O puștoaică de 15 ani din
ungurime și-a prins părul cu o bentiță tricoloră românească și a mers așa la
școală, tocmai de ziua mondială a maghiarilor de pretutindeni. Cu greu acest
fapt ar putea deveni o știre mediatică. Doar că situația a fost completată de o
dăscăliță sau chiar de mai mulți maturi din școală, care au considerat că este
bine să o apostrofeze pe tânăra domnișoară că nu este frumos să se dea româncă
între ungurii din Covasna, tocmai de ziua lor. Astfel, nimicul a devenit o
știre: un copil român este urgisit în România pentru că vrea să se arate așa
cum este, între ungurii tot din România.
În câteva zile, media
socială și, apoi, „televiziunile” s-au umplut de opinii și detalii despre
întâmplare. S-au creat câteva pagini de sprijin pe Facebook, s-a inițiat și cel
puțin o petiție de condamnare a gestului dascălilor de a interzice bentița
tricoloră la elevi, copilul în cauză a fost invitat la televiziune și a fost
intervievat în presă, opiniile sale teribiliste sau cuminți devenind subiect de
comentarii ale unor adulți flămânzi de a-și folosi capacitatea proprie de
exprimare verbală, numai să li se dea un subiect. Niște reali ori închipuiți
formatori de opinie au propus ca toată lumea să meargă, de acum încolo,
înfășurați în tricolorul românesc, din cap până în picioare, sau, măcar, să
poarte o bentiță tricoloră, la fel ca mica noastră eroină.
Ce se va alege de domnișoara respectivă este relativ ușor de imaginat.
Orice fată la vârsta ei crede că succesul în viață înseamnă să te știe lumea,
să se uite la tine cât mai mulți și, eventual, să te admire cu toții. Prin
atenția care îi este acordată zilele acesta, acest succes este deja atins. Ce
i-ar mai rămâne de realizat în restul celor 70 de ani de viață? Nimeni nu știe,
iar fetei se pare că nu de asta îi pasă ei acum. S-ar putea să rămână în
atenția publicului, să devină chiar o vedetă de televiziune, cum, la fel de
bine, s-ar putea să pățească așa cum a pățit puștiul fotografiat în decembrie
1989 înfășurat în tricolorul românesc cu gaură în mijloc, poreclit Gavroșul Român,
adică să ajungă destul de rău în viață.
Ideea de bentiță tricoloră roșu galben și albastru s-ar putea să prindă și
să dăinuiască o vreme. În România sunt câteva sute de mii de împătimiți ai
ideilor naționaliste, dorinici să se arate în public ca promotori ai acestor
idei, deși ele nu sunt nici acum coerent și complet formulate. Lor li se adaugă
câteva milioane de români necăjiți că
această calitate de român este privită mai mult ca un defect de străini și că
sunt destul de mulți dintre români care se străduiesc să le dea motive
străinilor să gândească astfel, printre ei numărându-se mii de membri ai
așa-zisei elite românești. Deci, un însemn de frondă ar prinde bine tuturor
acestor români, care s-ar mai bucura de o mică atenție meritată, mai ales că nu
li se solicită niciun efort deosebit pentru asta.
Bună dimineața!
RăspundețiȘtergereMă gândeam așa, la speranța de viață, ați stabilit o vârstă bună! Prea bună!
p.s. o mică întâmplare: să tot fie vreo cincisprezece ani de atunci.
Elevilor mei, cărora le eram și dirigintă, le „predasem„ locuțiunile„- subiect foarte frumos, și-au bătut ei capul, fiecare a adus exemple, a fost o lecție bogată.
În pauză, fiind de serviciu, cutreieram toate coridoarele.( este vorba despre una dintre cele mai mari școli din oraș)
Ajung și în partea unde învățau elevii mei, mai era puțin și se suna de intrare, copii mulți, în alai.
În fața lor, eleva mea, Obrocea, ( nu-mi vine în minte în clipa asta prenumele) cu scaunul de la catedră în cap, după ea, toată clasa.
Bineînțeles că, mirată fiind, am luat-o la întrebări.
Ce mi-a răspuns: așa îi învăța ea și pe alții cum e să fii„ om cu scaun la cap„.
Eu am convingerea că cine nu moare de boli ori în accidente poate trăi bine-merci peste 100 de ani. Deci, speranța de viață exprimată în articol este modestă, comparativ...
Ștergere