Toamna ca vanitate eternă

Vă propun o reflexie de toamnă, despre ce rămâne din dorințele noastre deșarte, pentru care sacrificăm, de multe ori, părți importante ale sufletului nostru și, aproape întotdeauna, bunul nostru simț. Iată câteva imagini din Cimitirul Bellu Ortodox. Sunt aici monumente funerare clădite, la vremea lor, cu ambiția de a impresiona, de a arăta trecătorului pe aleile eternității cât de perenă este amintirea celor care nu mai sunt. La două-trei generații distanță de momentul ridicării lor, aceste monumente arată așa cum le vedeți în imaginile acestea. Dintre toate, pe mine m-au impresionat două, cel cu îngerul cu mâna tăiată la propriu și cel cu capul familiei ajuns la picioarele celorlalți membri, inițial modelați sub acesta. Mai este remarcabilă soarta cavoului „Familiei Principelui Ghika”, din care a rămas o groapă ferecată cu un lacăt de doi lei.

, 

 Înainte de a încheia, vă mai propun două imagini. Una este cea a unui monument funerar la fel de vechi ca cele de mai sus, doar că rămas ori reintrat în atenția unui trăitor, care are și astăzi grijă de el și îi pune o floare, din când în când. Ce este frumos în acest gest este faptul că monumentul nu mai spune cui îi este adresat. Așa că doar cel cu florile știe asta.

Cea de-a doua imagine este a unui mormânt de marmură albă, nou de-a dreptul și, evident, bine îngrijit, inclusiv cu ghivecele de flori ce încadrează crucea păstrate în ambalajul original de plastic. Ce are de-a face acest mormânt cu vanitatea? Simplu. El se află situat în lotul răstrâns al marilor valori literare ale nației române. În poză se pot vedea locurile de veci ale lui Mihai Eminescu, George Coșbuc, George Călinescu și Zaharia Stancu. 

Numai că aici își doarme somnul de veci și, când se întoarce în somn, își dă coate cu giganții literaturii române tovarășul general Nănescu Victor. Care general Nănescu Victor? Nu ați auzit de domnia sa? Nici eu. Singurul general cu acest nume și cu același număr de stele pe umăr, pe care mi-l explică Google, este ofițerul de intendență al Securității comuniste, reactivat în funcția de locțiitor pentru logistică al șefului Serviciului de Informații Externe de generalul Caraman, la înființarea acestui serviciu. Dacă acesta este ocupantul mormântului de marmură albă din grupul Mihai Eminescu, atunci avem aici un exemplu tipic de vanitate ajunsă la absurd. Pentru noi, desigur. Pentru cei ce l-au îngropat acolo este doar expresia normalului. Pentru că este normal ca cei mai buni dintre noi să fie în frunte nu numai după retragerea din activitatea acoperită sau descoperită, ci și după moarte.