Controlul strategic

Acum vreo zece ani, am acceptat să stau de vorbă cu o cercetătoare din Norvegia, care făcea un studiu privind statele din Europa de Est, integrate sau în curs de integrare în Uniunea Europeană. Subiectul discuției fiind, evident, România și situația ei de securitate. Ne-am întâlnit la o ceainărie, în centrul Capitalei. Am răspuns cuminte și onest la întrebări. Se pare că i-am câștigat atenția, deoarece discuția s-a prelungit. La un moment dat, a apărut și următorul intervievat, un tânăr cercetător român de la un institut european din București, absolvent al prestigioasei Școli Londoneze de Economie. Bineînțeles, am fost de acord ca domnul respectiv, pe care îl mai întâlnisem într-o altă împrejurare, să asiste la discuția noastră, în curs de finalizare.

Foto: xbosoft. com

   Ajunseserăm la momentul în care îi explicam interlocutoarei mele cum este cu controlul strategic exercitat de Moscova asupra României. De-a lungul istoriei, de la constituirea statului român incipient, când Moscova era de fapt Sankt Petesburg, și până astăzi. Ce mă interesa pe mine să înțeleagă cercetătoarea norvegiană era complexitatea fenomenului de securitate, când un stat aflat sub control strategic al Federației Ruse este și membru NATO, și al Uniunii Europene. 

   Asistând la argumentația mea, tânărul cercetător român a sărit literalmente în sus. De pe scaunul său. Opunându-se astfel ideii că România anului 2007 s-ar mai fi putut afla sub control strategic rusesc. Aproape că i s-a făcut rău de indignare. Așa că s-a scuzat și s-a retras în toaleta ceainăriei. Îngrijorată de starea lui, gazda noastră comună nu s-a putut abține să observe cât de afectat era tânărul de cele spuse de mine. În replică, singura mea explicație pentru atitudinea lui a fost că omul habar nu avea ce înseamnă control strategic. Că, probabil, la Londra, nu îl învățase nimeni așa ceva.

   Deși, mare lucru nu este de înțeles. Orice metropolă imperială menține un asemenea control asupra fostelor colonii, ori asupra fostelor teritorii controlate politic, accentuat, în cadrul sistemului de sfere de influență. Cu scopul ca orice decizie strategică ia statul controlat, aceasta să nu îi producă dificultăți metropolei, în cel mai nefericit caz. Iar în cazul cel mai fericit, orice decizie strategică ia statul controlat trebuie să fie benefică pentru controlor.

   Bineînțeles că un asemnea control nu este un dat. Nu este un premiu câștigat o singură dată și apoi pus în vitrină, de-a pururi. Controlul strategic este un proces. De multe ori, un proces sinuos și unduitor pe verticală. Cu succese și cu eșecuri, de-a lungul timpului, și pentru controlat, și pentru controlor. Proces care rămâne invizibil pe oricare alt palier decât pe cel strategic. 

   Atunci când nu avem acces la sferele puterii naționale și nu suntem o musculiță în sala de negocieri bilaterale, ori nu suntem un microfon în farfuria de ceai a șefului de centrală, aparținând metropolei, ne putem da totuși seama când statul nostru se află sub control strategic străin și ostil atunci când vedem că nicio decizie strategică națională nu se ia în defavoarea acelui străin. Că se preferă să nu se ia nicio decizie, decât să se ia una defavorabilă. Că, în procesul de fundamentare și de discutare anticipatorie a deciziei, se aduce cu candoare în discuție ipoteza că metropola controloare ar putea să se supere, dacă s-ar decide într-un fel anume. Că nici măcar nu se discută nici public și nici în spatele ușilor închise anumite subiecte strategice, care ar putea fi sensibile pentru relația controlor-controlat strategic. Iar favoritul meu este indiciul că se iau decizii atât de proaste pentru noi și favorabile ipoteticii capitale controloare, deși nimeni nu poate fi chiar atât de prost încât să le ia. 

   Oricare dintre aceste ipostaze poate fi un indicator suficient de precis că avem de a face cu un asemenea control strategic. Iar când identificăm mai multe deodată, probabilitatea că așa stau lucrurile se apropie de evenimentul practic sigur.

   Trebuie înțeles că, atâta vreme cât ne aflăm în imperiul deciziilor strategice, vorbim despre oameni. Zicem noi că statul nostru s-ar putea afla sub un anumit control strategic, cum este cel moscovit. Dar, de fapt, oamenii din poziții strategice sunt cei care s-ar putea afla sub controlul strategic al străinului. Ceea ce dă o mare tentă de subiectivitate oricărei discuții. Deoarece oamenii nu acționează niciodată automat. Nici măcar rațional nu acționează ei întotdeauna. De multe ori, în deciziile lor primează pasiunea, înțelegerea greșită, orgoliul sau chiar tâmpenia episodică. Mult mai des decât mândria națională, standardul moral ridicat sau chiar patriotismul.

   Exemplul universal la îndemână este cel al lui Manuel Noriega, din Panama. Acesta a fost sprijinit de Agenția Centrală de Informații a Statelor Unite să ajungă conducătorul de facto al statului Panama, în contextul în care se inițiase și se defășura procesul de transfer al Canalului Panama, a cărui valoare strategică este evidentă, din administrația Statelor Unite, în jurisdicția exclusviă a Panama. Adică, canalul urma să fie panamez, dar, prin Noriega, ar fi trebuit să rămână sub control strategic american. Numai că, după ce s-a văzut cu puterea în mână, Noriega a preferat să nu mai joace rolul de controlat strategic al Statelor Unite, ci să își ia o postură independentă, de mare lord al drogurilor și al crimei organizate panameze. Ca urmare, a fost înlăturat, prin război, și a fost judecat și întemnițat în Statele Unite, apoi în Franța și, în final, acasă la el, în Panama. Unde a și murit, în primăvara anului acesta.

   Las libertatea cititorului de a identifica vreun ocupant al unei demnități strategice românești, în momentul de față, care să se califice, eventual, pentru rolul de controlat strategic al Moscovei. Cu sublinierea apăsată a atributului strategic. Adică, nu veți găsi niciodată vreun indiciu că demnitarul în discuție ar fi sub controlul operativ sau curent, ordinar, al Moscovei, ori al vreunui serviciu moscovit, de importanță sub-strategică. Deoarece nicio metropolă nu își va irosi o resursă strategică pentru a se arăta public cum apasă ea pe butoanele personalizate și cum acestea acționează instantaneu, la orice nimic.