Prin Capitală în puța goală

Edilul Capitalei, domnul doctor, le are cu statuile. Un domn comentator ceva mai intelectual, deși originar de la țară, chiar s-a aventurat sa psihanalizeze fenomenul, speculând că i se trage domnului primar general doctor din copilăria sa, petrecută între cărți și tablouri pe pereți. Din păcate, domnul respectiv nu s-a aventurat până acolo încât să speculeze și ai ori ale cui erau, sau fuseseră pereții, cărțile și tablourile între care a crescut de mic domnul doctor.

În tot cazul, una dintre statui, ce este cam de mărime naturală și așezată pe treptele unui palat bucureștean, fără soclu și, deci, la înățimea privitorului, a trezit interesul cucoanelor de pe trotuar. Fără să știe la ce servește palatul, cuconetul au observat imediat că statuia este în puța goală.

Dacă nu era așa, ci statuia ar fi avut și chiloței ori un alt acoperământ, probabil că aceste cucoane s-ar fi plimbat mai departe pe trotuar, fără să o remarce. Precum și, dacă statuia ar fi fost cu penisul în erecție, poate nici nu s-ar mai fi dat duse de acolo. Iar, dacă tot rămâneau încremenite suficient de multă vreme, ar fi aflat că palatul bucureștean adăpostește Muzeul Național de Istorie a României, chit că nici această informație nu le-ar fi spus mai nimic.

            Câțiva trecători au reușit să își ridice privirea mai sus de testiculele de bronz și au descoperit că statuia reprezintă un bărbat ce ține pe palme o cățea ori lupoaică, ca și când ar fi vrut să o dea cuiva în dar. Cum în jurul gâtului animalului flutură un șal, au început speculațiile privind simbolistica statuii.

            Că este vorba despre Traian, împăratul roman de origine iberică de acum două mii de ani, scrie pe placa de sub statuie. Că animalul din genul canis integrat în aceiași statuie este unul din specia lupus scrie tot acolo, titulatura statuii fiind „Traian și lupoaica”.

S-a speculat însă că ar fi vorba despre Lupa Capitolina, adică statuia cu o lupoaică de pe Capitoliu, din Roma, înfiptă la Km 0. Imposibil să fie așa, pentru că lupoaica capitolină nu este importantă deoarece este o statuie amplasată în colțul primăriei Romei, ci pentru că, împreună cu ea sunt reprezentați și părinții Romei, Romulus și Remus, pe când erau prunci, alăptându-se de la țâțele lupoaicei. Fără ei, orice reprezentare de mamifer feminin din genul canis, indiferent de specie, rămâne exact atât, o cățea. Nici urmă de simbolistică aici. Este ca si când ai sculpta o mârțoagă și te-ai aștepta ca toată lumea să înțeleagă că este vorba despre faimosul Don Quichotte de la Mancha, călare pe Rosinante, dar fără să sculptezi și călărețul.

S-a mai speculat că fularul din jurul gâtului animalului din statuie ar fi un șarpe cu cap de lup, ceea ce ar reprezenta faimosul steag de luptă dacic, așa cum ne-a rămas el imortalizat de romani în istoria lor vizuală, inclusiv în basoreliefurile Columnei lui Traian. Și că lupoaica plus steagul cu șarpe, avânt capul comun, ar însemna formarea poporului român. Ceea ce ar fi cam la fel cu a sculpta doi inamici pe câmpul de luptă împreunându-se și devenind doar unul, așa, ca în vorba lui Shakespeare cu animalul cu două spinări, din Romeo și Julieta.

Dacă ar fi după mine, singura speculație simbolistică pe care aș face-o ar fi să mă gândesc la faptul că artistul plastic în cauză este un comunist convins, care continuă să promoveze propaganda comunistă la mai bine de douăzeci de ani de la câderea acelui regim politic, în România. Speculație întărită de faptul că omul a reușit să vândă aceiași statuie de trei ori, în decurs de 20 de ani, dintre care de două ori statului nostru, ceea ce este, trebuie să recunoaștem, o performanță pentru un român din România, unde arta plastică este ca și inexistentă.