Cu stimă și nedumerire

În introducerea la acest articol vreau să aflați numai atât: știu că sunteți de părerea că nu este bine să te atingi de leader-ii opoziției nici măcar cu o floare, pentru că prea destul îi vorbesc de rău cei de la putere, care abia așteaptă să îi poată compromite și înfunda în subsolul simpatiei publicului. Și mai știu că sunteți mulți cei care extind această opinie, cum că oamenii trebuie lăsați în pace, și atunci când acești leader-i sunt proprii lor dușmani și își fac singuri de lucru cu lopata, pentru săparea propriei gropi mediatice. Deci, deși știu lucrurile acestea și cu tot riscul de a vă supăra, vă propun textul următor.

Luni, 13 februarie 2012, contul de Facebook al domnului Crin Antonescu, politician, a lansat notificarea că domnia sa, președintele PNL, va participa la emisiunea „La ordinea zilei” de la Antena 3. Spre sfârșitul emisiunii respective, unde domnul Crin Antonescu chiar a participat, i-am „postat” acest comentariu, la contul resprectiv:

„Domnule Crin Antonescu,

Eu l-am declarat pe Băsescu Traian inamicul meu personal, ceea ce mă califică să vă adresez următoarea întrebare: de ce nu comunicați cu noi, publicul, altfel decât în manieră de cafenea?

Vă întreb asta chiar acum, când v-ați dedicat o oră și jumătate din timpul dumneavoastră pentru a sta într-o emisiune TV alături de alți participanți de un calibru politic și public inferior dumneavoastră, care abia v-au lăsat să spuneți câte ceva, sugerând prin aceasta că aveți timp de pierdut.

Până să primesc răspunsul dumneavoastră, am construit următoarele ipoteze, pe care vă rog să mi le confirmați sau infirmați:

1. sunteți prea infatuat și aveți convingerea că știți să comunicați instinctiv, și nu vă trebuie nici un sfat profesional în domeniul prezenței dumneavoastră publice;

2. sunteți sabotat de profesioniștii în comunicare pe care îi aveți lângă dumneavoastră;

3. nu aveți asemenea specialiști care să lucreze pentru dumneavoastră;

4. nu există nici o preocupare personală sau la nivelul partidului și Uniunii pentru comunicarea publică corectă, efectivă și eficientă.

Vă mulțumesc pentru atenție”

Sincer să fiu, m-ar fi mirat să primesc un răspuns la acest comentariu. Dar, stați liniștiți, nu am primit nici unul, în următoarele 16 ore. Adică, socializare on-line ca socializare, dar nici chiar așa, să avem pretenții la conversații între gazdă și public. Este suficient să citim cuminți ce ne spune gazda și să dăm „like”.

De altfel, sunt la a doua experiență de acest tip. Și domnul Adrian Năstase se socializase cu mine pe Facebook. Ba, chiar mi-a trimis o invitație la zilele porților deschise la domnia sa, la partid, în calitate de președinte a ce este dânsul pe acolo. Și, în invitație, mă încuraja să folosesc și oportunitatea de vizită virtuală, dacă nu mă pot deplasa până la sediu. Ceea ce am și făcut, cu rezultatul că acolo nu era nimeni să mă bage în seamă. Nici măcar ulterior, nu s-a trezit nimeni să îmi aprecieze efortul de a răspunde invitației și să îmi spună și mie.

La vremea respectivă, n-am avut minte și i-am scris domnului Năstase, în virutea faptului că eram „Facebook friends”, relatându-i pățania că am venit în vizită, conform invitației, când porțile erau deschise dar nu era nimeni acasă. Mai ales că nu venisem cu mâna goală, așa, ca om educat și politicos ce sunt. Ce a fost amuzant, a fost că, în replică la acest mesaj, de altfel urban și elegant în ton și conținut, domnii sau doamnele gestionari sau gestionare ai sau ale contului mi-au raportat mesajul ca fiind unul abuziv și i-au cerut Facebook-ului să îmi suspende dreptul de a mai transmite mesaje către oricine. Lucru care s-a și întâmplat, până la lămurirea situației.

