Jungla de beton

Alegerile locale, ce se vor petrece în curând, sunt pregătite atât de rudimentar, încât ne pot duce, cu ușurință, cu gândul la preistoria populației autohtone. Încruntați sau zâmbitori, autoritari sau prietenoși, candidații la primării sunt cocoțați pe ziduri, stâlpi și panouri publicitare, de unde transmit „mesaje” către votanții încântați că sunt, în sfârșit, și ei băgați în seamă, chiar dacă doar o dată la patru ani. Cei ce candidează de pe scaunele primariale propun „continuarea”, pe când cei nou veniți să îi înlocuiască propun „schimbarea”.

Unii dintre ei mai ies și în public, de regulă la televizor, că pe străzi și pe la casele oamenilor este prea complicat să se arate, precum și total lipsit de eficiență mediatică. Văzuți în direct sau în reluare, candiații se dovedesc a fi niște inși penibili, inculți și prost crescuți, care vor să fie primari fie pentru că ăilalți sunt și mai penibili, inculți și prost crescuți decât ei, fie pentru că și ei sunt tot la fel ca și ceilalți, așa că, de ce să nu se aleagă ei în locul celorlalți. Chiar și doctorul de la Primăria Generală a Capitalei se arată mai din popor sau mai din topor decât ar trebui să îl justifice titlurile academic și universitar din palmares, probabil pentru ca nu cumva să facă notă discordantă față de contra-candidații săi.

            Cu toții, indiferent de urbe, au o mare problemă. Nu pot să explice, în câteva cuvinte sau într-o lozincă, de ce ar trebui să îi alegem exact pe ei. În trecut, asemenea explicații nu erau necesare. Pe atunci, era suficient să se arate al cui este candidatul și gata, se alegea sau nu, în funcție de emulația politică locală. De exemplu, dacă era al lui Iliescu sau al PSD și candida în sudul Moldovei sau în Oltenia era ca și ales, chiar dacă nu scotea o vorbă pe nici un afiș electoral. Cum, dacă era al lui Băsescu sau al PD-L și candida în nordul Moldovei sau în Ardeal era ca și ales, în aceleași condiții. Acum, însă, nu mai este cazul să aducă nimeni vorba de partide sau de „leaderi” politici. O asemenea vorbă ar crea numai și numai confuzie.

            Trei partide parlamentare s-au contopit într-o uniune, pentru a pune mâna pe puterea politică la nivel central, cu sacrificarea deliberată a aleșilor locali, rămași să candideze fiecare cum poate și sub ce siglă se găsește pe acolo, pe unde sunt fotoliile de primar sau consilier. Alte două partide parlamentare, aflate până mai ieri într-o „coaliție” la guvernare, sunt acum mai separate ca niciodată, dar atât de compromise încât cei ce candidează sub sigla lor preferă să o deseneze minuscul, într-un colț de afiș, fără să mai folosească și culorile ce le-au consacrat. Maghiarii numai de uniune nu mai pot vorbi, pe când celelalte partide sunt prea departe de electorat pentru a însemna ceva în favoarea candidaților acestora. Singurii care se arată uniți în jurul „Centralei” sunt anonimii de la partidul domnului Dan Diaconescu Direct.

            Alegerile generale, ce or să vină când or să vină, vor avea măcar șarmul desuet al promisiunilor deșarte, de tipul „alegeți-mă pe mine, ca să vă fie bine” ori „partidul nostru vă va da mai mult decât partidul lor”. Șarm pe care alegerile locale nu pot să îl dobândească, pentru că acum este vorba de „gospodarii” localităților Țării. Ăștia nu au cum să dea ceva, ci doar să promită că vor avea grijă de avuția de beton a urbei, ceea ce nu este puțin lucru, dar cui îi pasă de o asemena avuție?!

            Unii cu ceva tupeu rămas de pe vremea când domnul Băsescu Traian era foarte popular cu asemenea „îndrăzneală” îndrăznesc totuși să promită enormități de tipul „dau case la toată lumea”, ori „dau transportul gratuit”, sau „voi fi hingherul numărul unu al urbei”, de parcă asta ar fi treaba primarului sau acestea ar fi lista de priorități a orașului sau comunei.

            Știu câțiva primari în funcție care merită să fie realeși, cum știu și câțiva candidați ce merită să fie aleși în câteva orașe și comune ale Țării. Aceștia se străduiesc să înțeleagă mersul lucrurilor în urbea lor, își fac griji pentru problemele reale și majore ale cetățenilor, vin cu soluții manageriale și caută mijloace și resurse pentru a pune în practică aceste soluții. Vestea bună este că și alegătorii și-au dat seama de aceste aptitudini ale candidaților și, foarte probabil, îi vor alege sau realege, după caz.

            Din păcate, însă, ca locuitor al Bucureștilor, eu nu am luxul de a avea vreun candidat la Primăria Generală a Capitalei care să fie la înălțimea provincialilor de care am zis mai sus. Și nici cu sectoarele nu stau mai bine.