Referendum validat prin bătaie

Principala componentă de securitate națională a referendumului ilegal pentru separarea Cataloniei de Spania este de natură preponderent emoțională. Așa cum și trebuie să fie orice abordare primară de securitate națională. Asta, deoarece avem de a face cu un interes național, cel ai integrității și indivizibilității regatului Spaniei, formulat pe considerente emoționale, precum și cu o amenințare la adresa acestui interes național, cea a separării provinciei Catalonia, amenințare simțită în mult mai mare măsură decât gândită. 

Foto: news.sky.com

Astfel, nu trebuie să ne mirăm că și reacția de apărare împotriva acestei amenințări a fost tot de natură emoțională. Deși demersul „forțelor de ordine” a avut o rațiune clară, chiar cinică, cea de a invalida referendumul prin dezorganizare parțială, în toate etapele sale executive, modul de punere în practică a fost unul brutal, cu multă ură exprimată prin bătaia încasată de organizatorii și participanții la referendum. Nu peste tot, ci doar în acele locuri de unde se putea transmite informația că desfășurarea referentumului a fost împiedicată cu succes. 

   Numai că un asemenea răspuns emoțional a avut, firesc, o consecință rațională extrem de puternică. Pentru că a oferit un exemplu măsurabil al modului în care guvernul central de la Madrid înțelege să guverneze împotriva unei populații cu identitate specifică, de natură culturală și geografică, dar formată din cetățeni cu drepturi depline, ai aceluiași regat.

   Desigur, împiedicarea desfășurării referentumului a avut la bază obligația aplicării unei decizii a justiției spaniole, precum și obligația apărării constituției și legilor pe care s-a bazat acea hotărâre. Doar că modalitatea aleasă pentru onorarea acestei obligații iese complet din normele acceptabile privind ființa umană în relație cu orice instrument de putere. 

   Din punct de vedere al securității naționale, guvernul de la Madrid a ales să îi identifice pe toți organizatorii și pe toți participanții la referendum drept inamici al regatului spaniol. Ca agresori cu misiunea de a răpi o bucată de pământ strămoșesc din acest regat. Faptul că acești agresori au ales  să atace Spania sub forma unui referendum nici nu a mai contat în ochii guvernanților centrali. Singura concesie pe care aceștia au făcut-o a fost să folosească gloanțele de cauciuc, în locul muniției de război.

   Fără îndoială, din perspectiva aceasta a securității naționale, acțiunea guvernanților madrileni a fost una de succes. Au apărat Constituția. Au aplicat legile țării. Au prevenit un referendum care era o amenințare certă la integritatea teritorială a Spaniei. Au identificat o bună parte dintre inamicii Spaniei, în persoana celor care, în pofida ilegalității declarate, au continuat să organizeze secții de votare în locuri publice și să desfășoare referentumul. Tot ca inamici au fost identificați și cei care, în pofida avertizărilor că participă la un gest ilegal și neconstituțional, au votat la referentum. Astfel încât, după ziua de duminică, 1 octombrie 2017, Spania este mai apărată împotriva unei astfel de agresiuni.

   Ce urmează? Tot din punct de vedere al securității naționale a Spaniei? În primul rând, va trebui reparată foarte repede imaginea de autoritarism dată de aceste întâmplări duminicale. Pentru că, din punct de vedere politic, cel mai probabil, guvernanții madrileni s-au ales cu un dezastru. Ei au decis să apere legalitatea în Spania prin desconsiderarea democrației. Ca în orice dictatură sau autocrație. Unde legea este mai importantă decât subiectul ei, omul. Unde cei mai puternici terorizează și își exercită puterea asupra celor mai slabi, din interiorul aceluiași public. Ceea ce dă apă la moară adevăraților inamici ai Spaniei, dar și ai Lumii Occidentale. Care nu obosesc să își justifice agresiunile neconvenționale asupra acestei lumi prin apărarea celor oropsiți de teroarea occidentală. Principala măsură de reparare fiind, bineînțeles, demisia Guvernului Rajoy.

   În al doilea rând, va trebui gestionată politic problema de securitate națională a separării Cataloniei, problemă care nu a fost câtuși de puțin rezolvată prin impiedicarea referendumului. Gestionarea ei urmând să se realizeze, de data asta, prin proceduri eminamente raționale. Cum ar fi dialogul diplomatic cu aliații și ceilalți membri ai Uniunii Europene. Cărora Madridul va trebui să le dea garanții de prezervare a democrației și valorilor europene.

   Ne așteptăm ca leaderii secesioniști să insiste că referentumul a fost relevant. Că el ar exprima voința tuturor catalanilor, de constituire a republicii, cu ei, leaderii, instalați automat în noile poziții de președinte și de guvernanți ai noii republici. Ne mai așteptăm ca aceste insistențe să fie susținute de masive demonstrații de stradă. Chiar de constiuire a unor grupuri permanente, care să apere „rezultatul referendumului”. Și alte asemene întâmplări, cum am mai văzut de câteva ori, în ultimile două-trei decenii. Acestor demersuri va trebui să li se găsească o replică non-violentă. Pentru a preveni escaladarea și chiar internaționalizarea crizei. Criză care se poate transforma foarte repede în conflict violent.

   Dar cea mai așteptată evoluție, din punct de vedere al securității naționale a Spaniei, este să vedem cum cei peste două milioane de participanți la referendum se transformă din inamici ai regatului în cetățeni spanioli, participanți la dialogul prin care să li se rezolve toate problemele. Indiferent de cât de emoționale le-ar fi acestea.