Un român despre America

Interesul meu legitim, ca român, este să urmăresc procesul electoral american de alegere a Președintelui Statelor Unite ale Americii astfel încât să mă asigur că președintele celei mai puternice democrații și economii mondiale va fi cine vrea demosul american să fie.

Cum bine știu din civilizația românească*, din una dintre cele mai puțin puternice democrații și economii mondiale, în materia electorală nu pot exista automatisme. Din simplul fapt că singurul determinant al rezultatului oricăror alegeri trebuie să fie voința suveranului, care, în cazul democrațiilor, este mulțimea cetățenilor acelei națiuni.

În cazul de față, din America îmi parvin două atitudini ale americanilor care contează: una cum că alegerile sunt perfecte, din punct de vedere conceptual și funcțional (am putea spune mai mult ca perfecte, dacă nu am ști că în gramatică asta înseamnă altceva), electoratul a vorbit răspicat și a decis că președintele-ales ar fi domnul Joe Biden, iar cealaltă cum că alegerile sunt o farsă, nu peste tot, ci doar în statele în care organizatorii scrutinului și-au dorit neapărat victoria domnului Biden.

Acestea sunt atitudini exprimate de unii și de ceilalți și nu pot ține loc de sursă de informații.

Eu, ca român care nu am de ce să țin cu unul sau cu celălalt dintre candidați și nici nu pot avea vreun cuvânt de spus în campania electorală americană (nici măcar în valoare de un singur dolar), sunt obligat de onestitatea culturii mele generale și de specialitate să îmi bazez siguranța că Președintele Statelor Unite va fi cel decis de suveranul american, adică de națiunea americană, nu pe atitudinea unuia sau a celuilalt, ci pe informații provenite doar din surse credibile.

Sunt mai multe seturi de informații din asemenea surse credibile. Sunt informații constituționale și legale, așa cum sunt informații tehnice și procedurale, sau informații de stare și situații concrete.

Așa cum sunt și multe surse de dezinformare. Și despre ce ar scrie în legislație, și despre care ar fi procedurile, și despre ce se întâmplă de fapt, și despre ce ar trebui să înțelegem din ceea ce aflăm că se întâmplă.

Deci, ca român interesat de subiect în mod legitim, trebuie să îmi validez mai întâi sursele de informații. Să le creditez ca fiind credibile pe unele și să le dezavuez ca fiind ostile informării mele corecte, pe celelalte.

Ceea ce nu e ușor, vă asigur. Sunt mai multe obstacole de trecut.

Dacă aș nutri vreo dorință ca să aflu că Trump are dreptate, ori, din contră, că Biden are dreptate să se considere deja câștigător în alegeri, atunci mi-aș căuta și valida sursele doar până dau peste cea care îmi va satisface dorința nutrită și aș invalida orice altă sursă. Ceea ce ar fi o problemă evidentă. Sau un obstacol pe care ar trebui să îl trec prin onestitate. Adică, prin renunțarea la dorința de a avea un câștigător anume.

Dacă aș nutri vreo dorință de rău Americii în general, atunci mi-aș căuta și valida doar sursele care îmi vor confirma că sistemul american de vot este corupt, că indiferent de votul cetățeanului ce vrea oligarhul contează în America și nu aș mai căuta și valida mai departe, deoarece am obținut deja deplina satisfacție: Ați văzut?!? Am avut dreptate să condamn America aia că nu este decât o fațadă de democrație! Desigur, America nefiind așa ceva, adică o fațadă de democrație, ar fi un mare obstacol ura mea în înțelegerea corectă și completă a fenomenului alegerii președintelui, la care asistăm în perioada asta. Soluția de a trece peste obstacol fiind evidentă: renunțarea la ura irațională.

Ar mai fi obstacolul de limbă, dacă nu ar fi vorba despre mine personal. Și mai este un obstacol serios, cel al obișnuinței de a folosi surse verificate în trecut ca având valoare informativă, fără vreo altă validare a lor în prezent. Cum ar fi principalele agenții de știri, ori principalele ziare sau principalele canale de televiziune. Aici trebuie să trec peste obstacolul ridicat de multe dintre acestea, care, în materia Trump, s-au trasformat de o bună bucată de vreme încoace în oficine de anti-propagadă.

Inițial, am crezut despre CNN, New York Times sau Washington Post, printre altele, că doar din orgoliu sau din verticalitate rigidă sunt ele evident și virulent anti-Trump. Și mi-am zis că nu renunț la ele ca surse de informare, pe oricare alt subiect decât Trump. Dar iată că, după alegeri, niciuna dintre aceste publicații nu vede că ar fi vreo problemă în sistemul electoral american. Care ar fi perfect, după ele. Când este evident că nu e perfect, ci că are probleme, ca orice sistem gândit și mânuit de om.

Ori, dacă CNN, New York Times, Washington Post și altele îmi spun mie că nu e nicio problemă, că orice aud eu despre defecțiunile inerente sau deliberate ale sistemului electoral american sunt doar minciuni ale lui Trump, atunci eu descopăr că și pe alte subiecte decât Trump aceste surse de informare devin dezinformatoare sau încearcă să mă mintă cu nerușinare.

