Deci, Federația Rusă nu are niciun motiv (nici real și nici fabricat) și niciun obiectiv strategic pentru invadarea Ucrainei. Ba, mai mult, Moscova zice răspicat că nu are nicio intenție să atace Ucraina. În asemenea condiții, tot ce le rămâne comentatorilor de politică externă și de securitate din România este să discute starea mintală a președintelui rus Vladimir V. Putin.
În sensul că, da, nu o avea Rusia niciun motiv real ori fabricat, așa cum nu o avea niciun obiectiv strategic de atins (altul decât invadarea Ucrainei, care pentru unii dintre acești comentatori ar fi obiectiv politic!), dar dacă „i se pune pata” lui Putin, atunci să te ții război, în toată regula! Sau, într-un limbaj mai academic, deși nu există nicio rațiune a unei eventuale invazii rusești în Ucraina, o asemenea întâmplare nu poate fi exclusă, având în vedere că președintele rus ar putea lua oricând decizii iraționale.
Realitatea este mult mai simplă și mai clară, pentru orice alfabetizat mediu în materia relațiilor internaționale de putere.
1. În ultimele două luni, Federația Rusă a făcut o demonstrație de forță, de valoarea unei armate convenționale (100.000 militari), pe teritoriul propriu, la granița cu Ucraina, precum și de valoarea a 3 divizii convenționale (30.000), în Belarus. Plus aducerea unei grupări de nave de luptă și de transport desant maritim în Marea Neagră. Adică, Rusia a demonstrat lumii că este capabilă ca, în interval de câteva zile, să disloce asemenea forțe de pe unde erau ele cartiruite (inclusiv de la mare distanță) și să le poziționeze astfel încât să poată oricând declanșa o operație militară ofensivă, de valoarea acelor forte.
Justificarea declarată și reală pentru această demonstrație de forță este că Moscova se simte amenințată de europenii occidentali, care ar vrea să ocupe Ucraina, prin integrarea ei în NATO și apoi în Uniunea Europeană. Astfel încât, dacă sunt lăsați în pace, europenii occidentali ar urma să aibă frontieră de stat comună cu Federația Rusă, ceea ce, din punctul de vedere moscovit este o amenințare inacceptabilă.
De unde și demonstrația de forță, prin care Moscova arată că are capacitatea militară de a preveni orice schimbare de statut al Ucrainei independente și suverane, de alianță și de unire cu Occidentul.
Pentru descaladarea tensiunii create prin demonstrația de forță, încă prezentă, Kremlinul cere occidentalilor asigurări că nu vor primi niciodată Ucraina nici în NATO și nici în Uniunea Europeană, pentru a menaja sensibilitățile rusești, legate de proximitatea sa geografică cu democrația de tip occidental.
2. Deoarece Occidentul nu a dat curs unei asemenea cereri (care ignoră statutul de stat independent și suveran al Ucrainei, precum și dreptul ei de a adera la ce alianță militară și la ce uniune politică și economică vrea ea), Federația Rusă a trecut de la demonstrația de forță la amenințarea cu forța armată.
Astfel, a declanșat o serie de exerciții militare cu trupele existente la granițele cu Ucraina, prin care forțele participante la demonstrația de forță să își ridice capacitatea de luptă și să devină gata de primirea unei misiuni de participare la o operație militară rusească ofensivă, pe teritoriul Ucrainei.
Justificarea declarată și reală a acestei amenințări cu forța este aceeași ca și în cazul demonstrației de forță, anterioare.
Ceea ce înseamnă că Federația Rusă se va opri din amenințarea cu forța a păcii în Europa doar dacă ceilalți europeni cedează și ignoră independența și suveranitatea Ucrainei, și hotărăsc ei că Rusia are dreptul de veto în materie de lărgire NATO și UE, după cheful ei.
3. Asta nu înseamnă că Rusia va declanșa vreo operație militară pe teritoriul Ucrainei, după ce forțele sale amenințătoare își vor dobândi capacitatea deplină de luptă ofensivă.
Dintr-o rațiune foarte clară: dacă pentru demonstrația de forță și pentru amenințarea cu forța Moscova a putut proclama o justificare, chiar dacă în afara dreptului internațional și al aranjamentelor europene de securitate, pentru cea mai simplă operație militară împotriva Ucrainei independente și suverane nu mai are niciun motiv să o facă și niciun obiectiv strategic de atins. Și puteți să le spuneți comentatorilor români că războiul ca atare nu este obiectiv strategic sau de orice fel.
4. Cât despre ipoteza că cei vreo 25 de generali care comandă trupele aflate în plină amenințare cu forța, la granițele Ucrainei, vor accepta o misiune ofensivă împotriva Ucrainei, iar cei vreo 130.000 de militari vor îndeplini o asemenea misiune doar pentru că așa are chef să ordone de la Kremlin președintele rus Putin, aceasta este o ipoteză falsă.
Asta nu doar pentru că niciun general și niciun soldat nu execută un ordin, d-apoi o misiune, care nu îi este explicată rațional, ci mai ales pentru că niciun general nu declanșază un război, nici măcar unul limitat, dacă nu are măcar convingerea intimă că l-ar putea câștiga.
Ori, pentru a evalua șansele de a câștiga un război, este nevoie ca generalului să i se indice un obiectiv politic explicit și real, deoarece atingerea acelui obiectiv înseamnă victoria în război și nu învingerea inamicului într-o bătălie sau două.
Ca să nu mai vorbim despre faptul că orice operație militară ofensivă a rușilor în Ucraina este privată de unul dintre cele mai solide argumente de augumentare a puterii militare: surpriza.
5. Și atunci de unde insistența americanilor, la cel mai înalt nivel posibil, de a anunța o invazie iminentă a Rusiei în Ucraina, condimentată cu averizarea adresată propriilor lor cetățeni de a părăsi cât mai repede (24 - 48 ore) teritoriul ucrainean?
Această insistență, făcută publică, atinge două scopuri:
5.1. Exprimă extrem de clar, pentru cetățenii americani dar și pentru îngreaga omenire, decizia Administrației Biden de a nu angaja forțe armate americane, pe teritoriul Ucrainei, în caz de agresiune rusească, nici măcar pentru extragerea priopriilor săi cetățeni. Astfel încât rușii să nu aibă niciun motiv de a escalada agresiunea de la folosirea armamentului convențional la armamentul nuclear tactic.
5.2. Exprimă la fel de clar un mesaj către Moscova, cum că amenințarea cu forța, făcută prin declanșarea exercițiilor din Belarus și din Rusia (inclusiv cele din Marea Neagră), de creștere a capacității ofensive a trupelor dislocate la granița cu Ucraina este luată foarte în serios, atât în America, cât și în Europa Occidentală. Și, în consecință, Occidentul este pregătit să facă față materializării acestei amenințări, sub toate formele și cu toată vigoarea, în deplină unitate occidentală de voință și acțiune.
De unde rezultă că singura continuare posibilă a situației, oricât de tensionate militar ar fi ea, este doar începerea demersurilor diplomatice pentru găsirea de soluții care să fie satisfăcătoare pentru toate părțile și care să fie în interiorul dreptului internațional, cel care guvernează relațiile între națiunile independente și suverane din Europa și din Lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu