între timp, în statele europene membre NATO, a devenit aproape un indicator de avertizare strategică accentuarea campaniilor sau operațiilor mediatice cu tema prezenței malefice militare americane, temă ce cuprinde ideea că această prezență nu numai că aduce a ocupație militară de tip nou, dar induce cu necesitate o ripostă agresivă rusească.

Adică, în accepțiunea rușilor și a agenților lor de influență a opiniei publice țintă, statele care găzduiesc forțele americane, așa cum este și România, își pierd de două ori din securitate. Odată pentru că sunt ocupate de americani și a doua oară pentru că, având americani pe teritoriul lor, devin automat ținte ale armelor strategice rusești.

În aceste condiții, europenii așteaptă de la orice discurs american cu tema NATO răspunsuri la câteva întrebări esențiale. Și nu numai răspunsuri ca atare, dar și indicii, dacă nu chiar garanții, că aceste răspunsuri sunt valabile, sincere și credibile.

Este conștientă America de rolul strategic, istoric, pe care îl joacă în menținerea păcii și securității în Europa, continentul cu cele mai dese, mai extinse și mai devastatoare conflagrații, de-a lungul istoriei, până la permanentizarea acestei prezențe americane pe teritorul său?

Când zicem America, nu ne gândim doar la actuala Administrație, ci la întreaga națiune adunată sub drapelul cu stele argintii și dungi roșii și albe. Atât întrebarea cât și precizarea noastră sunt legitime, în condițiile în care vedem la televizor zeci de mii de americani care ovaționează ideea că America nu are nicio responsabilitate strategică pentru pacea mondială sau cea europeană. Și mai aflăm că sunt alte multe milioane de americani care l-ar vota pe cel ce are asemenea idei.

Este conștientă America de faptul că popoarele europene care îi găzduiesc forțele au făcut o alegere strategică conștientă, bazată pe comuniunea de valori cu națiunea americană și nu doar au reacționat pozitiv la o ocazie profitabilă, „abuzând” națiunea americană?

Ce motive am putea găsi ca să stăm liniștiți și să nu ne așteptăm ca, la un moment dat, în viitorul previzibil, să ne trezim cu o notă de plată pentru faptul că suntem aliați, alta decât cea pe care am convenit să o plătim, atunci când ne-am aliat cu Statele Unite pentru asigurarea păcii și securității la noi acasă, în Europa? Ne referim la un fel de taxă pe „abuzul” de America, plătibilă în bani sau în natură, viitorului președinte.

Nu ne gândim aici doar la un anumit candidat la președinția americană, cel care propune un fel de târg comercial, în locul unor aranjamente strategice de securitate globală și continentală. Acest candidat este mai puțin semnificativ în ecuația strategică, chiar dacă ar avea șanse incontestabile să devină președintele tuturor americanilor. Îngrijorătoare este opinia publică ce se formează acum pentru susținerea unor idei izolaționiste, îngust-comerciale, de profit imediat, în esență irațional-populiste, opuse intenționat comandamentelor superioare, strategice, istorice. Pentru că, odată însușite asemenea idei, opinia publică americană ce le adoptă ar putea influența politica de securitate a oricărei administrații, indiferent de numele ocupantului Biroului Oval de la Casa Albă.

Ce are de gând America să facă în continuare, pentru descurajarea tentativelor rusești sau ale oricărei alte națiuni ce ar vrea să profite de pe urma șubrezirii arhitecturii de securitate europene, altceva decât prezența sa militară, permanentă sau la chemare, în termen scurt?

Concret, are de gând America să stea și să aștepte ca sacțiunile aplicate în prezent să își facă efectul? Ori să aștepte ca altcineva să preia inițiativa unor negocieri strategice, pentru reconfigurarea aranjamentelor de securitate euro-atlantice? Și mai concret, în condițiile în care s-a dovedit că statele slabe, șubrede sau corupte sunt ținte predilecte ale influenței strategice rusești, cum este cazul recent al Greciei, ce are de gând America să facă pentru întărirea acestor state? Altceva decât prezența sa militară, desigur.

În fine, având în vedere că Summit-ul de la Varșovia are loc cu luni bune înainte de alegerea unui nou președinte american, dar deciziile Summit-lui se iau pentru cel puțin doi ani de atunci în continuare, care sunt elementele de dialog prin care Statele Unite își conving aliații lor că ceea ce se va conveni la acest Summit va fi implementat de Administrația lor, indiferent de rezultatul alegerilor prezidențiale?

Desigur, răspunzând la aceste întrebări, excelența sa ambasadorul american în România nu își pierde dreptul său legitim să întrebe, la rândul său, ce fac europenii pentru propria lor securitate? Și numai europenii, așa, în general, ci românii înșiși, că tot ne aflăm la București.

Ba, chiar mai mult decât atât, suntem nerăbdători să aflăm și ce așteaptă America de la noi, românii, dacă tot suntem aliați în Organizația Tratatului Atlanticului de Nord – NATO.