Un asemenea obstacol al nerușinării mediatice se trece ca orice altul, prin dezabonare, scoatere din grilă, ignorarea mesajelor și așa mai departe. În niciun caz nu e nevoie să combat în vreun fel dezinformarea practicată de ele.

Norocul este că intenetul ne oferă acces instantaneu la surse nebăuite. Trebuie doar să le credităm cu o anumită credibilitate. Cum ar fi specialiștii în tehnologia informațiilor și în sisteme mari informatice, cu studii și doctorate la MIT sau în alte școli de prestigiu mondial, cu firme de succes, care mă conving că ceea ce spun ei este bazat pe știință, mai ales pe știința matematică. Specialiști pe care îi pot valida cu creionul în mână, cum se zice.

Și mai sunt cetățeni onești, de orice formație intelectuală sau profesională, care mă conving că nu au vreun interes electoral sau material să mă informeze eronat despre ce se întâmplă în sistemul electoral american. Oameni cu nume și prenume, cu familie și copii acasă, care se uită la ei, pe internet sau chiar la televizor. Sau, categoria în care am cea mai mare încredere: veteranii americani.

Din toate aceste surse credibile sau în care am investit încredere că sunt oneste cel puțin, mi s-a conturat o imagine de loc idilică a alegerilor americane pentru Președintele Statelor Unite ale Americii.

Ceea ce nu e o surpriză. Când vine vorba despe politică, în America și oriunde altundeva în Lume, onestitatea și corectitudinea vin târziu în lista de priorități, dacă nu cumva sunt uitate pe dinafară.

Așa că, de când sunt alegeri americane, decizia populară este doar aproximată de cei care organizează alegerile și niciodată precisă în întregime. Sistemele de vot au fost și sunt concepute cu toleranță la eroare. Nu mare, dar totuși o toleranță de 1 sau puțin sub 1 la sută (de aceea se și renumără voturile, când diferența dintre candidați este mai mică decât eroarea acceptată din proiectare).

Ce a intervenit în plus, în alegerile din noiembrie trecut, a fost votul prin corespondență în volum de zeci de milioane de buletine de vot.

Acest tip de vot a fost introdus evident cu erori majore în sistemul electoral. Toate intenționate, deoarece nimeni nu poate fi atât de prost încât să nu își dea seama că sunt obligatorii niște garanții că votul este dat de un alegător legitim și legal, și că votul exprimă exact și fără dubii voința exclusivă a acelui alegător, ca membru al publicului suveran.

Așa că, în toate locurile din statele așa-zise în cumpănă, unde Trump a acumulat voturi în plus față de Biden, prin votul în prezență fizică, Trump a fost surclasat de Biden atunci când s-au adăugat voturile obținute prin corespondență.

Voturi a căror sursă este ori incertă, ori imposibil de verificat, ori chiar falsă/ilegală/ilegitimă de-a dreptul (cum sunt morții de mai mulți ani, sau cei care au trimis de mai multe ori câte un singur buletin de vot). Voturi care au fost manipulate cu lejeritate, dacă nu chiar cu neglijență și fără aplicarea măsurilor de supervizare impuse de sistem, până când au ajuns pe masa numărătorului de voturi.

După care, în multe locuri din Statele Unite, aceste voturi prin corespondență, multe greu dacă nu imposibil de validat din perspectiva legitimității și legalității, au fost procesate la fel de fără vreo supraveghere privind respectarea procedurilor standard. Sau, dacă un supraveghetor ar fi sesizat vreo problemă de numărare, aceasta a fost trecută întotdeauna cu vederea și niciodată raportată și înregistrată în vreun jurnal al numărării. Astfel încât orice operator a avut posibilitea să introducă voturi provenind de la Moș Crăciun, de exemplu.

Din aceste disfuncții nu ar putea rezulta că vreunul dintre cei doi candidați ar fi fost faultat de sistem, iar celălalt favorizat.

Doar că Trump s-a opus vehement introducerii votului prin corespondență în forma asta necontrolabilă (în condițiile în care exista deja practica și tradiția votului prin corespondență ca absent de la alegeri, care presupunea o altă procedură, verificată și verificabilă), pe când Biden și mai ales șefa sa de la Partidul Democrat au insistat cu tărie să fie introdus la scară națională acest vot prin corespondență. Așa că nu este nicio surpriză că Trump a câștigat votul prin prezență, inclusiv prin prezență anterioară zilei de 3 noiembrie și prin solicitare de absenteism, și a pierdut spectaculos la votul prin corespondență, cel fără control riguros.

Dar surse credibile cel puțin pentru mine au semnalat și serioase probleme la numărarea voturilor, indiferent de proveniență, și mai ales la contabilizarea acestora.