Deci, odată fript cu un politician, îmi pusesem deja echipamentul de protecție și pentru cel de-al doilea.

Vestea bună este că lucrătorii care gestionează contul personal Facebook al domnului Crin Antonescu, politician, nu mi-au șters comentariul. Și nici nu m-au pârât ca abuziv.

Vestea proastă este că nu l-au citit. Și nici nu i-au spus domnului Antonescu că eu am opinia sinceră că nu este bine să facă figurație la televizor, numai ca să fie văzut pe acolo, pentru că imaginea domniei sale, de pretendent la cea mai înaltă demnitate publică în România, nu are decât de suferit de pe urma unui asemenea comportament.

Iar motivul pentru care public acum aceste rânduri este că sunt convins că, dacă l-ar fi citit, doamnele și domnii din „staff” nu l-ar fi lăsat pe domnul Crin Antonescu să interacționeze telefonic cu un moderator de emisiune de scandal de la Antena 1, chiar în aceiași noapte, pe subiectul feselor goale, din vestiar, ale fostului premier Boc Emil, de care nu prea își mai aduce aminte mai nimeni, la nici o săptămână de la demisie.

Pentru că, dacă prezența domniei sale în emisiunea de seară de la Antena 3 a fost nejustificată, cel puțin din punctul de vedere al unei politici eficiente de comunicare publică, intervenția sa din noapte, la o asemenea emisiune de scandal și pe un asemenea subiect, este mai mult decât lamentabilă, este scabroasă. Cred că nici măcar publicul-țintă și obișnuit al emisiunii de pe Antena 1 nu și-ar dori să aibă un președinte care se arată  doar ca să comenteze despre cine și de ce l-ar fi fotografiat gol pe micuțul Boc, indiferent cât de deștept ar fi fost conținutul comentariului.

Și nu vorbesc aici de aspectele morale, ci de cele pur comerciale ale situației.

Domnul Crin Antonescu este cunoscut de un număr de cel puțin de șase ori mai mare de cetățeni români decât maximum audienței fiecăruia dintre cele două posturi, ca să nu mai vorbim de cele două emisiuni. Mai mult chiar, cei care l-au votat efectiv pe domnul Antonescu, demonstrând prin aceasta că au încredere în domnia sa și îl prețuiesc, este dublu totalului telespectatorilor Antenei 1 și triplul celor ai Antenei 3. De aici rezultă că domnul Antonescu face rating, adică aduce audiență acestor două posturi de televiziune și nu invers, adică ele, televiziunile, l-ar „promova” pe politician. Acest lucru este confirmat și de faptul că Antenele titrează episodul astfel: „Cine l-a filmat pe Boc în fundul gol? Crin Antonescu, despre imaginile cu fostul premier”, iar știrea începe cu „Crin Antonescu a acceptat să intervină în cadrul emisiunii...”

Dacă adăugăm la aceste observații și ideea că publicul obișnuit al Antenelor este unul deja convins să voteze cu Uniunea a cărui co-președinte este domnul Antonescu, ne putem întreba, pe bună dreptate, care este câștigul acestor apariții din data de 13 februarie și al altora de același tip?

Și ne interesează un asemenea câștig, pentru a-l compara cu pierderile semnificative în credibilitate și chiar în simpatie pe care le poate suferi, cu certitudine, „imaginea” publică a leader-ului liberal.

Dacă ne iese cu plus, adică se întâmplă ca domnului Antonescu să-i fi sporit numărul simpatizaților în urma aparițiilor televizistice, deși a pierdut din alți simpatizanți, atunci bravo lor, strategilor de imagine și tacticienilor în arta comunicării!

Dacă, însă, ne iese cu minus, atunci revenim la cele patru ipoteze emise de mine cu ocazia socializării cu contul Facebook al domnului Crin Antonescu.

