De-neînlocuitul

Joi, 21 martie 2013, domnul Băsescu Traian, comandantul Forțelor Armate, președintele Consiliului Suprem de Apărare a Țării și președintele României a descoperit și anihilat „un act de trădare națională” și „un act împotriva securității naționale și a Armatei Române”. Și, la fel ca găina din povestea Punguța cu doi bani, care și-a anunțat cu voce tare emiterea unei mărgeluțe, domnul Băsescu a anunțat realizarea domniei sale cu surle și tobe, într-o „declarație de presă”.

Deoarece paragraful referitor la acest caz, din transcriptul publicat pe site-ul prezidențial al respectivei „declarații de presă”, cuprinde nu mai puțin de 1081 cuvinte, ceea ce îl face imposibil de citit și înțeles, vă spun eu, acum, în câteva cuvinte, despre ce este vorba cu trădarea și apărarea securității naționale. Domnul Băsescu a primit spre promulgare o lege de modificare a Statutului cadrelor militare și a constatat că modificarea se referea la condiția de ieșire obligatorie din serviciul activ a ofițerilor care îndeplinesc vârsta standard de pensionare sau care nu îndeplinesc baremele de condiție fizică stabilite. Rămânerea în activitate ar presupune o aprobare anuală, dată de „conducătorul instituției”, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 60 de ani. A mai constatat domnul Băsescu că domnia sa nu poate fi de acord cu aceste modificări, fiind foarte mulțumit cu situația actuală, când ofițerii ies la pensie la 60 de ani, deși vârsta de pensionare este de 55 de ani și șase luni, iar neîndeplinirea baremelor de condiție fizică nu are nicio consecință.

Unde ar fi, în această relatare, trădarea națională sau atacul împotriva securității naționale și Armatei României? Numai domnul Băsescu știe. Domnia sa crede că aplicarea legii imediat după publicare ar duce la o „decapitare de 41 de generali”. Se pare că domnul Băsescu nu a vrut chiar să ne facă să credem că generalii respectivi își vor pierde, la propriu, capetele, deși un cititor sau ascultător neavizat sau neatent al vorbelor sale ar ajunge foarte ușor la un asemenea înțeles. Domnia sa a vrut, probabil, să spună că armata ar fi decapitată prin scoaterea celor 41 de generali din activitate, ceea ce, în mintea prezidențială, ar echivala cu o trădare națională sau cu un act împotriva securității naționale și Armatei României, dar nu i-a ieșit din prima încercare.

Desigur, orice om cu capul pe umeri și-ar da seama că domnul Băsescu exagerează. La fel cum zicea, mai demult, de amenințarea moldovenească, ori de pericolul rusesc de a confisca Marea Neagră, sau de lovitura de stat dată de Parlament, deși niciunul dintre aceste evenimente nu s-a dovedit real vreodată, tot așa vorbește acum de trădare și acte împotriva Țării și Armatei sale, când, de fapt, avem de-a face cu niște detalii administrative.

Orice armată normală, indiferent de mărime și putere, își construiește sistemul de comandă și control pe principiul că nimeni nu este de neînlocuit. Acest principiu vine din străfundurile științei războiului și se bazează pe observația de bun simț că un om de neînlocuit devine automat cea mai mare vulnerabilitate a sistemului de putere militară sau un centru de greutate ce va fi supus atacurilor preferențiale ale adversarului. Pe timp de pace, de-neînlocuitul va fi supus tentativelor de corupere sau de neutralizare a lui, în principal prin discreditare, iar, pe timp de război, va fi ținta preferată a loviturilor inamicului. Pentru aplicarea acestui principiu, orice comandant sau șef are un locțiitor, adică pe cineva care îi poate ține sau lua locul instantaneu, fără ca unitatea militară sau comandamentul să sufere câtuși de puțin.

Este, deci, normal ca Parlamentul să decidă ca din corpul activ al ofițerilor să facă parte doar acei generali care îndeplinesc anumite condiții de vârstă și pregătire fizică și să îi scoată din activitate pe cei care nu le îndeplinesc, fără să se preocupe că, datorită acestei decizii firești, s-ar putea produce o „decapitare” a Armatei, pentru simplul fapt că acest lucru nu este posibil, dacă se aplică principiul că nimeni nu este de neînlocuit.