Numărare și contabilizare ce s-au efectuat, în peste 1.600 de tinuturi/ circumscripții electorale, cu mașini de numărat contractate și operate de o firmă canadiană, care a folosit tehnologie chinezească și soft venezuelean. Companie a cărei credibilitate a fost infirmată în Texas, de exemplu, dar a cărei slabe performanțe au fost documentate de mulți ani, de când aceasta este pe piață (2001).

Doar că specialiștii au semnalat și guvernanții au ignorat problemele conceptuale și de realizare fizică ale mașinilor de vot ale acestei companii.

Cum de a fost posibilă o asemenea situație, în trecut? Simplu! Deoarece politicienii care intrau în competiție între ei acceptau la final rezultatele oferite de aceste mașini, fără să îi intereseze calitatea și credibilitatea acelor rezultate.

Acum, prezența lui Donald Trump în alegerile pentru Președintele Statelor Unite ale Americii a ridicat cel puțin trei probleme serioase.

1. Trump nu este politician. Politica nu este pentru el nici o sursă de venituri, nici un mod de viață, nici măcar un ideal personal. Ca urmare, el nu poate fi nici strunit de vreun partid care îi oferă șansa de a candida și nici controlat de sponsorii care îi finanțează campania. Astfel că practic nu are cine să vină să îi spună lui Trump „cedează, că oricum nu ai cheltuit în campanie banii tăi și oricum îți vom găsi noi ceva să faci până la alegerile viitoare!”

2. Trump nu are o agendă personală sau de clan/grup/gașcă/mob. Nici măcar una singură dintre promisiunile sale electorale de acum patru ani, ori de anul acesta, nu a avut caracter de familie/clan/gașcă/mob. Ca urmare, i s-au urcat în cap și marii finanțatori, mai ales cei ce și-au migrat capitalul în China, dar și marii finanțiști, sau chiar marii reprezentanți ai noilor tehnologii. Nu mai vorbim despre sindicate, ori despre tot felul de lobby-uri. Dintre aceștia, mulți sunt și patroni de presă, ori sunt în gașcă cu patronii de presă, ori fac chiar ei înșiși presa nouă, internaută. Așa că niciunul dintre aceștia nu a avut trecere la Trump, când i-au transmis public să cedeze alegerile.

3. Trump nu are nimic de pierdut prin pierderea alegerilor prezidențiale de anul acesta. Din contră. Ca orice alt președinte sortant, va fi mai câștigat după președinție. Dar, mai mult decât oricare alt președinte, Trump este ceva deosebit. Prestigiul său de antreprenor a crescut imens, așa că, spre deosebire de Obama, de exemplu, care „și-a tras” vreo 70 de milioane de dolari din cărți și conferințe, ori din alte donații, Trump va beneficia după președinție de un nume care valora înainte de a ajunge președinte vreo 3-4 miliarde, iar acum cel puțin de zece ori mai mult.

Așa că Trump nu cedează. Nu recunoaște înfrângerea sa în alegeri. Ceea ce duce la discutarea caracterului corect și cinstit al sistemului electoral american.

Nu este cert că această discuție i-ar fi favorabilă lui Trump, în sensul că ar schimba rezultatul alegerilor. Pentru că una este să dovedești că sute de mii ori milioane de voturi au fost tratate incorect sau chiar ilegal și alta este să dovedești că toate acele voturi l-au favorizat pe Biden și implicit l-au defavorizat pe Trump. Ca să nu mai vorbim despre dovedirea unor procente alocate unuia sau altuia, de mașinile de numărare a voturilor, în faza de „temperare” a rezultatelor, fază pe care sistemul luat de la venezueleni o permite.

Dar discuția în sine va clarifica câteva lucruri. Dintre care cel mai urgent și mai grav este dacă și în ce măsură voința națiunii americane populată de publicul suveran este reflectată în rezultatul oficial și definitiv al alegerilor prezidențiale.

În plus, privind de la mine, din România, simpla punere în discuție a sistemului de vot american este un gest democratic și patriotic în același timp. Deoarece rezultatul discuției nu poate decât să întărească încrederea publicului mondial în acest sistem. Așa cum orice încercare de ascundere a problemelor, inclusiv a celor minore sau punctuale, va maximiza neîncrederea inerentă.

______________________

* Nu trebuie să citesc nimic, nu trebuie să studiez niciun filosof al umanului social, nu trebuie să călătoresc nicăieri și nici să mă uit la vreun documentar ori film artistic, ca să nu mai zic nimic despre vreun model teoretic explicativ propriu, pentru a-mi da seama de asta.

Este suficient să trăiesc în România un număr rezonabil de cicluri electorale, pentru a-mi da seama că singurul determinant al rezultatului oricărui scrutin electoral este suveranul. Așa a fost și pe timpul comuniștilor, când au fost aleși doar cei pe care îi voiau comuniștii din vârful ierarhiei să fie, așa este și acum, când suveranul spune și aleșii sunt aleși, indiferent de cât de inepți, decrepiți chiar, ori doar impostori și subinteligenți ar fi aleșii ăștia.