În eventualitatea că nu voi primi nici un răspuns de la domnia sa, dumneavoastră ce credeți despre acestea? Care este cea mai veridică sau mai probabilă din cele patru ipoteze?

Căci, până să mă lămurească cineva, eu rămân cu această mare nedumerire, pe care am expus-o aici, făcând uz de toată stima mea pentru domnul Crin Antonescu.

Puterea cuvântului

Chiar nu știu cât a fost merit și cât a fost întâmplare în faptul că am fost inclus în toate colectivele, oricât de restrânse și de informale au fost ele, care au pregătit și înființat structura de informare publică a Ministerului Apărării Naționale. Dar am fost acolo și nu am fost doar un spectator. Ulterior, am păstrat legături profesionale și personale strânse cu cei care făceau munca de informare publică în Armata Română, în primul deceniu după schimbarea de regim politic din 1989. Mai încoace, acum cinci ani, am publicat un articol-sursă privind principiile și practicile acestui domeniu al guvernării apărării naționale, într-un volum de prestigiu internațional privind instituționalizarea acestui domeniu, publicat la Viena.

La fel ca tot ce am făcut în viață, și în ceea ce am făcut pentru informarea publică în Armata României am pus mult suflet, alături de muncă și inteligență, chiar dacă nu am fost plătit niciodată pentru aceasta. Ori, acest suflet îmi este astăzi zgâriat de ceea ce văd că este acum în această armată, sau, mai exact, în ce hal a ajuns ea, în domeniul acesta al informării publice și nu numai.

Acum douăzeci de ani, era foarte important ca să reușim separarea informării publice de propagandă, mai ales că cei care puteau să lucreze, pe vremea aceea, în acest sector proveneau, vrând-nevrând, din rândul foștilor activiști de partid din armată sau al celor care au avut tangență cu această muncă. Pentru că, pur și simplu, alții nu erau. Iar cei selecționați să facă informarea publică au înțeles precis că este în detrimentul lor și al instituției orice încercare de a folosi domeniul acesta la altceva decât la a spune publicului cum și ce este cu Armata. Așa că am muncit din greu, de la primele activități publice, să instaurăm o credibilitate bine fundamentată că secția și apoi direcția de informare publică nu face nici propagandă, nici manipulare, ci doar asigură transparența necesară menținerii unei legături de încredere și de suflet între popor și brațul său înarmat.

După douăzeci de ani, m-aș fi așteptat ca, în domeniul informării publice, să nu mai existe nimeni din rândul foștilor activiști de partid comunist din armată, pentru că a fost suficient de mult timp ca sistemul să genereze specialiști noi, fără o asemenea origine. Cum m-aș fi așteptat să fie practic și instituțional imposibil ca acest domeniu să genereze propagandă, de orice fel, chiar una favorabilă Armatei pe care o prezintă publicului. Când colo, sistemul generează nu propagandă, ci MANIPULARE și DEZINFORMARE!

Iar când zic sistemul nu mă refer la o organizație, așa, în general, ci la oamenii ei, la fiecare dintre aceștia în parte și la toți la un loc. Să vă explic.

L-ați auzit, probabil, la televizor, pe un domn Frățilă, așa-zisul purtător de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale. Este, de fapt, vorba despre contraamiralul de flotilă Tiberiu Frățilă, șeful Direcției Informare și Relații Publice, din Departamentul de resort, condus de un secretar de stat. Ca să ia telefonul și să sune la o emisiune de televiziune, unde să spună orice, cum ar fi un „punct de vedere al Ministerului Apărării Naționale”, acest ofițer trebuie să dea diferite ordine și să pună diverși oameni la lucru. Adică, să activeze un sistem.

Numai că, fiecare persoană implicată într-un demers cum ar fi cel de mai sus nu face altceva decât să încalce legea și regulile de funcționare ale structurii din care face parte. Și ar trebui să nu o facă, pentru că legea îi apără pe funcționari și, mai ales, pe militari de executarea unor ordine ilegale sau neregulamentare. Deci, avem o problemă de sistem în momentul în care nimeni nu protestează sau măcar nu refuză să îndeplinească asemenea ordine, oricât de simple ar fi ele, cum ar fi „ia, fă-mi legătura cu emisiunea lui Pește!” Sau, ceva mai grele, cum ar fi „ia, adu-mi datele personale ale lui Cutare, să le dau pe post!”

