Joaca de-a legea

În ultima săptămână, cele două organizații asociative ale militarilor care nu mai sunt activi, respectiv Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Al. I. Cuza”, zisă și ANCMRR și Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, zis și SCMD, au fost în contact cu diverși leaderi politici, între care s-a remarcat domnul Oprea G. de la Guvern, pe subiectul revenirii pensiilor militarilor ce au scăzut în urma revizuirii la cuanumul avut în ultima lună a anului 2010. Aceste contacte au fost urmate de vești cum că s-ar fi depus la Parlament proiecte de lege care să rezolve acest subiect, iar două asemenea proiecte au apărut pe internet, câte unul pentru fiecare organizație asociativă a militarilor foști activi.

Guvernanții înșiși nu au dezvăluit care le-ar fi interesul real pentru acest subiect, astfel încât fiecare dintre comentatorii veștilor a putut să își închipuie ce motiv i s-a părut mai credibil sau mai apetisant pentru cititorii blogului sau articolului său. Numai că, fără cunoașterea concretă a acestui interes, nu putem să ne dăm seama nici de semnificația reală a pregătirilor pentru o nouă legislație și nici de șansele ca această nouă legislație să prindă viață și să își aștearnă efectele asupra celor interesați. Și scriu asta, deoarece textele celor două așazise proiecte de lege, la fel ca și contextul în care au apărut mediatic, mă lasă să cred că nu avem în față un demers serios și riguros legislativ, ci doar o joacă de-a legea, în care s-au prins câțiva parlamentari, din motive personale cu totul neinteresante.

Desigur, recunoaștem de la început că orice parlamentar, mai vechi sau mai nou, are dreptul la inițiativă legislativă în Parlamentul României, drept pe care și-l poate exercita de unul singur, sau împreună cu alți colegi. Iar acest drept nu este o joacă, ci o treabă foarte serioasă. Numai că, atunci când unul sau mai mulți asemenea aleși ai poporului se arată în public că au redactat un text de lege pe o bucată de hârtie, ei, de fapt, nu fac altceva decât să arate exclusiv realitatea că au așternut un text pe o bucată de hârtie. Nimic mai mult. Eu nu am văzut nicio semnătură parlamentară pe niciunul dintre cele două proiecte de lege, așa că nici nu cred că s-a ajuns până acolo încât ele să fie întocmite după regulile de procedură parlamentară. Dar, presupunând că ele au fost semnate și chiar și depuse la Parlament, un timp îndelungat de acum înainte, ele vor rămâne tot doar niște texte aflate pe câte o bucată de hârtie, chiar dacă sunt scrise sub antetul celor două camere parlamenare.

Abia când le va veni rândul, conform procedurilor birocrației parlamentare, vor fi ele discutate în comisii, ocazie cu care se va constata dacă cele propuse în textele respective au vreun sens și servesc interesului public, cerințe pe care ar trebui să le îndeplinească orice lege. După votul consultativ în comisii, respectivele inițiative legislative se vor așeza la altă coadă, pentru voturile în plen, separat în cele două camere. Iar asta numai în urma dezbaterilor plenare, când se vor discuta, aproba sau respinge și amendamentele pe care oricare alt parlamentar le poate face fiecărui cuvânt sau fiecărei idei din textele propuse. Nu cred că se cunosc situații în care inițiativele legislative ale parlamentarilor să fi avut un parcurs mai scurt de un an. Același lucru este valabil și pentru inițiativele legislative ale Guvernului, diferența fiind că acesta poate să își asume răspunderea, pentru a sări peste întregul proces legislativ, sau, în cazul legislației minore, să emită o ordonanță de urgență, ce va trebui apoi aprobată ea de Parlament, care poate face și eventuale modificări, ca în cazul oricărui proiect de lege.