Mai mult, deoarece decizia aceasta este una politică, cum este și corect să fie, legiuitorul a prevăzut și posibilitatea ca cei ce ar trebui să iasă din sistemul activ să poată rămâne de la an la an, până la vârsta de 60 de ani, tot printr-o decizie politică, în funcție de situația particulară a fiecărui general în parte. Deci, este exclus să se poată produce o „decapitare” în masă.

Putem privi însă cazul acesta ca pe unul de manual, dacă ne uităm mai atent la mentalitatea celui aflat în fruntea sistemul național de securitate și apărare, respectiv la domnul Băsescu Traian. Sunt două aspecte mai importante de comentat aici. Unul este cel minor și se referă la incapacitatea domniei sale, ca un de-neînlocuit notoriu ce este, de a înțelege că, cel puțin în domeniul militar, nu există nimeni care să fie de neînlocuit, decât dacă vrem ca acel domeniu să fie slab, fără vlagă și la discreția inamicului probabil sau real. Celălalt aspect, cel major, se referă la modul complet corupt în care domnul Băsescu înțelege rolul și locul legilor în statul România, al cărui președinte se ține cu dinții și ghiarele să rămână.

Este specifică domnului Băsescu Traian credința că legile se dau special pentru unul sau altul și nu la modul general, pentru toată lumea. Adică, dacă se stabilește prin lege o vârstă la care generalii trebuie să lase locul altora, domnul Băsescu se gândește la un anumit general sau la anumiți generali pe care legea i-ar viza direct și personal și pe care legiuitorii și-ar dori să îi vadă „scoși din sistem”. Și, deoarece acei generali îi sunt loiali nu Țării, ci domniei sale personal, probabil până în pânzele albe, se simte dator să îi apere de o asemenea „trădare națională” tot până în pânzele albe. Bineînțeles, deși i-a numit pe cei „41 de generali”, domnia sa are în minte doar doi-trei generali, iar aceștia nu de la Armata României, ci de la „structuri”, adică de la serviciile secrete foarte militarizate, pe care le păstorește direct și pe care le utilizează personal, pentru cine știe ce scopuri oculte.

De aceea, domnul Băsescu folosește cu nonșalanță funcția sa de promulgare a legilor, cu care l-a investit Constituția României, pentru a retrimite legea de modificare a Statutului cadrelor militare înapoi în Parlament, spre rectificare. Pentru că, fiind de neînlocuit, domnia sa vrea să îi facă la fel de dependenți de el și pe de-neînlocuiții ce îi servesc acum drept putere personală.

Post scriptum

Un subiect interesant ar mai putea fi și discursul prezidențial din punct de vedere al formei, nu numai al conținutului. Nu este un secret, dar caracterul rudimentar, la limita analfabetismului, al limbajului său este un fapt ignorat de majoritatea celor care se mai uită în gura domnului Băsescu Traian. Trecut prin școală din mila profesorilor sau pe pilele tatălui, de fiecare dată când vorbește în public, domnul Băsescu dovedește timide și răslețe cunoștințe de exprimare în limba română literară. Acum, construcția „act împotriva ... a Armatei Române” este un exemplu tipic de asemenea precaritate educațională. Dar, mult mai serioasă este construcția „trădare națională”, care, după toate canoanele lingvistice consacrate, înseamnă că o întragă nație trădează ceva și nu, că cineva trădează o națiune, cum, probabil, ar fi vrut să zică domnul Băsescu dar nu a știut mecanismul de formalizare verbală a unei asemenea idei, pentru că a chiulit sau nu a fost atent la lecția respectivă. Dacă ar fi știut, ar fi zis mai degrabă „act de trădare a națiunii”. Sau, cine știe, poate chiar așa a vrut să zică, adică să culpapilizeze o întreagă națiune că trădează interesul personal al domnului Băsescu să mențină în funcții câțiva generali obedienți și loiali sieși.