Ființa umană nu se deosebește de celelalte animale prin darul vorbirii, deoarece sunt diferite forme non-verbale ba chiar și semi-verbale de comunicare între toate animalele. Ființele umane nu se deosebesc de animale nici prin inteligență, pentru că sunt semeni de-ai noștri cu un coeficient de inteligență care l-ar face de rușine chiar și pe un bondar. Nici munca nu îl deosebește pe om de celelalte animale, pentru că sunt destui oameni leneși sau chiar incapabili de muncă, precum și multe animale harnice și destoinice.
Ce îl deosebește pe om de animale este credința în Dumnezeu. Doar omul crede că există un Dumnezeu al său și al tuturor și și-l imaginează pe Acesta ca fiind după chipul și asemănarea sa. Iar omul, asemuindu-se lui Dumnezeu, are două caracteristici pe care nu le găsim la alte animale: capacitatea de creație și capacitatea de distrugere. Omul tinde să creeze din nimic, la fel ca Dumnezeu, dar mai are până să ajungă acolo. În schimb, spre deosebire de Dumnezeu care este distrugătorul doar al propriilor creații, omul tinde să distrugă mult mai mult decât a creat el vreodată.
La rândul său, Dumnezeu are și capacitatea de a-i proteja, îndrepta, îndemna, sfătui și ajuta pe cei care cred în Acesta. Iar omul, tinzând să fie după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, încearcă să protejeze, să îndrepte și să ajute pe cei inferiori sieși. Cu cât încearcă mai mult, cu atât se situează mai aproape de Dumnezeu. Și, la fel de adevărat, cu cât se îndepătrează mai mult de la compasiunea, sprijinul și chiar dăruirea pentru cei mai slabi, cu atât se îndepărtează de dumnezeire.
Dacă aceste calități de creație și de distrugere nu au un nume generic, idealul de dumnezeire prin protejarea, îndreptarea, îndemnarea, sfătuirea și ajutorarea celor inferiori sau mai slabi se numește generic umanitate.
Nu avem cum să nu le spunem oameni și celor care doar distrug fără să creeze nimic, care nu cunosc sentimentul de protejare și ajutorare a celor mai slabi sau inferiori, cărora nu le pasă de cei din jur, fie ei alți oameni sau animale, adică celor care nu au umanitate. Lor le putem spune doar că sunt oameni fără Dumnezeu.
Iată o listă cu asemenea oameni fără Dumnezeu: Sulfina Barbu, Ion Călin, Ionel Palăr, Gheoghe Ciocan, Edler Andras Gyorgy, Mihai Cristian Apostolache, Marin Bobeș, Victor Boiangiu, Dan Bordeianu, Cristian Buican, Gheorghe Sorin Buta, Bogdan Cantaragiu, Mircea Dușa, Vasile Gherasim, Zanfir Iorguș, Ghervazen Longher, Costică Macaleți, Antonella Marinescu, Ileana Carmen Moldovan, Ioan Oltean, Cornel Pieptea, Neculai Rățoi, Denes Seres, Vasile Filip Soporan, Nicolae Stan, Mihaela Stoica, Lucia-Ana Varga, Aurel Vlădoiu Sorin Ștefan Zamfirescu, Valeriu Ștefan Zgornea.
Aceștia sunt membrii Comisiei pentru administrația publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic din Camera Deputaților din Parlamentul României. Ei au votat în unanimitate Raportul comisiei privind modificarea unei ordonanțe de urgență care reglementează regimul câinilor fără stăpân. Acest lucru nu îi califică neapărat ca fiind fără Dumnezeu, dar, dacă ne uităm la ce amendamente au propus și votat tot ei și tot în unanimitate, atunci da, sunt cu siguranță oameni fără de Dumnezeu.
Vorbim despre un text de lege votat de Senatul României în decembrie 2007 și care, de atunci se perindă prin diferitele coridoare și cotloane ale Camerei Deputaților. El a ajuns și în plenul acestei camere la 7 martie 2011, unde s-a votat cu 70 voturi pentru, 37 împotrivă și 5 abțineri o propunere de retrimitere a acestuia în comisia nominalizată mai sus, pentru completări.
Să vedeți ce ticăloșie au propus ca amendament acești comisari deputați. Față de textul inițial și cel al Senatului, care prevedeau că acei câini fără stăpân care sunt bolnavi incurabili să fie eutanasiați, oamenii ăștia au propus ca și alte categorii să sufere același tratament, respectiv cei „bolnavi grav, irecuperabili, câini agresivi,” „câinii periculoși, câinii de luptă și atac, care au fost lăsați în libertate și nu pot fi identificați”.
Mai mult și mai ticălos, acești oameni fără Dumnezeu își bat joc de sistemul de legiferare din România și reintroduc, în definiția eutanasiei, un text respins de Senat. Senatul a aprobat definirea eutanasierii ca fiind „un act de sacrificare prin procedee rapide și nedureroase”. Comisia noastră vine în unanimitate cu textul: „Eutanasia este un act de sacrificare prin procedee rapide și nedureroase, a câinilor prevăzuți la alineatul (1) ori care nu au fost revendicați sau adoptați în condițiile și în termenele stabilite prin prezenta ordonanță de urgență”. Și nu fac asta ca proștii, ci înscriu în dreptul amendamentului explicația că „definiția eutanasiei este completă și cuprinzătoare”. Deci, nu ca proștii ci ca ticăloșii. Adică, ce mai contează că am stabilit ce categorii (largi și nejustificate) de câini pot fi eutanasiați, în funcție de agresivitate, stare de sănătate și așa mai departe. Până la urmă, aveți orice fel de câini capturați? Atunci, ucideți-i!
Iar, ca să nu fie nici un dubiu, în articolul următor se specifică cu claritate că rămâne la decizia consiliilor locale dacă ucid sau nu toți câini aflați în posesia lor, după un anumit timp.
Mi-ar face o plăcere diabolică să public aici și listele celor care i-au votat pe acești oameni fără de Dumnezeu în Parlamentul României. Dar votul a fost secret și, probabil și trucat pe alocuri. Asta nu înseamnă că ei nu pot fi sancționați de opinia publică pentru lipsa lor de umanitate.
Text pubicat inițial în Clubul Cetățenilor Români
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu