Cu limba de lemn, despre achiziții strategice americane

Aseară, miercuri, 12 iulie 2017, eram în studioul postului de televiziune Digi24, ca invitat al emisiunii Jurnalul de seară, unde urma să răspund la câteva întrebări legate de știrea zilei, cea care ne anunța că Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii se adresase Congresului american cu îndemnul de a aproba ca România să achiziționeze de la firmele americane specializate șapte sisteme de apărare aeriană Patriot, în valoare maximă de 3,9 miliarde de dolari americani.

http://www.digi24.ro/emisiuni/jurnalul-de-seara/jurnalul-de-seara-12-iulie-20-00-2-759758

În preambulul intervenției mele, nu mică mi-a fost surpriza să îl văd și să îl aud pe actualul ministru al apărării naționale a României spunând câteva lucruri despre același subiect. Surpriză neplăcută, desigur, deoarece domnul ministru a dovedit, în doar două fraze și pe parcursului unui singur minut că nu stăpânește limbajul specific domeniului public al apărării naționale. Și, cu această tară de comunicare, dar și funcțională, fără îndoială, domnia sa nu numai că nu a lămurit niciuna dintre problemele pe care urma să le explic eu, dar a și încurcat destul de serios mințile celor care s-ar fi străduit să înțeleagă ceva din cele spuse de dânsul.

Nu am să îi pomenesc aici numele. Din simplul motiv că, în cele ce urmează să spun despre domnia sa, pornesc exclusiv de la cele auzite de la domnia sa. Deci, este irelevant cum îl cheamă, ce studii are, ce carieră politică sau de demnitate publică a parcurs până aici. La fel cum ne-am da seama despre cineva că are un doctorat în subiectul materiei fără să îi vedem diploma înrămată. Sau că altcineva este analfabet funcțional, chiar dacă se plimbă cu diploma de doctor agățată cu ace de siguranță pe piepul cămășii.

Dar, să intrăm în subiect. Acesta fiind știrea amintită la început. 

Iată ce „explică”, la televizor, domnul ministru al apărării naționale: „La momentul acesta sîntem într-o etapă intermediară. Pentru a finaliza discuțiile este nevoie de aprobarea Congresului. Și, sigur, de discuții cu cei implicați.”

Să cădem de acord că domnul ministru nu e tont. Îl duce mintea. Nu e, însă, instruit. Alfabetizat funcțional. Ca să argumentăm această observație, este suficient să vedem ce nu e corect, din punct de vedere al alfabetizării funcționale, din cele spuse de domnia sa. 

(1) Nu suntem în nicio „etapă intermediară”. Încă nu suntem deloc în discuții. Nu în cele oficiale. Nici producătorii și nici vânzătorii sistemelor de apărare aeriană Patriot nu pot purta discuții oficiale cu românii, pentru cumpărarea sistemelor, atâta vreme cât un potențial program de achiziții nu este aprobat de Congresul american. Deci, suntem înainte de discuții. Înainte de intermediere. Aceste discuții nu se vor finaliza după aprobarea Congresului, ci abia atunci vor începe. E o diferență, nu-i așa?

(2) Cum sună formularea „pentru a finaliza discuțiile este nevoie (...), sigur, de discuții cu cei implicați”? Dacă cel care formulează așa ceva este un ins comun, sună aiurea. Dacă este ministrul apărării naționale, cei îndrituit, prin lege, să ia decizii cu consecințe de viață și de moarte asupra unora dintre cetățenii României, sună deosebit de îngrijorător. Pentru că denotă nu numai analfabetism funcțional, dar, mai ales, predispoziția de a arăta că nu îi pasă că nu știe, fiind convins că nu îi trebuie cunoașterea specializată. Adică, omul nu are nicio reținere de a spune publicului care își pune viața în mâinile sale că e analfabet funcțional. Și ce dacă? pare a ridica domnia sa din umeri.

Să mai remarcăm și că domnul ministru al apărării naționale se adresează unui anumit public. Nu tuturor cetățenilor cu chef să afle ce gândește, ce zice și, eventual, ce face domnia sa. Ori tuturor celor care se uită după domnia sa la televizor. Ci doar celor de care depinde faptul că domnia sa e ditamai ministrul se adresează dânsul.