Deci, în momentul în care cineva, indiferent cine, anunță public demararea unui proces legislativ, ca și când cu asta ar fi rezolvat problema, și mai spune și că toate etapele amintite mai sus vor fi parcurse până la sfârșitul lunii în curs, mult mai tare mi se pare că avem de-a face cu o joacă de-a legea decât cu chestie serioasă. Și am ajuns la concluzia aceasta fără să discutăm despre textele de lege propriuzise, sau fără să ținem seama că șeful acestei inițiative legislative nu este altcineva decât domnul Oprea G., un domn care, printe multele lucruri spuse și neîntâmplate, a promis și că își va da demisia dacă vor scădea pensiile militarilor, dar nu și-a mai dat-o, din rațiuni superioare, desigur. Adică, vorbim de un domn fără credibilitate.

Nu o să ne apucăm acum să speculăm ce l-a mânat pe acest domn Oprea să își asume discuțiile cu cele două organizații menționate la început și ideea de inițiativă legislativă în coadă de pește, de după acele discuții. Sunt prea multe de speculat, de la încrengăturile mafiote pe care le-a construit în jurul său și până la cine poate comanda ce procuraturii românești. Ce știu aproape cu certitudine este că nu poate fi grija față de ofițerii scoși din activitate și apoi loviți de reducerile de venituri fără precedent în toată istoria recalculării milioanelor de pensii ale civililor în rândul cărora au fost băgați, fără să îi întrebe nimeni. Pentru că o asemenea grijă nu se naște acum, după ce știi de trei ani că tu ești artizanul acestui atac la adresa lor. O asemenea grijă ori o ai, ori nu o ai. Cum nu poți să fi mumă pentru unii și ciumă pentru alții din același corp profesional, decât dacă nu îți pasă nici de unii și nici de alții, ci doar te servești de unii și te descotorosești de ceilalți.

Cât despre textul proiectelor de lege propuse, ele abordează același lucru, respectiv revenirea cuantumului pensiei actuale la valoarea din decembrie 2010, pentru acele pensii care au scăzut, odată cu revizuirea lor în pensii de asistență socială. Numai că o asemenea măsură nici nu ar trebui legiferată. Deoarece legea pe baza căreia s-au desființat pensiile militare de stat și s-au transformat beneficiarii lor în asistați sociali dă posibilitatea să fie interpetată atât în sensul că nu se diminuează pensiile ajunse mai mici, cât și să se diminueze, fiindcă nu menționează nicio prevedere expresă în acest sens. Carevasăzică, nu numai că nu ar fi nevoie de o nouă lege, dar nici măcar nu este nevoie de o completare a legislației existente, ci doar de o decizie guvernamentală de interpretare a legii existente. Deci, dacă cineva, oricine, ar fi vrut să pună capăt, odată pentru totdeauna, acestei probleme complet artificiale, create, cel puțin aparent, doar din încăpățânarea domnilor Băsescu, Boc și Oprea, de a-și arăta mușchii în fața tinerilor pensionari militari, care au îndărznit să părăsească sistemul activ mai repede decât ceilalți, ar fi fost suficient să aplice legislația generală a pensiilor și la acești noi pensionari, foști militari în rezervă cu drept de pensie de stat. Adică, este nevoie doar de puțină voință politică și atât. Fără niciun efort legislativ suplimentar.

Desigur, inițiatorii noii legislații știu și ei aceste lucruri. Doar că ei preferă să meargă pe varianta lor, în loc să rezolve direct și complet problema, din motive pe care nu le spun nimănui. Unul dintre aceste motive posibile este că, de fapt, ei nu vor să rezolve problema, ci doar să o lungească la nesfârșit, tatonând să vadă când își pierd ceilalți răbdarea și făcându-se că, iată, nu stau chiar degeaba și că mai și mișcă lucrurile din loc. Dar fără să le ducă la capăt, bineînțeles. În tot cazul, dacă veți vrea să vedeți vreodată această problemă rezolvată, va trebui să vă uitați exclusiv la ceea ce face domnul premier Ponta. Este singurul din Guvern care poate face ceva concret, numai să vrea, toți ceilalți fiind prinși, cel puțin aparent, într-un simplu joc de-a legislația, în loc să vină cu vreo rezolvare.