Iar ce zic eu aici nici nu are încă legătură cu conținutul dezinformării sau manipulării practicate de domnul Frățilă, în numele Ministerului Apărării Naționale.

Acest domn Frățilă nu poate să reprezinte nimic și pe nimeni, nici să poarte cuvântul nimănui. Iar subordonații care îi îndeplinesc ordinele de a pregăti și sprijini ieșirile șefului lor în public, cu scopul de a vorbi în numele ministerului, ar trebui să știe asta și să nu permită să se întâmple cu participarea lor.

În primul rând, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale este domnul locotenent-colonel Constantin Spinu, a cărui activitate este sprijinită de Biroul de presă al Ministerului Apărării Naționale. Deci, dacă Ministerul Apărării are ceva de spus, spune prin purtătorul său de cuvânt. Însă domnia sa nu a fost vizibil cu ocazia campaniei de dezinformare și manipulare a opiniei publice purtată de Frățilă, ceea ce indică faptul că această campanie nu putea să fie a Ministerului Apărării ci doar a partidului din conducerea căruia face parte actualul ministru, ceea ce este cu totul altceva.

În al doilea rând, Ministerul Apărării nu este ministrul sau secretarul de stat, ori cine știe ce șef sau șefuț de la partid sau de la comanda cine știe cărei „structuri”, chiar dacă aceasta este de informare publică sau de informații militare. Iar ministerul nu poate vorbi despre orice, ci doar despre politicile publice pe care le generează și le aplică, sau „implementează”, adică despre procese de guvenare supuse unor reguli.

Dacă ministrul Oprea are ceva de spus, orice îi trece prin cap, inclusiv minciuni și șopârle, el nu poate să îl pună pe purtătorul de cuvânt să facă asta, pentru că acela nu poartă cuvântul ministrului ci al Ministerului. Atunci, când ministrul Oprea nu vrea să se facă de râs că nu este în stare să genereze o propoziție inteligibilă formată din mai mult de șase cuvinte, îl pune pe Frățilă să vorbească pentru el, că doar tocmai l-a făcut amiral.

Numai că această situație este deosebit de păguboasă pentru Armata română. Făcând ce face, acest „amiral” Frățilă, care a avut contact cu marea doar între 1984 și 1985, când a fost navigatorul vânătorului de submarine 32, a dat înapoi cu douăzeci de ani munca atâtor oameni devodați armatei și dedicați misiunii de informare publică care au clădit o credibilitate ce acum este sfărâmată complet.

Toate reacțiile pe care le-am văzut zilele acestea, legate de ieșirea invizibilă a lui Frățilă la televizor sunt condimentate cu observația că omul a fost utecist și că asta știe, asta face, adică propagandă de partid și de stat.

Nu o să merg până acolo să cred că, de acum înainte, când Armata română va avea nevoie să se adreseze publicului pe probleme cum sunt amenințările la adresa securității și apărării, ori problemele de tehnică sau personal, fiecare român va zice: haida-de, asta este propagandă! Dar o bănuială că despre propagandă ar fi vorba tot va încolți în mintea multora dintre receptorii mesajului militar.

În tot cazul, am să mă asigur că cei care au organizat, în Elveția, cursul de comunicare la care a participat domnul Tiberiu Frățilă în anul 2000 îl vor șterge pe acesta din evidențele lor, pentru că degeaba a făcut omul acel curs, când astăzi dovedește că nu a priceput nimic. Ceea ce este posibil, pentru că un curs de cunoaștere a limbii engleze a făcut abia trei ani mai târziu.

Păcat însă că nu a făcut și un curs de morală sau unul de etică profesională, că tare ar mai avea nevoie.