Cum aceștia s-au arătat nemulțumiți de faptul că dăm o căruță de bani americanilor pentru hârburile lor zburătoare, care nici nu ne trebuie, dar s-au declarat și mai nemulțumiți de faptul că, făcând asta, îi supărăm pe ruși, domnul ministru a găsit de cuviință să îi liniștească. Stați așa, le-a zis domnia sa! Nu săriți în sus. Nu am dat niciun ban. Nu am semnat nimic. Mai e până atunci. Asta, de acum, e doar o fază intermediară. Între ceea ce nu a fost și ceea ce nici nu o să fie. 

Tot ăstora, și nu publicului larg, domnul ministru le mai explică și la ce ne trebuie acest sistem de rachete. „Sunt opt programe majore de înzestrare a armatei. Unul dintre programele majore privește dotarea cu rachete. Important. Pentru că reprezintă o modalitate de apărare a teritoriului național și de îndeplinire a obligațiilor asumate în cadrul NATO, importante. Avem oferte și de la alte state partenere. Le analizăm pe toate și vom decide așa cum este mai bine pentru securitatea națională.”

Vedeți că v-ați aprins degeaba? pare să continuie domnia sa dialogul cu publicul său personal. Bun, avem rachete vechi și foarte vechi. Cu care nu putem da jos din aer nici măcar o barză rusească, dacă  barza are atârnat de gât un dispozitiv de identificare zburător amic-inamic. Dar avem un program! Important! Între cele opt. Majore! De înzestrare cu dotări! 

Desigur, publicului-țintă, cel de care depinde cariera executivă la vârf a domnului ministru, nu i se poate vorbi altfel. Că nu ar înțelege. Dar nici domnul ministru nu poate, chiar dacă ar vrea, să vorbească altfel. De unde să știe domnia sa că „înzestrare” și „dotare” sunt concepte comuniste, aparținând vocabularului limbii de lemn? Că domnul ministru dă semne evidente că altă limbă nici nu știe, ca să facă vreo comparație.

Dacă nu mă credeți, să vă explic. În comunism, cineva, complet neprecizat, dar bănuit că ar fi fost Partidul, înzestra armata. Adică, îi asigura armatei o zestre de arme și echipamente. Ca unei mirese care pleacă de acasă cu lada plină de tot ceea ce îi trebuie, ca să fie o nevastă complet echipată. Nu atât chestii cumpărate, cât lucruri făcute în casă. În luni lungi de iarnă și în șezători nesfârșite. Așa că rezultatul înzestrării era dotarea. Sau averea cu care mireasa venea acasă la soț. Mai ales dacă soțul era el însuși militar. Pe vremuri. Înainte de comunism, desigur. 

Așa că limba de lemn se referea la cineva impersonal, care desfășura o activitate neprecizată de înzestrare. Dacă se descoperea că armata era incomplet dotată, adică nu avea suficiente capabilități să lupte cu succes, atunci limba de lemn i-ar fi scutit pe cei responsabili cu asigurarea materială a trupelor de orice responsabilitate. Pentru că ei nu făceau nimic. Nici rău, nici bine. Armata însăși se înzestra. Ea era de vină. Și pentru proasta dotare, și pentru lipsa de succes în operațiile militare.

În Occident, nimeni nu dotează și nici nu înzestrează forțele armate. Există demnitari și agenții specializate în achiziționarea armelor și echipamentelor cu care trupele să meargă la luptă și să obțină victoria. Achiziționarea însemnând mult mai mult decât simpla cumpărare a necesarului respectiv. De aceea, programele majore occidentale sunt programe de achiziții și nu de cumpărare. Ori de înzestrare. Sau de dotare. 

Ca orice demnitar român postdecembrist, care se adresează unui public anti-american prin excelență, și domnul ministru actual al apărării naționale a României nu pierde niciun prilej pentru a subilina două lucruri. (A) nu are încontro să se refere la americani, deoarece avem niște „obligații asumate în cadrul NATO, importante”. Și (B) încă nu e clară direcția în care mergem, nu știm ce vrem, dar „vom decide așa cum este mai bine pentru securitatea națională”. Cu alte cuvinte, vom analiza toate ofertele, ca și când noi le facem o favoare americanilor dacă, în final, îi vom prefera altor ofertanți.

Singura problemă cu acest public anti-american și cu demnitarul de apărare națională care alege să i se adreseze ca și când ar vorbi cu toate segmentele de public deodată, este că ei, public anti-american și demnitar român, sunt cam minoritari. Cam stingheri în mersul inevitabil al poporului român către occidentalizare. Tot ce pot face ei, în afară de zgomot, este să mai încurce puțin lucrurile. Măcar din vorbe. Că, din fapte, n-ar prea avea cum, atâta vreme cât le lipsește alfabetizarea funcțională pe domeniu.